Scrisoare catre Vladimir Tismaneanu

[administrator]

Paris, 3 iulie 2006

Domnule Vladimir Tismaneanu,

În 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismaneanu -
si nu numai - în 11 puncte” în replica la interviul luat de A. Gosu,
publicat în revista 22.
Numai ca nici “22” (Rodica Palade), nici “Aldine” (Dan Stanca) nici
“Ziua” (S.R. Stanescu), nici “Adevarul” (unde filtru este A. Badin,
cel care a luat interviul la care fac aluzie în Post Scriptum) nu au
raspuns, cu exceptia ultimului, care a transmis hotarîrea: NU.
Daca as fi în locul lui Vladimir Tismaneanu, m-as îngrijora. Sunt
convins ca din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica
ripostele lui Goma la propostele lui Tismaneanu - ar însemna sa ne
întoarcem în cumplitii ani 1948-1958 când la “puritatea ideologica” a
textelor aparute în volume, în presa vegheau: delirantul
Chisinevschi, ferocele Rautu, subalternii sai devotati Valter Roman,
Leon Tismaneanu, Goldberger, Ofelia Manole si alti tovarasi de alte
nationalitati de sinistra amintire.
Pentru a-si “repera” onoarea, Vladimir Tismaneanu (dar vrea? - vom
verifica numaidecât) are de facut urmatorul lucru:
Sa se adreseze sefilor publicatiilor respingatoare, propunîndu-le
textul de mai jos, însotit de scrisoarea de fata, în virtutea
tolerantei - chiar daca aceasta nu face parte din panoplia
“standardelor academice” cu care mi-a închis gura când m-a anuntat ca
nu mai fac parte din Comisia prezidentiala pentru studierea
comunismului - fiindca îmi lipsesc standardele…
Daca va pretinde ca el, Vladimir Tismaneanu este un biet profesor la
Maryland, în trecere prin Bucuresti (în momentul de fata aflat la
odihna binemeritata la Sinaia, la Mamaia, la Tataia) si ca nu are
nici o putere (sic) sa ceara, sa impuna, sa dikteze - îi voi raspunde
cu o anecdota adevarata:
Acum câtiva ani, în Franta izbucnise un scandal: scriitorul Renaud
Camus (a nu se confunda cu Albert, mort în 1960) scrisese în Jurnalul
sau, publicat, ca la postul de radio France Culture lucreaza mult mai
multi redactori evrei decât neevrei, iar acestia invita în emisiunile
lor prieteni, colegi - tot evrei - mai numerosi decât neevreii.
Bietul Renaud Camus, el, naivul, în virtutea dreptului de expresie,
îsi exprimase o *opinie* care, nu întâmplator, era si exacta - si nu
doar privind posturile de radio ci si cele de televiziune - dar ce
campanie a fost orchestrata împotriva fiorosului “antisemit”! - la
care au participat, cu sfânta-le indignare tenorii (în România li se
zice: “directorii”) opiniei publice indignate.
Singurul dintre intelectualii care nu s-a napustit sa dea cu parul
în capul blasfematorului a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular
al unei emisiuni saptamânale, “Répliques” pe care o detine si azi.
Evenimentul se petrecea înainte de izbucnirea ultimei Intifada -
provocata de Ariel Sharon, astfel ajungînd la guvernare - deci pe
când Finkielkraut mai era o persoana rezonabila, cu care se putea
discuta (chiar si despre Palestina, fara ca el sa invoce “argumentul
demografic”! - depun marturie, pe atunci eram în relatii *normale*)
- si care a intervenit ca un sef de clasa, batînd din palme, cerînd
atentie si spunînd, în esenta:
Este adevarat ce sustine Renaud Camus ca la France Culture sunt
multi redactori evrei - dar ar fi trebuit sa recunoasca: nu toti.
*Fiindca suntem în Franta unde chiar si francezii au dreptul sa
lucreze la acest post de radio*… (sublinierea îmi apartine).
La o astfel de insolenta nimeni dintre bravii francezi nu a raspuns:
si ei sunt traumatizati, paralizati de culpabilizarea cultivata
consecvent de holocaustologi.
Eu însa, român fiind - chiar de nu am nici un fel de cetatenie
(româna mi-a fost furata de *Statul român în 1977* si nerestituita
nici azi - cu scuze), îmi spun ca românii mei n-or fi ei chiar atât
de lasi, de nedemni - cu conditia ca un evreu sa le dea bilet de voie
la exprimare, fie si cu perfidia unui Alain Finkielkraut.
Asadar îi propun lui Vladimir Tismaneanu sa se adreseze el
tovarasilor responsabili de ziare-reviste, posturi de radio si
televiziune recomandîndu-le sa publice textul “Despre Vladimir
Tismaneanu - si nu numai - în 11 puncte” însotit de scrisoarea de
fata. Astfel va face sa înceteze zvonul ca el ar fi dat dispozitia de
a i se interzice lui Goma dreptul de a publica - cu atât mai putin:
dreptul la replica - în româneste, în România.
Tot se laudase el (despre V. Tismaneanu fiind vorba, în continuare)
ca va face tot ce-i sta în putere pentru ca Goma sa poata publica, în
limba sa, în tara sa. Ei bine, iata ocazia!
Drept care atasez textul cu pricina si astept rezultatul
interventiei sale - în favoarea mea.
Paul Goma