De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea Romāniei)
Cīteva posibile explicaţii
pentru faptul că nu se ridică o forţă politică
antisistem autentică, de 22 de ani, oricīt de mare ar fi nevoia. Grupate
pe categorii, īncepīnd cu piedicile puse de adversarii eliberării sau
create prin degradarea naţiunii, continuīnd cu erorile promotorilor ei,
apoi cu slăbiciunile beneficiarilor ei, şi īn final cu obstacole
ridicate de condiţia umană.
A.
Rezistenţa celor ce vor să ne menţină captivi
A1. Piedicile puse de la vīrf de găştile care au uzurpat
instituţiile statului, paraziţii
fiind concurenţi īn lupta pentru privilegii dar uniţi
īmpotriva anticorpilor politici. Puterea mafiei īmbogăţite , care
foloseşte prada acaparată de la victime drept capital regenerabil, ca
mijloc de cīştigare a meciului "democratic", īntru
evitarea controlului averilor şi confiscării celor ilicite,
după o eventuală sentinţă, după o eventuală
anchetă, după o eventuală răsturnare de regim.
A2. Poziţia retrogradă a păturii
funcţionăreşti. Rezistenţa ocupanţilor
instituţiilor neepurate şi fagocitate birocratic de
nulităţi obediente, paraziţii lucrīnd contra interesului public:
īn administraţie, fisc, poliţie, etc. Evitarea "lustraţiei"
reale, aduse la zi, a deparazitării instituţiilor de cei care au
participat pīnă azi la distrugerea Romāniei. Dacă responsabilii
şi beneficiarii Tranziţiei s-ar declara discriminaţi astfel,
s-ar impune cercetarea şi judecarea lor, pentru a fi daţi afară
penal - ceea ce īi sperie şi mai tare.
A3. Lipsa de transparenţă,
justificată prin protecţia vieţii private sau a secretelor
"clasificate", care acoperă răufăcătorii.
Blocarea accesului la documentele demascatoare, dezorganizarea şi
rătăcirea premeditată a arhivelor păzite de... Ministerul
de Interne. Accesul privilegiat al uzurpatorilor puterii la informaţii.
Pentru supuşi- interdicţii şi spionare. Pentru stăpīni-
confidenţialitate... pentru acte de interes public. Īn numele interesului
naţional, nu ştim
niciodată la timp cum e trădată ţara chiar de cei care
"o apără"... de cetăţeni. "[] Este
neapărat necesară cooptarea unor oameni din sistem care au acces la
date şi informaţii concrete: Ministerul de Finanţe, Banca
Naţională, Curtea de Conturi, DNA, etc. etc. [] şi am unele
rezerve că persoane din aceste instituţii, care s-au bucurat de
avantajele postului, vor dori să colaboreze cu societatea civilă
pentru crearea unei alternative" (Ileana Andersson). Altfel spus, cheile
sīnt la ei īn buzunar.
A4. Rezistenţa caracatiţei
securisto-comuniste care guvernează din umbră, schimbīnd doar
păpuşile temporare de pe scena politică, īşi termină
rolul de etapă. Activitatea antidemocratică şi
infracţională a unor Se(cu)RIşti, şi atītor "servicii"
parazitare, care, īn loc să apere interesele colective ale celor de la care
le vine salariul (e drept , distribuit de stăpīnii momentului),
sprijină afacerile criminale şi susţin reţeaua de
şantaj reciproc care a paralizat penalizarea infractorilor şi
coordonat. privatizarea lagărului
(a se vedea Marius Oprea - "Moştenitorii securităţii").
A5. Farsa luptei dintre ramurile FSN-ului securicomunist (USL, PDL şi
sateliţi) - care au ocupat tot
spectrul politic, pe măsluita axă "dreapta/stīnga".
"Rotativa" prin care populaţia, sătulă de garnitura
n=n-2, relegitimează garnitura n-1=n-3... Migraţia electorală
facilitind procesul de năpīrlire continuă..
A6. Infiltrarea, intimidarea, sabotarea, deturnarea şi satelizarea
formaţiunilor care s-au jucat de-a opoziţia, compromiţīnd
īncrederea īn alternativă şi democraţie. Confiscarea sau anihilarea
PNTcd, PNL, PSDR, CDR, AC, PAC etc.
A7. Diversiunile de gen PRM, PNG sau
PPDD- care compromit tocmai revolta pe care pretind a o susţine,
determinīnd publicul să nu mai creadă īn rezistenţă,
după atītea pseudo-bătălii penibile. Mesajele antisistem fiind
astfel banalizate, asociate cu vulgaritatea, gestionate tocmai de cei contra
cărora ar trebui luptat. Revoltaţii fiind captaţi, luaţi
sub control, pentru a nu deveni periculoşi.
A8. Propagarea ideii că nu poate exista alternativă şi
boicotarea īncercărilor de a lansa una. Banaliştii care
chibiţează continuu meciul īntre ramurile feseniste şi deplīng
efectele Tranziţiei Criminale "nu observă" cauza
principală, faptul că alegem continuu "răul mai mic"
pentru că nu se ridică o alternativă. Printre motive fiind
şi prevederile legale care īmpiedică creşterea noilor
formaţiuni, discriminīnd
independenţii si partidele mici- īncīt să nu se poată ridica
alternative eliberatoare, spărgīnd monopolurile.
A9. Inerţia mentalităţilor şi intereselor fesenisto-comuniste
larg diseminate. Dorinţa multora de a nu da socoteala pentru ce s-a
īntīmplat īn aceşti 22 de ani, de a-şi ascunde crimele, delictele,
greşelile sau pasivitatea, de a scăpa de pedeapsă, rămīne
cu prada, de a fi trataţi cu respect sau a se privi fără jenă īn oglindă . Cei
care se simt cu musca pe căciulă propovăduind pornirea de la
zero, uitarea trecutului. Mai ales moştenitorii averilor jefuite, care
pretind că nu au legătură cu părinţii lor ("autorii"
lor - juridic).
B.
Deturnarea sau descurajarea prin diversiuni , provocări, farse,
falsuri
B1. Diversiunea şi teama de diversiune. O nenorocită
combinaţie de credulitate si suspiciune - alternīnd păgubos.
După ce au crezut toţi demagogii, mulţi creduli au trecut la
neīncredere oarbă. Ca şi cum nu ar exista discernămīnt,
verificare, observarea activităţii trecute a cuiva, judecarea
poziţiilor publice, etc. De atīta frică de provocatori, cīrtiţe,
falsuri - nu se mai īncrede nimeni īn nimeni. Ar fi altceva dacă activiştii
s-ar raporta la programe precise, care nu lasă loc jocului sinuos. Dar
liderii demagogi nu fac asta, folosind platforme de maximă vaguitate, care
nu obligă la nimic si nu permit verificarea promisiunilor.
B2. Armata răspīndacilor şi postacilor folosiţi pentru
intoxicarea mediilor sociale şi īmpiedicarea īnfiripării unei
atitudini antisistem coerente nu este īnfruntată corespunzător. Fac
ce vor acoperitorii cu brum a semnalelor utile. De la grupurile de
adolescenţi care vin pe la porţi īn campaniile electorale, la marea
de pauperi dispuşi la orice pentru un bacşiş sau un mic
privilegiu. Inclusiv la a sparge capul cui li se spune. De la cumpărarea
alegătorilor cu pixuri, umbrele, ulei, etc şi a
susţinătorilor cu privilegii proporţionale cu serviciul, se
ajunge firesc la controlul secţiilor de vot şi falsificarea
alegerilor.
B3. Efectul pervers al nemulţumirii legitime a populaţiei, pe
care unii o exploatează īntru nostalgie pentru epoca comunistă, ca
şi cum nu de acolo se trage actuala nenorocire, nu activiştii şi
securiştii au devenit actualii
patroni- vīnzīnd ţara. Confuzia fiind sporită de doctrinarii de
serviciu, care ascund că "dreapta" apară teoretic oligarhia
roşie, iar stīnga... o apără practic. Efect parşiv al
confiscării denunţării crimelor regimului "comunist"-
de către propaganda pentru exploatare capitalistă. Consens īntre
ideologii de toate culorile: să declare că s-au dovedit utopice năzuinţele curate ale
comuniştilor romani... Dacă s-ar īnţelege că a fost vorba
de ocupaţie URSS genocidară continuată cu lagăr de
muncă, vopsit cu lozinci egalitare, ar fi de rău...şi pentru
propagandiştii capitalismului sălbatec şi pentru campionii lui
de Tranziţie: nomenclatura securicomunistă.
B4. Deturnarea atenţiei spre piste false, cultivarea teoriilor
socio-politice de bodegă/tarabă/compartiment/cancan : trădări imaginare care acoperă
pe cele reale, salvarea prin dictatură militară, reinstaurarea comunismului sau a regelui
Mihai (şi moştenitoarelor sale), etc.
B5. Īndemnurile la compromis, colaborare, consens, cuminţenie, la
iertarea călăilor, la evitarea confruntărilor, şi chiar la
iubirea agresorului, făcute de mentorii de serviciu, de banaliştii
politici, de laşii- paralizaţi de frica de violenţe, sau de
capii bisericii complice necurăţite de colaboraţionişti,
infestate de paraziţi īn sutană şi folosită de putere
pentru a menţine masele īn īntuneric.
B6. Iluzia "revoluţiei apolitice" miraculoase, care să
schimbe brusc natura umană. Cei scīrbiţi de circul
"politic" cred că el se datorează numai "forţelor
răului"-concrete nu şi forţei sale generice. Nu
observă īn istorie cum au fost confiscate răsturnările. Că
eliminarea unei caracatiţe strecurată la cīrma, nu duce automat la
īnsănătoşirea corpului social. Că īnlocuitorul statului
poate degenera similar (corporaţiile de-abia aşteaptă). Că
a face propagandă īmpotriva
politicianismului este tot politică şi că un nou regim nu poate
evita nevoia de program de reorganizare, de metodă pentru a se ajunge la
noul regulament, la o nouă fiziologie. Şi că emergenţa are
limite, nu numai planificarea.
B7. Confuzia dintre instituţii şi persoanele sau grupările
care le ocupă (uzurpă), care face ca luptătorii pentru
īnsănătoşirea statului cangrenat de pegră să fie
etichetaţi ca "anarhişti". Sau ca, criticii parazitării structurilor naţionale să
fie acuzaţi că "fac rău ţării", adică
. anticorpii civici să fie anihilaţi, ca să nu deranjeze
dăunătorii. De aceea nici nu prinde teren nici ideea proceselor
"īn regres", prin care statul "comitent" ar putea recupera
cīte ceva de la "prepuşii" vinovaţi.
B8. Falsitatea aşa zisei
"reprezentări", care a transformat democraţia īn
farsă. Nimic neputīnd para cumpărarea celor votaţi de cei cu
bani mulţi şi interese mari. Aleşii decid invers decīt vor
alegătorii! E foarte slab promovată democraţia reală, puterea
cetăţeanului. Nefolosirea infrastructurilor tele-informaţionale
adecvate democraţiei directe: sisteme de vot, de sondaj, de verificare a
reprezentării (daca aleşii votează aşa cum vor cei care
i-au mandatat). Absenţa contractului politic şi răspunderii pentru
guvernare, care permite orice īnşelăciune. Referendumul e folosit rar
şi impropriu (nu pentru lucruri ca: privatizarea devastatoare, legea
Cojocaru, cedarea resurselor pe nimic străinilor, aderarea la Europa, scut
antiracheta si soldaţi īn Afganistan şi IRAQ, Reunificarea,
funcţionarea Curtii Constitutionale, politica fiscală, īmprumuturile
īmpovorătoare, etc).
B9. Activitatea unor grupuri de interese şi societăţi
secrete, de tipul masoneriei, care urmăresc dirijarea ocultă a
societăţii. Pe līngă asocierea īn grupuri care exploatează
pe cei care participă la societate ca indivizi neīnhăitaţi,
funcţionīnd şi solidarizarea emergentă a celor care au de
profitat din īntreţinerea unor reguli inechitabile. Conspiraţia
implicită a profitorilor solidari, vizibilă prin efecte, fiind
interesată de compromiterea vigilenţei civice, prin răspīndirea
unor teorii primitive ale complotului.
C.
Funcţionarea antijustiţiară a justiţiei
C1. Intimidarea criticilor şi denunţurilor īmpotriva abuzurilor
şi "ingineriilor", prin procese pentru calomnie, defăimare,
etc- tehnici de domesticire judiciară care au īnlocuit şi īn occident
represiunea directă şi au amplificat parazitismul juridic. Ideologia
atotputerniciei normelor legale, puse deasupra vieţii şi a binelui.
Prezumarea unei legitimităţi absolute a legalităţii, chiar
cīnd e contrazisă de realitate. Nu mai avem acces personal la
adevăr. El ar urma să fie
stabilit numai la judecătorie, "prin sentinţă
rămasă definitivă". Inclusiv că doi şi cu doi fac
trei... Nu īntīmplător, tocmai la noi nu s-a vorbit de "justiţia
de tranziţie"- care ar fi permis curăţirea
societăţii, după eliberarea de sub comunişti... dacă
aceasta reuşea.
C2. Activitatea antijustiţiară a legislativului şi
justiţiei criminalizate, in frunte cu Curtea Constituţională,
ziduri contra emancipării cetăţenilor, maşinărie
antisocială bazată pe formalisme invocate cu rea credinţă
şi complicităţi sinistre, care protejează marii infractori
şi īmpiedică pedepsirea vinovaţilor. Prestaţia
lamentabilă, incorectă sau
delictuală a legiuitorilor, judecătorilor , procurorilor,
avocaţilor complici - formaţi de comunism şi Tranzitie.
Selecţia putredă care formează casta venală a
judecătorilor, avocaţilor şi notarilor.
C3. Invocarea complice a prescripţiei, pentru a scuti criminalii de
pedeapsă, deşi se impunea aplicarea suspendărilor ,
īntreruperilor, imprescriptibilităţii. Invocarea dolosivă a
non-retroactivităţii , pentru a nu se putea corecta abuzurile şi
face dreptate. Auto- amnistierea celor
care s-au căţărat deasupra legii, folosind-o pentru jaf si
crimă. Folosirea īn continuare a experţilor juridici care au acoperit
cu legi crimele regimului, dar "nu reuşesc" să
conceapă legi corectoare.
C4. Faptul că nu a avut loc procesul comunismului şi nici
procesul celor care l-au īmpiedicat după 1989. Prea puţini
īnţelegīnd consecinţele asupra prezentului, că modul de formare
a oligarhiei şi sărăcire a majorităţii este delictual
şi contestabil, şi că
tocmai de aici poate porni eficace delegitimarea stăpīnilor de azi şi
răsturnarea lor, īn numele justiţiei (penale).
C5. Faptul că nu a avut loc procesul celor care au deturnat
revoluţia din decembrie şi au organizat Contrarevoluţia FSN din
1990. Nulitatea absolută a măsurilor abuzive ale regimului ilicit-
care decurge de aici- justificīnd anularea operaţiunilor doar aparent
legale prin care am fost lăsaţi fără ţară
(privatizări, lichidări, retrocedări preferenţiale, etc).
Deturnarea, satelizarea şi compromiterea grupurilor de "foşti
revoluţionari"...
D.
Neglijarea şi trădarea intereselor naţionale
D1. Determinarea plecării īn străinătate, la muncă sau
definitivă, a celor care nu au suportat condiţiile ingrate create īn
Romānia, printre care şi mulţi oameni capabili, muncitori şi
cinstiţi. Masivitatea exodului
provocat de evoluţia patologică a societăţii
romāneşti, a creat o diaspora ce nu mai are aceeaşi percepţie si
nici aceleaşi interese cu cei rămaşi - care se complac īn
compromisuri, văduviţi de forţele celor plecaţi - din care
puţini se mai consideră īn exil. Neglijarea romānilor din diaspora,
curtaţi numai pentru vot.
D2. Compromiterea naţionalismului sănătos şi legitim
prin patriotism găunos - promovat de agenţii paraziţilor interni şi
internaţionalism păgubos - promovat de agenţii paraziţilor
externi. Escamotarea problemei
integrării ţiganilor. Deturnarea tensiunilor cu maghiarii.
Neīnţelegerea reciprocă a ce se īntīmplă de cealaltă parte
a Prutului. Īndoctrinare pentru supunere
slugarnică la orice Poartă şi competiţie īntre
fanarioţii interni... pentru mărirea tributului. Filo-americanism mafiot -
deşănţat, in competiţie cu filorusism mafiot -
subteran. Filosemitism, acoperit cu legi anacronice anti-antisemite,
īn timp ce slujirea intereselor altor
ţări e tolerată, deşi īncălcă flagrant codul
penal.
D3. Renunţarea la independenţa ţării, fără
referendum, politica externă fiind privilegiul uzurpatorilor satului,
pentru a elimina democraţia şi proteja oligarhia locală. Aceasta
a folosit integrarea in Europa pentru a evita revolta internă (care ar
destabiliza Europa, nu-i aşa?) şi a găsi piaţă de
desfacere pentru sclavi, exploataţi local sau exportaţi. E mai
uşor de furat federal: ce culegi dintr-o ţară prin taxare,
distribui căpuşelor din alta şi reciproc. Cetăţenii
nu-şi mai decid soarta, nu-şi mai organizează viaţa conform
intereselor comunităţii, ci primesc ordine despre cum să
trăiască de la Moscova, Washington, Bruxelles sau FMI. Aservirea
neocolonialistă servind intereselor altora, pīnă la a forţa
participarea păguboasă şi ruşinoasă la
confruntări imperiale. Īn timp ce de Reunificare vorbim tot īn
surdină....Presiunile dinafara, fiind făcute de complicii
căpuşelor interne, similari şi solidari lor, profitorii externi fiind interesaţi īn
menţinerea pseudo-reprezentanţilor populaţiei, de la care pot
obţine ieftin ce vor.
D4. Copierea unor forme
fără fond din societatea occidentală, impunerea unor formule
şi mode inadecvate nevoilor Romāniei, preluarea selectivă a ideilor
de import - īn avantajul păturii parazitare. Īn schimb, este evitată
"integrarea de jos", contagierea cu ideile civice ale
revoltaţilor europeni. Sīntem fraţi numai cu bancherii şi
politicienii venali de aiurea nu şi cu victimele lor.
D5. Afilierea la "internaţionale" partinice, prin care se
transmit ordine secţiilor din Romānia, īn schimbul asistenţei
politice şi logistice, deturnīnd politica internă de la rezolvarea
optimă a problemelor cetăţii.
Acelaşi lucru producīndu-se şi prin finanţarea din
exterior a asociaţiilor civice satelizate.
Īn schimb, prea puţine legături pe orizontală, cu grupările
contestatare din lume.
D6. Lipsa de patriotism sau de curaj a conducătorilor armatei, parazitară de decenii, care, īn loc
să sară īn apărarea poporului romān capturat şi pe
dinăuntru, a stat cu spatele la
realitatea īnrobirii sau chiar a protejat regimul ocupant şi Securitatea,
īn momente cheie. Deşi nu au avut activităţi patriotice, īn
afară de inundaţii şi recoltări, războinicii virtuali
īşi arată muşchii doar cīnd umilesc subalterni, ucid
iniţiativa CADA, sau emit
pretenţii materiale de pe poziţii de forţă.
E.
Disfuncţii economico-sociale
E1. Jefuirea si pauperizarea populaţiei (care ar fi trebuit să
devină proprietara acumulărilor din lagărul comunist, aşa
cum propusese Constantin Cojocaru). Tranziţia criminală a constat īn
distrugerea economiei, īntreprinderilor si agriculturii, vīnzări şi
privatizări banditeşti, cedarea ieftina a resurselor, devalorizarea
monedei şi falimentarea băncilor. Aceste manevre au īmpiedicat
formarea clasei de mijloc, democraţia economică, distribuţia
sănătoasă a proprietăţii, creşterea
numărului cetăţenilor demni.
E2. Mafiotismul financiar-bancar. Colonialismul speculatorilor şi
cămătarilor ne-a adus īn situaţia de sclavi fără
libertate reală şi fără conştiinţa clară a
condiţiei de victimă parazitată. Obscuritatea jocului financiar.
La noi, puţini explică bine oamenilor schemele de jaf, pun probleme gen "CAFR"
(adevăratul bilanţ al statului) sau "odious debt" (anularea
datoriilor folosite īmpotriva poporului pseudo-reprezentat) sau luptă
pentru un Audit naţional (cum a
făcut-o Constantin Bulibaşa). Creditele īmpovărătoare fiind
chiar lăudate, de cei care profită de īnşelăciunile
financiare, prezentate ca salutare.
E3. Contagierea cu valorile capitalismului de bişnitz sau casino, axat
pe intermediere rapace sau cīştiguri speculative, a subţiat stratul
celor ce produc şi a diminuat interesul pentru cīştigul pe merit.
Generaţiile formate īn spirit egocentric-mercantil ("pragmatic")
sīnt greu angrenabile īn eforturi solidare, cărora nu le īnţeleg
rostul. Stratul tot mai gros al celor
interpuşi īntre producători şi consumatori nu are interes pentru
promovarea echităţii socio-economice.
E4. Distrugerea industriei (care a transformat ţara īntr-o
piaţă de desfacere pentru importuri şi un bazin de
forţă de muncă exportabilă ieftin) a subminat forţa
muncitorimii, proclamată "clasă conducătoare" īn
socialism
. care executa fără crīcnire ordinele activiştilor,
fiind formată īntru "noi ne facem că muncim, ei se fac că
ne plătesc". Segmentată prin divizarea şi īnchiderea īntreprinderilor
mari (īn timp ce afară erau la modă fuziunile), compromisă
premeditat īn 1990- cīnd a fost folosită contrarevoluţionar,
trădată de sindicate,
muncitorimea a ieşit de pe harta rezistenţei.
E5. Distrugerea ţărănimii, agriculturii , vieţii satului
- care a surpat fundaţia sănătoasă a societăţii
romāneşti. Lăsaţi de izbelişte īn faţa televizoarelor,
pradă mafiei satului şi a pieţelor, pseudo-reprezentaţi de
"ţăranişti cu papion" sau "agrarieni" din
nomenclatură , certaţi pentru că sīnt auto-suficienţi,
īntorşi de pe la fabricile īnchise sau din Europa, ţăranii
lipsesc din spaţiul contestaţiei, micşorīndu-i vigoarea şi
legitimitatea.
E6. Conflictul de interese īntre cei
care vor cīt mai mulţi bani de la stat şi cei care vor să fie
taxaţi cīt mai puţin, care pune nemilos faţă īn
faţă cetăţenii, īi īmpinge dinspre fraternitate spre
competiţie. Jefuirea fondurilor de pensii producind tensiuni inevitabile,
amplificate de pretenţia unor caste la pensii speciale. Cei care
sifonează bugetul nedorind schimbarea regimului de care profită,
deranjīndu-i numai corupţia
din care nu au personal de cīştigat.
E7. Absenţa specialiştilor care ar fi trebuit să formuleze
proiecte viabile. Numărul redus al economiştilor, juriştilor,
inginerilor, medicilor, managerilor, etc - implicaţi īn lupta civică
sau implicabili īntr-o revoluţie politică. Ocuparea scenei publice cu
"vectori de opinie" fără calificări practice:
poeţi, critici literari, actori, fotbalişti, manechine,
banalişti, etc.
E8. Agregarea socio-economica excesiva, cultul centralismului,
monopolizării, corporatismului, mondializării contravin
organizării vieţii la scară umană (socialitatea
locală). Impunerea lui "big is
wanderfull" (īn locul īncurajării comunităţilor şi
firmelor mici, īn care fiecare să se poată īmplini) īngreunează
şi emergenţa solidarităţii. Reduşi la posturi
cvasi-robotice, īn īntreprinderi crescute monstruos , hăituiţi
după salarii şi locuri de muncă, īnsinguraţi īn metropole
alienante, oamenii se găsesc şi īnţeleg tot mai greu, intră
tot mai dificil īn rezonanţă.
E9. Raportul dintre Bucureştiul parazitar şi restul
ţării, care īmpiedică
dezvoltarea geografică armonioasă a vieţii economice, sociale,
politice, culturale - atrofiază şi spaţiul
contestaţiei. Concentrarea
monopolistică a oportunităţilor īn capitală nu
favorizează emergenţa revoltei coerente de peste tot. Provincia a fost lăsată pe mīna baronilor
judeţeni. Nu avem o cultură descentralizată a civismului.
Huiduim spre personajele centrale la televizor, dar nu luptăm organizat cu mafia locală.
F.
Slabiciunile rezistenţei: inconsecvenţă, dezbinare,
dezorganizare, veleitarism, sărăcie
F1. Dezamăgirea şi lehamitea produse de īnşelarea
speranţelor, prin acţiuni eşuate, prost pregătite, rău
conduse şi cu prea puţini participanţi. Agitaţiile
bicisnice fiind percepute de publicul neiniţiat şi neimplicat ca
īncercări valide, care ar fi arătat imposibilitatea acţiunilor
eficace, evadării din neputinţă. Uzura activiştilor reali,
care s-au risipit īn eforturi sterile, luptīnd īn van, īn lipsa masei critice
necesare, pe care nu au putut s-o agrege.
Plătind şi faptul că nu s-au ocupat cu pregătirea
schimbului, nu au ştiut să predea ştafeta.
F2. Absenţa unor lideri şi candidaţi cu calităţi
multiple (cinstiţi, inteligenţi, culţi, muncitori,
curajoşi, clari, consecvenţi, solidari, etc), a unor vīrfuri care
să combată decadenţa. Pe fundalul falsei scări de valori
creată de comunism şi de Tranziţie. Promovarea cultului unor
"personalităţi" care nu fac nimic pentru nimeni. Uitarea
celor care au plătit un tribut greu īn interesul comunităţii (a
se vedea singurătatea adevăraţilor rezistenţi
anticomunişti sau a eroilor ca Nemeş, Chesaru, Gavrilescu,
Costinaş, Rovenţu, etc.). Ura mediocrilor faţă de cei care
s-au ridicat mai sus, a victimelor umilite īmpotriva celor demne.
F3. Dorinţa liderilor micilor formaţiuni care se iţesc ca
ciupercile (apar iute şi cresc puţin) de a rămīne
"fruntaşi la sat". Īn loc să facă apel la implicarea
valorilor, ei le evită, ca să nu fie puşi īn umbră. Pretind
"poziţii" pe liste, atunci cīnd negociază parteneriate,
trădīnd prin asta nu numai lipsa de realism (īmpart cioara de pe gard,
īmbătaţi de propriile teorii şi iluzii) dar mai ales - că
nu sīnt mīnaţi īn primul rīnd de interesul ţării.
F4. Intoleranţa endemică
faţă de interese, opinii, obiective - diferite de cele proprii.
Alergarea după un consens total - neavenit si iluzoriu. Intransigenţa
fanatică, obtuză. Incapacitatea de a face compromisuri mici pentru
cauze mari, dublată cu obiceiul de a face compromisuri mari pentru cauze
mici.
F5. Exploatarea diferenţelor legitime de interese, viziuni şi
ţeluri dintre nemulţumiţi.
Īnvrăjbirea categoriilor care ar trebui să se sprijine īn
clădirea unei societăţi sănătoase. Lupta īntre
"Noi muncim, nu gīndim " si "noi gīndim, nu muncim"- īn
locul preţuirii complementarităţii sociale, respectului reciproc
dintre cei ce muncesc mai mult fizic, sau intelectual. Dispreţul
"elitelor" pentru cei ce fac pīinea cu greu. Pizma oamenilor simpli
pentru cei ce cīştigă pīinea uşor. Īn loc să se lupte
pentru emancipare civică, prin răspīndirea īnţelepciunii, se
face propagandă pentru tirania "elitelor bune", ca reacţie
la faptul că poporul dezeducat poartă vaporul unde vor manipulatorii
săi.
F6. "Lipsa unui nucleu care sa deceleze in raport de conditiile reale
socio-economice o linie directoare bine fundamentata si apoi coalizarea si
cristalizarea unei elite de un bun nivel profesional civic si moral pentru
concretizarea unor programe gata sa fie implementate la momentul oportun (fortuit
sau creat)." (Ionuţ Ion)
Grăbiţi să adopte soluţii miracol, puţini sīnt interesaţi de
cercetarea colectivă temeinică a problemelor, a obstacolelor de
depăşit .
F7. Folosirea unor instrumente improprii de coordonare (ca facebook, un
mediu de cooperare rudimentar, bun pentru intrarea īn contact- datorită
largii răspīndiri, dar care nu permite organizarea coerenta a unui dialog
fructuos şi a unui fagure ideatic cumulativ). Necunoaşterea sau
nefolosirea infrastructurilor adecvate coagulării rezistenţei distribuite
(sisteme evoluate de matching şi cooperare, bazate pe intermediere
semantică, etc.).
F8. Lipsa unei reţele de radio, televiziune si presă
contestatară, explicată prin costurile uriaşe implicate, un fals
pe care-l percep uşor ca inginer electronist, participant la introducerea
televiziunii color şi a reţelelor de calculatoare. Nu e vorba de fapt
de costuri şi de obstacole tehnologice, ci de monopolizarea mediei,
bazată pe pasivitatea noastră, pe incapacitatea de a organiza o
structură de informare alternativă.
F9. Mercantilizarea politicii, discriminarea crasă īn favoarea celor
care au bani, pentru a-şi promova interesele. Dar şi credinţa
inoculată romānilor, că nu se poate lupta decīt cu bani mulţi,
deşi atītea naţii s-au dezrobit din revoltă nefinanţată.
G. Criza
conştiinţei individuale şi colective
G1. Tare şi năravuri impregnate romānilor de istoria lor
nefavorabilă, statistic constatabile: inconsecvenţa,
găunoşenia, agresivitatea, individualismul, răutatea,
meschinăria, vanitatea, bīrfa,
incapacitatea de a acţiona temeinic, curajos, coerent, generos,
solidar, de a sprijini eforturile altora- īn loc să tot inviţi pe
ceilalţi sub steagul propriu.
G2. Fenomenul Piteşti generalizat. Degradarea īn masă a
conştiinţelor, datorită compromisurilor, "adaptării"
la putreda societate romānească. Numărul ridicat al celor care au
făcut lucruri mai mult sau mai puţin reprobabile, tocindu-şi
moralitatea, ca să se "descurce" şi nu au mare chef de
răscolirea trecutului recent, de adevăr şi dreptate.
G3. Frica şi laşitatea infiltrate īn oase. Clasicele "Nu
mă bag, aştept să văd ce iese", "Apa trece
pietrele rămīn", "Capul plecat sabia nu-l taie". Acoperite
cu poze războinice de ocazie. Īntrerupte cu scurte izbucniri de curaj,
focuri de paie care mai mult īntăresc Sistemul. Romānii īşi trag
pumni la birt şi se taie īn cuţite repede, se desfigurează sau
omoară la beţie şi scandal, īşi schilodesc copii şi
nevestele, se trosnesc cocoşeşte la meci şi discotecă, dau
cu ranga īn studenţi dacă se iveşte ocazia, dar rar fac
război cu stăpīnii...
G4. Teama de schimbare, de tulburări, de riscuri, de mai rău - pe
care o au cei care şi-au găsit un echilibru, o anumită
bunăstare, poate chiar īmplinire, īn mijlocul catastrofei generale.
Dacă măcar i-ar lăsa pe alţii, mai puţin mulţumiţi,
mai curajoşi sau mai drepţi să īşi apere dreptul la
viaţa la care aspiră.
G5. Superficialitate crasă, cu treceri ciclice de la isterie la
pasivitate. Mitul omului de acţiune care nu are timp să se
gīndească de ce face ce face. Mirajul grabei, viciul urmăririi
actualităţii, fuga după rezultate imediate, fără
abordarea problemelor de fond, atenţia īndreptată spre efecte
neglijīndu-se cauzele. Pe de altă parte, decuplarea teoreticienilor
sociali de realitatea imediată. Īn lipsa intervenţiei lor, ţara
fiind īndreptată spre cu totul altă direcţie decīt
elucubrează unii īn biblioteci, e drept- pentru bani.
G6. Atitudinea deconcertantă a "poporului", pentru eliberarea căruia care ar urma
să se ducă lupta , disponibilitatea la domesticire, din cauza educaţiei
precare şi a lipsurilor. Trebuind
ajutate victimele, fără a le idealiza, ştiind că şi
săracii pot fi laşi şi josnici, că se pot vinde ieftin
şi trăda repede, că īn 1907 au tras īn ţărani
fiii
lor īncorporaţi. Evitarea trecerii de la umanism solidar şi exigent
la populism sau gregaritate. Problema redutabilă de a nu fi dorit de cel
pe care vrei să-l ajuţi, fapt care īţi surpă legitimitatea
şi te obligă să te explici cinstit, pe īnţelesul celor mulţi.
H. Pierderea războiului de sens
H1. Intoxicarea, manipularea, deturnarea, imbecilizarea, domesticirea- urmărite de media ocupată, care a
preluat controlul minţilor telecetăţenilor şi pe care
nimeni nu mai īncearcă să o elibereze, sau contracareze eficient.
H2. Bombardarea cu gunoi informaţional şi kitch continuu, ca
şi cum nevoia de ştiri cretine despre "VIP-uri" cretine ar
fi fost cerută intens de publicul īnsetat de cretinizare. Stimularea
interesului pentru trivialităţi, pentru indivizi īn loc de ideile
lor, pentru bīrfă şi atac la persoană, etc. Decăderea
patologică īn masă, prin contagiere de la ecrane si pagini toxice
pentru minte, fiind premeditată.
H3. Distrugerea metodică a īnvăţămīntului (măsura
eliminării concursurilor de admitere īn facultăţi spunīnd tot) .
Deformarea intelectuală a noilor generaţii. Fabricarea diplomelor
fără acoperire, pentru un val de "experţi"...
semi-analfabeţi, suficienţi şi aroganţi. Dascăli
second-hand vīnzīnd note. Răspīndirea dispreţului mitocănesc
faţă de seriozitate, studiu, cunoaştere, profunzime, vrednicie.
H4. Trădarea intelectualilor , care simulează şi azi
"rezistenţa prin cultură", emanīnd cīte un comunicat
găunos de protest bont, alergīnd
după chilipiruri, capital gratuit de imagine şi stăpīni
generoşi. Dar care nu sīnt capabili (şi nici doritori) să
formuleze un proiect alternativ de societate, ca retur pentru pīinea pe care o
consumă... ca să poată "crea".
H5. Conflictul īntre generaţii degenerat īn prăpastie, care
īmpiedică colaborarea dintre īnţelepciunea experienţei şi
creativitatea vitalităţii. Īn curīnd nici promoţiile
distanţate cu cīţiva ani nu vor mai putea comunica. Aici ne duce cultul
recenţei, cancerul informaţional, televiziunea dizolvantă, neglijarea
evoluţiei longitudinale a sistemelor, practica deficitară a
explicaţiei sociale. Noii protestatari nu vor să ştie cum au
fost zădărnicite eforturile predecesorilor lor, nu-i interesează
nimic din trecutul din care le vin lanţurile. Vechii combatanţi nu
sīnt interesaţi de problemele actuale, au rămas ancoraţi īn
amintiri, nu-i interesează unde ajung ramurile copacului sădit
odinioară.
I.
Carenţe ale condiţiei noastre
politice
I1. Complexitatea gigantică a problemei transdisciplinare a
organizării mai bune a societăţii - care nu permite o rezolvare
riguroasă. Politicienii şi ideologii minţind că au
găsit soluţii, pentru a nu se instala panica, aflīndu-se ca
societatea merge īnainte fără busolă, īmpinsă doar de jocul
intereselor celor puternici.
Īnţelepţii care ar putea ataca problema fiind
specializaţi şi insularizaţi, cumpăraţi academic să
nu se bage īn joc, să nu lanseze o mişcare de revoluţionare a
ştiinţei politice. Publicul larg, perplex īn faţa labirinturilor
conceptuale, neavīnd acces la metode cum ar fi agregarea şi ierarhizarea
ideilor, etc. Īn loc să se vadă simplitatea ca scop şi să
se caute leac la complexitate, victima acesteia.. complică situaţia,
folosind simplismul ca mijloc.
I2. Existenţa nenumăratelor temeiuri de dezacord,
neīnţelegere şi competiţie īntre oameni, cu atīt mai variate cu
cīt o societate e mai mare şi evoluată. Contradicţiile inerente īmpiedică
obiectiv şi subiectiv ajungerea la un numitor comun. Unii vor
liberalizarea avorturilor sau a homosexualităţii sau a drogurilor sau
a băuturilor - alţii interzicere. Unii cer prioritate pentru
agricultură, alţii pentru industrie, sau turism. Stat religios versus
stat laic. Coaliţie cu nu ştiu care putere fastă, sau integrare
in UE, versus independenţă,
sau regionalizare sau federalizare. Unii vor egalitate, alţii echitate,
alţii libertate pentru competiţie prin orice mijloace. Folosirea
bugetului pentru sprijinirea culturii sau īnvăţămīntului, sau
mai curīnd a sănătăţii, versus armatei sau Serviciilor.
Unii vor prescriere şi amnistie, alţii pedeapsă si
lustraţie. Etc. Etc. Etc. Şocaţi de constatarea acestor
contrapuneri inevitabile, "oamenii simpli" se arată
intoleranţi tribal faţă de opiniile sau interesele
contrare-legitime şi nu
īnţeleg utilitatea unui protocol partajat de negociere a divergenţelor.
I3. Capcana alegerilor binare (īntre comunism şi capitalism, dreapta
şi stīnga, anarhie şi dictatură, violenţă şi
supunere, "răul mai mic"
etc - care ascunde multitudinea problemelor şi alternativelor.
Superficialitatea extremă care domină judecăţile
chibiţilor, văduvindu-i de perceperea nuanţelor, de
īnţelegerea modului īn care ciuma şi holera fac capital...
denunţīndu-se reciproc.
I4. Efectul contradicţiilor, ambiguităţilor,
nedeterminărilor, demonetizării, versatilităţii limbajului-
exploatat orwellian īn războiul de sens, īntru īmpiedicarea
orientării coerente īn spaţiul conceptelor. Compromiterea unor
cuvinte ca: demnitate, rezistenţă, contestare, libertate, dreptate,
adevăr, nobleţe, etc. Confuzii inevitabile, numeroase şi greu de
depăşit, care fac ca un luptător pentru
īnsănătoşirea statului să fie acuzat de "anarhism",
un pasionat al organizării corecte a cetăţii să spună
că
"nu face politică", un demagog să se joace uşor printre ideologii,
etc.
I5. Criza valorilor, produsă de "descīntarea" socială,
politică şi filosofică
postmodernistă, efectul paralizant al lucidităţii
sterile, lipsite de vitalitate creatoare. Cunoaşterea realităţii
īmpinge la neimplicare. Cei profunzi, ştiind că falsificabilitatea
produce falsificare, ies circumspect pe tuşă, terenul fiind invadat
de entuziaşti fără busolă, naivi exaltaţi şi
aventurieri superficiali. Nu găsim o cale de a combina energia
generoasă cu inteligenţa aplicată.
I6. Condiţia umană precară, victoria animalului din om,
atunci cīnd supravieţuirea e pusă īn pericol, se sparge pojghiţa
ţesută de cultură, rapacitatea consumistă sufoca
spiritualitatea şi comoditatea cronică īnvinge demnitatea. Conflictul
dintre lupta individuală pentru existenţă, aspiraţiile
sociale şi ţelurile spirituale. Care face ca visătorii să nu
poată coopera uşor cu realiştii şi scepticii.
Notă:
Analizīnd fiecare obstacol, suficient ca să ne pună beţe īn
roate, nu ne vom mai mira că nu am reuşit mare lucru īn aceşti
22 de ani. Avem exact realitatea de care sīntem capabili şi nu putem
micşora Everestul pe care ne visăm. Īncercăm dezinvolt să
intrăm īntr-o īncăpere cu zeci de lacăte, fără
măcar a sesiza că ele există. Ne irosim viaţa pentru a izbi
cu capul īn uşi ferecate, spărgīnd cīte una la disperare,
fără a şti cīte ne mai blochează drumul către
ţel: găsirea unei metode eficace de ameliorare progresivă a
condiţiei mane individuale şi colective.
E o problemă de un milion de
ori mai complicată decīt să faci un avion sau să demonstrezi
teorema lui Fermat. Şi totuşi umanitatea nu pune la bătaie o
armată de gīndiri conexate optim, care să o atace coerent, organizat,
metodic. Pentru că profitorii exploatării nu ne lasă să
aflăm cīt e de complicată, īncīt să o abordăm adecvat. Vor
să se spargă mai departe pe ţărmuri valurile
īncercărilor de rezolvare haotice, necorelate, simpliste , isterice,
tragice. Să ne lăsăm prostiţi de cei care pretind a fi
găsit formula magică, gīdilīnd vanitatea omului din popor, ca
să-l poată domestici mai uşor. Gospodinele, maneliştii,
microbiştii şi bodegiştii
degeaba ar aborda teorema lui Fermat şi construcţia unui avion,
şi cu atīt mai mult pe aceea, incomparabil mai grea a consolidării
ştiinţei politice. Īi depăşeşte total, fără
rest. Chiar şi 1000 de specialişti bine pregătiţi īn nu
ştiu care nişe de bibliotecă nu pot să o atace,
fără un efort extrem de structurare a cercetării colective.
Cam asta e situaţia pe care vreau să o revelez. De ce? Sub nici o
formă pentru a descuraja pe cei care caută soluţii pentru o lume
mai bună. Ci pentru a-i preveni, īncīt să se poziţioneze
corespunzător faţă de complexitatea problemei abordate şi
să se organizeze īn consecinţă. La ce bun să te
iroseşti pe drumuri care nu duc nicăieri, numai ca să-ţi
īmpaci conştiinţa că nu ai stat deoparte? Nu se pot cīştiga
războaie pregătite prost, fără lucida urmărire a
frontului, alergīnd după mori de vīnt,
pradă elucubraţiilor şi umorilor.
Ştiu că pot irita, că unora nu le va conveni de loc să
afle că īncearcă să mute marea cu o linguriţă şi
că promit miracole. Şi nici să realizeze că am ajuns in
asemenea īncurcătură, căzīnd din speranţe deşarte īn
depresie paralizantă . Sīntem instinctiv mīndri de noi , de familia
noastră, de grupul nostru, de naţia noastră
şi de specia
noastră. Amestecul de aspiraţie, vitalitate, patimă, orgoliu,
vanitate, ambiţie ne face să nu mai realizăm cīt sīntem de mici
faţă de imaginea pe care ne-am construit-o prin cultură īn
oglinda conştiinţei. Puţină smerenie
a umanului, nu ar
strica. Ca să ne apucăm lucid de treabă e nevoie să ne
percepem corect condiţia. Să nu ne vedem mai sus sau mai jos decīt
sīntem.
Nu avem cum rezolva o problemă prost pusă. Eu īncerc doar să
ajut la formularea ei, pe care nu mă simt de loc capabil să o şi
rezolv, şi de aceea instig la un curent de formare a unor echipe de
cercetare solidară, care să ştie ce şi de ce face. Cam atīt
mai cred că mai pot şi mai vreau.
Cu părere de rău pentru cei care nu vor considera această
atitudine constructivă.
Fac ce īmi pare just, fără a mai aştepta să fiu sigur
că nu mă īnşel.
Ioan Rosca