Va supun atentiei un articol semnat de Andreea Vass in Hotnews cu privire la democratia din Romania si cea din Elvetia democratii pe care le considera ca fiind la extreme opuse. Cred ca merita citit si comentat;
Vineri, 9 mai 2008, 10:09 Actualitate | Opinii
Interogam pragmatismul, coerenta si transparenta deciziilor publice. Suntem fundamental nemultumiti. Participarea cetateneasca este izolata si nu ne cunoastem drepturile. Domina credinta ca populatia nu este capabila sa impuna decizii in locul elitei politice. Nici ca si-ar dori o astfel de implicare directa. Sau ca alegerile ar fi suficiente pentru consultarea poporului. Gresit, de trei ori gresit.
Democratia nu se cladeste cu apatie, cu lehamite, prin fuga de implicare sau pe lenea asumarii initiativelor publice. Nici cu biruintele unui erou basescian. In nici un caz cu non-combatul de campanie. Participarea publica cruta degradarea sa de sus in jos fara prea multe lamentari si remuscari.
Cred ca poporul poate face alegeri mai bune decat politicienii. Unii se vor grabi sa riposteze: ce prostie colosala! Poporul e prost! Romanii sunt suspect de prosti! Vor aduce si batranele argumente. Acum 18 ani romanii si-au dat votul in proportie de 80% lui Ion Iliescu. In 2000 l-au trimis in turul doi pe Vadim Tudor. Le scapa un lucru esential: alternativele propuse atunci de catre politicieni au fost sub nivelul celor doi corifei. Totul a functionat de sus in jos. Romanii nu sunt elvetieni, la fel cum nici vacuta noastra nu e la fel de ochioasa ca a lor.
Desfiintarea CNSAS a scos in strada un numar incredibil de mic de protestatari. La fel de lesinate au fost cartelile si dupa eliminarea unui ministru reformist, Monicai Macovei, din Guvern. Referendumul pentru introducerea votului uninominal a fost un esec generat de neparticipare. Democratia directa sovaie. Pe fond, cumplita pietrificare domneste de la varful piramidei sociale pana la talpa satului.
Pare atat de simplu daca nu ne pasa exclusiv de propria noastra bunastare. De fapt, milioane de romani au contemplat modernismul occidental si au inteles ca democratia nu se exporta. Ea se dezvolta, se construieste, se reinventeaza la nevoie sub presiunile noastre. Ne asezam obrajii intre palme si ne intrebam: cum se poate naste eu-ul dupa atatia ani de gestatie? Dar raportul cu lucrul facut de noi?
Fondurile europene sunt un carlig la care doar se viseaza. Sperantele renasc, dar pe un alt principiu decat cel atat de bine insurubat pana acum: totul gratis, nimic pe bani si efort.
Acceleratia minoritatii active
Interesului particular, individual sau de grup, ii atasam doua umbrele. Una este dezvoltarea comunitatii locale. A doua tine de initiativele cetatenesti legislative care sa ne serveasca la atingerea propriului nostru interes. Cadru normativ exista, participare publica nu.
* De pilda, la nivelul consiliilor locale, proiectele de hotarare pot fi inaintate si de cetateni (Legea 141/2004, alin.5, art. 46).
* Consiliilor judetene (Legea 141/2004, alin.1, art. 109) li se pot pune pe masa propuneri sustinute de semnaturile a cel putin 5% din populatia cu drept de vot din unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
* Petitiile, contestatiile, consultarea publica sunt ale instrumente ale democratiei directe, reglementate clar fiecare in parte.
* Initiativa legislativa, este in egala masura un drept al cetateanului, care poate fi exercitat cu cel putin 100.000 de semnaturi. Ele trebuie adunate din cel putin un sfert din judetele tarii, cu conditia insa ca cel putin 5000 de adepti sa apartina fiecarui judet luat in calcul. Aberatia se desavarseste aici. Odata gestionat demersul, propunerea cetatenilor nu este obligatorie a fi luata in discutie de catre senatori si deputati. Singura datorie parlamentara tine de inregistrarea ei ca atare (Legea 189/1999).
Spre deosebire de noi, poporul elvetian isi poate exprima votul cu privire la orice proiect de lege nationala. Conditiile lor sunt mai laxe si luate in seama. Strangerea a 50.000 de semnaturi in termen de 90 de zile pentru organizarea unui referendum sau a unei initiative oarecare semnata de 100.000 de cetateni in 18 luni trebuie votate in Parlament. Wolf Linder ne convinge, cu argumente empirice solide, ca propunerile poporului nu sunt deloc inferioare celor politice (Democratia directa in Elvetia, publicata de Ambasada Confederatiei Elvetiene la Bucuresti in 2008).
Asumarea regulilor jocurilor in Tara Cantoanelor impune o autoresponsabilizare a decidentilor politici, nu doar in materie de politici interne, dar si externe. Probabil Elvetia ramane singura tara din lume care trebuie sa-si reinnoiasca periodic dreptul de a percepe impozit pe venit. Cetatenii isi echilibreaza astfel solicitarile de asistenta sociala cu dorinta unor cheltuieli reduse ale statului. Cert este ca in problemele de cea mai mare importanta, foarte disputate, autoritatea decizionala revine poporului elvetian. In cele de importanta mai mica, de regula Parlamentului. In celelalte, Guvernului. De pilda, poporul a respins pin referendum aderarea la Zona Economica Europeana (1992).
In definitiv, in mai putin de 7% din cazuri s-a apelat la instrumentele democratiei directe - refendumul contitutional, referendumul optional (impotriva legilor obisnuite) si initiativele populare -, iar in celelalte 93% ele au fost evitate prin negociere si compromis in faza pre-parlamentara. Minoritatea activa, adica masa critica necesara schimbarii, actioneaza ca o pedala de acceleratie. In schimb, conservatorismul popular este o frana.
Tara cu 50 de referendumuri pe an
Evident, dreptul poporului se transforma in drepturile grupurilor de interese care se mobilizeaza cel mai repede. Devine, fara echivoc, un model al democratiei consensuale, ramanand pe fond o democratie semi-directa. Participarea la vot se rezuma in medie la 45 de procente din populatia cu acest drept, iar sondajele releva un profil al electoratului in favoarea celor educati, documentati, in functie de complexitatea propunerilor.
De pilda, un subiect important poate scoate pana la 80% din electoratul elvetian. Melanjul de informatii, recomandari, sloganuri si propaganda duce la conturarea propriilor opinii ale cetatenilor. Argumentele solide nu cad prada usoara manipularilor. La nivel local si cantonal, elvetienii ies sa-si exprime dreptul la vot pe chestiuni diferite de 30 pana la 50 de ori anual. Elitele politice sunt constant controlate.
Ingamfarea romanului de perdant perpetuu opune vointa elvetianului de a se confrunta cu propriile aporii si interese. Ei isi cultiva idealismul, il plivesc, il uda cu grija, actioneaza. Detesta lenea, ratarea si bovarismul care-si infig tepii in dezvoltarea comunitatilor locale. Nu vor sa ramana absenti fata de destin, nehotarati. Si ei sunt nemultumiti! Nu vor miei, mititei si bere. Nu vor pixuri, sepci si alte flic-flacs-uri. Nu vor sa inspire pasivitate si sa expire mediocritate. Nici noi! Romanii insa mai vor ceva. Vor sa nu aiba piedici impuse de un stat corupt sau prost gestionat. Tanjesc la un viitor previzibil, in care vocea poporului sa conteze si urasc manevrele legislative ale politicienilor.
Ce ne-ar putea mobiliza si pe noi
Buzunarul, inima, ratiunea, solidaritatea, empatia, altruismul. O noua stare, o noua deschidere, o surpriza si un risc. Raspunderea si vina sunt preluate in proiectul libertatii noastre si devin asumate colectiv. Ramanem tot nemultumiti. Nu insa si idealismul patimas al elvetianului.
Noua ne ramane solutia si obligatia de a ne cultiva increderea in democratie, increderea ca solutiile stau in mana noastra si nu la politicieni. Increderea in puterea mica a votului si a unui sistem de valori clar articulat. Avem motive sa credem ca lucrurile se pot schimba, incepand de la Constitutie si pana la paralizia initiativei cetatenesti. Ne mai ramane doar sa ne informam, sa ne consultam si sa participam activ la decizia publica.