Domnului Traian Basescu

[administrator]

Paris, 6 mai 2006

Domnului Traian Basescu,
Palatul Cotroceni, Bucuresti

Domnule Basescu,
În 5 aprilie 2006, dupa ce Vladimir Tismaneanu îmi propusese - si în
numele Dvs. - sa fac parte din Comisia prezidentiala pentru
cercetarea crimelor comuniste în România, pregatisem o scrisoare de
raspuns la scrisoarea-invitatie. În primul rând ceream de la statul
român reparatii: restituirea cetateniei române, furate chiar înainte
de a pleca din tara (în 20 noiembrie 1977); restituirea
dreptului de a publica în România, furat de N. Manolescu prin
editorialul “Adio, domnule Goma” din 1998, apoi prin campania
de antisemitizare a mea, organizata în 2005, în vederea obtinerii
postul de ambasador la UNESCO.
Dupa care treceam la chestiuni generale:
În acel moment nu cunosteam numele celorlalti membri ai Comisiei,
credeam însa ca reuniti pentru a cerceta-clarifica istoria
României din ultimii 70 ani ne vom întelege între noi, oricât
de adânci fusesera neîntelegerile anterioare. Drept care propusesem:
- din Comisie, ca membri de onoare, sa faca parte supravietuitori
dintre victimele comunismului: Gavrila Ogoranu, plecat dintre noi
între timp, si minunata sa sotie (vaduva lui Sabadus, ucis în bataie
la Gherla, de catre o “cunostinta” a mea: Goiciu), Vasile Paraschiv,
Doina Cornea, Remus Radina, Cicerone Ionitoiu, Ion Varlam si altii si
altii câti au mai ramas;
- din Comisie sa nu faca parte acei autodeclarati “membri eminenti
ai societatii civile” care colonizasera, de la 22 decembrie 1989,
tribunele, prezidiile, balcoanele, platourile de televiziune,
microfoanele, presa scrisa, posturile, bursele, pentru a ne explica
noua, neinformatilor, noua, naivilor cât si cum si pe unde
“rezistasera” ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Plesu, Manolescu,
Adamesteanu, Dan Pavel, Oisteanu, Jela, Stelian Tanase, Antohi, A.
Mungiu, Pippidi… - lista era mult mai lunga.
Motivele pentru care acesti “directori de constiinta” nu aveau ce
cauta într-o asemenea Comisie:
- “trecutul de lupta anticomunista” al lor: traficat post- festum,
deci mincinos;
- cunostintele lor de istorie în general, în special de
istorie contemporana a României: nule, chiar daca unii dintre ei se
prezintau ca istorici.

Domnule Basescu,
Aceasta scrisoare a mea - pe hârtie - nu a putut pleca spre Dvs.,
pentru ca invitatia Dvs., scrisa, trimisa prin posta (promisa prin V.
Tismaneanu) nu a mai pornit înspre mine.
Între 11 aprilie si 14 aprilie a avut loc Marea Miscare de
Solidarizare Intelectuala (Româna): “membrii de drept ai
directoratului de opinie” din nefericita noastra tara, profesionistii
în prelingerea de la un prezidiu la o comisie; de la un colocviu la o
dezbatere-asupra, cu tot cu scaunul autorepartizat lipit de sezut(a),
aflînd ca V. Tismaneanu îmi propusese si mie participarea - chiar
daca uitase sa mentioneze ca înca din 21 septembrie 2005 cerusem
înfiintarea Institutului pentru Studierea Terorii Bolsevice în
România - au intrat în panica, s-au adunat, au dat mâna cu mâna, ca
de obicei pe meleaguri mioritice si tot pentru o cauza mizerabila:
expulzarea acelui ins care facuse ceea ce ei nu facusera nici
macar în gând împotriva comunismului.
Urmare: V. Tismaneanu (prost consiliat, dar cine sa-i pedepseasca pe
foarte-prostii consilieri? - la urma urmei fiecare are consilierii pe
care îi merita) a improvizat o “motivatie” a anularii invitatiei mie
adresate - în numele Dvs., Domnule Basescu - pretextul
invocat: as fi publicat - pe internet! - scrisori de-ale tatalui sau!
Ce explicatie puerila, ce inventie debila!
Pe când eram în relatii cordiale (sic) V.T. îmi scrisese, nesimtitor
la faptul ca ma ofenseaza, ma raneste:
“Rolul Dvs: mai ales pe tema represiunilor, studentimea,
intelectualii. Nu trebue sa scrie[t]i: ati scris ce trebuia scris.
Acum vin expertii, comisia citeste, adauga, etc”(subl mea, P.G.)
Am înghitit jignirea, am retinut sugestia.
Chiar daca nu mai fac parte din Comisie - va propun:
Cum tot mi-am pregatit seria de scrieri postume, o ofer spre
tiparire editurii Institutului Cultural Român. Sa înceapa cu cele
doua volume de Scrěsuri care aduna articole, interviuri, conferinte
publicate în presa occidentala între 1971 si 1977 - pe când eu ma
aflam în România - apoi în exil, precum si cele din 1990 pâna în
momentul de fata. Presupunînd ca îmi cunoasteti
publicistica, va rog sa o recomandati lui H.R. Patapievici,
director al Institutului si membru al Comisiei.


Domnule Basescu,
Scopul meu, este în primul rând al unui scriitor frustrat:
20 de ani (1970-1990) am fost interzis în tara, deci samizdatizat; de
la actiunea extrem de colegiala a lui N. Manolescu, am
evoluat…, devenind, în România Libera Post-Revolutionara un scriitor
român internetizat;
În al doilea rând telul urmarit este unul pedagogic:
Niciunul dintre membrii Comisiei nu cunoaste Istoria Contemporana a
României: Sorin Alexandrescu, desi înalt specializat în
prinderea prin scheme si sageti a geniului lui Faulkner, N.
Manolescu, stralucit recenzent al cartilor de fictiune si harnic
autor de manuale îndrumatoare-spre-îndarat, ca Literatura româna de
azi. 1945-1965 - nu au nici o idee despre Istoria Tarii lor (daca
ar fi avut una cât un bob de mustar, N. Manolescu nu
ar fi luat lui I. Iliescu, imediat dupa Mineriada Sângeroasa din
13-15 iunie 1990 interviul legitimator al ilegitimului cu mâinile
pline de sânge, numit de el “Omul cuo mare”);
la fel S. Antohi: el este “istoric al ideilor”, nicidecum al faptelor
si al suferintelor românilor; Mihnea Berindei, turcolog emerit,
ramâne autor al unui studiu despre vamile turcesti, nu despre
secolul al douazecelea la români; cât despre Al. Zub el
s-a specializat în Xenopol, în Kogalniceanu, în Pârvan -
din care nu a mai iesit, deci nu are idee, de pilda, despre
“întâmplarile” din timpul celui de al Doilea Razboi
Mondial.
În aceste decenii din urma am constatat cu tristete, cu
îngrijorare, cu oroare: românii nostri se afla în relatii conflictu-
ale cu ceea ce se cheama Istorie - deci memorie:
Neistoricii sunt “imuni” la cronologie, pentru ei timpul este… o
neglijabila, un accident: ce conteaza, la scara secolelor, ca, de
pilda, 28 iunie 1940 a fost înainte de 22 iunie 1941 ?, sunt
sigur, nu dupa? si daca a fost înainte, la ce ne slujeste, azi:
anuleaza prezentul mizerabil ?; dintre scriitorii români doar
Eminescu si Sadoveanu au cinstit istoria cum se cuvine, pentru cei
aparuti dupa 1944 - conjuncturistii din care ne-am facut maestri de
gândire si de “creatie” - istoria a reprezentat “un domeniu” în care
erai obligat sa te documentezi (ca în siderurgie, în piscicultura, în
arpagicultura), iar tinerii care voiau sa devina istorici, din spaima-
de-clasa, provocata de teroarea luptei-de-clasa, alegeau perioadele
cele mai îndepartate în timp, ca sa nu care cumva sa calce în groapa
prezentului care putea duce drept la puscarie.
Cât despre acea constanta etica necesara în studiul istoriei -
nici vorba: daca etica era exclusa din estetica (astfel realizîndu-se
înghetata fiarta specifica României bolsevizate de prietenii nostri
luminatori veniti de la Rasarit pe tancurile rusesti în 1944, numita:
“rezistenta prin cultura”), ce sa caute în istorie, consi-derata
stiinta pura si dura…?

Domnule Basescu,
Va propun sa facem noi, neistoricii, alfabetizarea istoricilor
români din Comisia cu pricina.
Sunt convins: bibliografia oferita de volumele Scrěsuri le va fi
benefica: le va oferi câteva notiuni elementare de istorie si
de morala în abordarea istoriei. Totodata va fi folositoare si
urmasilor, neamurilor lor: fii, nepoti, stranepoti si mai ales
cumnate : acestia/acestea vor afla, în sfârsit, ce este aceea Istorie
a României Contemporane si cu ce se manânca ea.

Cu încredere,
Paul Goma