Forum dedicat pledoariilor pentru Procesul Comunismului si gasirii strategiilor optime pentru materializarea lui
  
	
		
		
			
			
			 de Ciprian  Hangan » Vin Noi 24, 2006 3:50 pm  
			
			Părerea  mea  este  că  o  revoluţie  autentică  trebuie  să  aibă  aportul  Bisericii  autentice  şi  să  se  petreacă  în  spaţiul  Bisericii  cu  mijloacele  specific  creştine.  Eu  cred  că  toate  revoluţiile  creştine  româneşti  şi  antiseculariste,  adică  anti-liberale,  anti-social-democrate,  anticomuniste  şi  anti-neocomunist-FSN-iste,  s-au  desfăşurat  până  acum  în  spaţiul  Bisericii,  şi  că  nu  spun  nimic  nou  în  privinţa  acestui  principiu.  Dar  părerea  mea  este  că  poporul  român  creştin  şi  binecredincios  este  sabotat  înainte  de  toate  nu  în  principiul  lui  Statal,  politic,  ci  în  principiul  lui  Părintesc,  cel  al  Bisericii.  În  Biserică  sunt  şi  Diavoli  ca  Iuda  Iscarioteanu,  care  slujesc  mai  mult  jurămintelor  faţă  de  Republica  comunistă  şi  cea  neocomunistă  care  s-a  născut  tot  din  republica  comunistă.  Aceşti  Diavoli  în  sutană  abolesc  Monarhia  la  Altar,  ca  să  nu  mai  murim  pentru  Rege  şi  Patrie,  ci  pentru  jurămintele  lor  comuniste  şi  neocomuniste.  Dacă  ei  au  pus  mâna  în  mod  samavolnic  pe  autoritatea  administrativă  a  Bisericii,  pe  majoritatea  Consiliilor  Parohiale,  pe  majoritatea  Adunărilor  Protopopiale,  pe  mai  toate  Adunările  Eparhiale,  pe  Congresul  Naţional  Bisericesc  care  aşa  cum  a  rânduit  Partidul  Comunist  din  1945  a  fost  ocupat  de  membrii  Guvernului  comunist  şi  de  membrii  comunişti  ai  Parlamentului,  pe  Consiliul  Electiv  Bisericesc,  şi  în  felul  acesta  şi  pe  Sfântul  Sinod.  Păi  fosta  Mare  Adunare  Naţională  a  lui  Ceauşescu  era  mai  toată  Congresul  Naţional  Bisericesc  prin  membrii  ei  care  funcţionau  şi  în  Marea  Adunare  Naţională  şi  în  Congresul  Naţional  Bisericesc.  Lovitura  de  Stat  din  decembrie  1989  n-a  schimbat  decât  structura  Statului,  bineînţeles  într-un  mod  nelegitim.  Şi  este  de  aşteptat  ca  oriunde  se  petrece  o lovitură  de  Stat  care  produce  nelegitimitate  în  Stăpânirile  lui  Dumnezeu  ca  Statul  legitim  să  producă  o  Contralovitură  împotriva  loviturii  de  Stat.  Poate  că  asta  s-a  şi  întâmplat  cu  manifestaţiile  anticomuniste  şi  antineocomuniste  de  după  decembrie  1989.  N-am  înţeles  oarecum  profund  acest  lucru  decât  cu  puţin  timp  în  urmă.  Însă  pentru  că  nu  aveam  încă  o  imagine  adevărată  şi  oarecum  profundă  despre  Diavolii  din  Biserică  care  susţin  şi  comunismul  şi  neocomunismul,  am  orbecăit  în  căutarea  Adevărului  tradiţional  până  acum.  Păi  dacă  comuniştii  au  avut  şi  au  aproape  toată  puterea  administrativă  în  Biserică,  căci  ei  au  controlat  şi  ales  şi  pus  pe  mai  toţi  episcopii,  preoţii  şi  ceilalţi  clerici  şi  laici  în  funcţiile  Bisericeşti,  atunci  era  normal  ca  cea  mai  mare  parte  a  Bisericii  să  se  identifice  cu  comunismul  şi  să  fie  numită  de  către  occidentalii  tradiţionalişti  '' roşie '' .  Păi  Securitatea  era  mai  înainte  de  toate  Biserica  roşie,  comunistă,  care  te  anatemiza  dacă  erai  tradiţionalist.  Îţi  spunea  că  eşti  reacţionar,  că  ai  încurajat  războiul  antisovietic  condus  de  Mareşalul  Antonescu,  că  ai  colaborat  cu  fasciştii,  că  eşti  filo-imperialismul  occidental,  că  eşti  pro-catolic,  pro-protestant,  pro-neoprotestant,  pro-  fraţii  noştrii  români  greco-catolici.  Îţi  spunea  că  nu  eşti  ortodox  pentru  că  ţineai  la  contractele  tradiţionale  ale  României  monarhiste  cu  Occidentul,  cu  Orientul.  Îţi  spuneau  că  nu  eşti  Român,  adică  patriot,  dacă  ţineai  să  mori  pentru  Rege  şi  Patria  în  accepţiunea  tradiţionaliştilor.  Şi  nici  creştin  nu  te  lăsau  să  fii,  pentru  că  ziceau  că  nu  există  Dumnezeu  care  să  le  dea  să  se  hrănească  din  suferinţa  ta  de  creştin  tradiţionalist  şi  să  o  strice  pentru  că  nu  voiau  să  o  poarte.  Păi  ei  fugeau  şi  fug  de  Raiul  tradiţionalist  care  este  suferinţa  de  nespus  acolo  pe  cruce  lângă  Crucea  Domnului  Iisus  Christos  pentru  Domnul  Iisus  Christos  şi  tradiţie,  o  suferinţă  ce  mintea  omului  nu o  poate  pricepe  şi  la  inima  omului  nu  s-a  suit.  Ei  fug  de  Raiul  tradiţionalist  pentru  că  el  este  o  suferinţă  pe  crucea  tradiţională  inimaginabilă  în  lumea  aceasta.  Deci,  părerea  mea  este  că  trebuie  să  facem  o  revoluţie  autentică  creştin-democrată  nu  numai  în  principiul  Statului,  ci  şi  în  cel  Părintesc,  Bisericesc,  pentru  că  avem  fără  acceptul  nostru  şi  părinţi  Bisericeşti  răi,  comunişti,  neocomunişti  -  mai  ales  preoţi  PSD -,  dar  şi  alt  fel  de  secularişti.  Aceştia  sunt  în  primul  rând  Furi  de  cele  Sfinte,  pentru  că  se  hrănesc  din  suferinţa  noastră,  a  tradiţionaliştilor  şi  o  strică  pe  comunismul  şi  neocomunismul  debusolat,  fără  cârmă,  fără  o  viziune  completă  creştină.  Apropos,  ei  ne  acuzau  în  timpul  comunismului  că  tradiţionalismul  s-ar  fi  dovedit  lipsit  de  Viziune,  că  ar  fi  fost  reacţionar.  Însă  iată  cât  de  vizionari  sunt  ei  cu  comunismul  acum  când  complotiştii  loviturii  de  Stat,  o  parte  din  eşalonul  2  PCR,  luptă  să-i  desfiinţeze.  Oare  cine  ar  trebui  să  ispăşească  pentru  că  a  încălzit  la  sân  nişte  şerpi  şi  scorpii  ca  complotiştii  loviturii  de  Stat,  şi  pentru  că  le-a  dat  demnitatea  de  a  fi  în  eşalonul  2  PCR ?  Eu  cred  că  comuniştii,  mai  ales  că  FSN-iştii  au  cam  furat  toate  averile  pe  care  s-au  trudit  excusiv  trupeşte  comuniştii  să  le  adune.  Mai  cred  că  o  Lustraţie  în  Biserică  trebuie  să  se  facă  în  ascultare  faţă  de  clericii  şi  mirenii  tradiţionalişti,  care  mai  sunt  în  Biserică.  Păcatele  clericilor  şi  laicilor  roşii  trebuie  demascate  în  mod  esenţial  la  Scaunul  Sfintei  Spovedanii,  şi  cred  că  are  grijă  Dumnezeu  care  este  de  partea  tradiţionaliştilor  şi  Capul  Bisericii  să  corecteze  reaua  funcţionare  a  unora,  bineînţeles  dacă-L  respectăm  pe  Dumnezeu  şi  Biserica  Lui  tradiţională.  Amin. 
			Ciprian  Hangan 
		 
		
			
			- 
				Ciprian  Hangan
			
 
			
		-  
 
		- Mesaje: 8
 - Membru din: Joi Oct 12, 2006 9:00 am
 - Localitate: Nu  înţeleg  ce  este
 
			- 
				
			
 
		
		 
	
		
		 
	 
	 
	Înapoi la Pledoarii si strategii 
	
	Cine este conectat
	Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator 
 
 
 | 
												 
											 
										 |