Pledoarie pentru veghea din exil (2)
Ginduri
1 Cineva a propus ca sa ne declaram explicit anti-comunisti.
Altcineva a replicat ca astfel de exprimari nu vor face o impresie prea
buna auditoriului vizat (cancelariile si opinia publica occidentala). In
fine, o alta opinie a fost sa evitam polarizarea politica. Nu-i numesc
pe vorbitori-caci as vrea sa putem discuta despre idei si nu despre
persoane. Va propun sa meditati la intrebarea (esentiala) : cum vom
trata divergentele de opinie ? Ele nu vor putea fi evitate. Ar fi necesar
si suficent sa le depasim onorabil.
In speta pe care o folosesc ca exemplu, cei care au facut propuneri
mai mult sau mai putin convergente sint probabil minati de bune
intentii. Problema pusa in discutie poate fi vazuta dintr-o pluralitate de
unghiuri, poate stirni o multitudine de observatii - dificil de acordat .
Nici eu nu pot aborda tema decit selectiv si subiectiv. Sper ca
remarcile ce urmeaza sa fie insa o pledoarie pentru toleranta. Le fac
avind in vedere experienta dialogurilor romanilor pe Internet (si nu
numai ...). Le fac- neplacut surprins ca tonul artagos reapare la
orizont.
2 Parerile noastre vor diferi mai mult sau mai putin conciliabil pe
subiecte mai mult sau mai putin importante. Avem experiente de viata
si sisteme de valori variate. Incepind de la scopuri , coborind la
metode si detaliind cu optiunile de stil, vom avea de rezolvat
contradictii inevitabile ca sa putem ajunge la actiuni solidare. De
modul cum ne vom gestiona divergentele depinde in mare masura
succesul intreprinderii noastre. Si chiar daca nu vom face mare lucru,
sa ne alegem macar cu citeva prietenii , cu citeva intilniri profitabile
si cu scintei de solidaritate.
Am experienta (nedorit de) bogata a impotmolirii unor initiative
similare celei pe care incercam s-o urnim in aceste zile. Motivul
principal al nereusitelor la care am fost martor a fost incapacitatea
participantilor de a se contrazice sinergic. Nu stiu daca ne lipseste
reteta, protocolul optim, calmul necesar , toleranta, disponibilitatea
sau reflexul tandretii . Nu stiu daca dificultatea nu e adinca si ne-
specific romaneasca, daca sperantele noastre de solidaritate nu se tes
fragil in spatiul ambiguu pe care utopia il imparte cu emanciparea.
Pot doar face citeva observatii.
Eu cred ca ar trebui sa urmarim "consensul" numai pe probleme
mari, de principiu. Pe chestiunile de detaliu e mai bine sa admitem
din start varietatea. Daca domnul X vrea sa protesteze impotriva
totalitarismului, sa o faca. Daca domnul Y vrea sa denunte
comunismul , nu avem a ne impotrivi. Si nici nu avem de ce condamna
pe domnul Z, care nu vrea sa acuze unilateral Puterea. E suficent ca si
dumnealui sa ne inteleaga pe noi, cei care simtim ca trebuie acuzata
unilateral. Nu avem interesul si mijloacele unei discipline
meticuloase in acest grup. Numitorul comun (dorinta de a opri
distrugerea Romaniei si de a-i lansa emanciparea) e solid si fiind
simplu - ne poate da o coerenta flexibila si rezistenta .
Primul pas e recunoasterea legitimitatii parerilor contradictorii.
Evadarea din simplism, asumarea complexitatii. Problemele
complicate conduc in mod FIRESC la conditionari si la solutii partial
antagonice. Unii (fac parte dintre ei) simt chiar ca paradoxul e o
caramida a raportarii la realitate. Altii- la fel de legitimi- se simt
amenintati de topirea contururilor ferme.
Sugerindu-va sa nu "denuntam" contradictia, acceptindu-i
normalitatea, emit o pledoarie prin prisma personalitatii si
experientei mele. E firesc deci ca unii sa ma contrazica cu argumente
demne de interes. Ei imi pot aminti cit de nerelative sint abuzurile din
Romania, cit de inacceptabile sint interventiile unor agenti de influenta
si diversiune infiltrati de Mafie, cit de paralizanta poate fi
constientizarea relativitatii etc.etc, etc. Sint gata sa admit pertinenta
acestor (si altor) observatii care pledeaza impotriva aplicarii
generalizate a prezumtiei de buna-intentie. Sint dispus si sa aduc
contra-argumente si corecturi.. Totul e ca aceasta disputa (imaginara
deocamdata) sa nu degenereze in infruntare.
Un punct de vedere care nu ne convine poate avea si alte justificari
decit ca sustinatorul sau e vindut, provocator, exaltat, sau inapoiat. O
idee care nu ne convinge poate avea parti valabile si deschide
orizonturi interesante. Intoleranta face ravagii chiar cind (mai ales
cind) e bine camuflata in tinuta academica. Intre injuratura directa si
ironia subtila -distanta e doar estetica. Tratarea de sus a auditoriului e
simptomatica la romani, care, nu stiu daca s-au nascut poeti, dar s-au
format profesori... Ne dam lectii in continuu, in cadrul unor pseudo-
dialoguri in care subiectele sint mai curind pretexte pentru a ne
impune adevarurile si afisa superioritatea. Ritualul intilnirilor noastre
e un balans destul de indecent intre iubire si agresivitate. De cite ori
nu m-am surprins pe mine insumi invadat de aroganta !
M-am saturat de orgia de orgoliu care bintuie prin cimpul
sufletelor, pustiit si de comunism. Nu doresc sa concurez cu nimeni.
Nu vreau nici sa epatez, nici sa umilesc, nici sa conving. Si nici sa fiu
paratrasnetul viciului tiranicos al altora. Vreau doar sa ascult si sa
spun. Oricit de raspicat sustinem un punct de vedere, oricit de
antipatica ne este o idee, oricit de ferm combatem o propunere pe care
o consideram inoportuna, ar treebui sa raminem constienti de
legitimitatea existentei si interventiei celor cu care nu sintem de acord.
Va invit la un exercitiu de consideratie reciproca.
3 Acestea fiind zise , sa revenim la alegerea modului in care ne
definim politic: sintem neutri sau anti-comunisti expliciti (nedeclarati)
?.
Nu e o tema noua pentru mine. Inca din 1990 a fost aprig dezbatuta
in adunarile opozitiei democratice, incepind cu Congresul de infiintare
a Aliantei nationale pentru sustinerea Proclamatiei de la Timisoara -
in care dezbaterea s-a centrat pe prezenta sintagmei "anti-comuniste"
in denumirea Aliantei ...
Cred ca observatia ca Apusul va strimba din nas daca ne vom
declara raspicat anti-comunisti e valabila si merita atentie. Expresii
de tipul "anti-totalitarism" vor fi mult mai bine vazute si ne vor arata
emancipati, la zi .... Fac parte din protocol si e un gest de politete sa
folosim dictionarul de "cuvinte potrivite" in versiunea actuala a
"politicului corect"...
O astfel de definire ne plaseaza "la centru" , ne scuteste (corect)
de invinuirea de a face politica tendentioasa (de dreapta) si ne
defineste (corect) ca aparatori ai libertatilor democratice , ferindu-ne
de acuzatia de radicalism (aproapiata de cea de extremism -cuvintul
de departe cel mai compromitator azi).
Pe de alta parte, a vorbi de "totalitarisme" inseamna a practica o
ambiguitate si o ipocrizie iritante -si poate in final, contraproductive.
Care totalitarisme ? Cine distruge sistematic Romania de jumatate de
secol ? Cine interzice iesirea la lumina a poporului roman ? Cine
exploateaza cu nerusinare lagarul romanesc ? Din vina cui parasesc
oamenii cinstiti tara ? (sau se sufoca in ea ...). Din vina cui s-a sinucis
Calin Nemes ? De de sa ascundem sub eufemisme si generalitati o
criza concreta , in care agresorul e atit de bine definit?
Admitind limbajul "vestic" nu riscam sa ne instalam singuri calusul in
gura ? Nu inseamna sa facem jocul celor care ar dori inmormintata in
uitare tragica experienta din Europa de est ?
4 Argumentele pro si contra asumarii anti-comunismului pot continua.
Nu sint decit un exemplu de dezbatere posibila. Practic pe fiecare
subiect va trebui sa ajungem la un numitor comun. Pentru cei care cred
ca aceasta va fi usor, datorita telului pe care il impartasim voi
semnala in continuare (simplist-din lipsa de timp) doar implicatiile
majore pe care le are viziunea cuiva depre politica Vestului asupra
modului cum va concepe activitatea de lobby pentru Romania.
Nu ma voi ocupa de viziunea securicomunistilor. Nu are rost. Ma
voi rezuma la citeva categorii de pro-democrati pe care ii voi denumi
generic :"entuziasti" , "pragmatici", "sceptici" si "revoltati".
"Entuziastii" impartasesc fara rezerve conceptiile care prevaleaza
azi in Apus. Ei sint convinsi ca "lumea civilizata" e frumoasa si ca a
facut si face toate eforturile pentru a scoate pe romani din malastina in
care se zbat. Sint cei care i-au asteptat si ii asteapta inca pe
americani... Ei neaga responsabilitatea Aliatilor pentru incarcerarea
noastra, considera ca intre comunisti si capitalisti a existat o infruntare
neobosita si nu admit ca apusenii pot avea interese geostrategice
contrare rasturnarii comunismului. Ei acuza pe romanii care fac
reprosuri liderilor ocidentali ca nu sint capabili sa-si asume dezastrul
fara a gasi justificari ,scuze , tapi ispasitori.
Din acest unghi, un lobby pentru emanciparea Romaniei trebuie sa-si
arate cit se poate de elocvent alinierea la standardele si valorile
occidentului, pentru atingerea carora militeaza de fapt. Scopul
principal e "sa fim primiti in rindul ..." etc etc. Operatia e o racordare
si cere renutarea la orice elemente care o ingreuneaza. Trebuie evitate
stridentele, trebuie epurate acele parti ale strigatului nostru care nu
convin geo-politicii apusului la un moment dat. Daca dorinta de a
rasturna pe comunisti pune in pericol stabilitatea mondiala, trebuie sa
intelegem si sa ne temperam ambitiile. Ceea ce lumea civilizata nu
considera important , nu e important.
In consecinta, modelul interventiilor noastre trebuie sa fie
rugamintea onorabila.
"Pragmaticii" sint mai putin convinsi de eleganta politicii de aiurea.
Dar sint in schimb constienti de raporturile de forte si de ierarhiile
intereselor. Ei oberva ca romanii nu pot evada din rasarit decit catre
apus ... Asadar, ne plac sau nu anumite apucaturi politice occidentale,
avem sau nu resentimente pentru anumite tradari istorice, credem sau
nu in dorinta oamenilor de afaceri straini de a ne ajuta sa traim mai
bine, trebuie sa ne aliem cu singura orta care ne poate ajuta sa iesim
din dezastru. Asta ne cere un bun simt al posibilului, o arta a
compromisului si multa abilitate (pina la siretenie) in a ne gasi aliati.
Din acest unghi a face lobby inseamna a urmari cu atentie
conjunctura internationala , a cintari cu luciditate alternativele
disponibile la un moment si a alege solutii care sa echilibreze nevoile
Romaniei cu interesesle celor pe care ii chemam in sprijinul ei.
Desigur, se cere multa diplomatie. Daca interlocutorii dau semne ca
sint iritati de referirile la crimele comunismului, trebuie incercat ca
ideile sa fie prezentate intr-un alt ambalaj. Anumite doleante
(procesul comunismului, punctul 8 etc) trebuie eventual aminate pina
cind apare momentul propice. In asteptarea lui, trebuie cistigata
simpatia opiniei publice de partea fortelor pro-democratice din
Romania. Doar progresiv , prin informarea strainilor privind situatia
reala din Romania, vom putea cuceri atentia si solidaritatea lor pentru
rezolvarea durerilor noastre adinci. Importanta e rabdarea si
intelepciunea.
"Scepticii" pornesc de la constatari dezolante privind istoria vietii
politice. Peisajul politic le apare dominat de un egoism agresiv ,
pomadat gretos cu ideologie ipocrita. Sub alibiul nevoii de
administrare a cetatii, alesii de aiurea se dau in petec destul de
dizgratios. Scandalurile politice (Italia, Franta,Belgia , Spania etc)
par a fi doar virful aisbergului. Peisajul politicii americane nu e mult
mai atragator. Liderii se aburca la putere prin manipularea unui
electorat buimac sprijiniti si sprijinind mafii greu de reperat si
eliminat. Totul pare multilateral putrezit si modul dezolant in care se
prezinta moralitatea politica occidentala nu inspira nici speranta nici
incredere. Apusenii ne-au vinddut si ne vor vinde de cite ori vor avea
nevoie. Politica actuala e exclusiv ghidata de interese si durerile
noastre nu ne dor decit pe noi.
Din acest unghi, a face lobby inseamna a tipa in speranta de a fi
auziti de niste politicieni din afara care printr-o coincidenta fericita
(si efemera) vor avea interese in sincronism cu dorintele noastre. Se
cere asadar a nu ne imbata cu iluzii, a ne astepta la confirmarea
dureroasa a nesimtirii generalizate. Asta insa nu ne scuteste de
datoria morala de a arata adevarul unei lumi care nu prea vrea sa-l
auda. Ceea ce poate anima un sceptic e mai curind rusinea de a nu-si
face datoria fata de tara pe care o iubeste decit credinta ca eforturile
sale vor fi incununate cu succes. Daca va incerca tot timpul sa-si
explice pesimismul, scepticul va face rau celorlalti colegi din grup.
Daca se va rezuma la a dezumfla iluziile pagubitoare-rolul sau poate
fi pozitiv. Sa nu uitam ca un Don Quijote poate fi de o paradoxala
rezistenta combativa. Important pentru el poate fi simbolul, principiul,
adevarul.
In ceea ce il priveste pe "revoltat", el impartaseste cu scepticul
viziunea negativa asupra geo-politicii. Numai ca, in loc sa extraga din
dezamagiri tristete, el explodeaza in revolta. Revoltatul nu se rezuma
la a crede ca Apusul a fost neeputincios in fata dictaturilor de tot felul,
ci considera ca a fost partas la ele. El constata cit de practicat e
comertul cu Chinele lumii, cit de rentabila e cirdasia cu lagarele in
care se produce ieftin. "Comunismul" a functionat prea minunat ca
sperietoare pentru a-i considera inocenti pe cei care au folosit-o
copios. Apusul si-a cistigat nu numai linistea externa lasindu-ne in
miinile rusilor dar si pe cea interna, dindu-ne ca exemplu celor care
se simteau atrasi de a-i conteasta mecanismele politice. Folositi
ideologic si de stinga si de dreapta occidentala, avem putine motive
de a raspunde la ipocrizie cu ploconiri umile.
Din unghiul revoltatului a face lobby inseamna a face scandal. Nu
trebuie sa tacem ca sa evitam ranirea susceptibilitatilor apusene,
pentru ca exact pe aceasta cale de a ne inchide gura se mizeazeza.
Uneori ne lovim tocmai de partenerii celor pe care dorim sa-i
reclamam ! Nu ii putem lasa sa ne dicteze agenda. Aliatii de ieri si
de azi ai calailor nostri vor sa pastreze cit mai multa tacere in jurul
tragediei romnesti. Daca vrem ca sa trezim opinia publica occidentala,
sa avem vre-o sansa de a face ca adevarul sa iasa la lumina, trebuie sa
incetam a mai protesta in surdina, in locurile si in felurile special
amenjate. De 50 de ani ne rugam in semi-tacere, fara nici un rezultat.
A venit timpul sa ridicam tonul. Politicos, dar ferm, trebuie sa cerem
tuturor sa-si asume responsabilitati . O natiune este sugrumata si nu
mai putem face anticamera la usa celor care ne amina mereu audierea .
Pentru revoltat , riscul ca ponderatia sa ne priveze pina si de
recunoaserea tragediei noastre, fara a produce nici un rezultat practic-
este intolerabil.
Vom putea oare noi : entuziastii, pragmaticii , scepticii si revoltatii
sa colaboram pentru a sprijini din exterior eliberarea si emanciparea
Romaniei ?
Cind sint entuziast imi spun ca ne vom completa armonios unii pe
altii , imbinindu-ne diversitatea de trairi i opinii.
Cind sint pragmtic imi spun ca va trebui sa gasim un protocol care
sa ne permita depasirea divergentelor in folosul actiunilor concrete.
Cind sint sceptic imi spun ca trebuie sa mai incercam inca o data,
chiar daca probabil ne vom dezumfla din nou (pentru ca nu putem sa
nu incercam )
Cind sint revoltat imi spun ca nu vom avea nici o scuza daca nu
reusim macar sa spargem tacerea in care e inmormintata povestea
noastra.
Dupa un execitiu atit de desirant, nu stiu nici cine , nici cum sint in
acest moment.
De-abia imi amintesc ca doream ca grupul nostru sa se declare anti-
comunist.
Ioan Rosca 23 octombrie 1996