Un mănunchi de scrisori deschise, către jurişti implicaţi in reabilitarea justiţiei    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    Notă: Am înmănunchiat acest buchet, împletind fire autonome, dar multiplu corelate, pentru a completa fresca degradării justiţiei; e o explicaţie cu structură specială, care reface povestea căutării ce m-a condus la capătul nopţii mele justiţiare. Cititorul poate urmări analitic oricare din cele zece ipostaze ale juristului postdecembrist, sau încerca să suprindă sintetic forma labirinticului ansamblu. Am ales scrisoarea, pentru că îmbină posibilităţile memorialisticii cu ale eseului liber - permiţînd punerea unor întrebări directe, provocare care ar putea duce la confirmări sau infirmări, dacă mi se va răspunde. Am ales forma publică, asumîndu-mi şi păcatul unor indiscreţii rezonabile, pentru că simt nevoia unei lămuriri deschise, a unui bilanţ al acestor două decenii de zbucium justiţiar. Situaţiile pe care le invoc aici sînt cele mai semnificative (pentru subiectul cercetării mele) pe care le-am întîlnit. Persoanele interpelate sau amintite nu acoperă tipologia practicării dreptului, fiind mai active decît marea majoritate a juriştilor, care-şi cîştigă pîinea cuminţi şi pragmatici, cu desăvîrşire şterşi, pasivi faţă de problema reabilitării justiţiei. Am considerat expresivă atitudinea unui judecător - ca Mihai Ciubotaru - care a avut în faţă dosarele revoluţiei, sau a unui procuror - ca Dan Voinea - care a pregătit probatoriul. Sau poziţiile unui teoretician al dreptului - ca Valeriu Ciucă, a unui avocat legislator - ca Vasile Lupu, a unui jurist implicat în administrarea Tranziţiei - ca Ioan Onisei, a unui judecător reformist - ca Adrian Neacşu, a unui justiţiar - de talia lui Valerian Stan, sau a unui petent expert - ca Lucian Orăşel. Completînd spectrul cu recţia unor avocaţi combativi - ca Aurel Maricari şi Antonie Popescu. Mesajele pe care le-am adresat fiecăruia nu creionează portrete, ci precizează atitudini şi investighează probleme de principiu. Textul, şi aşa destul de stufos, se poate dezvolta prin eventualele răspunsuri.    1. Domnule judecător Mihai Ciubotaru,    Discuţiile noastre înainte de 1989 au fost un exerciţiu reciproc de ambiguitate, un joc chinuit de tatonare, purtat în jurul unei intuibile incompatibilităţi. Eram amîndoi două figuri bizare în urbea Piatra Neamţ, care nu şi-ar fi vorbit, dacă tatăl meu nu ar fi vrut să cunosc un alt dorohoian. Eu purtam trena unui non-conformism provocator, dvs. pe a aceea a unui pro-legalism prea strident, ca să nu fie supect. Amîndoi ascundeam patimi intelectuale pe care cei din jur nu le vedeau probabil cu ochi buni. În cele cîteva întîlniri dinainte de 1989 (din care ultima, în care v-am prezentat prietenilor mei, a fost mai îndrăzneaţă), mi-am dat seama că sînteţi, nu numai un judecător convingător (trimis prin şcoli pentru a înspăimînta potenţialii delicvenţi minori), ci şi un redutabil investigator al condiţiei umane juridice. Am remarcat preocupările dvs. pentru subiecte "exotice" - ca legitimitatea tribunalului de la Nurenberg, combinate cu profunde incursiuni culturale şi cu un acut cinism (scepticism?) privind libertatea omului integrat în sistemul socio-politic. Susţineaţi că rezistenţa omului la domesticire e inutilă, dar speram că o credeţi măcar nobilă.    După 1989, am fost plăcut surprins de atitudinea/evoluţia dvs. Mi-am spus că, în spatele durităţii cu care justificaţi victoria eternă a forţei, aţi ascuns o sete de emancipare discretă, ce nu voia să spere prea mult. Deşi participaseţi şi dvs., ca judecător, la confiscarea degenerantă a dreptului, de către statul totalitar comunist, aţi făcut o figură aparte între confraţi. Nu mulţi judecători şi-au asumat riscurile dvs, denunţînd (în presă, la BBC, etc.) abuzurile juridice ale "noii puteri", protestînd faţă de reprimarea mişcărilor de eliberare, printre care s-au aflat şi încercările noastre de la Piatra Neamţ. De aceea v-am invitat, în martie 1990, în asociaţia civică "Dialog Piatra Neamţ", pe care tocmai o înfiinţasem. Aţi acceptat înscrierea, deşi după aceea nu aţi participat la discuţiile sau acţiunile noastre. Mi-am spus că e mai bine aşa, înţelegînd postura în care vă aflaţi. După 1992, exilîndu-mă, am pierdut contactul, observînd însă din presă că mergeţi pe drumul reabilitării active a justiţiei. Fapt pentru care, aţi fost singurul judecător din Neamţ căruia Ion Iliescu nu i-a validat inamovibilitatea, deşi profesionalismul şi ţinuta dvs. erau greu de contestat (a se vedea cazul Dolban).    Nu m-am mirat deci că sînteţi agreat de CDR, după 1996, şi că vi s-a propus transferul la Tribunalul Suprem, pentru a sprijini juridic "schimbarea". M-am amuzat doar imaginîndu-mi surpriza pe care o vor avea aceia care cred că îşi aduc, din Piatra Neamţ, un om de paie. Sîntem probabil amîndoi de acord că, dacă ar fi ştiut cu cine au de-a face, nu v-ar fi dat pe mînă dosarul Timişoara, în care s-a dorit să faceţi doar atîta dreptate cît permitea Sistemul. Nu au ştiut că sînteţi atît de special încît veţi rezista presiunilor, baricadîndu-vă în tribunal ca într-un buncăr, şi că veţi da rapid acea sentinţă care l-a stupefiat pe Stănculescu şi îngheţat pe Chiţac, ce aşteptau senin achitarea. Aţi produs atunci o breşă, pe care încă nu au reuşit să o astupe. De aceea, cînd am auzit, la Montreal, ce lecţie de drept aţi dat elitelor bucureştene şi ce satisfacţie aţi prilejuit victimelor Timişoarei, am ţopăit de bucurie. V-am comunicat admiraţia şi recunoştinţa mea, atunci cînd ne-am reîntîlnit.    Am aflat atunci de la dvs. de celălalt dosar greu, pe care l-aţi rezolvat prin condamnarea lui Miron Cozma şi a lui Silviu Popescu, pentru acţiunea din septembrie 1991. În numeroase texte ( ca http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2009&month=6.htm ), am explicat de ce mineriada din 1991, a avut sens contrar cu cele din 1990, care sprijiniseră Contrarevoluţia. De data aceasta, minerii au încercat să-şi repare greşelile, să facă dreptate, să continue revoluţia, dîndu-şi seama că au fost păcăliţi de FSN pentru a lichida opoziţia, înainte de a se distruge economia, întru îmbogăţirea securicomuniştilor. Deplîng deci decizia dvs., atît de convenabilă uzurpatorului Petre Roman şi în general, legitimării aparenţelor de legalitate.    Dar contradicţia cu cealaltă decizie este doar aparentă. M-aţi făcut să înţeleg că aţi acţionat în ambele dosare în acelaşi spirit, de apărare necruţătoare a Legii… şi nu din simpatie pentru lupta anticomunistă. Mi-am dat seamă cît de solid sînteţi ancorat prin ideea de supunere, cu cîtă hotărîre aţi închide pe cei ca mine, care au tendinţe "anarhice". Fusese vorba de o neînţelegere. Noi doi nu puteam fi în aceeaşi tabară. Ne putem doar respecta, cît timp viaţa nu ne contrapune.    Am revenit de la Montreal, în martie 2005, pentru a sprijini inculparea celor vinovaţi de feseniade. Ne-am întîlnit la Bucureşti, la Tribunalul Suprem, nu cu mult înaintea pronunţării deciziei în dosarul Cluj. Ascultîndu-mi pledoaria pentru cauza plătită scump de Călin Nemeş şi pentru reabilitarea justiţiei compromise în Tranziţia Criminală, m-aţi sfătuit, fără menajamente, să nu mă mai irosesc pe acest front. Au trecut cinci ani de cînd mă zbat în mocirla "justiţiei" şi sînt silit să vă dau parţial dreptate. Sistemul nu cedează anticorpilor. Tocmai de aceea însă, nu ar trebui lăsat să-şi ascundă natura patogenă. Spre mirarea mea, dvs., care eraţi atît de sceptic privind şansele penalizării crimelor comuniste, aţi dat apoi pedeapsa cuvenită şi călăilor de la Cluj. Asta deşi îmi spuseseţi că dosarele ajunse la dvs, alcătuite de generalul Voinea (ca şi în cazurile Timişoara şi Tîrgovişte) erau slăbite de neglijenţe, rămînînd singurele lucrări ale unui procuror post-decembrist care au permis condamnări în astfel de cazuri.    Această apreciere, adăugată la faptul că nu exista o alternativă, m-a făcut să sprijin cîţiva ani anchetele conduse de generalul Voinea la procuratura militară, în ciuda a tot ce se spunea despre el şi a deficienţelor pe care le-am constatat şi eu. Nu-mi rămînea decît să susţin ridicarea calităţii cercetării - în postură de justiţiar voluntar şi cercetător civic. Dacă aţi urmări relatarea activităţii mele în dosarele P75/1997 ("feseniada cu mineriade") şi P35/2006 ("tăinuirea genocidului") (http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm) sau aţi citi rechizitoriul pe care l-am propus ca sinteză pe 21 decembrie 2007 (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm ) aţi vedea cu ce preţ am ajuns să vă dau dreptate, în privinţa rezistenţei juridice a sistemului criminal (concluzie expusă în "Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale"- http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm ). În schimb, deşi am citit multă literatură juridică, văd altfel decît dvs. legitimitatea strîmbătăţii legale şi a evadării din ghearele ei, aşa cum puteţi observa din eseul "Reabilitarea legalitaţii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiţiei" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm )    Nu am reuşit să vă atrag spre viziunea mea privind judecarea crimelor comunismului şi Tranziţiei, sau să vă conving de şubrezenia temeiurilor pe care se bazează prezumţiile dreptului injust - în cursul dialogurilor noastre. Aţi părut chiar a nu mă lua în serios, dar e probabil vorba de o tehnică de eschivare, căci cred că aţi simţit cu cine aveţi de a face. Ne-am jucat amîndoi de-a adversarii-parteneri, un fel de hărţuială gravă, îndulcită cu amabilităţi. V-aţi derobat, ca penalist fără interes pentru răspunderea civilă delictuală, cînd v-am rugat să comentaţi analiza mea privind abuzurile funciare comise după 1990. M-am ales doar cu o tulburătoare dizertaţie despre modul în care tratează judecătorul român împricinaţii: citind maxim prima pagină din dosare (şi numai dacă e scrisă aerisit), neascultînd pledoariile avocaţilor ordinari, luînd decizii în funcţie de chef şi de simpatia stîrnită de parte, avînd impresia că sînt stăpînii destinelor clienţilor justiţiei, şi nu servitorii lor. M-aţi refuzat elegant şi cînd v-am rugat să mă ajutaţi cu sfaturi privind optimizarea organizării legislaţiei şi rechizitoriului pentru condamnarea crimelor comunismului, Contrarevoluţiei şi Tranziţiei Criminale. V-aţi mărginit la a-mi explica necesitatea unei voinţe politice, fără de care nu se va mişca nimic; judecătorii avînd deja legile necesare, dar nu şi curajul de a le interpreta într-un fel nedorit de putere.    După ce aţi adus argumente redutabile în sprijinul tezei că nu se poate evita impunitatea care protejează delictul de deasupra legii, aţi comis totuşi gesturi justiţiare. Odată ieşit la pensie, v-aţi oferit serviciile IICC, fiind refuzat de Marius Oprea, care nu voia în jurul său decît tineri istorici… (Cu rezultatele de rigoare). Mă îndemnaţi pe mine să o las baltă… ca să vă exprimaţi apoi admiraţia pentru cei care se fac că nu renunţă, simpatia pentru acele "personalităţi" monointelectuale, care au monopolizat justiţiarismul civic, deturnîndu-l spre discursuri sterile, găunoase, ipocrite.    După atîţia ani, nu ştiu deci cine sînteţi şi ce gîndiţi de fapt. Pentru a depăşi veşnica dvs. fugă de clarificări, am ales calea scrisorii deschise. Poate că aşa veţi tranşa.    Scena care m-a determinat să renuţ la discreţie este întîlnirea noastră din primăvara trecută, cu domnii Grigore Caraza şi Constantin Ţuţuianu. Lansasem prin asociaţia CIVES (http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/index.htm) proiectul "Solidaritate justiţiară". Încercam să sprijin demararea unor procese civile, intentate statului (comitent) de victimele abuzurilor (juridice) ale comunismului, reparaţii care ar fi putut crea obligaţia cercetarii adevăraţilor vinovaţi (prepuşi), întru recuperarea pagubelor create prin despăgubire, prin acţiuni în regres. Speram că va intra în aceasta luptă pentru dreptate un rezistent de rară consecvenţă de talia domnului Grigore Caraza (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/default.asp.htm) care susţinuse înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm) în numele căruia deschisesem la parchetul militar dosarul P35/2006 (http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm). Domnul Caraza fiind însă bolnav, trebuia să-l asigurăm că ne vom ocupa noi de dosar. Dvs. - ca sfetnic cu mare experienţă; părintele avocat Ţuţuianu - ca retor anticomunist (doctor în religie, istorie şi drept) capabil să susţină bătălia în instanţă; eu - dispus la documentare, căutări în arhive, colectare de jurisprudenţă pertinentă (din dosare similare), punînd la bătaie expertiza de cercetator multidisciplinar dedicat acestui tip de cauză.    Reacţia dvs. şi a domnului Ţuţuianu l-au determinat pe domnul Caraza să reculeze. În timp ce părintele-avocat invoca variate motive pentru a evita, sau măcar a amîna implicarea, dvs. aţi exprimat convingerea că nu există şanse într-un astfel de proces. La limită, ne-aţi îndrumat către vreunul dintre "maeştrii" de la Bucureşti. Afirmînd că, deşi ei nu ne pot da atenţie decît cîteva minute (pentru că percep tarife exorbitante) - deci nu au timp să compună un dosar solid - trebuie aleşi pentru că, pe ceilalţi avocaţi, judecătorii nu îi ascultă. Aţi trecut rapid peste propunerea de a combina dedicarea şi capacitatea mea analitică cu experienţa dvs. şi elocinţa domnului Ţuţuianu. Fiind şi dvs. bolnav, nu aveaţi timp nici măcar să adnotaţi argumentaţiile pe care vi le-am fi propus spre critică. Astfel s-a stins, în faşă, celula de solidaritate pietreană, pe care speram să o creez în seara aceea. Şi în acelaşi timp, speranţa că vă veţi înrola în tabăra adevărului, odată închisă (cu pensia de rigoare) lunga dvs. carieră în sistem.    Nu s-a stins însă dorinţa mea de a şti care este miezul opticii dvs. (dacă există aşa ceva). Cine e vinovat pentru că nu s-au putut pedepsi vinovaţii? În ce credeţi la urmă, domnule Ciubotaru? Treceţi peste platitudinile formale, speculaţiile fermecătoare şi pretinsa condescendenţă cu care de atîtea ori m-aţi ţinut la distanţă. Vă rog să faceţi concluzia carierei dvs. publică, spre folosul celor ce vor veni.    Al dvs.    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    2. Domnule jurist Ioan Onisei,    Ne-am fi putut cunoaşte prima dată pe 22 decembrie 1989 la prînz, cînd eu intram cu puhoiul care asalta părăsita Casa Albă din Piatra Neamţ - unde dvs. eraţi jurist. Sau mai demult, prin cunoştinţele noastre comune. Dar a fost să fie altfel. În martie 1990, domnul Cîmpeanu a venit în campanie electorală la Piatra Neamţ (ca să ne spună franc, printre altele, că nu-l deranjează îmbogăţirea liberală a securiştilor), totul terminîndu-se cu o petrecere la hotelul Ceahlău. Atunci v-am cunoscut, printr-o colegă, care ne-a invitat să continuam petrecerea la ea. M-aţi încolţit pînă dimineaţă, împreună cu Viorel Cozma, membru fondator al asociatiei "Dialog Piatra Neamt" (pe care o fondasem în speranţa că va coagula rezistenţa locală împotriva Contrarevoluţiei). Nu voiaţi/puteaţi să credeţi nici unul, poate îndîrjiţi şi de alcool, că sînt sincer în demersurile mele justiţiare. Ce urmăresc eu de fapt - vroiaţi sa ştiţi - ce se ascunde în spatele "gargarei" cu furtul revoluţiei, ce halcă vizez/vînez prin retorica pseudo-justiţiară. De ce pretind că se poate trăi altruist şi nu recunosc că adevărata condiţie umană este egoistă şi şireată? După 20 de ani, vă pot invita să vă uitaţi în spatele meu - nu veţi găsi nici un postuleţ, nici o bursuliţă, nici o subvenţie, nici un contract, nici un chilipir. Doar o carieră distrusă consecvent, întîi pentru o cauză pierdută, apoi pentru explicarea acestui eşec. Astfel, v-am raspuns la acel interogatoriu. A venit rîndul meu să vă pun nişte întrebări.    Nu vreau să discut traseul dvs. profesional şi politic. Sînt conştient de tributul ce a trebuit plătit de cineva ca să supravieţuiască în experimentul Piteşti generalizat al "Tranziţiei". Important pentru mine e că, navigînd politic în apele PD, aţi rămas tot timpul în contact cu miezul făcăturilor juridice.    Experienţa dvs. în Comisia judeţeană Neamţ de aplicare a legii fondului funciar (L18/1991) v-a făcut să cunoaşteti perfect modul în care FSN a jefuit pămîntul ţărănesc. Ştiţi cum s-a profitat de intimidarea chiaburilor care au ascuns terenuri la "cooperativizare" (şi de faptul că nu se prea făceau acte de moştenire la ţară), pentru a li se "reconstitui" doar partea declarată la rol. Ştiţi cum a fost obstaculată arhivistic găsirea dovezilor de proprietate.    Fiind implicat într-un proces la legea fondului funciar, pentru care am făcut o masivă cercetare/documentare, încercasem sa mă sfătui cu alţi jurişti. Avocatul pietrean Martin Abramovici de exemplu, mi-a explicat că toate retrocedările, care în mod normal ar fi trebuit sa fie imprescriptibile, fuseseră blocate prin termene de decădere combinate cu încuierea arhivelor (în numele "protejării informaţiilor de interes personal"). Ca rezultat, el cîştigase prin anul 2005 un singur proces de retrocedare… din cîteva zeci.    V-am vizitat acum cîţiva ani, la Bucureşti, pentru a mă consulta cu dvs. privind modul în care se putea incrimina acapararea fesenistă a pămîntului ţărănesc. Eraţi secretar de stat la ministerul culturii, în a nu mai ştiu care etapă a rotativei. V-am expus problema de care mă ciocnisem: Cum a fost posibil ca statul român să distribuie cui vrea pămînturi şi alte bunuri ale CAP-urilor, dacă ele nu i-au aparţinut de drept niciodată? V-am reamintit regimul de proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote părţi) pe care l-au avut CAP-urile, statutar. Dupa 1990, aceste "asociaţii" forţate, adevărate lagăre de muncă, înfiinţate prin teroare, trebuiau deci ori anulate (cu împărţirea de rigoare a capitalului), ori desfiinţate de membri, conform statutului (aşa cum a făcut Şteţca la Săpînţa, provocînd represaliile statului uzurpat). V-am semnalat că împroprietărirea din 1921 s-a făcut după o expropriere, la care Legea 18….. nu face nici o referire. Că, spre deosebire de IAS, statul nu a devenit proprietar al bunurilor CAP, pînă în 1990. Că trecerea la stat a unei părţi din capitalul CAP (sediile de exemplu, numite "clădiri cu destinaţie socială") şi lăsarea altei părţi la cheremul Tovaraşilor din comisiile de desfiinţare- constituie o naţionalizare tacită, imposibil de justificat. Că ultima parte a capitalului CAP, care fusese sifonată de stat prin contracte la preţuri absurde, impuse prin legi, nu a mai ajuns în fondul de pensii a cooperatorilor, aşa cum prevedeau legile respective. Că arhiva desfiinţarii jefuitoare a CAP a fost distrusă, printr-o prevedere specială a HCM-ul de aplicare, după 5 ani. Că "reconstituirea" a camuflat o ne-retrocedare, pentru a nu putea fi apărată proprietatea la CEDO. Etc.Etc. Etc.    V-am intrebat ce se poate face pentru a repara sau denunţa această monumentală fărădelege, operată prin lege, care relevă esenţa criminală filocomunistă a "traziţiei". Mi-aţi răspuns numai după ce v-aţi putut opri dintr-un îndelungat rîs… Se pare că aveaţi proba întîrzierii mele de creştere, incapacităţii mele de a mă racorda la o anume realitate: "Ce s-a facut prin Legea 18 este abuziv şi inconsistent, asta ştie toată lumea - dar cum să mai repari o eroare de asemenea proporţii ? Ne-am gîndit şi noi mult, dar nu se mai poate face acum nimic".    Aşa cum ai comis - v-am replicat eu, stînjenit de reacţia dvs., poţi să şi repari. Iar dacă nu o faci, să recunoşti public că uzurpatorii statului român s-au pretat la o uriaşă înşelăciune, pentru a face ţăranii să creadă că primesc cadou pămînt de la FSN, cînd de fapt li se jefuiau resturile de capital. (Loturile aflate în poziţii avantajoase fiind distribuite acoliţilor, în baza prevederii perfide că terenul se restituie nu "neaparat" pe vechea poziţie). Şi dacă daunele sînt ireparabile, poţi să pedepseşti vinovaţii. Cînd v-am solicitat sprijinul pentru dezvăluirea adevarului privind jefuirea CAP, nu m-aţi mustrat, m-aţi refuzat amabil, rămînînd pe poziţia dvs. "realistă" din 1990.    Văzînd unde a fost dusă România de valul "realismelor" cinice, îmi revine în minte rîsul dvs. şi se naşte dorinţa unei lămuriri publice. Vă amuză patologia creată de paraziţii Tranziţiei, sau a fost vorba de descărcarea nervoasă a unei refulate frustrări ? Nu credeţi că reabilitarea onoarei juriştilor români părtaşi la comunism şi Traziţie, grav compromisă, impune remuşcări explicative despre folosirea "legalităţii" ca instrument de jefuire a populaţiei? Unde se aflau "juriştii" în timp ce otrava legislativă cangrena societatea? De ce credeţi că nu s-a ocupat nimeni de această categorie importantă de răufăcători, complice cu securiştii şi activiştii PCR? Un răspuns privat nu ar folosi şi altora. Vă invit să demascaţi public patologia justiţiară (relevată exemplar de jaful funciar) - profitînd eventual de actuala dvs. poziţie în CNA.    Al dvs.,    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    3. Domnule profesor Valeriu Ciucă,    Nu-mi amintesc cum am ajuns, prin 1996, să dialogăm public despre (re)cunoaşterea binelui, pe grupul soc.culture.romanian, dar a fost o întîlnire incitantă (http://www.ioanrosca.com/dialoguri/index.htm). M-a impresionat coerenţa, fineţea şi deschiderea judecăţilor dvs. Am încercat să vă răspund constructiv, bucurîndu-mă că am cu cine dezbate, depăşind simplismele, problema condiţiei umane echitabile (şi istoria deteriorarii ei, sub comunism).    M-am bucurat cînd v-am regăsit, peste ani, tot prin Internet, predînd drept roman la Iaşi şi participînd la reorganizarea sistemului juridic românesc. Eram sigur că pledoaria dvs. nuanţată pentru plastica sensurilor şi valorilor, pentru evitarea dihotomiilor alb-negru, pentru rafinarea binomului bine-rău şi găsirea unui echilibru fecund între dreptate şi iertare, nu v-au împins pe calea justificării impunităţii. De aceea v-am abordat năvalnic, rugîndu-vă să mă ajutaţi în consolidarea teoretică a demersurilor pentru care venisem în România: judecarea crimelor comunismului, contrarevoluţiei si tranziţiei. V-am vorbit de repararea acaparării terenurilor ţărăneşti, ca exemplu.    Aţi reacţionat cu solicitudine, explicîndu-mi că nu pic peste experiza şi preocupările dvs., sugerîndu-mi jurişti potenţial interesaţi (printre care, familia Lupu din Iaşi). Nu am găsit însă interes/disponibilitate la colegii dvs. de breaslă, pentru constituirea unei reţele de sprijin a rezolvării abuzurilor judiciare comuniste şi post-comuniste (cu excepţia familiei Pipernea, care a arătat că nu-şi pierduse idealurile din 1990.)    Considerind că, în ciuda modestiei şi reţinerii, sînteţi un om al cărui rafinament intelectual şi juridic poate învinge capcanele legislaţiei, jurisprudenţei şi teoriei juridice, v-am solicitat anul trecut din nou sprijinul, explicîndu-vă ce vreau să fac cu reţeaua de solidaritate justiţiară şi cercetare civică. În acel moment, am avut una dintre marile surprize ale acestor ani, care a arătat adîncimea labirintului personalităţii fiecăruia şi dificultatea rezonanţei. Mi-aţi explicat împotrivirea dvs. faţă de presiunea întru repararea crimelor comunismului, inclusiv faţă de retrocedarea pămînturilor expropiate ilicit de la CAP. Consideraţi aceste iniţiative caduce, neavenite, nocive pentru găsirea unui echilibru social, pentru renaşterea noii Românii. Credeţi că vremea "răzbunării" şi revendicărilor trebuie să treacă, că o pagină neagră de patimi trebuie închisă, pentru a putea evada în viitor. Faceţi recurs la rafinament, cumpătare şi la forţa tămăduitoare a iertării creştine. Apelaţi la smerenia de a nu te considera stăpînul (deţinătorul) binelui. Pledaţi pentru rolul de moderator ponderat al dreptului. De pe această poziţie, care concretizează orientarea dvs. tolerantă manifestată în vechiul nostru dialog, m-aţi invitat să mă liniştesc, să mă eliberez de o obsesie justiţiară care mă surpă spre dezamăgire şi ură.    V-am înţeles bine şi eram dispus să conced justeţea şi oportunitatea punctului dvs. de vedere, deşi eu nu îl pot partaja, din motive pe care nu mai are rost să le reiau. De n-ar fi vorba decît de clădirea ridicată în conştiinţă de destinul fiecăruia şi ar fi suficient pentru a explica pluralitatea atitudinilor faţă de sens. Aţi adăgat însă ceva care mi-a trezit instinctul polemic. Şi anume că aţi avut, în jurul anului 1980, o studenţie minunată, într-un mediu stimulant pentru cercetarea juridică, la facultatea de drept din Iaşi. Se întîmplă că am făcut prima facultate (electronică) tot la Iaşi, în aceeaşi perioadă, iar soţia mea a absolvit tot atunci, tot acolo, facultatea de drept - avînd ambii complet altă percepţie decît dvs. despre ce se întîmpla acolo, atunci. Din curiozitate multilaterală, am însoţit un timp cariera ei de jurist, citind cărţile din biblioteca de drept (atunci am aflat despre "minunata" organizare a proprietăţii colectiviste), remarcînd josnicia mediocră, şireată, laşă şi preţioasă a juriştilor - autori. Creativitatea cu care eludau sau justificau teoreticienii orice abuz al dreptului comunist, modul în care traduceau directivele partidului în speculaţii savante, maniera în care explicau de ce omul nu conteaza faţă de stat - îmi dădeau fiori. Întîlnirea cu teoria dreptului comunist m-a instigat spre studiul contrafecerii sensurilor, prin propagandă.    Deosebirea frapantă dintre percepţiile noastre privind maeştrii "dreptului" din anii 80, mi-a trezit suspiciunea că aparenta noastră înţelegere parţială este o iluzie. Credeam că ne despart doar diferenţe de temperament, drum sau accent, dar mi-e teamă că numitorul nostru comun e mult mai redus, că navigăm pe altă faţă a lumii. Probabil că dialogul nostru din 1996 s-a purtat la un nivel prea rarefiat, ca să sesizăm această distanţă. În timp ce mie nu-mi place aproape nimic din construcţia socială contemporană (poate pentru că mă dedau unor tehnici de deconstruire a discursurilor justificative), dvs. păreţi a vă acomoda cu aproape orice (poate pentru că aţi găsit tehnici de constituire a acceptabilului). Astfel pot explica poziţiile noastre antagonice faţă de şcoala de drept din România comunistă, care a produs experţii juridici ai Tranziţiei.    Cu toate acestea, bazîndu-mă pe calităţile dvs. intelectuale, profesionale şi morale, v-am scris din nou, de curînd, rugîndu-vă să comentaţi eseul "Reabilitarea legalităţii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiţiei" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm ). Deşi ştiu că priviţi problema din alt unghi decît mine, sper că veţi analiza argumentaţia mea, raportînd-o şi la referenţialul libertarian pe care îl adopt pentru condiţia juridică a cetăţeanului, deosebit de modelul de supunere promovat în teoria statului şi dreptului adecvată intereselor uzurpatorilor statului. Observaţiile dvs. critice mi-ar fi utile "reglării tirului" în meta-pledoaria mea pentru inculparea justiţiei, cu cît ar avansa mai mult pe scara temeiurilor. Constat că între timp, a început să se vorbească şi la noi despre "transitional justice", care recunoaşte limitele (aporiile) teoriei juridice, şi propune soluţii de compromis. Dar despre subiecte mai delicate, cum ar fi cogniţia distribuită, ambiguitatea semantică sau logica explicaţiei, deşi stau la baza argumentaţiei, interepretării şi sentinţelor, "teoreticienii" noştri de sub drept, cam tac mîlc. Îi invit să se uite în prăpastiile căscate de Witgenstein, Wiliam Clancey sau Peter Achinstein, înainte de a-şi etala ritos suficienţa, pretinzînd că deţin turnesolul adevărului.    Fiind la o conferinţă la Paris, mi-aţi propus o amînare a răspunsului, opinînd că el nu va fi neaparat critic. V-am precizat atunci: " Este evident scopul meu justitiar - la el ma astept sa reactionati critic. Am motive insa sa cred ca v-ar interesa celalalt pol al demersului meu - de cercetator in teoria sistemelor, a explicatiei si bazelor epistemologice. Am studiat cu patima "criza" stirnita in matematica si fizica (dupa 1900) de constientizarea subrezeniei "fundamentelor" si uriasa munca de recladire a axiomaticii - provocata de aceasta metaintelegere. Constat ca in teoria (aplicata) a dreptului nu s-a trecut acest prag. Incit dreptul se intareste pe temeiul unei axiomatici metajuridice defectuoase. Cei care justifica, din interorul "principiilor" admise ca baza de argumentatie, perpetuarea unor fenomene sociale nocive, chiar patologice, nu-si dau seama ca fiecare "nu se poate" dedus formal, operind ca obstacol in calea dreptatii, subrezeste legitimitatea dreptului ca emanatie organizatoare a vietii colective. Nefiind explicitate in textul pe care vi l-am propus, va enunt telegrafic culorile epistemologiei mele, a politicii intelectuale de la care pleaca analiza privind vinovatia justitiei.UNU: Sensul devine, creste o data cu viata care-l "gateste" , este un sediment polarizator al ei. DOI: Bipolul uman consonant permite verificarea, comunicarea, infruntarea, negocierea, influentarea, sincronizarea si reproducerea sensului TREI: Oglindirea realitatii in mesaje descriptive, explicative, normative sau modelatoare si instrumentarea circulatiei mesajelor- sint arme in razboiul dintre sensuri MULTI: In lupta pentru sensul adecvat intereselor proprii cistiga tabara mai puternica, mai bine inarmata".    Vă amintesc că aştept un răspuns, preferînd însă să revenim la un dialog public. Consider că încrucişarea punctelor noastre de vedere ar fi de folos pentru cei care vor să observe din unghiuri variate problema judecării justiţiei, pentru complicitate în aservirea, umilirea, reprimarea şi jefuirea populaţiei, prinsă în plasa "statului de drept".    Al dvs.,    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    4. Domnule avocat Vasile Lupu,    V-am căutat acum cîţiva ani, ca pe un expert legislator, potenţial sprijinitor al demersurilor întru incriminarea crimelor regimului comunist şi a tăinuirii lor de către regimul post-comunist. Mi se părea importantă experienţa dvs.,căpătată în bătălia pentru corectarea abuzurilor funciare, finalizată prin "legea Lupu". M-aţi primit cu amabilitate şi mi-aţi acordat o zi întreagă, în care mi-aţi descris fiziologia maşinii legislative, avatarurile luptelor de culise duse pe timpul "alternativei" CDR, rezistenţa opusă reparaţiei de profitorii abuzurilor comuniste şi postcomuniste. Nu voi reda aici aspectele dezolante pe care le-am aflat de la dvs. şi care nu lăsau loc la mari speranţe privind reabilitarea justiţiei uzurpate de securicomunişti. Am înţeles atunci că majoritatea parlamentarilor nu au timpul/pregătirea/voinţa să analizeze meticulos proiectele de legi coapte de comisiile juridice, pentru a le epura de otrava anti-justiţiară. Că recuperarea preferenţială a unor averi a dat naştere trocului cu stăpînii sistemului. Şi că nu mai aveaţi chef/putere să vă implicaţi în cruciada justiţiară la care vă instigam. Mi-am explicat mai bine de ce tardivele legi "reparatorii" ale CDR-ului au fost limitate, ineficace… şi uneori chiar nocive.    Cum procesul în care vroiam să demasc plasa complicităţilor în jefuirea, după 1990, a pămîntului ţărănesc acaparat prin "cooperativizare", se derula la Buzău, mi-aţi recomandat un coleg avocat, pe domnul Angelo Florian, pe care-l consideraţi un potenţial combatant, alături de mine. Acesta a acceptat să ne reprezinte în procesul la legea fondului funciar (L247). Dar în mod evident, el nu avea timp să facă cercetările minuţioase (arhivistice şi pe teren) de care depindea consolidarea probatoriului, într-un dosar extrem de complicat. Dovedirea drepturilor asupra cîtorva zeci de mici parcele de pămînt, urmărind circulaţia terenurilor (în cadrul unei familii ţărăneşti a cărui arbore trebuia reconstituit) din 1864 pînă la "comasările" comuniste, înfruntînd barajul arhivelor, punea la grea încercare operaţionalitatea justiţiei. Aşa că am făcut eu cercetarea documentară, alcătuind şi un raport privind modul în care a continuat Tranziţia abuzurile funciare comuniste - pe care în curînd îl voi face public şi în care veţi găsi replica mea la dialogul nostru de acum cîţiva ani.    Aici aş vrea să vă povestesc doar o întîmplare semnificativă, la care m-a condus pista sugerată de dvs. În urma cercetărilor făcute la Bucureşti, în fondul dedicat secţiei agrare din arhiva CC-PCR, am găsit un material bogat dovedind reprimarea ţăranilor, comandată de partid. El confirmă faptul (cunoscut public) că actul cooperativizării s-a săvărşit cu încălcarea (prin dol şi violenţă) a consimtămîntului - deci ar fi trebuit anulat, de un regim necontinuator al comunismului. I-am expus domnului Florian intenţia mea de a declanşa procese în toată ţara, în apărarea intereselor ţăranilor spoliaţi de tranziţia FSN, în cadrul mai general al mişcării de solidaritate justiţiară pe care o propunea asociaţia CIVES. Domnul avocat a respins implicarea, sugerîndu-mi să discut cu avocaţi mai liberi/tineri, şi prezentîndu-mă unui astfel de grup, în holul tribunalului din Buzău. Le-am expus proiectul meu de campanie civică pentru sprijinirea proceselor de reparaţie, sperînd ca, dacă dimensiunea justiţiară nu stîrneşte interes, să atragă scara masivă a clientelei potenţiale. Prevedeam şi un refuz, sec sau explicat, dar nu reacţia acelor tineri: aceştia au luat-o aproape la fugă, fiind evident speriaţi de ideea de a continua să fie văzuţi în compania mea!    Ulterior, aveam să înţeleg de ce un avocat român nu-şi poate permite să înfrunte frontal/supărator sistemul, dacă mai vrea să cîştige vreun proces (şi pîinea aferentă). Ceea ce explică faptul că nu apare un curent justiţiar …în justiţie. Scara coborîtoare (de vîrstă) care m-a condus de la dvs. la domnul Florian şi de la el la tinerii avocaţi buzoieni a fost o urcare în conformism, care spune multe despre procesul de formare şi selecţie a cadrelor juridice şi nu promite mare lucru pentru prezentul viitor…    Credeţi că vor apare şi avocaţi cu năzuinţe justiţiare, dispuşi să-şi transceadă interesele materiale, pentru a se dedica susţinerii luptei anti-sistem? Dacă nu, primiţi condoleanţele mele, de pe marginea gropii dreptăţii.    Al dvs.,    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    5. Domnule judecător Adrian Neacşu,    Acum cîţiva ani am primit de la dvs., pe adresa site-ului coordonat de mine (www.procesulcomunismului.com), pentru informare şi promovare, cîteva comunicate ale asociaţiei SoJust, în a cărei conducere vă aflaţi. M-au bucurat mult. În toate se exprima dorinţa unor jurişti de tip nou de a reforma sistemul juridic moştenit de la regimul comunist, nevoia de legislaţie reparatorie, de a reabilita justiţia prin lustrare (eliminîndu-se elementele incompetente şi venale, care slujesc nedreptatea şi protejează răufăcătorii care au uzurpat instituţii ale statului). În toate bătea aerul curat al unei reforme juridice de care România are nevoie ca să nu se sufoce. Toate m-au făcut să sper că putreziciunea care infestează sistemul a declanşat anticorpi juridici.    De aceea am făcut mai multe încercări de a vă contacta, pentru a vă transmite încurajări, a vă semnala rezultatele analizelor mele privind situaţia dreptului românesc şi a vă solicita sfatul în anumite probleme juridice. Mi-aţi răspuns prietenos, dar întîlnirea solicitată nu a avut loc, nici măcar cînd am rugat-o pe Gina Bărănescu, o prietenă comună, să o intermedieze (eu fiind dispus să vă vizitez la Focşani, unde activaţi ca judecător şi preşedinte al Tribunalului Vrancea).    Ocazia să vă întîlnesc totuşi a fost creată de dezbaterea pe marginea proiectului de lege privind functionarea CNSAS - care a avut loc la Parlament pe 3 martie 2008. Dvs. aţi pledat acolo pentru ameliorarea operaţionalităţii CNSAS, iar eu pentru prevederi care să sprijine deblocarea procesului comunismului (accesul petenţilor, procurorilor, instanţelor - la materialul probatoriu deţinut de CNSAS sau de alte instituţii moştenitoare ale arhivelor represiunii). La sfîrşitul dezbaterii v-am abordat, încercînd să vă semnalez telegrafic punctul meu de vedere privind pretinsa infaibilitate a Curţii Constituţionale, care paralizase activitatea CNSAS (după ce validase atîtea fărădelegi convenabile uzurpatorilor statului). V-am întrebat de ce nu se poate contesta în România şi constituţionalitatea unei fapte (nu a unei legi) comise de o persoană sau o instituţie (inclusiv Curtea Constituţională) şi mi-aţi răspuns fugitiv că e o carenţă ciudată. V-am semnalat că am multe alte lucruri de discutat cu un expert în drept cu poziţie reformatoare şi v-aţi scuzat încă o dată, că sînteţi foarte ocupat.    Eu bănui că mă evitaţi, datorită radicalităţii viziunii mele, temîndu-vă că relaţia cu alde mine vă poate aduce complicaţii. Poate că plătiţi şi dvs. un tribut carierismului fără de care nu se prea poate face carieră. Cu riscul de a vă irita sau nedreptăţi (nu vă cunosc direct şi nu am cum să vă urmăresc activitatea), vă semnalez că, după ultima noastră discuţie telefonică, în care m-aţi îndrumat către colegii dvs. bucureşteni din SoJust (pe care nu i-am putut contacta), pentru a scruta posibilităţile de a găsi avocaţi dedicaţi organizării unui val justiţiar anticomunist, mi-am pierdut încrederea că aţi dori să discutaţi cu mine despre justiţiaritate. Mă voi bucura însă dacă mă înşel şi dacă veţi reacţiona (public) pe marginea eseurilor mele despre culpabilitatea justiţiei:    http://www.procesulcomunismului.com/default.asp.htm    http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=6&year=2006&month=2.htm    http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm    http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/decizie_curtea_constit.pdf    http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm    http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm    http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm    Vă urez oricum mult noroc în încercarea de a face bine dinăuntru….    Al dvs.,    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    6. Domnule justiţiar Valerian Stan,    V-am mai semnalat simpatia şi respectul meu pentru rectitudinea morală şi combativitatea civică pe care le-aţi dovedit în apărarea dreptăţii în România. Puţini au luptat ca dv. împotriva abuzurilor puterii, chiar după ce aţi ajuns, o dată cu CDR-ul, prizonier în sînul ei.    În acelaşi timp, v-am semnalat unele diferenţe de opinie, privind modul în care trebuie purtat războiul justiţiar. În linii mari, este vorba de contrapunerea dintre nesupunerea mea şi conformismul dvs. Într-un comentariu pe marginea raportului dvs privind activitatea CADA (Militarism versus militantism - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2009&month=12.htm ), am explicat diferenţa prin faptul că aţi fost militar de carieră, aderînd la ideea de ordin(e) (care pe mine m-a oripilat, inclusiv în timpul umilitorului stagiu militar). Aţi fost format la şcoala respectului faţă de normă (întărit de studiile dvs. de drept - care distilează acelaşi cult). În timp ce eu, cred că legile sînt instrumente care pot sluji sănătatea socială, dar pot fi folosite şi în sens invers -patologic- drept pentru care, legitimitatea unei prevederi formale nu poate fi prezumată, decît pînă la proba contrară. Ceea ce impune verificarea temeiurilor şi adecvării normei. Acesta este - cred eu - şi cauza deosebirii între viziunile noastre privind modul în care trebuia înfruntată Contrarevoluţia, orientată Alianţa Civică în 1990, sau tratată mineriada din 1991.    Semnificativă este polemica noastră de anul trecut, despre modul în care trebuie justificată imprescriptibilitatea crimelor comunismului. Încercînd probabil să argumentaţi plîngerea penală pe care aţi făcut-o pentru domnul Vasile Paraschiv (respinsă revoltător de procurorii puşi de Băsescu să trateze genocidul… cu NUP) aţi aderat la ideea introducerii în codul penal al unui nou articol, care să incrimineze imprescriptibil uciderea în masă pe motive politice. V-am atras atenţia că procedînd astfel, s-ar da apă la moară tezei că nu ar exista un sediu al condamnării genocidului comunist în legislaţia veche, de unde s-ar deduce că incriminarea nouă nu poate opera (retroactiv). Dincolo de argumentele mele lingvistice (codul penal foloseşte la Art. 357, pentru a defini genocidul, expresia "o colectivitate [IR: fără restrictii privind genul colectivitatii] sau un grup national, etnic, rasial, sau religios") m-a mirat cît de uşor concedaţi dvs. că distrugerea "în întregime sau în parte" a unor categorii ca :"bătrînii peste 75 de ani", "femeile blonde", "tinerii fără servici", "foştii parlamentari", "proprietarii de terenuri/capital peste… "- nu poate fi considerată genocid… decît dacă e declarată ca atare de nu ştiu care for internaţional.    Nu cred că emanciparea umană se poate apara de pe poziţii atît de cuminţi.    Am toată aprecierea faţă de pledoariile dvs. solide şi echilibrate în favoarea corectitudinii sociale şi intereselor naţionale (de exemplu articolele din New York Magazin) dar uneori simt şi în ele limitele (autocenzura) impuse de o corectitudine culturală, dacă nu chiar politică.    Mi-am manifestat indignarea pentru modul în care este tratată cererea dvs. de reparaţie pentru demiterea din armată din 1990 (abuz cras, operat de puterea neocomunistă pentru că aţi îndrăznit să cereţi eliberarea armatei române). Respingerea acţiunii dvs. este cu atît mai scandaloasă, cu cît domnul Nicolae Durac ( http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cada/duracn/default.asp.htm ) cîştigat un proces similar, după o bătălie juridică de peste un deceniu. El afirmă însă că este singura victimă a epurării liderilor CADA, care a reuşit să învingă rezistenţa sistemului... pentru că s-a apărat singur. A mers cu îndîrjirea pînă la a face cîţiva ani de drept, numai pentru a-şi pregăti procesul, conştient că partea îşi apară interesele, fără frica avocaţilor de a deranja pe cine nu trebuie. Dvs. aţi fost reprezentat... şi aţi pierdut. Poate pentru că sînteţi pe o listă mai neagră decît Durac... Poate pentru că nu săriţi/rupeţi gardurile....    Dacă tot aveţi toate şansele să fiţi înfrînt, ca şi mine de altfel, (rămînîndu-ne şi datoria să explicăm eşecul) - nu mai bine ne răcorim pe săturate? Nu vă va pare rău că aţi fost atît de rezonabil, dacă în final, întocmai ca în nuvela lui Kafka, paznicul legii se va apleca asupra muribundului Valerian Stan, lămurindu-i "Acum pot să plec, uşa aceasta era numai pentru tine..." ?    Vă instig amical la mai multă nesupunere în contestare, la mai puţină disciplină în revoltă, la o libertate mai puţin respectuoasă. De la cine aşteptaţi dvs. înţelegere? Cui cereţi să se autocorecteze? Ce rost/şanse are combatantul incapabil de agresivitate?    Şi mai ales veau să ştiu: Mai credeţi în drept?    Al dvs.,    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    7. Domnule Lucian Orăşel,    Ştiam puţine (de pe spaţiul http://www.lucian-orasel.ro/prezentare.htm) despre demersurile dvs. judiciare, în momentul în care am revenit în România (martie 2005), pentru a impulsiona judecarea crimelor comunismului şi a celor care au împiedicat justiţia după 1990. Întîmplarea care m-a dirijat spre dvs. s-a produs la scurt timp după ce am depus, la procuratura militară, plîngerea penală pentru ceea ce am suferit la "feseniada" din 1990, ataşată la dosarul P75/1997 (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.asp.htm).    Încercam să public în presă un apel, în care invitam la procuratură şi alte victime ale represiunilor la care s-a dedat FSN-ul în toată ţara, depăşind astfel cercul îngust al "mineriadei", care nu permitea abordarea coerentă a dosarului Contrarevoluţiei. Intenţionam să relansez cercetarea genocidului comunist şi a acoperirii sale după 1990, văzînd-o ca bază legitimă a dosarelor cercetate la procuratura militară. L-am vizitat în acest scop şi pe fostul camarad de baricadă antifesenistă, domnul P M Băcanu, care se afla încă la conducerea României Libere, explicindu-i ce încerc să fac şi rugîndu-l să mă ajute. Mi-a refuzat pînă şi publicarea comunicatului-apel... Explicaţia pe care a dat-o acestei atitudini, a adus în discuţie numele dvs.    "Procesul comunismului este al meu" - s-a exprimat întîi sintetic domnul Băcanu, cerîndu-mi să nu mă bag unde nu-mi fierbe oala. Apoi au venit detaliile. Că dvs. l-aţi păcălit întîi, că aţi avea susţineri puternice în SUA, ca să vă sprijine candidatura la preşedenţie. După care, v-aţi repliat pe ideea infiinţării unui centru de studiere a crimelor comunismului. După care, aţi redus proiectul la lansarea unui proces, pentru a cărui pregătire aţi colaborat cu jurista României Libere. Dar, cu trei zile înaintea depunerii plîngerii la judecătorie, domnul Băcanu ar fi aflat de la AFDPR că sînteţi un escroc. Trebuia să se desprindă de dvs., să găsească imediat pe altcineva ca reclamant, pentru plănuitul proces. Negăsind alţi civici disponibili în acel weekend, a convins-o pe Camelia Doru de la ICAR să-şi asume demersul juridic, deşi ea l-a prevenit că nu se simte pregătită, avînd nevoie de sprijin. Astfel s-a ajuns la depunerea a două plîngeri, una semnată ICAR, alta Lucian Orăşel. La aceste dosare se referea domnul Băcanu, cu tipica lui elocinţă, cînd îmi cerea să nu intru peste procesul lui.    Similare pînă la un punct, cele două dosare au evoluat diferit. Ştiu din surse credibile că principala deosebire a fost orientarea revendicativă a procesului dvs. (aţi cerut constatarea genocidului comunist şi despăgubiri pe măsura daunelor) versus direcţia sterilă pe care mentorii civici au imprimat-o celuilalt dosar (nu pedepse, doar scuzele preşedintelui şi un leu pe post de despăgubire generală). Încît, în timp ce dosarul ICAR, pierzînd miza juridică, s-a scufundat în istorie, dosarul dvs. a înaintat, ajungîndu-se întîi la decizia de constatare a genocidului (în baza documentaţiei şi a intervenţiei deţinuţilor politici care vi s-au alăturat) şi apoi la decizia de despăgubire a dvs. cu 250 000 euro (schimbată apoi la recurs la 500 000 euro).    Eram interesat ca exemplul dvs. să devină contagios, provocînd un val de cereri similare, care să silească procuratura să caute adevăraţii responsabili, în cadrul unor acţiuni în regres. Trecerea unor sume de bani, din bugetul care alimenteză prin sifonare buzunarul urmaşilor călăilor, în buzunarul urmaşilor victimelor, nu mă deranja de loc. Şi nici eventuala supărare a bugetarilor care asistaseră pasivi la prelungirea post-comunistă a abuzurilor judiciare şi menţinuseră vinovaţii la putere. Eventualitatea intrării statului român uzurpat în imposibilitate de plată pentru acest gen de despăgubi, îmi părea o protecţie împotriva previzibilelor pretenţii din afara ţării, pentru un holocaust dimensionat arbitrar (conflict potenţial de interese, explicat în altă parte - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=1.htm).    V-am spus toate acestea atunci cînd v-am vizitat, rugîndu-vă să sprijiniţi prin documentare demersurile altor reclamanţi. Atunci mi-aţi povestit versiunea dvs. privind ruptura cu domnul Băcanu, datorată faptului că el şi ai lui nu doreau consecinţe penale şi nici despăgubiri materiale. Mi-aţi explicat că oricine poate să vă urmeze exemplul, dacă se grăbeşte - pentru a nu se împlini nu ştiu ce prescripţie. Că sutele de intervenienţi din dosarul dvs. pot trece la cererea de despăgubiri, profitind solidar de decizia de constatare a genocidului, reclamat în comun.    Am dus această veste domnului Jijie, care mi-a relatat faptele diferit. Că dvs. v-aţi folosit de intervenţiile sutelor de deţinuţi politici din asociaţia lui, dar apoi i-aţi evitat, cerînd singur despăgubiri şi lăsîndu-i pe ceilalţi cu buza umflată. Probabil că v-aţi ferit de complicaţii provocate de numărul mare a reclamanţilor (care a impus întreruperi cu ocazia unor decese) dar poate şi de faptul că unii puteau creea justiţiei alibiul de a le lasă suferinţele nepedepsite… pentru că fuseseră legionari. Pînă la urmă, am intermediat o întîlnire de lămurire a situaţiei între dvs. şi reprezentanţii Federaţiei Foştilor Detinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, cu care colaboraseţi la proces (în timp ce Ticu Dumitrescu, în numele AFDPR, făcuse declaraţii publice că deplînge demersul dvs. şi cere deţinuţilor să menajeze visteria statului). V-aţi angajat să sprijiniţi pe ceilalţi reclamanţi din dosar, dar, din atitudinea tot mai rezervată pe care au avut-o apoi faţă de mine domnii Jijie şi Caraza, am dedus că nu aţi făcut mare lucru, din motive pe care le voi explica mai jos.    Aflînd de gestul meu de intermediere şi de vizita pe care v-am făcut-o, domnul Grigore Caraza m-a prevenit că sînteţi efectiv un escroc, pe care el l-a demascat în comunitatea românească din SUA, inclusiv pe baza unui articol din presa americană, în care eraţi acuzat pentru furtul unei viori. I-am spus, supărîndu-l, că eu nu prea am încredere în presă şi în zvonuri circulînd pe circuitele comunităţii româneşti şi că, pînă la proba contrarie, consider mai importantă breşa pe care aţi creat-o prin acţiunea dvs. în justiţie, care are şi mai puţină legătură cu vioara din SUA decît faptul că o victimă a regimului comunist a fost legionar. L-am rugat să tranşeze problema direct cu dvs., sau să facă public tot ce ştie incriminant despre acel expert Lucian Orăşel care şi-ar fi falsificat diplomele, CV-ul şi pretinsele conexiuni la nivel înalt.    Pe de altă parte, am continuat să caut motivarea sentinţei dvs., pe care nu aţi vrut să mi-o puneţi la dispoziţie, amînînd continuu (ultima dată, la 18 decembrie 2008, cînd aţi asistat la pledoaria mea pentru constituirea unei reţele de solidaritate justitiară). Se găseşte însă pe Internet această motivare (de exemplu la http://www.jurisprudenta.com/Sentinta-civila-nr1609-Act-Jurisprudenta-80097.html) din care se înţelege de ce nu aţi vrut să fie cunoscută. Şi de ce au dreptate, măcar parţial, cei care vă acuză de incorectitudine. Sentinţa dovedeşte că v-aţi pretat la o periculoasă/nocivă manipulare a opiniei publice şi colegilor, cărora le-ţi ascuns adevărata bază a pretenţiilor dvs: "reclamantul a arătat în esenţă că în perioada 28.11.1956-4.08.1964 a executat pedeapsa cu închisoare de 8 ani. In cursul anului 1974 urmare a unui recurs extraordinar declarat de procurorul General al României, respectiva hotărâre a fost desfiinţată, iar cauza penală a fost restituită Procuraturii Militare Craiova, care a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale pentru faptele ce i se imputau şi pentru care a executat circa 8 ani de închisoare."    Aşadar, nu pentru că aţi obţinut constatarea genocidului comunist aţi cîştigat dvs. despăgubiri! Ci pentru că aveaţi deja anulată, din 1974, sentinţa care v-a trimis în temniţă, încît acum nu a trebuit decît să combateţi aplicarea prescripţiei pentru daune, pe motiv că nu v-a fost adusă la cunoştinţă scoaterea de sub urmărirea penală. Să trecem peste faptul că "albirea" dvs. reprezintă un cadou pe care securiştii nu-l prea făceau dezinteresat. Important este, pentru dosarul în discuţie aici, că aţi dus în eroare pe toţi cei cărora nu le-aţi spus că dvs. nu aveţi nevoie de anularea vechii sentinţe, ci porniţi de la recunoaşterea explicită, de către justiţia comunistă, a unei erori judiciare pentru care de-abia acum aţi putut cere compensaţii.    Deplîngînd farsa la care v-aţi pretat şi modul în care v-aţi folosit de colegii dvs, care arată că este posibil ca domnul Caraza să fi avut dreptate în ce vă priveşte, continui să cred că sentinţa pe care aţi smuls-o acum cîţiva ani justiţiei procomuniste, chiar obţinută în condiţii dubioase, este utilă - prin precedentul creat şi că trebuie explotată de orice reclamant îndrepăţit. Deşi nu vă mai pot recomanda ca model.    Ioan Roşca , 20 septembrie 2010    8. Domnule avocat Aurel Maricari,    La 18 decembrie 2008 am lansat, in numele asoctiei CIVES, proiectul "Solidaritate justitiara", dedicat combaterii injustiţiei din România. În apelul-invitaţie am precizat : "cele cinci secţiuni ale proiectului (cercetare juridica si meta-juridica pentru optimizarea argumentatiei- in cazuri tip, cercetare de teren si documentara- pentru intarirea probatoriilor, asistenta pentru lansarea si instrumentarea anchetelor si proceselor, difuzare a rezultatelor cercetarilor si actiunilor si presiuni civice pentru ameliorari structurale si legislative, organizarea unui sistem de coordonare a actiunilor justitiare)" .    Ulterior, am făcut un turneu de promovare a proiectului (la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Paris) încercînd să determin implicarea potenţialilor justiţiari civici (istorici, documentalişti, economişti, jurişti, etc.) alături de cei dispuşi să ceară socoteală pentru injustiţiile suferite. Am încercat în acelaşi timp să colectez documente pertinente (legi, jurisprudenţă publică, decizii deţinute de reclamanţi) - pe care să le pun la dispoziţia celor aflaţi în cazuri similare. Mulţumesc celor care m-au sprijinit în acest sens (domnii Tacu, Paraschiv, etc). Nu voi relata aici întîlnirile şi întîmplările care m-au făcut să pierd progresiv încrederea că pot duce la capăt iniţiativa mea (o alternativă prevăzută în planul meu de cercetare).    Mă rezum la a semnala dezinteresul frapant (mascat cu amabilităţi ipocrite sau manifestat cu cinism dezinvolt) arătat de colegii dvs. avocaţi, cu excepţii ca familia Pipernea din Iaşi sau ca avocatul din Cluj propus întru sprijinirea lui Rovenţu de domnul Petru Borodi (un justiţiar fără studii formale de drept, dar cu propuneri legislative şi constituţionale consistente, care a l-a îndemnat şi pe domnul razul Volcinschi să-şi facă datoria). O comportare tipică a avut avocatul care s-a declarat dispus să-l asiste la Giurgiu (gratuit) pe Viorel Rovenţu, domnul Sorin Bucşe, care mi-a cerut întîî dovezi privind caracterul represiv al cooperativizării (din arhiva CC-PCR) şi mi-a comandat o copie a dosarelor Tacu şi Paraschiv, de care avea nevoie pentru pregătirea unui caz. I-am trimis un grupaj digital şi i-am făcut un voluminos grupaj xerox, pe care i l-am dat cu ocazia întîlnirii de la Bucureşti cu cei care doreau să-l cunoască şi sprijine pe Rovenţu (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/default.asp.htm). Domnul Bucşe a urmărit expunerea dosarului de către Rovenţu, a fixat întîlnirea cu el la Giurgiu, şi a dispărut apoi, devenind de negăsit, uitînd şi să plătească xeroxurile… Mai notez şi reacţia de penibilă aroganţă a avocatei domnilor Tacu şi Paraschiv, doamna Liliana Poenaru (căreia i-am propus o colaborare întru amplificarea undei justiţiare la care contribuise prin succesul ei în instanţă) - în momentul în care mi-am permis să contest faptul că avocaţii români ar trata optimal acest tip de caz. După părerea ei, victimele comunismului trebuie să fie recunoscătoare pentru firmiturile obţinute de abilii maeştri care cer pomană pentru ei în justiţie şi să nu strice totul arătînd în instanţă o nepotrivită demnitate/revoltă/îndîrjire.    Iată motivele pentru care am apreciat la justa valoare reacţia dvs. la invitaţia mea, modul serios, curajos, generos şi cinstit în care l-aţi sprijinit pe Gavril Vatamaniuc, în faţa instanţelor din Suceava. Am apreciat şi explicaţiile privind motivele pentru care sistemul juridic rămîne împotmolit în injustiţie. Ştiam deja că pe lîngă protejarea reţelei uzurpatorilor parazitari ai statului, slujitorii dreptului strîmb se dedau în masă la micul troc judiciar, dar nu şi cum marginalizează avocaţii cinstiţi sau incomozi. Contactul cu asociaţiile victimelor justiţiei (ca acelea în care activează Nica Leon, Doru Cristian Iovanovici, etc.) mi-a completat cultura pe acest subiect. Am înţeles cum de s-a ajuns la tentativa (aparent forţată) de a se cere înfiinţarea unei secţiuni a tribunalului de la Haga, pentru judecarea abuzurilor justiţiei din România.    Pot deci aprecia poziţia dvs. ingrată.    Realitatea a ieşit din nou în evidenţă, prin amînarea, inexplicabilă onorabil, a pronunţării procesului Vatamaniuc, pînă la apariţia infracţiunii împotriva justiţiei numită "OUG 62/2010", care limitează la 10 000 de euro despăgubirile pentru acest tip de reparaţii. Cazul ajunsese la recurs, pentru creşterea sumei acordate iniţial, de 100 000 de euro, inacceptabilă, avînd în vedere extremalitatea abuzului dovedit în dosar. Am mai protestat împotriva manevrei prin care judecătorii suceveni au făcut jocul unei administraţii care continuă de două decenii protejarea intereselor criminale comuniste (menţinînd prin aceasta întreruperea/supendarea oricărei prescripţii), (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=7.htm ), întărind scrisoarea domnului Dumitru Iuga, un anticomunist rezistent (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/iuga/default.asp.htm), tratat similar de o justiţie aservită/amorţită prin salarii şi pensii ţipătoare.    Sper că v-au folosit informaţiile pe care vi le-am pus la dispoziţie şi medierea raportului cu un vultur incomod (prin rigiditatea demnităţii) al rezistenţei anticomuniste (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/vatamaniucg/default.asp.htm) Bucurîndu-mă că am demonstrat, împreună, viabilitatea ideii de solidaritate justiţiară, vă urez succes în continuarea demersurilor dedicate dosarului Vatamaniuc (şi a celor similare) şi vă amintesc că puteţi recurge la sprijinul meu, dacă veţi considera necesar.    Al dvs.    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    9. Domnule avocat Antonie Popescu,    Deşi am fost camarazi pe baricada anului 1990, nu v-am remarcat, probabil datorită faptului că Marian Munteanu a monopolizat activitatea revoluţionară a Ligii Studenţilor (îndreptînd-o, după părerea mea, într-o jalnică înfundătură). M-a mirat atunci admiraţia şi credinţa cu care era înconjurat un personaj vădit găunos, punînd-o în seama lipsei de experienţă a tinerilor care îl adulau. De aceea m-am bucurat întîlnind în dvs., în anul 2005 (cînd Doru Mărieş ne-a pus în contact), un "senior al Ligii" matur, profesionist respectabil, fost partener juridic al domnului Ciorbea (care a preluat cazul Cicerone Ioniţoiu, pe care m-am străduit şi eu să-l aduc în faţa justiţiei).    Am apreciat asistenţa fraternă pe care aţi oferit-o asociaţiei "21 decembrie", strădaniile dvs. pentru a ajuta depăşirea obstacolelor puse continuu în calea cercetărilor efectuate de echipa Voinea la procuratura militară. Vă mulţumesc pentru timpul şi sfaturile pe care mi le-aţi oferit şi mie, de atîtea ori, cu prietenie. Apreciez cum se cuvine propunerea pe care mi-aţi făcut-o la un moment dat, să atacăm împreună dosarul Rovenţu (eu ocupîndu-mă de analiză şi documentare). E şi o recunoştere a sindromului avocatului supraîncărcat, care ar avea nevoie de o echipă de suport, pentru a pregăti temeinic dosarele. Aţi fost juristul cel mai deschis faţă de iniţiativele mele, chiar dacă vă era evident pe ce teren minat/degradat încerc să ridic o reţea de solidaritate justiţiară, pentru a sprijini plîngerile împotriva regimului comunisto-fesenist. Bănuiesc că plătiţi un tribut greu pentru faptul că sistemul vă consideră deranjant, duşmănos, nealiniat. Şi că nu toţi clienţii dvs. apreciază corect postura în care vă pune verticalitatea.    Am rămas cu nelămuriri din aceşti ani dedicaţi înfruntării/reabilitării/studierii justiţiei. De aceea, aş vrea să nu vă supăraţi pentru că vă provoc acum la întregirea tabloului pe care încerc să-l compun prin acest buchet de scrisori deschise. Intrebările mele, care sintetizează discuţiile noastre, sînt legate de evoluţia dosarelor dedicate "feseniadei" şi vor fi puse în altă formă şi domnului Voinea.    a. De ce credeţi că nu s-a operat la timp, la procuratura militară, conexarea dosarelor "decembriada" şi "mineriada" - în dosarul "feseniadei contrarevoluţionare"?    b. Validaţi sau nu părerea mea, că la temelia acestor dosare trebuia să fie incriminarea protejării, de către regimul FSN, a responsabililor pentru abuzurile regimului comunist, continuate şi după 1989 - deci neglijatul dosar P35/2006?    c. Credeţi că judecarea crimelor comuniste şi blocării justiţiei în tranziţie se loveşte de prescripţie, sau admiteţi argumentele mele - că aceasta ar începe să curgă doar cînd aceste procese s-ar dovedi posibile?    d. De ce nu au făcut revoluţionarii, reclamanţi în aceste dosare, demersuri paralele în instanţe, pentru despăgubiri civile, în baza răspunderii delictuale a celor care au uzurpat instituţiile statului - încît să oblige procurorii la acţiuni în regres?    e. Cum explicaţi orientarea iniţială a anchetelor echipei Voinea către factualitate măruntă şi deschiderea ulterioară spre marile cauze ale fenomenelor infracţionale?    f. De ce nu a ţinut cont generalul Voinea de îndemnul meu de a anunţa public că ancheta se face cu resurse total sub-dimensionate, încît nu are cum duce, cu celeritate, la o inculpare completă şi solidă?    g. A fost silit dl.Voinea să predea dosarele "decembrie 89", "iunie 90", "genocid comunist" către procuratura civilă, sau a evitat rezistenţa faţă de o stratagemă parabilă a Curţii Constituţionale (la care l-am invitat, într-o discuţie la care aţi asistat)?    h. Credeţi că Dan Voinea este un luptător discret, un naiv incompetent, un justiţiar boicotat, un pion manevrat, un agent abil, sau un Pilat din Pont trăgînd de timp?    i. Prin ce cîştig juridic a fost justificată jertfa lui Doru Mărieş, pentru a obţine copii de pe dosare depuse (în majoritate) tot de el, pe care procuratura voia să le distrugă?    j. Intervenţia lui Sorin Ilieşiu în sprijinul lui Mărieş a fost benefică, sau e plătită scump, prin anexarea cauzei "sprijinite" la axa Tismăneanu-Băsescu, tabară dedicată simulării justiţiei, şi slujită de terminatoarea L.C. Kovesi?    Al dvs.    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010    10. Domnule procuror Dan Voinea,    Cînd v-am întîlnit prima dată, în aprilie 2005, la parchetul de lîngă procuratura militară, venisem din Montreal cu două obiective: să depun plîngere pentru represiunea la care am fost supus de către regimul FSN în 1990 (descrisă la http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/default.asp.htm) şi să mă interesez de avansul cercetării în dosarul Gh. Nechita - colegul meu din echipa României, cu care participasem la olimpiada de matematică studenţească de la Ankara în 1980 - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=314&year=2005&month=1.htm .    Fiind un adept al dreptului populaţiei la eliberare (chiar prin luptă) de sub cnutul unei tiranii, nu mă număram printre cei ofuscaţi de lipsa de maniere arătată în procesul Ceuşeştilor, deşi din start percepusem acea farsă sinistră, ca pe o manevră de acoperire a rămînerii la putere a restului nomenclaturii comuniste. (Aşa cum am relatat în mărturia extinsă pe care v-am depus-o la dosarul meu, mi-am dat demisia din FSN la 22 decembrie 1989, ora 20, şi de atunci nu am făcut altceva decît să combat uzurparea contrarevoluţionară.) Nesuferind de complotită obsesivă, vă pot crede cînd spuneţi că aţi fost delegat la acel proces de un superior şi că nu aveaţi legătura cu manevrele criminale ale echipei Iliescu, care v-a folosit candoarea (chiar dacă unii susţin că îl cunoşteaţi şi apreciaţi pe marele emanat). Cu atît mai mult v-am dat credit, cu cît judecătorul Ciubotaru mi-a revelat faptul că dosarele în care s-au putut condamna criminalii de la Timişoara, Tîrgovişte, Cluj - au fost pregătite de dvs. Iar Doru Mărieş mi-a spus că dvs. aţi sprijinit redeschiderea cercetărilor (întrerupte de revenirea lui Iliescu la Cotroceni) - cu un pas înaintea prescrierii. Nu făcea sens să vă bănui de sabotarea unor dosare pe care era suficient să nu le redeschideţi (decît dacă s-a urmărit prin această manvră un joc de şantaj între filoane concurente ale mafiei). Aţi confirmat orientarea justiţiară şi în relaţia cu mine, după ce v-am spus că postura penibilă în care v-a plasat prestaţia din 1989 (pentru care aţi primit titlu de revoluţionar) vă obligă să ne ajutaţi să demonstrăm continuitatea genocidului comunist din România - ca să arătaţi că măcar pe fond, inculparea dvs a fost justă. Un genocid nu se face de doi oameni…    Revenind la povestea colaborării noastre (relatată sumar la http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm) apreciez modul amabil, deschis şi constructiv în care m-aţi tratat, pe mine şi toate victimele pe care vi le-am adus pentru a depune plîngere (mergînd pînă la a vă ocupa de repararea cataractei lui Gavril Vatamaniuc !). Mi-aţi părut într-adevăr dedicat victimologiei.     Mi-aţi relatat situaţia cazului Gh. Nechita, integrat în dosarul P75/1997. Ştiind suferinţa de care nu poate scăpa nici azi familia acestui valoros cercetător ştiinţific român, unul dintre civilii răpuşi în noaptea de 23 decembrie, pentru că s-a lăsat purtat de entuziasm revoluţionar (chemat de acasă prin televiziune să apere biblioteca Eminescu), v-am rugat să stabiliţi cauza imediată a morţii sale, şi să incriminaţi pe cei care au montat farsa ucigaşă, ca să justifice acapararea contrarevoluţionară a puterii. Nici pînă astăzi dosarul Nechita nu a ajuns însă la concluzii. Nici pînă astăzi ucigaşii săi mici nu au fost găsiţi şi marii regizori ai crimei nu au fost inculpaţi. Sper că nu aţi avut acelaşi randament în celelalte dosare, pentru recuperarea cărora Mărieş a făcut greva foamei…Că agitaţia justiţiară la care am asistat în aceşti ani nu a fost o diversiune…Şi tot mai puţin, din păcate, că lui Gh. Nechita i se va face dreptate.    Celălalt subiect pe care l-am abordat de la prima noastră întîlnire a fost intimidarea şi represiunea la care au fost supuşi în 1990, în toată ţara, cei care au încercat să se opună contrarevoluţiei FSN şi să forţeze judecarea crimelor comuniste. V-am atras atenţia că "feseniada" nu trebuie redusă (în spaţiu, timp şi sens) la "mineriadă". V-am povestit întîmplările din anul 2004 de la Montreal (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/default.asp.htm) care m-au determinat să vin în România pentru a regla conturile cu cei care mă "retardaseră". V-am întrebat (şi încă mă întreb) de ce nu aţi conexat dosarele "iunie 1990" şi "decembrie 1989", în care erau implicate aceleaşi două tabere, în acelaşi război. V-am rugat să folosiţi, în extinderea cercetării dinspre delictele punctuale spre marile fenomene criminale, plîngerea mea pentru modul în care a fost tratat anticomunismul meu la Piatra Neamţ, culminînd cu evenimentele de la 3 mai 1990 (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/default.asp.htm). Nici la Craiova, Iaşi, Constanţa, Deva, Braşov, Sibiu, Ploieşti, etc. - contrarevoluţia nu a lovit prin mineri. În plîngerea mea, am cerut cercetarea instigatorilor mulţimii manipulate ca să zdrobească adeversarii Frontului: uzurpatorii din televiziune, presă, SRI. Din cîte ştiu, nu aţi făcut însă nici o cercetare în această direcţie. De ce? Nu credeţi că, avînd în vedere miza şi calitatea demersului meu aş fi meritat mai multă atenţie/consideraţie, ca român revenit de peste ocean, ca să sprijine anchetele, voluntar, cîţiva ani? Nu m-aţi aprobat, nu m-aţi înţeles, sau nu m-aţi putut urma?    Ceea ce m-a făcut să vă rămîn alături, în ciuda scăderii treptate a speranţei că vom ajunge unde trebuie (pe lîngă dorinţa de a şti dinăuntru cum e sufocată ancheta de sistem), a fost deschiderea pe care aţi arătat-o pentru unele sugestii ale mele. Astfel, am apreciat faptul că depăşiţi spectrul redus al acuzaţiilor iniţiale, orientarea spre detalii care nu puteau conduce decît la incriminarea acarilor Păun, abordînd capetele majore de acuzare a conducerii FSN, care dădeau coerenţă dosarelor: contrarevoluţie sîngerosă, uzurparea subminantă a puterii în stat, prin teroare şi înşelăciune (electorală), distrugerea economiei în numele "terapiei de şoc", aservirea ţării unor interese străine, instigarea populaţiei la violenţă şi război civil. Mai greu aţi realizat că baza complexului infracţional continuat era protejarea criminalilor comunişti (contra justiţiei şi în vederea îmbogăţirii frauduloase). V-am atras atenţia asupra importanţei conexării infracţiunilor feseniste prin acest miez comun. Judecarea criminalilor comunişti, sau măcar îndepărtarea lor de la putere, sau măcar informarea populaţiei privind trecutul lor - era cerută de cei care au făcut mitingurile din 1990. Evitarea eliberării reale a ţării a fost obiectivul pentru care FSN ne-a hăituit , cu ajutorul populaţiei înşelate.    Am iniţiat dosarul P35/2006, la începutul lunii august, cu scopul de a clădi postamentul necesar agregării temeinice a "decembriadei" , "mineriadei" şi celorlalte componente ale feseniadei filocomuniste. Doream să reacţionez astfel şi faţă de tentativa de confiscare a cauzei anticomuniste de către forţele aflate în spatele lanţului Ilieşiu-Tismăneanu-Băsescu, farsă pentru denunţarea căreia publicasem un Apel (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm) semnat de cele mai autorizate voci ale anticomunismului autentic. În plîngerile tipizate depuse la parchet de cei care mi-au sprijinit iniţiativa (http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm) erau clar separate două capete de cerere:1. Crimele imprescriptibile şi de neprescris comise înainte de 1989 2. Favorizarea şi tăinuirea lor prin uzurpare de putere şi represiune, după 1989. Am urmărit probarea capătului 1, în primul rînd pentru ca pe această bază să putem incrimina liderii FSN pentru capătul 2. De aceea, aşa cum v-am spus la ultima noastră întîlnire, nu mă poate mulţumi/satisface perspectiva ca, peste nişte ani, cînd nici un vinovat şi nici o victimă a represiunii nu va mai fi în viaţă, să obţinem şi noi dreptul de a condamna comunismul pre-89.    Pentru procesul celor care au distrus România pentru a împiedica procesul comunismului am luptat eu, convins că aceasta e calea regală pentru împlinirea muncii dvs. De altfel, aşa cum am arătat în plîngerea mea din dosarul P35 şi în declaraţia din mai 2006, confirmată de martorii consultaţi de procurorii trimişi de dv la Piatra Neamţ (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2006&month=5.htm ) , eu am fost victima fenomenului 2, al împiedicării justiţiei, tentativa de linşaj din 16 decembrie 1990 fiind datorată faptului că lansasem, ca lider al FDAR Neamţ, în octombrie 1990, un apel pentru judecarea crimelor comunismului, în urma cercetărilor de la Dealul Marului (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/dmaruluiviitorul11oct90.asp.htm). De aceea v-am cerut să redeschideţi cercetarea genocidului revelat de descoperirile din 1990, închisă printr-un NUP ilegal în 1994 de procuratura militară Băcau, aşa cum aţi putut constata din analiza dosarului. În acelaşi timp, exemplul meu dovedea conexiunea între cele trei fenomene infracţionale, motiv pentru care aţi plasat cazul Piatra Neamţ şi în dosarul P35/2006 ("genocidul tăinuit") şi în P75/1997 ("feseniada cu mineriade").    Am muncit uriaş pentru a vă sprijini (şi am antrenat în acest efort şi pe alţii) . Cum doream inculparea "formatorilor de opinie" şi stăpînilor lor, v-am depus un jurnal istoric care semnala ce s-a spus în 1990 la TVR şi la radio ( http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cdandara/agende/default.asp.htm) şi o bogată colecţie de articole expresive din presa timpului (de genul celor afişate, ca exemplu de corp delict pentru infracţiunea de instigare mediatică, la http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cdandara/ziare/default.asp.htm). Mama mea (Livia Dandara) a muncit intens pentru a vă pune la dispoziţie sinteze de presă şi televiziune, pe care le-aţi folosit în pregătirea întîmpinărilor, confruntărilor şi rechizitoriului. Eu am extras din presa timpului nenumărate informaţii utile şi piste de cercetare pe care vi le-am pus la dispoziţie. Acest costisitor (pentru mine) voluntariat s-a desfăşurat în timp ce roiuri de "activişti civici" se exhibau emiţind incontinent comunicate care cereau celeritate, sau vă dădeau tîrcoale cu intermitenţă, în căutarea unor informaţii pentru lucrări personale (inclusiv dintre cele furnizate de mine), a unor ocazii de ghişeft cultural sau de capitalizare civică.    Am încercat să provoc reorientarea agitaţiei civice teatrale spre implicare eficace, în sprijinul proceselor si anchetelor penale. De aceea am participat, pe 21 martie 2007, la reuniunea organizata de Alianţa Civică pe tema "Comunismul condamnat, ce urmeaza?" Am pledat atunci pentru constituirea unor echipe de cercetare voluntară, care să stabilească strategii de operaţionalizare a obiectivului condamnării comunismului şi să alcătuiască probatorii solide în sprijinul anchetelor şi proceselor. Sperînd că unii emanaţi ai anticomunismului, forţaţi să-şi plătescă imaginea publică, vor sprijini puţinii angajaţi în lupta cu justiţia, l-am îndemnat pe Doru Mărieş să ceară şi sprijinul "personalităţilor" care monopolizau reduta opoziţiei intelectuale, din 1990. Poate că şi de asta s-a ajuns la actuala lui capturare, în plasa neo-anticomuniştilor care căută suport de emanaţie (gen Băsescu sau Tismăneanu) - întinsă de Sorin Ilieşiu. Poate că am greşit şi la 19 decembrie 2006, în dialogul TVR mediat de domnul Turturică, reproşînd lui Tismăneanu că opreşte comunismul la 1989. Iată că acum şi-a întins "emanaţia prin Mărieş" - pînă în iunie 1990 şi se pare că vă va prinde şi pe dvs. în plasă.    Contrapunerea dintre mine şi protipendada civică a devenit evidentă cu ocazia întîlnirii de pe 2 Mai 2007 dintre procurorul general Laura Codruta Kovesi şi cîţiva "reprezentanţi ai societăţii civile", interesaţi de avansul anchetelor (conduse de dvs). Cu această ocazie, mi-am expus punctul de vedere privind slăbiciunea mijloacelor alocate de Justitie şi necesitatea sprijinirii efective a anchetei de către societatea civilă, depunînd procurorului general şi un memoriu-analiză, (http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2007&month=5.htm ) - la care nu am primit nici un răspuns. Aţi asistat la acel dialog cu calmul dvs. nelimitat, care provine din înţelepciune sau placiditate. Mă aşteptam să faceţi cunoscută contribuţia mea consistentă celor prezenţi, care mă întrebaseră de ce particip şi eu la discuţie, să semnalaţi cei doi ani pe care îi dedicasem sprijinirii anchetei. Încît să iasă în evidenţă fariseismul celor care se excitaseră brusc civic, pentru a pleda găunos pentru o imposibilă celeritate. Ca să nu mai vorbim de activitatea/atitudinea pe care o avuseseră în 1990 inşi ca Ion Caramitru, ce nu legitima de loc pretenţia lor actuală de a reprezenta victimele FSN-ului. Cum mi-ar putea înţelege plîngerea un colaboraţionist post-comunist, care a validat Contrarevoluţia şi pseudo-alegerile din 20 Mai, pe mine - un contestatar intransigent, reprimat şi exilat - pentru că m-am opus Tranziţiei Criminale, dacă nici Mărieş nu declară clar că a rămas în Piaţă pentru că nu recunoştea legitimitatea puterii?    Grav este că, nici cu acea ocazie, dvs. nu v-aţi declarat depăşit de misiunea asumată, avînd în vedere mijloacele inadecvate de care dispuneaţi. Cîţiva procurori se străduiau să construiască probatorii imbatabile pentru fiecare dintre cele zece mii de crime din decembrie, dintre cele zece mii de crime din iunie, dintre zecile de mii de infracţiuni feseniste din 1990 şi sutele de mii de crime ale comunismului - alcătuind din ele un sistem coerent (pentru a le subsuma unor infracţiuni complexe, imprescriptibile sau continuate) şi în acelaţi timp, segmentabil în dosare rezolvabile cu celeritate . Nu aţi confirmat, dar nici infirmat analiza mea, care demonstra că v-ar trebui resurse de mii de ori mai mari, pentru a duce la bun sfărşit sarcina la care păreaţi înhămat. Nici azi nu credeţi că aţi greşit păstrînd dicreţie asupra adevăratei stări a anchetei, tăcere care a făcut jocul celor care v-au creat condiţii pentru a nu reuşi? Şi azi mai credeţi că se poate cîştiga în ritm de melc o cursă cu obstacole, pe care adversarul, mult mai bine dotat, motivat şi plasat, le ridică rapid în calea neputincioşilor săi urmăritori?    Mulţi m-au sfătuit să nu vă acord încredere, susţinînd că nu faceţi decît să trageţi de timp, simulînd interes justiţiar, aşteptînd ca partida să se termine înainte de a se ajunge la un deznodămînt care să vă creeze duşmani periculoşi. Am trecut peste argumentele lor speculative, cum ar fi acela că nu aveţi cum să vă bateţi cu o structură căreia îi aparţineţi şi care v-a folosit copios, începînd din 25 decembrie 1989. Am protestat pentru necolegialitatea cu care domnul Popov, pe care l-am consultat în legătură cu dosarul P35/2006 (împreună cu domnii Jijie, Caraza şi Ioniţoiu) v-a prezentat ca pe principalul gropar al anchetelor! Am respins modul incorect, bazat chiar pe falsuri, în care gruparea lui Viorel Ene (avînd în spate pe Liviu Petrina şi Jean Varlam), vă defăima şi sabota. Am încercat să mă opun manevrelor prin care Ene încerca să vă smulgă din mînă dosarele, în clipa în care v-aţi apropiat de inculparea lui Iliescu, Kuki Borislavski, etc. (dar aş vrea să-mi explicaţi de ce, de pe aceea listă lipsea Petre Roman şi mulţi alţii, inclusiv cei reclamaţi de mine?). V-am admirat calmul, în clipa în care asasinul plătit al securităţii, deţinutul Clită, v-a transmis direct din penitenciar, prin OTV, ameniţări cu moartea, dvs. şi lui Miron Cozma (care în acea zi se hotărîse să depună contra lui Ion Iliescu, în urma confruntării cu Gelu Voican, la care procurorul Saserman ne-a invitat să participăm). Am putut observa şi reacţia "banaliştilor politici" care se agitau anti-Cozma de cîte ori creştea pericolul ca acesta să îl loveasă pe Iliescu, ca să-şi scurteze puţin detenţia.    Dar creditul pe care vi l-am acordat, mai ales în situaţii în care ştiam că aveţi dreptate (sau că sînteţi nedreptăţit) nu era un cec în alb. România produsă de comunifesenism nu permite încrederea oarbă în nimeni. Deşi nu am dovezi că aţi fi altcineva decît păreţi, nu aş putea garanta absolut buna dvs. credinţă. Probabil şi dvs. păstraţi rezerve privind intenţiile acestui canadian suspect, cu o faţă de cercetător meticulos şi alta de revoluţionar/justiţiar radical, care s-a agăţat ca un scai de dvs., de cinci ani. Aştept orice cerere de clarificare. În astfel de situaţii, pentru a nu ne înfunda în bîrfe dezbinatoare şi bănuieli paralizante despre subterane ipotetice, trebuie să ne bazăm pe faptele de la suprafaţă ale fiecăruia. Vă voi spune care sînt (in)acţiunile dvs. care mi-au stîrnit mie, ca martor, semne de întrebare, pentru a vă da posibilitatea să risipiţi eventualele neînţelegeri. Pentru a apăra respectul reciproc (şi poate colaborarea) dintre noi aş vrea să mă asigur că nereuşitele dvs. (sau ceea ce eu consider ratări) au fost rezultatul sabotării de către sistem, sau măcar al unor nepuţinte acceptabile - şi nu al relei credinţe sau a incompeteţei/ indolenţei.    Un semn de întrebare (pe care vi l-am semnalat direct, într-o discuţie la care au mai participat Doru Mărieş şi Antonie Popescu) vine de la reacţia dvs. din 2007, faţă de decizia Curţii Constituţionale de a cere rezolvarea civilă a oricărei cauze în care există şi civili (bazată pe o decizie CEDO, relativă la un furt de benzină, care amesteca civili şi militari) . Această prevedere mai veche a legii, agitată de obedienta C.C. (pro PCR) cu scopul de a vi se smulge dosarele ajunse în pragul inculpării, viza judecarea şi nu anchetarea cauzelor. Nimic nu impunea absolut interpretarea că, o anchetă în curs, de asemenea importanţă, care a durat (cu intermitenţe) zece ani, trebuie reluată de la zero de procuratura civilă. În dosarele feseniadei nu era vorba de altfel de "civili" ci de conducătorii statului român, care comandaseră ordinele criminale aplicate de militari şi de "mineri" (care se puteau şi ei dovedi agenţi profesionişţi, camuflaţi în salopetele comandate la Salcia). Aşa cum şi dvs. aţi punctat, pînă la finalizarea cercetării prin inculpare, civilia vinovaţilor nu putea fi prezumată. Iar victimele civile (cu excepţia sabotorului Ene) nu au cerut niciodată să li se închidă justiţia în nas, cu alibiuri formale. Un proces politic de asemenea anvergură, în care esenţa este uzurparea instituţiilor statului , inclusiv de către "oamenii legii", se poate judeca firesc la tribunale militare. Şi chiar trimis spre un tribunal civil, probatoriul uriaş pus la punct de procuratura militară îşi putea împlini funcţia justiţiară, mult mai bine decît prin sufocarea anchetei cu NUP, de către procuratura civilă care s-a făcut că nu înţelege nimic din dosar.    De ce aţi cedat acestei presiuni şi aţi semnat deciziile de disjungere şi apoi de strămutare, validînd pretinsul conflict de competenţă? De ce nu aţi impus condiţia ca ancheta să ramînă în sarcina dvs, renunţînd temporar la gradele militare? De ce aţi încercat o manevră atît de stîngace ca disjungerea părţii militare şi civile, a unui dosar evident unitar? Chiar speraţi ca dovezile incriminante pentru civilii care au comandat represiunea, strecurate în dosarul militar (care a rămas un timp la dvs) să îi oblige pe procurorii civili să-şi inculpe stăpînii? Nu bănuiaţi că trimiteţi acele dosare spre fabrica de NUP? Cînd aţi văzut că nimeni nu lucrează la dosarele trase pe dreapta, în timp ce dvs eraţi acuzat că aţi tergiversat/sabotat/compromis ancheta - de ce nu v-aţi dat demisia în semn de protest? De ce aţi lăsat dosarul deschis de mine (P35/2006), care putea constitui baza incriminării coerente a FSN, în mîinile procurorului Levanovici, care l-a trimis spre procuratura civilă, pe motiv că agenţii represivi ai puterii comuniste s-au "civilat"… prin ieşirea la pensie? De ce, atunci cînd procurorii tineri delegaţi un timp de dvs să culeagă mărturiile deţinuţilor politici reclamanţi, au început să fie hăituiţi (în momentul în care au încercat să intre, fără succes, în arhivele instituţiilor-călău) aţi acceptat întreruperea cercetării, fără explicaţii? De ce, dîndu-mi dreptate în atîtea discuţii, nu v-aţi ocupat totuşi de capetele speciale din plîngerile mele (vinovăţia mediei şi a SRI pentru instigarea din 1990, tăinurirea infractorilor comunişti de către regimul FSN) ? De ce ne-aţi pus pe noi, cei implicaţi ca reclamanţi în anchetă, să ne zbatem pentru ca documentele de importanţă istorică acoperite cu NUP să nu fie distruse de procuratură, în baza regulamentului intern - în loc să duceţi această luptă din interior? De ce l-aţi lăsat pe Mărieş să îşi pună viaţa în pericol pentru a recupera nişte dosare pe care nu aţi reuşit să le finalizaţi în timp util? De ce nu m-aţi susţinut atunci cînd am cerut insistent lui Mărieş să evite confiscarea cauzei sale de către indivizi de genul Ilieşiu/Tismăneanu, deşi ştiaţi că aceştia lucrează împreună cu Băsescu la înmormîntarea judecării reale a comunismului în noianul vorbelor goale semănate perfid prin istorie? De ce credeaţi, încă în toamna anului trecut, că veţi relua munca la dosare, ştiind ce relaţii de şantaj reciproc leagă taberele concurente care pradă România? Redeschiderea anchetei în 2005 să nu fi fost decît o mişcare de ameliorare a poziţiei grupului mafiot Băsescu, în raport cu reţelele Iliescu, Roman, etc.? Cum comentaţi posibilitatea ca să fi alocat şi eu cinci ani investigării participative la o farsă (ceea ce se numeşte metodologic "recherche-action"…)    V-am prevenit de curînd că vă voi scrie o scrisoare foarte deschisă, provocîndu-vă la clarificări la care cred că am dreptul, după ce v-am oferit cît sprijin am putut. Sper ca acest val de întrebări să nu vă producă iritare sau crispare, ci să vă dea posibilitatea să vă explicaţi fin, ajutînd analiştii să înţeleagă ce s-a întîmplat cu anchetele de care aţi răspuns şi în general cu justiţia de tranziţie. Intenţionez să-mi folosesc experienţa pentru a clădi un rechizitoriu minuţios al injustiţiei judiciare (demarat prin eseul "Reabilitarea legalitatii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurparii justitiei" - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm ) În schimb, nu cred că voi continua donquijotic epopeea judiciară, în instanţele româneşti sau internaţionale, cu speranţa că s-ar face dreptate la timp - aşa cum m-aţi sfătuit. Nu-mi mai pot permite explorarea acestui drum înfundat. Se pare că aţi trecut dvs. acum în postura de cercetător voluntar (pentru IICC), acoperit însă de o pensie pe care eu nu o voi avea (printre altele şi datorită acestor cinci ani de cercetare masochistă). Vă las satisfacţia de a-i vedea în sfîşit condamnaţi simbolic pe Gheorghiu Dej şi Ana Pauker, dar nu şi pe cei care i-au plătit lui Apostol serviciile pînă de curînd… Sau de a denunţa abuzurile judiciare, după împlinirea termenelor de prescripţie. Sau de a umple cartea de istorie şi muzeul de la Sighet cu pagini nemuritoare despre muritorii perdanţi. Sau de a lupta pentru dreptate, alături de Băsescu, Tismăneanu, Ilieşiu, Mărieş, etc., susţinuţi de corul civic de gardă. Eu mă voi retrage probabil din joc, după ce voi reacţiona faţă de răspunsul procuraturii la ultima mea plîngere, pe care v-am adus-o deja la cunoştinţă, făcută pentru modul în care mi-au fost tratate demersurile, într-o anchetă de care aţi răspuns şi dvs. (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm )    Sperînd că voi avea în dvs., şi după această scrisoare, dacă nu un coleg în cercetarea civică a cercetării penale, măcar un martor pentru ce am făcut în aceşti ani din viaţa mea,    Al dvs.    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010

<<< Închidere >>>