Forum dedicat pledoariilor pentru Procesul Comunismului si gasirii strategiilor optime pentru materializarea lui
  
	
		
		
			
			
			 de Ciprian  Hangan » Sâm Noi 25, 2006 12:08 am  
			
			În  momentul  în  care  complotiştii  loviturii  de  Stat  au  executat  mascarada  de  proces  a  soţilor  Ceauşescu,  aceştia  se  refereau  la  faptul  că-i  condamnă  pe  soţii  Ceauşescu  şi  din  pricină  că  ar  fi  avut  delegarea  aceasta  din  partea  Bisericii  comuniste,  probabil  a  Patriarhului  Teoctist  ca  reprezentant  de  frunte  al  ei.  Nicolae  Ceauşescu  însă  a  fost  în  Congresul  Naţional  Bisericesc  când  comuniştii  majoritari  în  Congres  l-au  ales  pe  Mitropolitul  Justinian  Marina  Patriarh.  Apoi,  în  decursul  timpului  Nicolae  Ceauşescu  a  participat  la  numirea  celorlalţi  Patriarhi,  la  alegerea  celorlalţi  ierarhi  comunişti,  la  şcolirea  în  mod  comunist  a  clericilor,  la  jurămintele  clericilor  comunişti  de  loialitate  faţă  de  republica  comunistă,  la  toate  reformele  comuniste  în  Biserică  prin  care  Biserica  aducea  osanale '' geniului  carpatin '',  adică  lui  Ceauşescu  şi  regimului  lui.  De  aceea,  la  procesul  intentat  de  o  parte  din  eşalonul  2  al  PCR,  Ceauşescu  susţinea  că  este  ''  falş  ''  că  Biserica  comunistă  l-ar  fi  trădat  pe  el  şi  pe  regimul  lui  comunist,  sau  că  ar  fi  poruncit  să  fie  eliminat  de  către  complotişti.  Ieşirea  Patriarhului  Teoctist  la  aceeaşi  televiziune  care  a  condus  complotul  loviturii  de  Stat  a  fost  făcută,  cred  eu  acum,  din  laşitate.  Dar,  din  perspectiva  mea,  atunci  nu  mă  simţeam  în  stare  să  duc  o  luptă  cinstită  şi  împotriva  Bisericii  comuniste.  Şi  atunci  am  preferat  limitarea  luptei  mele  numai  împotriva  comuniştilor,  şi  a  complotiştilor.  Lupta  cu  aceştia  din  urmă  a  fost  mai  delicată,  pentru  că  un  Dan  Iosif,  sau  Petre  Roman,  sau  unii  asemanea  acestora  m-ar  fi  acuzat  că  sunt  un  terorist.  Au  fost  destule  cazuri  de  tradiţionalişti  care  au  fost  linşaţi  de  comunişti,  sau  de  neocomuniştii  care  luptau  să  câştige  lovitura  de  Stat.  Majoritatea  celor  ucişi  de  teroarea  lui  Ceauşescu,  sau  de  complotiştii  care  urmăreau  să  pună  mâna  pe  Puterea  în  Stat,  au  fost  planificaţi  să  fie  ucişi  de  dinainte  pe  hârtie,  iar  uciderea  lor  s-a  realizat  prin  presarea  cu  curse  implacabile  într-un  ceas  al  comuniştilor,  neocomuniştilor  şi  al  stăpânirii  răutăţii.  Procesul  de  lustraţie  pe  care-l  vor  neocomuniştii  ar  trebui  să  fie  justificat  şi  la  nivel  internaţional,  de  aceea  au  abandonat  oficial  lustrarea  clericilor  care  au  făcut  poliţie  politică.  Dar  lustrarea  continuă  în  catacombe.  Pe  de-o  parte  comuniştii  din  garda  veche  îi  blesteamă  pe  neocomunişti  pentru  uzurpare  şi  hedonism,  pe  de  alta  neocomuniştii  îi  blesteamă  pe  comuniştii  vechi  pentru  o  tiranie  faţă  de  ei,  şi  pentru  ateism.  Oficial,  fiecare  zice  că  aleargă  separat  în  slujba  angajamentelor  lor  istorice,  şi  se  admonestează  public  unii  pe  alţii  pentru  unele  eventuale  deviaţii  de  la  angajamentele  lor  oarecum  comune  şi  istorice.  În  final  cred  că  o  revoluţie  creştin-democrată  nu  trebuie  să  aibă  nimic  comun  cu  comuniştii  şi  neocomuniştii,  cu  slugile,  slujirile  şi  trufia  lor  chiar  dacă  aceştia  fac  circul  descris  cu  pâine  în  care  mai  răstignesc  şi  câte  nişte  creştini-democraţi,  ca  odinioară  împăraţii  idolatri  în  primele  trei  secole  de  creştinism. 
			Ciprian  Hangan 
		 
		
			
			- 
				Ciprian  Hangan
			
 
			
		-  
 
		- Mesaje: 8
 - Membru din: Joi Oct 12, 2006 9:00 am
 - Localitate: Nu  înţeleg  ce  este
 
			- 
				
			
 
		
		 
	
		
		 
	 
	 
	Înapoi la Pledoarii si strategii 
	
	Cine este conectat
	Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator 
 
 
 | 
												 
											 
										 |