Forum dedicat pledoariilor pentru Procesul Comunismului si gasirii strategiilor optime pentru materializarea lui
  
	
		
		
			
			
			 de Ciprian  Hangan » Joi Ian 11, 2007 1:17 pm  
			
			Când  m-am  referit  în  subiectul  anterior  la  o  revoluţie  creştin-democrată  anticomunistă  în  spaţiul  Bisericii,  am  spus  că  ea  trebuie  făcută  cu  mijloace  specific  creştine.  Aceste  mijloace  pot  fi  în  primul  rând  spovedania  şi  apoi  celelalte  Taine  ale  Bisericii.  La  Scaunul  Spovedaniei,  pentru  un  anticomunist  începător,  Dumnezeu  poate  face  cel  mai  eficient  Proces  al  Comunismului  cu  concursul  penitentului,  pe  care  nimeni  şi  nimic  nu-l  va  putea  şterge  sau  uzurpa  vreodată,  deşi  îl  va  stigmatiza  aşa  cum  şi  pe  Dumnezeu  îl  stigmatizează.  Ori  un  proces  al  Comunismului  care  să  fie  Judecat  şi  osândit  de  Dumnezeu  este  cel  mai  eficient  lucru.  Potrivit  canoanelor  Sfântului  Vasile  cel  Mare  71,  74  şi  89,  şi  canonului  7  al  Sinodului  local  de  la  Laodiceea :  '' Cel  ce  cunoaşte  păcatele  cuiva  şi  nu  le  va  mărturisi (  episcopului  şi  duhovnicului  ) ,  se  va  pedepsi  şi  el  cu  acelaşi  canon  cu  care  se  pedepseşte  cel  ce  a  făcut  păcatul... ''.  Şi  potrivit  Pravilei  lui  Matei  Basarab,  glava  375 :  ''  Cel  ce  ştie  pe  cineva  făcând  păcate  şi  va  putea  să-l  oprească  şi  nu  l-a  oprit,  nici  n-a  spus  episcopului  sau  duhovnicului,  acela  să  se  canonisească  la  fel  cu  cel  ce  face  păcatul.  ''.  Dar,  atenţie !,  Biserica  despre  care  s-a  spus  că  nici  porţile  Iadului  nu  o  vor  birui  deţine  şi  Taina  fărădelegilor  descrisă  atât  în  Vechiul  Testament,  cât  şi  în  Noul  Testament,  mai  ales  în  Apocalipsa  Sfântului  Apostol  Ioan.  Şi  dacă  şi  catolicii,  şi  protestanţii  şi  neoprotestanţii  şi  evreii  din  cultul  mozaic  -  care  ţin  curat  legea  lui  Moise  -  şi  musulmanii  se  împărtăşesc  cu  Sfântul  Duh  atât  cât  mărturisesc  curat  şi  corect  Legea  revelată  a  lui  Dumnezeu  pe  care  au  primit-o,  cu  cât  mai  mult  ortodocşii  pe  stil  vechi,  sau  cei  liberali,  socialişti  şi  chiar  comunişti !!!? 
			Ciprian  Hangan 
		 
		
			
			- 
				Ciprian  Hangan
			
 
			
		-  
 
		- Mesaje: 8
 - Membru din: Joi Oct 12, 2006 9:00 am
 - Localitate: Nu  înţeleg  ce  este
 
			- 
				
			
 
		
		 
	
		
		 
	 
	 
	
		
		
			
			
			 de Ciprian  Hangan » Joi Ian 11, 2007 1:28 pm  
			
			[quote="Ciprian  Hangan"]Când  m-am  referit  în  subiectul  anterior  la  o  revoluţie  creştin-democrată  anticomunistă  în  spaţiul  Bisericii,  am  spus  că  ea  trebuie  făcută  cu  mijloace  specific  creştine.  Aceste  mijloace  pot  fi  în  primul  rând  spovedania  şi  apoi  celelalte  Taine  ale  Bisericii.  La  Scaunul  Spovedaniei,  pentru  un  anticomunist  începător,  Dumnezeu  poate  face  cel  mai  eficient  Proces  al  Comunismului  cu  concursul  penitentului,  pe  care  nimeni  şi  nimic  nu-l  va  putea  şterge  sau  uzurpa  vreodată,  deşi  îl  va  stigmatiza  aşa  cum  şi  pe  Dumnezeu  îl  stigmatizează.  Ori  un  proces  al  Comunismului  care  să  fie  Judecat  şi  osândit  de  Dumnezeu  este  cel  mai  eficient  lucru.  Potrivit  canoanelor  Sfântului  Vasile  cel  Mare  71,  74  şi  89,  şi  canonului  7  al  Sinodului  local  de  la  Laodiceea :  '' Cel  ce  cunoaşte  păcatele  cuiva  şi  nu  le  va  mărturisi (  episcopului  şi  duhovnicului  ) ,  se  va  pedepsi  şi  el  cu  acelaşi  canon  cu  care  se  pedepseşte  cel  ce  a  făcut  păcatul... ''.  Şi  potrivit  Pravilei  lui  Matei  Basarab,  glava  375 :  ''  Cel  ce  ştie  pe  cineva  făcând  păcate  şi  va  putea  să-l  oprească  şi  nu  l-a  oprit,  nici  n-a  spus  episcopului  sau  duhovnicului,  acela  să  se  canonisească  la  fel  cu  cel  ce  face  păcatul.  ''.  Dar,  atenţie !,  Biserica  despre  care  s-a  spus  că  nici  porţile  Iadului  nu  o  vor  birui  deţine  şi  Taina  fărădelegilor  descrisă  atât  în  Vechiul  Testament,  cât  şi  în  Noul  Testament,  mai  ales  în  Apocalipsa  Sfântului  Apostol  Ioan.  Şi  dacă  şi  catolicii,  şi  protestanţii  şi  neoprotestanţii  şi  evreii  din  cultul  mozaic  -  care  ţin  curat  legea  lui  Moise  -  şi  musulmanii  se  împărtăşesc  cu  Sfântul  Duh  atât  cât  mărturisesc  curat  şi  corect  Legea  revelată  a  lui  Dumnezeu  pe  care  au  primit-o,  cu  cât  mai  mult  ortodocşii  pe  stil  vechi,  sau  cei  liberali,  socialişti  şi  chiar  comunişti !!!?[/quote]Am  omis  să  completez  că  tot  Procesul  Comunismului  autentic (  după  părerea  mea:  nu  al  lui  Vladimir  Tismăneanu  care  nu  este  un  evreu  sadea - cu  moştenire  genetică  de  la  Avraam  şi  Isaac -  ci  un  khazar  sau  aşkenaz  trecut  prin  strămoşii  lui  la  religia  mozaică  pe  la  740  d.Chr.,  prin  cumpărarea  lor  ca  slugi ;  deci  poate  fi  cel  mult  un  evreu  prin  har )  poate  fi  folosit  cu  succes  la  Taina  spovedaniei,  fiecare  după  cum  îi  este  dat  potrivit  cu  starea  şi  priceperea  lui. 
			Ciprian  Hangan 
		 
		
			
			- 
				Ciprian  Hangan
			
 
			
		-  
 
		- Mesaje: 8
 - Membru din: Joi Oct 12, 2006 9:00 am
 - Localitate: Nu  înţeleg  ce  este
 
			- 
				
			
 
		
		 
	
		
		 
	 
	 
	
	 
	Înapoi la Pledoarii si strategii 
	
	Cine este conectat
	Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator 
 
 
 | 
												 
											 
										 |