revolutia

[Andrei]

Oameni s-au revoltat puntru ca vroiau o viata mai buna.As avea si eu o intrebare.Unde este viata buna? Acum suntem saraci,iar cei care au murit atunci au murit degeaba.sunt
indignat de fabtul ca cei care au saracit tara ne coduc pe noi.Rusine sa va fie domnilor parlamentari.

[Ioan Rosca]

Viata mai buna nu e, pentru ca revolutia nu a reusit. A invins Tranzitia criminala. De ce s-a intimplat asta, iata intrebarea la care ar trebui sa raspundem complet.
Ioan Rosca

[Octavian Mihaescu]

Viata mai buna ne-o facem noi insine! Dupa ce s-a votat, sutinut peste 11 ani olighrahia comunist-neocomunist, securist-kgb-ista, nu ceei care au iesit in strada pot fii acuazati, sa avem pardon!

Azi in România se traieste mult mai bine decât in 89. In primul rând fiecare cetatean se bucura de libertate, noi pentru asta am iesit in 89, nu pentru mat, nici bogatie, nici pozitii socio-economice superioare ci ca sa fim liberi, deziderat de care totii români se bucura!

Nu noi cei care am riscat in 89 am condus România ci D-vs, cei care ati ales FSN-PSDR-PSD-PRM. Majoritatea dintr-e cei care am facut ceva, am luat calea exilului, alti sunt in morminte, alti uitati de lume (raniti). Majoritatea dintr-e noi am fost batuti cu pietre si sutnem in continuare acuzati de relele cazute pe capul româilor, asta este curata netimire, ca uite de-aia (vorba lui Goma), va merge as de "bine!"

In rest; ce sa mai vorbim, dezideratele din 89, azi sunt vizibile. NATO-U.E, libertate! Restul va apartine D-vs!

[Ioan Rosca]

Nu, nu asa se poate face analiza marelui Esec. Ce au facut securistii afaceristi e clar. Si ce au facut cetatenii reeducati spre nesimtire, domesticiti. Si ce au facut falsele elite. Dar va trebui sa vedem si ce (n-am) facut noi, contestatarii. Caci nu am realizat NIMIC. Numai din cauza conditiilor, sau si pentru ca nu am fost in stare de mai mult?
Ioan Rosca

[Dan]

Mai trist este ca exista oameni FARA RUSINE care batjocoresc ancheta evenimentelor din decembrie 1989 si mineriadelor si care incearca sa raspandeasca inca ideile perfide iliesciene prin care niciodata nu se va afla adevarul, "n-are rost sa mai cautati", "e neproductiv sa discutati despre asta", "nu veti afla nici in 100 de ani", "cu dosarele lui Kennedy cum a fost?", etc...

De curand la un astfel de mesaj postat pe un grup internet ce se vrea de "societate civila":

http://groups.yahoo.com/group/romania_e ... sage/33578

a primit drept raspuns batjocura celor ce comenteaza exact in stilul iliescian: "nu se va termina ancheta nici in 100 de ani", "Nu e productiv sa se discute despre asa ceva"...

Eu zic ca e foarte trist sa citim astfel de batjocoriri si comentarii CINICE in reactie la articolele despre ancheta Revolutiei din decembrie, care de fapt este cea mai IMPORTANTA ancheta a justitiei romanesti actuale, dupa parerea mea!

Dumneavoastra ce pareri aveti daca cititi raspunsuri ca cele de mai jos:

http://groups.yahoo.com/group/romania_e ... sage/33628

in care se face trimitere si la persoana care a aruncat cu branza in criminalul de iliescu cand a vizitat Montrealul in septembrie 2004!!!

Voi continua sa postez articolele lui Romulus Cristea desi de cele mai multe ori acestea sunt batjocorite daca nu chiar direct CENZURATE...
Nu mai comentez!

Si articolele lui Paul Goma iarasi in majoritatea cazurilor in care le postez pe grupul respectiv, sunt cenzurate de catre moderaratori care CULMEA mai si pretind ca "apara dreptul la libera exprimare"...Halal "libera exprimare" cu iz de cenzura modernizata de Uniunea Sovietica adaptata acum la Uniunea Europeana...

[Emil Sangeorzan]

Căderea lui Ceauşescu a fost indubitabil un lucru bun pentru România. Nostalgicii regimului, din ce în ce mai puţini la număr din fericire, sunt or deposedaţii de privilegiile de odinioară (ceea ce este oarecum de înţeles), or nişte pseudo-naivi care-şi închipuie că dictatorul putea fi vreodată "reformat".

Actul revoluţionar înfăptuit de români la 22 decembrie a schimbat pentru totdeauna faţa României, dacă nu în foarte bine, cel puţin în mai puţin rău. Desigur, lucrurile au luat o întorsătura care a contribuit la devalorizarea evenimentului în sine.

Am câştigat multe lucruri întretimp, mai cu seama libertatea de gândire şi de expresie, chiar dacă cea de-a doua rămâne încă îngrădită de mijloacele de difuzare a informaţiei şi de corifeii acestora.

E drept că multe lucruri le-am ratat, care ar fi putut să iasă mult mai bine. Revoluţia a fost confiscată de o serie de persoane ale caror acte au condus la pierderea unor atu-uri pe care le aveam imediat după revoluţie. Timp de 16 ani clientelismul şi corupţia au gangrenat sistemul din interior, iar lupta pentru putere a devenit un scop în sine pentru politicienii de astăzi din România.

Poate este timpul să mai lăsăm din idealurile noatre de atunci (poate prea înalte pentru momentul istoric în care ne aflam) şi să privim cu mai multă luciditate prezentul, pentru a vedea ce putem face astăzi :
1. Pentru ca Revoluţia să nu mai fie muşamalizată de istorici de tinichea ;
2. Pentru ca cei ce au deturnat-o să nu doarmă în pace ;
3. Pentru ca politicienii ţării să dea socoteală pentru ceea ce fac şi afirmă ;
4. Pentru ca adevarul să nu mai fie ameninţat de interesele meschine ale unora sau altora ;
5. Pentru ca refuzul recursului la violenţă (de care au dat dovadă tinerii din C.C. din 22-25 decembrie 1989 şi cei din Piaţa Universităţii din iunie 1990) să nu mai poată fi interpretat drept laşitate.

Pentru toate acestea, nu trebuie să încetăm să punem şi să repunem întrebările esentiale celor care au refuzat încă dintru început să răspundă de faptele lor şi care refuză şi astăzi să dea socoteală de ceea ce s-a înfăptuit prin ordinele lor. Avem nevoie de multă perseverenţă, pentru că zidul cu care ne confruntăm (compus din tăceri complice, secrete de stat, averi însuşite, putere politică ocultă, şantaj şi corupţie) este mai solid decât Zidul Berlinului. Iar acesta a sfidat lumea timp de 38 de ani (1961-1989) !

[Emil Sangeorzan]

TRIMITERE LA : Revoluţia din 1990 > Revoluţia trădată
viewtopic.php?t=66

[Dan]

Daca se permite, o relatare de Bogdan Suceava despre revolutie si un caz real:


O crimã româneascã

Acest text a fost publicat in Contemporanul. Ideea europeana,
nr.40/2000, 19 octombrie 2000.

Notã: Prezentul text nu este o fictiune.
Numele personajelor si faptele sunt reale.
Unitatea militarã despre care e vorba aici este
UM 0396 Bucuresti,
dupa nomenclatorul valabil în 1988-1989.


În toamna aceea ne pãsa de foarte putine lucruri, pentru ca nu aveam
nici mãcar douãzeci de ani. Dupã mintea noastrã, o persoanã
importantã în unitatea militarã era furierul secretarului de partid.
La prima orã a diminetii el avea obligatia de a aduce din oras, într-
o ranitã uriasã, întreaga corespondentã a unitãtii: scrisorile, vreo
zece Scînteia, si - de aur - un Sportul care mergea direct la
comandant si pe care am reusit de vreo douã ori sã-l subtilizãm. (Era
anul care avea sã se încheie cu finala Stelei contra lui Milan. ) În
principiu, acest furier îndeplinea rolui lui Hermes: atâta vreme cât
orice corespondentã afarã din unitate trebuia sã aibã aprobarea unui
ofiter (vã rog cititi aici cã biroul de contrainformatii, în lipsã de
spioni americani care sã dea târcoale gardurilor noastre strategice
îsi justifica pâinea cea de toate zilele pe spinarea soldatului atins
de dorul scrisului) - furierul cu presa comitea marea ilegalitate de
a scoate din unitate zeci de plicuri de corespondentã neaprobatã. Am
cunoscut trei astfel de furieri în anul acela si toti au fãcut
dezinteresat acest serviciu.
Noul furier a fost numit în ianuarie si toatã lumea era interesatã de
persoana sa. Când l-am vãzut întâia datã mãrturisesc cã am fost
dezamãgit: un bãiat înalt, dar firav, brunet si cu ochii mari,
nevinovati, pe care te-ai fi asteptat ca ranita cu ziare sã-l
rãstoarne. Am retinut aerul lui de copil recrutat înainte de vreme,
sau poate aruncat în viatã înainte de vreme. Obisnuia sã ia loc pe un
scaun si sã stea nemiscat, cu privirea în gol, ca si cum timpul lui
ar fi fost infinit si ca si cum ar fi avut înainte o vesnicie. O
vreme am lucrat în preajma lui si l-am observat la început fãrã
curiozitate, apoi cu simpatie: în acea lume de epoleti si rãcnete îmi
pãrea cã va rãmâne pe veci un nevinovat. Nu avea nici o idee cã se
expune vreunui pericol scotând scrisori din cazarmã. Nu credea cã
ofiterul de contrainformatii face presiuni asupra unor soldati pentru
a da informatii despre altii. Nu credea cã secretarul de partid (cel
pentru care lucra) nu era strãin deloc de a face acelasi lucru. În
acest sens, noul furier, Cristi, era un nevinovat pe veci.
Secretarul de partid al unitãtii, cãpitanul Ivan, era un perfect
Ianus. Auzea doar ce dorea si spunea doar ceea ce dorea sã spunã. Nu
cred cã era un tip comod pentru cei cu care lucra, desi fatã de sefi
arbora acea obedientã lipsitã de demnitate care e adevãratul blazon
al ofiterilor armatei române. (Nu-mi imaginez ca un cãpitan în armata
chezaro-crãiascã sã se fi înclinat când saluta. La români multi
dintre noi am vãzut asta.) Nu era niciodatã clar unde se termina
relatia de muncã si unde începea instinctul de slugãrnicie al celor
fierti de veacuri în cazanul Isarlâkului. Cãpitanul Ivan avea si el
punctul lui slab: în calitate de secretar de partid, era în urmã cu
anii la caietele de învãtãmânt politico-ideologic. Faptul era
periculos pentru el, amuzant pentru furierul lui. Îi pãsa extrem de
putin de N.Ceausescu si habar n-avea ce spunea marele si îndepãrtatul
lui sef în acele cuvântãri kilometrice; în schimb putea oricând sã
dea o expunere de trei ore fãrã pauzã despre gândirea secretarului
general, într-o improvizatie ce ar fi amintit de un Nae Ionescu
rãtãcit în labirintul marxismului de operetã.
Sã stii cã noul furier e pila cãpitanului, mi s-a spus. Nu îi spune
nimic, pentru cã îi va repeta cãpitanului totul, cuvânt cu cuvânt. Am
crezut fiecare zvon si cred cã în primele zile întreaga mea reticentã
s-a bazat numai pe reputatia din companie a acestui copil mare cu aer
pierdut. Probabil era multã invidie: dupã cele trei luni de
instructie de tip infanterie, toti militarii primeau diverse sarcini.
Cele mai dure erau serviciile de noapte în anumite zone ale
Bucurestiului, sau gardãrile de trenuri de marfã. Pe lângã acestea,
plimbarea prin oras cu ziare si scrisori în spate era ca o stare de
gratie. Nu puteau pune aceastã alegere decât pe seama unei relatii
neapãrat oculte.
Nu cred cã noul furier l-a informat pe secretarul de partid
niciodatã, desi e posibil ca acesta sã fi încercat sã-si asigure
unele servicii. Dar aerul pierdut si incapacitatea de a face rãu erau
atât de bine înrãdãcinate în Cristi, încât dupã câteva zile am
început sã am încredere în el. Nu era doar sentimentul meu. L-am
amestecat în jocurile noastre nocturne de whist si în glumele noastre
soldãtesti, în bãtãile cu perne si în problemele noastre
sentimentale: nu era el oare Mesagerul ?
Întrega lui familie se afla la Buzãu. Tatãl lui îl cunoscuse cândva,
în trecut, pe cãpitanul Ivan. Locuiau încã în orasul în care
cãpitanul probabil îsi începuse cariera: o familie obisnuitã, mamã,
tatã, o sorã si el. Fusese probabil rugãmintea tatãlui cãtre cãpitan
de a avea grijã de Cristi. Pentru anumiti indivizi, singura formã de
a avea grijã de cineva ar fi aceea de a pune persoana protejatã sã-ti
facã cafelele. Oricum, cãpitanul nu concepea si nu-si imagina cã face
altceva decât se astepta de la el. Constiinta lui era limpede ca
cristalul. În plus, se considera un personaj practic: la ce bun o
clipã pierdutã pe reflectie ? Era genul de om care servea partidul ca
urmare a unui viol: i s-a propus s-o facã si el s-a lãsat luat de
val, a acceptat pentru cã era mai sus, mai bine, mai mult, fãrã sã
reflecteze si fãcându-se cã n-are habar. Partidul îl violase si lui
nu-i pãsa. Acest fel de oameni au rãmas socati dupã decembrie '89, si
unii dintre ei se aflã încã la marginile filozofiei de tejghea în
corolarul ideologiei de altãdatã. Faptul cã din confuzia si exaltarea
lor s-au nãscut tragedii nu a fost subliniat destul.
Într-o searã l-am vãzut pe Cristi cu douã ranite imense: mergea sã
cumpere pui pentru cãpitan de la aprovizionarea unitãtii. În altã
noapte a venit sã doarmã la noi în dormitor. În general, frigul sau
zgomotul sau mirosul îl fãceau sã caute mai degrabã prezenta
militarilor cu termen redus decât a trupei, ale cãror dormitoare
adãpostind uneori peste 70 de oameni erau la limita salubritãtii.
Într-o searã ne-a adus ciocolatã: o gãsise în oras. Nu vroia bani pe
ea, nu vroia sã ne-o vândã. Ne-a intrebat: Când facem urmatorul
whist ? Pãrea cã pluteste deasupra lumii aceleia în care se urla si
se insulta, deasupra acelei Balcanii înarmate, o Balcanie cãlãritã de
demonii unui sfârsit de timp.
Altã datã la ceasul stingerii, mi-a povestit despre cum picase la
facultate prima oarã. Am înteles cã era îngrijorat de proba de
matematicã de la admiterea la A.S.E., care nu continea decât algebrã
si analizã: i-am propus sã lucrãm împreunã. El ar fi urmat sã cearã
aprobare pentru concediu de studii de la comandant pentru perioada
imediat precedentã examenului. Noi doi am fi încercat sã lucrãm toatã
matematica necesarã si, pânã pe 15 iulie, am fi acoperit totul.
Trebuie sã spun cã proiectul a fost acoperit în bunã masurã: am
lucrat enorm anul acela, în cele mai putin culturale conditii care se
pot imagina. Faptul cã anul acela am lucrat cu el si cã am citit mult
G.Garcia Marquez a fost singura mea evadare. Consider cã, prin munca
noastrã, el mi-a fãcut un serviciu.
Povestea noastrã pare stranie, pentru haosul care domneste în
cazãrmile armatei noastre: am fãcut o treabã destul de bunã. Am
început cu algebra, unde am lucrat atent de la ecuatiile de clasa a
noua, trecând prin calculul matriceal, pânã la structuri algebrice.
În paralel am avut grijã si de analizã, unde îmi aduc aminte si îmi
reprosez cã n-am mai avut vreme sã discutãm în detaliu cele douã
teoreme de substitutie de la integrarea definitã care erau perla
coroanei în materia de clasa a douãsprezecea. (Aceastã eroare de
strategie – care mi-a apartinut - avea sã-l coste douã puncte din
zece la proba de matematicã în sesiunea de admitere din vara lui
1989. Aceastã eroare de planificare avea sa conducã la consecinte
inimaginabile.)
Adevãrul e cã pe lângã noi a început o adevãratã industrie de
meditatii în sistem de muncã voluntarã la care îsi aduceau o amplã
contributie alti colegi. Cred cã plutonul cu termen redus medita
gratis si profesional nu doar la matematicã, dar si la francezã sau
geografie. (Nu îmi amintesc detalii asupra acestor specialitãti, au
trecut mai bine de zece ani de atunci si - ca si acum – mã interesa
cu adevãrat doar matematica.) Dar stiu sigur cã cel putin trei
ofiteri au apelat la serviciile noastre, alãturi de cel putin patru
sau cinci militari în termen. Pentru acesti militari era o problemã
de evadare: dacã ar fi reusit la facultate, s-ar fi liberat pe 1
septembrie 1989, dupã numai un an, patru luni mai devreme decât
durata stagiului normal. Cred cã tuturor celor care învãtau pentru
admitere în primãvara lui 1989 scurtarea stagiului militar le era
serioasã motivatie.
Îmi aduc aminte cã i-am spus lui Cristi într-o searã, când ne cãdea
capul de obosealã în încãperea comitetului de partid, unde lucram
analizã sub mutrele lui Ceausescu: Cred cã trebuie sã te duci de
aici. Nu cred cã e bine pentru mintea ta sã stai un an si patru luni
cu ãstia. Îmi aduc aminte cã a zâmbit trist si nu a spus nimic.
Remarca fusese de domeniul evidentei.
Apoi a venit telegrama aceea. Tatãl lui Cristi murise. Telegrama a
ajuns la mine si eu a trebuit sã i-o dau. A rãmas o clipã ca
paralizat, apoi ochii i s-au umplut de lacrimi. S-a asezat pe jos pe
coridor într-o stare de blocaj din care n-a iesit multã vreme. I-am
sters lacrimile. Când cãpitanul a aflat ce s-a întâmplat, reactia lui
a fost cea mai omeneascã posibil: i-a acordat un bilet de voie. A
încercat sã-l îmbãrbãteze, dar cuvintele lui nu erau pentru asta.
Cristi a plecat acasã la acea înmormântare neasteptatã. Când s-a
întors mi-a spus ca mama si sora lui nu se vor descurca deloc usor
dupã moartea tatãlui.
Ulterior, cãpitanul Ivan a renuntat la serviciile lui de furier.
Cãpitanul era un om practic, care n-avea ce face cu un om moale, un
tânãr care învãta la geografie în loc sã-i tinã caietele de
învãtãmânt politico-ideologic, care se misca încet cu sacosele cu
pui, care freca prea putin nessul si cãruia în plus îi murise singura
protectie. Cristi a fost mutat la o unitate de misiune în oras.
Lipsit de instructia unor luni bune de armatã, îmi imaginez un miel
trimis la vânãtoare.
În general, nici unul dintre noi n-am învãtat nimic de specialitate
în armatã. Militarii cu termen redus ar fi trebuit sã aibã parte de
instructia necesarã unor viitori ofiteri în rezervã. În toate acele
luni nu am vãzut nici o hartã militarã si nu am fost niciodatã
instruiti asa cum ar fi trebuit sã fie niste potentiali ofiteri. Am
spãlat însã foarte mult chiuvete, coridoare, toalete. Suspectez cã la
fel de bine pregãtiti erau si ofiterii nostri. Nu cred cã aceastã
problemã structuralã era specificã doar nouã si nu cred cã lucrurile
s-au schimbat în ultimii zece ani.
M-am despãrtit de Cristi la începutul lui iulie, atunci când
militarii cu termen redus au iesit din cazarmã. Când ne-am vãzut
atunci el purta haina lui militarã cusutã la cot iar eu bluza mea
blue jeans adusã din R.D.G. I-am lãsat o listã extrem de clarã cu ce
avea de repetat si de lucrat singur.
?tiu cã doar pentru el am regretat cã plec din cazarmã: ar mai fi
avut nevoie de mine câteva sãptãmâni. În balamucul acela, simteam cã
ar fi ceva de salvat. Cã toate acestea tin de resortul unei morti
aflate atât de aproape, cã absenta timpului suficient de studiu în
cazarmã ar fi putut sã-i fie cuiva fatal în lumea României
socialiste – nu era nimãnui clar pe atunci. Poate nici acum faptul nu
e evident.
În cursul verii Cristi a primit concediul de studii solicitat. A
încercat la A.S.E. si a pierdut admiterea pentru douãzeci de sutimi.
Ne-am revãzut dupã probã la Universitate, si am discutat despre proba
de mate. Am fost îngrozit: mi s-a pãrut cã responsabilitatea îmi
apartinea. În examen gresise douã probleme si programul de
recapitulare pe care i-l indicasem nu fusese completat în timp util.
Eu fusesem nerealist. El s-a întors în cazarmã, la misiunile lui de
pazã si ordine. Urma sã se libereze in ianuarie 1990 si dorea sã
încerce din nou în iulie 1990. Urma sã mai stãm de vorbã dupã ce el s-
ar fi liberat.
Primul meu semestru la facultate a fost extrem de interesant. Am avut
parte de un curs de analizã matematicã predat de Prof.Solomon Marcus.
Tot toamna aceea am fost implicat într-un proiect special: la
invitatia Acad.Nicolae Teodorescu numãrul 3/1990 al Gazetei
matematice a fost redactat de studenti. Când a avut loc revolutia,
tocmai încheiasem redactarea materialului. Pe 23 decembrie am
participat la redactarea unui prim proiect de constituire al Ligii
Studentilor de la Matematicã. Aveam douãzeci de ani si vedeam
revolutia cu totul altfel decât cei care trãgeau sforile.
Pentru unitãtile militare de la Bãneasa, confuzia a fost generalã.
Scosi din cazarmã, adusi înapoi, mentinuti în rezervã, urcati în
camioane sau autobuze, tinuti în alarmã si nedormiti, ofiterii si
soldatii au fost supusi unei presiuni greu de descris.
Cãpitanul Ivan fusese si el pãtruns pânã peste poate de febra
revolutiei. A luat comanda unei companii (ce mai putea face oare un
secretar de partid dupã ce stia bine ce se întâmplase) si l-am
reîntâlnit în dimineata de 24 decembrie 1989 în apropierea
Universitãtii. El mi-a spus cã în cursul noptii Cristi a murit în
luptã.
Compania îmbrãcatã în damnatele uniforme gri-bleu primise misiunea sã
protejeze clãdirea unuia dintre hotelurile de pe Strada Academiei,
cel al cãrui nume cred cã era Nehoiu. E vorba de o intersectie foarte
periculoasã în structura unor lupte de stradã, cea unde se aflã acum
Banca Turco-Românã, si care în decembrie 1989 a fost un focar al
luptelor zile în sir. Exaltat de momentul mãret, cãpitanul a pus câte
un soldat la fiecare fereastrã a hotelului. Devotamentul pentru
revolutie al fostului secretar de partid era de granit. Ne putem
imagina lesne cât se pricepea acel functionar al partidului comunist
la lupte de stradã si putem crede cã în cursul noptii si-a expus
soldatii în mod inutil. Lui Cristi i-a atribuit o iesire cãtre o
terasã. Dintr-una dintre clãdirile de pe stradã cineva (cine ?)
trebuie cã a vãzut un militar M.I. fãcând miscãri ciudate undeva la
înãltime. Psihoza cu teroristii era foarte vie în seara de 24
decembrie 1989. Glontul a trecut prin cascã si a penetrat frontal
cutia cranianã. Pe lista oficalã a victimelor M.I. în decursul
revolutiei numele lui Cristi figureazã la pozitia 41.
Se trãgea încã. Iesisem de la Universitate si încercam sã ajung spre
Biblioteca Centrala Universitarã, a cãrei clãdire arsese. Acum
stãteam pe un scaun de bar golit, alãturi de câtiva militari nãuciti
de somn si socati de moartea unuia dintre camarazii lor. Era
dimineata de 25 decembrie. Pe fruntea cãpitanului erau multe broboane
de sudoare. Cascheta de militian era datã pe ceafã si stãtea strâmb.
L-am privit în ochi. I-am spus cã probabil Cristi fusese cel mai slab
instruit militar din toatã unitatea si cã eu nu l-as si trimis pe
acea terasã. Nu a rãspuns nimic si s-a uitat la mine ca si cum n-ar
fi avut sens ce spun. Mã mai privise de câteva ori asa în trecut.
Pãrea un om care se îndreaptã spre ceva si remarcile mele îl
întrerup.
Existã o fotografie a agentiei olandeze de stiri, pe care am regãsit-
o la o expozitie de la Arhitecturã din vara lui 1990. Fotografia e
realizatã câteva ore înainte de momentul fatal. Fotograful olandez a
centrat prim-planul pe Cristi, care are aceiasi bocanci scâlciati pe
care îi stiam din varã. Stã în genunchi si are Kalasnikovul în
pozitie de tragere, cel mai probabil undeva pe Calea Victoriei, cãtre
Sãrindar, dar nu pot fi sigur de locatie. Multã lume în jur, civili,
la nivelul strãzii, revolutia românã în direct, agitatie, haos,
încurcãturã, confuzie. În fotografie nu se vede nici un alt militar.
Toatã acea multime, turmã de oi venitã aval, se uitã undeva în sus,
ca si cum s-ar fi tras de pe un acoperis, de la dracu' sau poate
dinspre ceruri. Privirea lui Cristi e fixatã pe acel loc nedefinit.
Eu îl cunosc bine si pot sã spun cã nu vedea nimic.
Mai târziu cãpitanul avea sã-i dea ordinul sã ia pozitie pe terasã.


Bogdan Suceavã - iunie-octombrie 2000

[Ioan Rosca]

Nu vom putea dovedi ca nu am parasit lupta din lasitate in 1990, pentru ca ... nu cred ca e adevarat.
Am parasit-o din multe motive: intelepciune, civilitate, luciditate, manipulare, dezinformare, egoism, etc. Dar si lasitatea a fost printre ele. Se fac revolutii fara rost (poate toate...) dar nu si fara violenta...

Va amintiti ? "Nu cu bite si topoare , noi venim c'o floare !" Aceste sloganuri de opereta au convenit perfect Tovarasilor...

Ioan Rosca

[Dan]

Nu vi se pare ca redeschiderea anchetelor privind decembrie 1989 si mineriade, etc s-a facut mai mult sau mai putin pentru imbuntatirea imaginii interne, dar mai ales EXTERNE a noului guvern in conditiile in care exista pericolul amanrii aderarii la EU pana la 1 inuarie 2008?

Basescu(el insusi fostul sef de campanie al lui Roman in toamna lui 1996, sa nu uitam totusi...) a scapat in 7 ianuarie 2005 cateva cuvinte despre criminalul iliescu:
"...domnul iliescu este un politician respectabil..."(vezi interviul din Adevarul, etc)

ceea ce demonstreaza ca actuala putere (indeosebi centrul acesteia, presedintele)nu era initial(inceputul lui 2005) prea interesata de judecarea criminalilor din decembrie 1989, mineriadelor, etc.Mai degraba incercarile de cosmetizare a imaginii noului regim in pragul integrarii europene par sa fie "motorul" noilor anchete si redeschiderii dosarelor.
Oricum mai bine decat la regimul anterior, dar totusi, dupa aderarea europeana din ianuarie 2007 nu cumva ancheta si judecarea vinovatilor va disparea "in ceata", isi va diminua intensitatea odata cu LIPSA presiunilor si motivelor de ingrijorare privind aderarea europeana???

In aceste conditii nu este bine sa se ceara EXPRES ca ancheta sa fie finalizata respectiv judecarea sa fie facuta INAINTE de aderarea EU?

Doar cateva intrebari/pareri...

[ionel]

Daupa orice schimbare de asemenea amploare apare invariabil o cadere economica. Necazul la noi este ca schimbarea ne-a gasit cam atei, ca sa nu spun pagani. De unde resurse morale pentru o elita politica care sa dea satisfactii.

[Nica Leon]

Daupa orice schimbare de asemenea amploare apare invariabil o cadere economica. Necazul la noi este ca schimbarea ne-a gasit cam atei, ca sa nu spun pagani. De unde resurse morale pentru o elita politica care sa dea satisfactii.

O vorba veche, inteleapta spune asa: " cine cauta gaseste" sau " cauta si vei gasi" dar voi ati ales si ati pus in frunte tocmai pe cei pe care noi am vrut, prin revolutie, chiar cu pretul vietii noastre sa-i aruncam, pentru vecie, la lada de gunoi a Istoriei si a rusinii.
Din pacate nu am putut si nu am mai vrut sa luptam si cu atitia tembeli cretinoizi ce s-au manifestat violent si care au votat, in libertate, comunistii, minciuna,teroarea hotia si "LINISTEA" pentru a muri de foame astfel.
Nu ai dreptate nici cind scri ca: "Dupa orice schimbare de asemenea amploare apare invariabil o cadere economica." Cine ti-a bagat in cap asemenea bazaconii?
Daca gloata i-ar fi sprijinit si i-ar fi votat pe cei care au demonstrat prin faptele lor ca va iubesc si tin la voi mai mult decit la propria lor viata - ma refer tinerii romani care au infaptuit Revolutia spalind astfel decenii de rusine si umilinte - acum v-ar fi fost infinit mai bine. Dar gloata a tras si trage la rau, se vaita ca proasta si injura tot ceea ce misca.
Ar fi trebuit sa stii ca acum citeva mii de generatii, inaintasii nostri, dindu-si seama ca noi vom fi niste timpiti, in marea lor dragoste fata de nepotii lor, ne-au lasat in dar, pentru a stii sa ne ghidam totdeauna la bine, fara prea multa minte, ca mostenire proverbele si zicatorile. O astfel de pilda inteleapta, universal valabila, verificata de mii de generatii spune ca atunci cind vrei sa-ti fie bine sa alegi oamenii dupa faptele lor si pomii dupa roade.
Iti mai amintesti cum au votat romanii? Nu cumva dupa ceea ce s-a spus la televizor si in ziare, unde cei care v-au indemnat sa gresiti, sfatuindu-va sa nu va implicati in politica neamului vostru, sint si astazi bine mersi si rid de voi pentru ca sinteti atit de prosti.
O alta vorba spune asa: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in sac.
Problema cea mai mare nu este ca sint prea multi atei ci prea multi fuduli, dar cu pretentii![/quote]

[Nica Leon]

Oameni s-au revoltat puntru ca vroiau o viata mai buna.

De unde stii, ai fost acolo?
Ar trebui sa stii ca m-am revoltat pentru ca vroiam ca si voi sa traiti liber si demn. O viata mai buna putea fi dobindita numai intr-o societate libera, democratica si onesta, numai de cei care iubesc munca si nu sint prosti.
Eu, cel care am declansat in Bucuresti lupta pentru rasturnarea comunismului si dictaturii, aveam o viata buna si atunci, daca putea fi numita buna, pentru ca aveam casa, un autoturism Mercedes, cistigam lunar de la 11.000 la 18.000 lei si cu toate astea am luptat contra sistemului si regimului pentru ca si voi sa cunoasteti LIBERTATEA. Din pacate ati votat sa va fie rau, iar acum va plingeti.

As avea si eu o intrebare.Unde este viata buna? Acum suntem saraci,iar cei care au murit atunci au murit degeaba.sunt
indignat de fabtul ca cei care au saracit tara ne coduc pe noi.Rusine sa va fie domnilor parlamentari.

Raspunsul este extrem de simplu. Este la comunistii, la activistii si la slugile lor, care au slujit raul, minciuna si crima si care datorita voua si-au conservat puterea si pozitiile si asa au putut nestingherit sa jefuiasca Romania si sa imprastie, in cele patru zari ale lumii, disperatii si lasii din aceasta tara.
Viata buna este chiar si aici in Romania, iar daca nu crezi ar fi bine sa revezi statisticile si topul multimiliardarilor de carton, dar si lista fabricilor, uzinelor si bancilor care au fost vindute, fara drept, pe nimic, dar si pe cea a bancilor devalizate si falimentate, fara ca nimeni, dintre cei saraci si nemultumiti, sa protesteze.
Daca cei care au murit atunci, pentru ca voi sa traiti liber si demn, ar fi stiut ca in aceasta sint atitia prosti si lasi, atitia tradatori si hoti si asa de putini patrioti nu se mai sacrificau.
Ei totusi si-au focut datoria si au spalat rusinea si umilinta atitor mincatori de cacat, care decenii de-a rindul i-au sprijinit si aplaudat pe comunistiii ce le-au chinuit, jefuit, pervertitsi distrus neamul .
Nu ai dreptate, ce vina au cei care au fost votati sa ajunga in fruntea tarii sau sa ocupe scaunele parlamentului. Doar voi i-ati votat pentru ca ei sint asa cum sint.
Ati sprijinit vreodata voi, cei multi si saraci, pe altii si nu au ajuns in aceste functii inalte, pentru a va reprezenta interesele si aspiratiile cu cinste?
Eu nu imi aduc aminte sa se fi intimplat inca acest miracol si, tocmai de aceia, imi este greu sa va inteleg nemultumirea si pozitia pe care singuri, in libertate, v-ati ales-o.

[ionel]

Pt. Nica Leon: Da, oamenii au votat cam prost in ultimii 15 ani, dar nu pot fi scoase din ecuatie cele cateva aspecte care sunt fundamentale in evolutia unei societati:
-aspectul moral, la care stam foarte prost - fenomen de masa din pacate.
-realizarea unor mecanisme specifice societatii pe care ne-o dorim: legislatie, administratie,etc. Realizarea lor iau timp....nu se poate altfel, din pacate.Poti alege pe oricine...este un act de creatie deosebit, ca sa nu spun iesit din comun. Daca romanii ar fi avut credinta si ar fi votat cu cine trebuie, cred ca am fi fost fruntea in Europa de est, dar tot cu suferinta....

[Nica Leon]

dgfs