|
Binecunoscuta pledoarie pentru neuitare, atrage atentia asupra riscurilor decuplarii de trecut: retrairea partii lui rele, ratarea ocaziei de a nu repeta erorile. Taindu-ne radacinile istorice, ne condamnam la “vesnica recenta”- atrofiere existentiala care nu mai permite autoperceptia degenerarii. Prezentul nu e decit frontul de unda al fluviului care l-a definit timp. Trairea clipei este plina- cind combina privirea in urma cu privirea inainte. Cei care studiaza un moment din trecutul nostru (mai apropiat sau mai indepartat)- ne iriga prezentul cu sens. Pentru comunitatea celor vii, preocuparile pentru trecut se aseaza insa pe o scara descrescatoare de oportunitate, pe masura ce se refera la o etapa mai indepartata de epicentrul prezentului. Este o ierarhizare fireasca, pentru ca, asemenea fenomenelor fizice, influentele exista, dar scad cu distanta , in spatiu sau timp. Efectele unor fenomene petrecute pe vremea lui Decebal asupra poporului roman de azi sint mai difuze (sau slabe) decit cele produse de epoca lui Stefan. Reverberatiile perioadei interbelice sint mai intense decit cele provenite din epoca fanariota. Iar epoca PCR ne defineste prezentul cu intensitate. Aceasta observatie ar trebui sa ghideze distributia resurselor alocate de o societate pentru studiul trecutului, sa orienteze prioritatile. Tot prin aceasta prisma pot fi abordate si cele patru perioade ale crimei comunismului. Studiul activitatii PCR in interbelic aduce elemente interesante pentru intelegerea a ceea ce a urmat. Perioada 1944-1964 este foarte importanta, prin amploarea distrugerilor pe care le-a produs. (Dupa 1989, ne-am grabit sa o atacam, pentru ca sa nu inchida ochii ultimii martori, fara a avea ocazia sa explice ce s-a intimplat si sa gaseasca putina alinare). Dar analiza intensa a epocii 1964-1989 ne-ar ajuta si mai mult in a intelege prezentul. Procesul comunismului nu trebuie sa se cantoneze la anii 50’, facind jocul “masinii de ascuns trecutul”. Legea accesului la arhive (“numai pentru documente mai vechi ca ….”) confirma principiul semanalat aici; cunoasterea trecutului imediat este mai suparatoare pentru cei ce au acaparat puterea. Am incercat sa semnalam insistent ca judecarea comunismului trebuie sa inceapa de la ultima lui crima: distrugerea Romaniei dupa 1989, in scopul imbogatirii vechiului aparat opresiv- convertit la capitalism. Intelegerea perioadei 1989-2005 este esentiala pentru un “Proces al comunismului” ancorat in prezent! Cei care opresc Procesul la 1989, se lasa trasi pe tusa, se condamna la sterilitate. De aceea ne ocupam intens in acest sapatiu de radiografia distrugerii (acapararii, servirii, jefuirii) Romaniei de catre securi-comunistii convertiti in patroni. Dupa ce rezolvam primii 60 de ani (de azi in spate) ne putem permite si rejudecarea holocaustului. Legea lustratiei nu trebuie sa priveasca doar pe cei ce au facut rau Romaniei inainte de 1989 ci mai ales pe cei care au lovit-o dupa (folosindu-si capitalul de putere cucerit inainte). Trebuie sa deschidem arhivele securitatii, tot dinspre prezent ! Eu vreau sa analizez dosarul meu de la SRI, ca sa pot dovedi cum am fost sabotat in anul 1990, cum a fost reprimata incercarea de revolutie in favoarea Retelei. Sa facem in primul rind procesul Tranzitiei Criminale, apoi al Contrarevolutiei , apoi al perioadei ceausiste, apoi al perioadei staliniste si la sfirsit al comunismului interbelic. O problema pusa venind din trecut, dar rezolvata venind din prezent. |