By Constantin
Cojocaru in Actiunea
pentru Eliberarea României (AER) 22.11.2012
…Am susţinut, în 1990, necesitatea
ÎMPROPRIETĂRIRII cetăţenilor cu capitalul acumulat în timpul
regimului comunist, deoarece acest capital a fost CREAT de ei, de
cetăţeni, dar statul comunist nu le-a permis cetăţenilor
să-şi exercite dreptul de proprietate asupra capitalului.
Am susţinut şi susţin necesitatea
DESPĂGUBIRII cetăţenilor pentru capitalul acumulat în timpul
regimului comunist, capital provenit din avuţie preluată samavolnic
de la cetăţeni de către statul criminal comunist şi trecut
ILEGAL, tot samavolnic, în proprietatea PRIVATĂ a statului postcomunist,
capital distrus, DE CĂTRE STATUL ROMÂN, prin procesul de
aşa-zisă privatizare, inclusiv pentru profiturile realizate cu acest
capital.
Nu am acceptat, nu am promovat şi nu am
susţinut, niciodată, nicăieri, ideea LEGALITĂŢII
privatizării capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Capitalul acumulat în timpul regimului comunist a fost PRIVATIZAT,
adică trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului, prin Legea 15/1990. Această lege a fost adoptată
prin încălcarea prevederilor constituţiei comuniste, în vigoare la
acea dată, această constituţie fiind ea însăşi un act nelegitim, samavolnic, criminal. Aşa cum se poate
citi ceva mai sus, conform acestor prevederi, capitalul acumulat în timpul
regimului comunist se afla în „proprietea socialistă de stat”. Acest
capital trebuia să rămână unde era, adică în proprietatea
socialistă de stat, până la trecerea lui în proprietatea PRIVATĂ
a cetăţenilor, prin ÎMPROPRIETĂRIREA acestora, aşa cum am
propus prin LEGEA COJOCARU, în versiunea din 1990.
Legea 15/1990 reprezintă un
ABUZ în serviciu săvârşit de STATUL ROMÂN, de membrii Guvernului
şi Parlamentului României, care au iniţiat, adoptat şi aplicat
această lege, având drept consecinţă subminarea economiei
naţionale, concretizată în DISTRUGEREA capitalului trecut în
proprietatea statului. Cei vinovaţi de acestă
CRIMĂ, împotriva poporului român, trebuie deferiţi justiţiei
şi condamnaţi, în conformitate cu prevederile legii penale. Averile
ACESTORA trebuie CONFISCATE.
Articolele publicate de mine de-a-lungul anilor
şi strânse în volumul CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE, postat pe siteul http://www.variantacojocaru.ro, stau mărturie
că nu am încetat, nici un moment, lupta pentru apărarea drepturilor
de proprietate ale românilor, că nu am capitulat în faţa uzurpatorilor,
fie ei autohtoni, sau de aiurea.
[…] Am susţinut şi susţin că
multe din vânzările făcute de statul român din capitalul pe care
şi l-a însuşit prin Legea 15/1990 au fost făcute prin
încălcarea legii de către stat sau de către cumpărătorii
acestui capital. Trebuie, însă, DOVEDITĂ încălcarea legii, mita,
traficul de influenţă etc. Am susţinut
şi susţin ca TOATE aceste capitaluri, obţinute prin
infracţiuni, pot şi trebuie CONFISCATE. Nu am fost şi nu sunt de acord cu confiscarea TUTUROR capitalurilor care provin
din fostele întreprinderi de stat, deci şi a celor dobândite cu
respectarea prevederilor legale în vigoare. Vreau ca românii să
trăiască într-un stat de drept, în care legea să fie
respectată. Când legea este sau devine
strâmbă, contrară intereselor şi drepturilor naturale ale
oamenilor, ea trebuie schimbată. Cât este în vigoare, legea trebuie
respectată. Trebuie pedepsiţi cei care au adoptat şi aplicat
legile strâmbe, nu cei care le-au respectat. Nu sunt de acord
cu demagogii care vor să facă dreptate săvârşind
nedreptăţi.
[…] Conform calculelor făcute de mine,
pe baza datelor publicate în anuarele Statistice ale României, calcule şi
date care pot fi verificate de oricine este interesat şi ştie să
le citească, în anul 1990, valoarea capitalului utilizat în economia
naţională era egală cu echivalentul a circa 300 miliarde de
euro, preţuri 2010. În
această valoare, nu este inclusă valoarea
terenurilor utilizate în economie. În perioada 1990-2010, au fost realizate investiţii
în valoare de 360 miliarde de euro, actuali. Deci, mai
mult decât se acumulase până în 1989. În 1990, PIB-ul României a fost egal
cu suma de 100 miliarde de euro, actuali. În 2010,
PIB-ul a fost de 120 miliarde de euro. Ceea ce
confirmă raportul de 3 unitaţi de capital pentru a produce o unitate
de PIB, de valoare nou creată.
În România, în perioada
analizată, durata medie de utilizare a fondurilor
fixe a fost de circa 20-21 de ani. Asta înseamnă că, pornind de la
cele 300 de miliarde existente în 1990, anual, fondul de amortizare ar fi fost,
în medie, de circa 14 miliarde de euro, astfel încât, până în anul 2010,
cele 300 de miliarde ar fi fost complet amortizate, altfel spus, TOATE
fondurile fixe ar fi fost complet UZATE şi, prin fondul de amortizare,
COMPLET reînnoite, înlocuite cu altele noi, care s-ar fi adăugat la cele
360 investiţii nete, toate NOI. În felul acesta, capitalul care ar fi fost
utilizat în economia românească, în prezent, ar fi fost de peste 660
miliarde de euro. PIB-ul ar fi fost, nu de 120 miliarde de euro, ci de 220 de
miliarde (660:3). Din păcate, nu s-a întâmplat astfel. Aceasta deoarece tot capitalul acumulat
până în 1989, în valoare de 300 miliarde de euro,
a fost DISTRUS. Sigur, mai sunt pe picioare, ici, colo, câteva
rămăşite, dar a fost distrus şi capital acumulat după
1989. Au fost distruse capitalurile a sute de mii de mici întreprinzători
români care nu au intrat în mafia politică, care au refuzat să
participe la marele ospăţ al „privatizării”. În aceste capitaluri,
de exemplu, se include şi capitalul de peste un milion de dolari acumulat
de mine la S.C ROMFIN S.A., societate de valori mobiliare, distrusă de
statul român, prin Comisia Naţională de Valori Mobiliarte (CNVM),
care mi-a interzis să mai lucrez pe piaţa de capital din România,
pentru „crima” de a fi atras atenţia Preşedintelui României,
Parlamentului României şi Guvernului României asupra modului în care au
fost manipulate preţurile pe piaţa de capital, având drept
consecinţă, printre altele, megaescrocheria financiară
cunoscută sub numele de FNI.
Tot statul român, în anul 2000, prin două
ordonanţe de urgenţă, semnate de Mugur
Isărescu, în calitate de prim-ministru, a distrus şi
capitalurile tuturor băncilor populare înfinţate de români după
1989, inclusiv a Băncii Populare IZVORUL, pe care o înfiinţasem cu un
an înainte, pentru a elimina concurenţa pe care aceste bănci populare
începuseră să o facă marelui capital bancar străin, pe cale
de a-şi întinde tentaculele asupra economiei româneşti. Şi multe
alte mici capitaluri adunate cu greu de sutele de mii de români, ale căror
mici întreprinderi au fos împinse în faliment. De statul român şi de
bănci, aproape toate cu proprietari străini. Aşa au fost
distruse capitaluri de aproape 100 miliarde de euro.
Aşa se face că, la nivelul întregii economii naţionale, valoarea
capitalului distrus, după 1989, este mult mai mare decât valoarea
capitalului existent la începutul anului 1990.
Capitalul acumulat de poporul
român în timpul regimului comunist a fost DISTRUS, de către statul român
poscomunist, prin subminarea economieii naţionale. Conform sursei
statistice mentionate, valoarea fondului de amortizare, în cei 21 de ani, a
fost, nu de 300 de miliarde, cât ar fi trebuit să fie, ci numai de 100 de
miliarde. În loc să fie de 12-13% din PIB, cât a fost înainte de 1990
şi cât este din 2007 încoace, în perioada 1990-2006, ponderea fondului de amortizare în PIB a ajuns la 2-3% şi chiar sub
1% din PIB. Acest lucru a fost cauzat, în principal de
inflaţie, dar şi de alte acţiuni
imputabile, toate, statului român. În condiţiile inflaţiei galopante,
generate şi întreţinute de Banca Naţională a României,
preţurile au ajuns să crească cu peste 200% pe an, în timp ce amortizarea s-a calculat la valoarea neindexată,
astfel încât fondul de amortizare a ajuns să fie de zeci de ori mai mic
decât ar fi trebuit să fie. Aşa s-a ajuns la cele numai 100 de
miliarde, în loc de 300 de miliarde. Diferenţa s-a transformat în
profituri, care, în primii ani, au fost însuşite de stat, duse la buget
şi sifonate la firmele căpuşe ale guvernanţilor, iar,
ulterior, profiturile au ajuns în buzunarele şi conturile noilor
proprietari, de unde s-au transformat în vile, jeepuri şi iahturi, sau în
depozite bancare, peste hotare. Mai mult, nici cele 100 de miliarde, raportate
ca fond de amortizare, deci scutite de impozitare, nu au mai fost transformate
în fonduri fixe, ele fiind reţinute de noii proprietari şi
transformate tot în vile, jeepuri, iahturi şi depozite bancare.
Aici, în acestă DISTRUGERE de
capital, există suficiente DOVEZI pe baza cărora pot fi trimişi
în judecată TOTI cei care au guvernat România în ultimii 23 de ani, pentru
infracţiunea de SUBMINARE a economiei naţionale. Averile acestora
trebuie CONFISCATE, nu cele dobândite prin cumpărarea LEGALĂ de
capital de la stat. Aceasta este DREPTATEA de care au nevoie românii.
[…] Există, totuşi, o problemă
REALĂ a MARILOR proprietăţi dobândite, LEGAL, dar NELEGITIM, în
ultimii 23 de ani, care, însă, trebuie formulată corect, pentru a
primi o soluţionare corectă. Principala sursă a
acestor mari proprietăţi o reprezintă capitalul acumulat în proprietatea socialistă, trecut în
proprietatea privată a statului, prin Legea 15/1990 şi apoi, vândut,
la preţuri de nimic, primilor cumpărători: politicieni, camarila
acestora şi străinilor. Deşi din acest capital
mai este pe picioare şi funcţionează numai o mică
rămăşiţă, reprezentând circa 4-5% din valoarea
iniţială, aceea din 1990, cu ajutorul lui au fost realizate PROFITURI
uriaşe. Din calculele şi datele prezentate de mine şi postate pe http://www.variantacojocaru.ro, în ultimii 23 de ani, valoarea acestor profituri este de circa 1.500 de miliarde de euro, actuali. Desigur, aici se includ şi
imensele profituri realizate de firmele căpuşe ale politicienilor,
camarilei acestora şi străinilor din contractele de achiziţii
şi lucrări finanţate de bugetul statului român. Şi aceste
contracte au fost, însă, obţinute tot de cei care au
avut capital, care îşi însuşiseră capital de la stat, la
preţuri de nimic. În cele 1.500 de miliarde de euro, se includ, însă,
şi micile profituri obţinute de micii întreprinzători din
activităţi economice licite.
Cum am spus mai sus, valoarea totală a
investiţiilor făcute în economia românească, în această
perioadă, totalizează 360 miliarde de euro. Este foarte posibil ca
toate aceste 360 miliarde de euro să fi fost transformate în capitalul
utilizat, în prezent, în România, în construcţii, utilaje, echipamente
etc, prin achiziţii făcute legal, cu acte în regulă, din
venituri care pot fi justificate în faţa instanţelor
judecătoreşti. Este posibil ca multe din veniturile cu care au fost
făcute aceste achiziţii să nu poată fi justificate. Pentru
astfel de cazuri, trebuie adoptată şi aplicată legea controlului
averilor, parte componentă a Legii Cojocaru.
Mai mult. Dacă din cele 1.500 miliarde, au
fost investite numai 360, înseamnă că mai mult de 1.000 de miliarde
de euro au fost „păpate”, consumate, adică transformate în bunuri de
lux – vile, jeepuri, iahturi etc, sau transferate în afara ţării.
Este posibil ca şi toate aceste achiziţii de bunuri de lux, ca
şi transferurile banilor în conturi bancare din străinătate
să fi fost făcute legal, cu acte în regulă, din venituri care
pot fi justificate, în faţa instanţe judecătoreşti. Este,
însă, posibil ca şi aceste venituri să nu poată fi
justificate. Soluţia este aceiaşi: legea
controlului averilor.
O parte din componentele capitalului acumulat în
fosta proprietatea socialistă se află, încă, în proprietatea
celor care le-au cumpărat de la statul român şi sunt în stare de
funcţionare. Au diferite grade de uzură.
Unele vor mai funcţiona 2-3 ani altele 10-15. De regulă, mai
funcţionează numai construcţiile. Desigur, în aceste active
intră şi terenurile, care nu sunt supuse procesului de uzură. Utilajele au fost, de mult uzate, vândute ca
fier vechi. O parte din banii încasaţi pe fierul vechi au foat
transformati în bunuri de consum, alti în utilaje noi, cumpărate lagal, cu
acte în regulă, fără ca în actul de cumpărare să se
precizeze de unde vin banii. În toate cazurile în care activele au intrat şi au rămas în proprietatea
politicienilor, soluţia este clară. Aceşti politiceni trebuie
condamnaţi pentru infracţiunea de subminare a economiei nationale, cu
confiscarea întregii averi, inclusiv a activelor în cauză.
În cazurile în care cumpărătorii nu au
fost politicieni, este corect ca activele în cauză să fie confiscate
numai în situaţiile în care se dovedeşte că proprietarii respectivi
au săvârşit o infracţiune, aceea de subminare a economiei
naţionale, alături de politiceni, sau altele. Pentru cei care nu pot
fi condamnaţi pentru o infracţiune prin care au devenit proprietari,
dar care au intrat, totuşi în proprietatea unor active fără
să plătească preţul cuvenit, trebuie găsită o
altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să
plătească diferenţa de preţ pe care nu au plătit-o,
atunci când au devenit proprietari.
La fel stau lucrurile şi cu restul activelor
din fosta proprietate socialistă, care, însă, nu se mai găsesc
în proprietatea celor care le-au cumpărat de la stat, ci au fost vândute
de către aceştia, multe active făcând obiectul mai multor
operaţiuni de vânzare-cumpărare. În toate cazurile, cei care au
cumpărat de la stat – aceiaşi politicieni, camarila lor, sau
străini – au vândut primilor cumpărători la preţuri mult
mai mari decât la cumpărare, diferenţa, adică PROFITURILE, fiind
folosită şi pentru consum, dar şi pentru cumpărarea de noi
active, noi proprietăţi. Şi la următoarele tranzacţii,
vânzătorii au putut obţine profituri la vânzare, dar din ce în ce mai mici, pe măsura îndepărtării de
primul vânzător. Şi aici ne găsim în situaţia ca, la
actualii proprietari să se mai afle numai terenuri şi
construcţii din fosta proprietate socialistă, construcţiile
aflându-se în stare avansată de uzură. Şi în aceste cazuri, vor
putea fi trimişi în judecată primii cumpărători, respectiv,
politicienii şi complicii acestora, pentru infracţiunea de subminare
a economiei naţionale, cu confiscarea proprietăţilor acestora,
însă, pentru proprietăţile dobândite legal, trebuie, deasemenea,
găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ,
prin care să se recupereze capitalul acaparat de stat prin Legea 15/1990.
[…] … singurele active care ar putea face obiectul
CONFISCĂRII sunt terenurile şi o parte din clădirile incluse în
patrimoniul fostelor întreprinderi de stat, acestea din urmă cu un stadiu
avansat de uzură. Utilajele, maşinile, echipamentele, au fos complet
uzate, vândute ca fier vechi. Sumele reţinute ca fond de
amortizare, ca şi cele încasate pe fierul vechi au dispărut,
fiind transformate în bunuri de consum, sau transferate în afara
ţării. În medie, valoarea terenurilor
şi construcţiilor, încă pe picioare, ţinând seama şi
de uzura actuală a construcţiilor, ar putea să reprezinte 4-5%
din valoarea capitalului trecut în proprietatea privată a statului prin
Legea 15/1990. […] CONFISCAREA respectivelor construcţii
înseamnă, însă, DEPOSEDAREA de ele a celor
de la Fondul PROPRIETATEA. Nu că ar fi o mare
nedreptate, Fondul PROPRIETATEA fiind el însuşi o
uriaşă escrocherie financiară, prin care „băieţii
deştepţi” au acaparat mari hălci din capitalul poporului român.
La milioanele de procese s-ar adăuga, însă, şi cele pornite de la acest cuib de vipere, procese pe care, cu
siguranţă, statul român le-ar pierde.
[…] Soluţia legală
şi practică, cea mai puţin costisitoare, pentru toţi cei
implicaţi, în toate cazurile în care confiscarea nu poate fi
făcută, prin care poporul român poate recupera pierderea de capital
suferită prin aşa-zisa privatizare este IMPOZITUL PROGRESIV pe
PROPRIETATE. Cu cât mai mare proprietatea, cu atât mai mare impozitul, astfel
încât proprietăţile foarte mari nu vor mai suporta impozitul şi
vor fi vândute la preţurile mici, aceleaşi preţuri cu care au
fost cumpărate. Aceasta este soluţia LEGALĂ şi
PRACTICĂ pentru recuperarea de către poporul român a capitalului
de care a fost deposedat de propriul său stat, nu confiscarea OTOVA a unor
rămăşiţe de capital, a unor schelete, din care au fost
luate şi sângele, şi carnea, şi pielea. Luate şi distruse.
De către STATUL ROMÂN.
ÎNHĂMAREA ROMÂNILOR LA
MUNCĂ. Titlul noului proiect de lege este „Legea Cojocaru privind
construcţia economiei democratice”, titlu care
exprimă clar, fără echivoc, SCOPUL
proiectului. Acesa este CONSTRUCŢIA ECONOMIEI
DEMOCRATICE. Nu despăgubire, nu retrocedare, nu
împroprietărie, ci CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE, o economie în
care MAJORITATEA capitalului se va afla în proprietatea PRIVATĂ a
MAJORITĂŢII cetăţenilor.
Faptul că, în diferite etape
ale evoluţiei proiectului meu, am pus accentul pe împroprietărire,
sau pe despăgubire, considerându-le scopuri, obiective, nu imi neagă
dreptul de a include aceste procese intr-un scop nou, mai complet, mai
cuprinzător, să fac din ele mijloace de atingere a noului scop, sau
părţi ale acestuia. Legea Cojocaru realizează ŞI
despăgubirea românilor pentru avuţia de care au fost deposedaţi
în timpul regimului comunist şi în timpul regimului postcomunist,
realizează ŞI împroprietărirea românilor cu capital productiv,
prima de acest fel, în istorie, DAR FACE mult mai mult decât despăgubire
şi împroprietărire.
Legea Cojocaru CONSTRUIEŞTE
o nouă PARADIGMĂ economică şi socială. Ea
construieşte un nou MODEL economic şi, prin consecinţe, un nou
model social. O economie şi o societate total diferite de
economia OLIGARHICĂ şi de societatea OLIGARHICĂ,
existente, astăzi, în Romania, ca şi în restul lumii. În economia
oligarhică, MAJORITATEA capitalului se află în proprietatea
PRIVATĂ a unei minorităţi, oligarhice, ceea ce face ca şi
majoritatea avuţiei nou create (PIB) să intre tot în proprietatea
acestei minorităţi, care devine din ce în ce mai bogată, în timp
ce majoritatea devine din ce în ce mai
săracă. Concentrarea şi
menţinerea majorităţii capitalului în proprietatea privată
a unei minorităţi se realizează prin mecanismele de distribuire
şi redistribuire a avuţiei nou create, mecanisme stabilite şi
controlate de puterea statală. În economia oligarhică, statul este
controlat de minoritatea care deţine în proprietate majoritatea
capitalului.
Legea Cojocaru, mai exact,
DOCTRINA economiei democratice, reprezintă o REVOLUŢIE a modului de distribuire a PIB-ului, a avuţiei create
în economie. În prezent, PIB-ul se distribuie, primar, în
trei componente: 1. salarii; 2. profituri şi 3. venituri
primare ale statului. Urmează, apoi, REDISTRIBUIREA
PIB-ului, proces care nu face obiectul acestei prezentări. Statul controlează modul de distribuire primară a PIB-ului,
prin sistemul financiar şi cel fiscal. Statul controlat de oligarhia
economică a creat sisteme financiare şi fiscale care determină
creşterea continuă a profiturilor, în
detrimentul celorlalte componente ale PIB-ului, ceea ce are ca efect
sărăcirea statelor şi a cetăţenilor, forţarea lor
să apeleze la împrumuturi înrobitoare de la sistemul bancar controlat de
oligarhi.
Legea Cojocaru propune
introducerea unei noi componente în distribuţia primară a PIB-ului,
pe care o numesc, aici şi acum, pentru prima dată, CAPITAL DISTRIBUTIV. Capitalului distributv i se va
adăuga, desigur, capitalul creat prin investirea economiilor provenite din
celelalte venituri primare PRIVATE: salarii şi profituri. De observat
că nu folosesc adjectivul „distribuIT”, ci pe cel de „distribuTIV”. Alegerea cuvântului „distribuTIV”
subliniază faptul că propunerea mea nu urmăreşte
distribuţia capitalului, ci distribuţia PROPRIETĂŢII asupra
capitalului, democratizarea acestei proprietăţi. Voi reveni.
Democratizarea proprietăţii asupra
capitalului se realizează prin utilizarea capitalului distributiv la ÎMPROPRIETĂRIREA, continuă, a tuturor cetăţenilor cu
capital productiv. În România, într-o primă etapă, de
10 ani, valoarea capitalului productiv cu care va fi împroprietărit
fiecare cetăţean major al ţării va fi egală cu
echivalentul a 20.000 de euro. Cifră valabilă, acum, pentru România.
Atât poate economia românească, în aceşti primi 10 ani de aplicare a
Legii. În anii următori, valoarea împroprietăririi va creşte, ca
urmare atât a creşterii PIB-ului, cât şi ca
urmare a faptului că fiecare român va fi improprietărit o
singură dată, la împlinirea vârstei de 18 ani. Împroprietărirea are ca efect, consecinţă, printre altele,
şi DESPĂGUBIREA cetăţenilor României pentru capitalul de
care au fost deposedaţi de statul român, ca şi pentru profiturile
realizate cu acest capital. Capital care a fost DISTRUS de
respectivul stat român, prin subminarea economiei naţionale,
infracţiune pentru care cei care au condus statul român trebuie
trimişi în judecată şi condamnaţi, în conformitate cu
legile ţării.
SURSA DE FINANŢARE a împroprietăririi cetăţenilor este PIB-ul
creat în România în perioada în care va fi aplicată Legea, mai exact 20%
din valoarea acestuia. Deci, Legea Cojocaru nu ia de la bogaţi să dea
la săraci. Ea ia 20% din avuţia nou creată de către
TOŢI, de către bogaţi şi săraci, şi o distribuie
TUTUROR, pentru a fi transformată în capital, acesta, capitalul astfel
creat, intrând în proprietatea privată a FIECĂRUI cetăţean.
Legea Cojocaru nu ia nici din salarii, nici din profituri, nici din veniturile
primare ale statului. Ea ia, direct, o parte din PIB, din avuţia nou
creată, ÎNAINTE de constituirea salariilor, profiturilor şi
veniturilor primare ale statului.
Legea Cojocaru va asigura
creşterea CONTINUĂ a economiilor NAŢIONALE, cu ritmuri anuale de
cel puţin 5%, indiferent de nivelul PIB-ului, al salariilor, al
profiturilor, al veniturilor statului, indiferent de existenţa sau
inexistenţa crizelor (ţepelor) fianciare internaţionale, indiferent
de forma de guvernământ, indiferent de cine va fi ales preşedintele
ţării, de cine vor fi aleşi parlamentari, miniştri,
prim-miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii
judeţene, primari, consilieri etc.
Legea Cojocaru este o
componentă a unui nou tip de CONTRACT SOCIAL. Este un contract nou între
membrii unei naţiuni, ai unui popor. Un contract prin care poporul
hotărăşte, suveran, ca 20% din avuţia nou creată, de
el, de popor, să nu mai fie distribuită nici ca salarii, nici ca profituri,
nici ca venituri ale statului, ci să fie pusă de o parte, la
dispoziţia societăţii, a poporului, pentru a fi investită,
de către FIECARE membru al societăţii, FIECARE
cetăţean al ţării, să fie transformată în CAPITAL
PRODUCTIV, care să intre în proprietatea PRIVATĂ a FIECĂRUI
catăţean, a fiecărui membru al sociatăţii, al
poporului. În mecanismul pieţii concurenţiale, unii vor pierde capitalul,
alţii îl vor câştiga pe cel pierdut de primii. MAJORITATEA îl va
păstra. Procesul va continua, neîntrerupt, astfel încât MAJORITATEA
capitalului va rămâne, ÎNTOTDEAUNA, în proprietatea PRIVATĂ a
MAJORITĂŢII cetăţenilor, componenţi ai NATIUNII care
participă la noul CONTRACT SOCIAL.
Legea Cojocaru va schimba radical
relaţia dintre cetăţean şi stat, dintre popor şi stat.
Ea va reda
poporului puterea reală, cea economică. Deţinând puterea
economică, poporul ca recuceri şi puterea politică, va prelua controlul asupra statului. Deţinând puterea
economică şi politică, poporul îşi va
impune şi propriile sale VALORI MORALE, fundamental diferite de cele ale oligarhiei, la baza
cărora stă hoţia, minciuna şi înşelăciunea.
Legea Cojocaru va schimba radical
relaţia dintre naţiuni şi forţele
transnaţionale, globalizante. Ea va întări nu numai
puterea economică a fiecărui cetăţean, dar şi puterea
economică a fiecărei naţiuni, a fiecărui popor, capacitatea
competitivă a tuturor popoarelor, va întări şi coeziunea
internă a fiecărei naţiuni, va întări sentimentele de
solidaritate şi mândrie naţională, dar şi respectul
fiecărui popor pentru celelate popoare. Capitalul
distributiv va fi preluat din PIB prin IMPOZITAREA PROGRESIVĂ a proprietăţilor.
Legea Cojocaru va fi aplicată fără
schimbarea actualelor taxe şi impozie, al căror nivel se va reduce,
treptat, pe măsura creşterii PIB-ului, ca urmare a
investiţiilor realizate din capitalul distributiv şi din celelalte
economii ale cetăţenilor.
--Tot capitalul aflat, acum, în
proprietatea statului român va fi trecut în proprietatea cetăţenilor
României, prin aplicarea prevederilor Legii Cojocaru ;
--Tot capitalul cumpărat,
indiferent de la cine, prin încălcarea legii, va fi confiscat şi
trecut în proprietatea cetăţenilor României, prin aplicarea
prevederilor aceleiaşi Legii ;
--Tot capitalul trecut, legal, în
proprietatea străinilor va fi naţionalizat, prin
răscumpărare, apoi, trecut în proprietatea cetăţenilor
ţării, prin aplicarea prevederilor acelaiaşi Legi ;
Statul va deţine numai
acţiuni de aur în intreprinderile cu caracter
strategic.
Da, este adevărat, Legea Cojocaru va
„înhăma” românii la muncă, va oferi românilor posibilitatea să
MUNCEASCĂ, să creeze avuţie, cu care să se
îmbogăţească, care să le asigure o viaţă
prosperă şi demnă. În primii 10 ani de aplicare a
Legii Cojocaru, românii vor acumula un capital de peste 600 miliarde de euro,
cu care vor fi create peste 6 milioane de locuri de muncă.
La sfârşitul acestor 10 ani, tot capitalul aflat, acum, în proprietatea
statului va fi fost trecut în proprietatea cetăţenilor
ţării, ca şi tot capitalul aflat, acum, în proprietatea
străinilor. Străinii vor fi liberi să fie proprietari de capital
în România dar vor trebui să vină cu capital de la ei de acasă,
nu să devină proprietari pe capitalul românilor.
La sfârşitul acestor 10 ani,
România va avea un capital de 960 miliarde de euro, care va produce un PIB de
320 miliarde de euro, pe an, deci de 3 ori mai mult decât produce acum.
MAJORITATEA celor 960 miliarde de euro capital se va afla în proprietatea
PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor, beneficiari ai
Legii Cojocaru. Economia României va fi una DEMOCRATICĂ, dezoligarhizată. În
aceiaşi perioadă, salariul mediu va creşte de
peste 3 ori, iar pensiile de peste 5 ori.
Oligarhiile nu sunt create pe cale violentă,
pe calea DEPOSEDĂRII DE PROPRIETĂŢI a celor mulţi. Oligarhiile se crează pe cale paşnică, prin mecanisme financiare
şi fiscale, concepute şi puse în operă de statele controlate de
oligarhii, care asigură transferul NEMERITAT de venituri către
oligarhi, cei care deţin capitalul. Oligarhiile pot fi
distruse şi pe cale violentă, prin confiscări de
proprietăţi, cum au făcut comuniştii, şi cum vrea
să facă şi fostul meu susţinător, devenit detractor,
urmate, aşa cum s-a văzut de… retrocedări şi
despăgubiri de valori mult mai mari decât cele confiscate, plătite de
cei mulţi.
Legea Cojocaru distruge
oligarhiile pe cale paşnică, prin impozitarea progresivă a
marilor proprietăţi, respectiv, prin tranfer de venituri către
cei mulţi, care să fie transformate în mici proprietăţi, de
capital, în primul rând.
Legea Cojocaru nu poate fi
adoptată şi aplicată decât după ce, pe o cale, sau alta,
reprezentanţii oligarhilor au fost izgoniţi de la conducerea statului.
ÎN CONCLUZIE,
1. În timpul regimului comunist, cetăţenii
României, nu au fost proprietari nici asupra capitalului acumulat înainte de instalarea comuniştilor la conducerea statului
român, nici asupra capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Statul comunist i-a deposedat pe români atât de capitalurile acumulate
înainte de 1948 cât şi de cele acumulate după 1948. Întregul capital
acumulat din avuţia creată de români a fost
inclus în aşa-zisa proprietate socialistă, de stat şi
cooperatistă, prin care atributele dreptului de proprietate au fost
exercitate de către nomenclarura comunistă. În 1990,
în România, nu se punea problema nici unei RETROCEDĂRI de capital.
Capitalul acumulat până în 1948 fusese distrus, cu mici excepţii, a
căror pondere în totalul capitalului existent, în România, în 1990, era
complet nesemnificativă, deci nu era CE să fie RETROCEDAT. Capitalul
acumulat după 1948 nu i-a avut ca proprietari pe cei care l-au creat, pe
cetăţenii României, deci nu era CUI să fie RETROCEDAT.
În 1990, în România, întregul
capital acumulat până în 1989 trebuia trecut, din proprietatea
socialistă, de stat şi cooperatistă, în proprietatea
PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor ţării, prin
ÎMPROPRIETĂRIREA acestora. Împroprietărirea era necesară atât
pentru a se face DREPTATE tuturor românilor, şi pentru a-i despăgubi
pe cei care fuseseră deposedaţi de capitalurile acumulate până
în 1948, şi pentru a-i despăgubi pe cei care fuseseră
deposedaţi de avuţia transformată în capital, după 1948,
dar şi din motive economico-sociale, pentru a se construi o economie
democratică, sănătoasă, în care majoritatea capitalului
să intre şi să rămână în proprietatea privată a
majorităţii cetăţenilor, o economie care să
producă mai mult şi de rezultatele căreia să beneficieze
toţi. Este exact ceea ce am propus în versiunea 1990 a Legii Cojocaru,
postată pe : http://www.variantacojocaru.ro. Orice minte
sănătoasă poate să întrevadă care ar fi fost
consecinţele, benefice, pe care le-ar fi avut adoptarea acestei legi,
atunci, în 1990, asupra economiei şi societăţii româneşti.
2. Capitalul acumulat de români,
până în 1989, în proprietatea socialistă de stat a fost trecut,
ILEGAL, în proprietatea PRIVATĂ a statului român postcomunist. O
bună parte a capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost
distrusă, chiar de către stat, prin nerealizarea amortizării,
corespunzător uzurii, în timpul cât capitalul s-a aflat în proprietatea
statului, ca şi prin falimentarea, premeditată, a multor
întreprinderi, cu ajutorul inflaţiei şi al firmelor căpuşe
ale guvernanţilor. Cea mai mare parte a
capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost vândută
către persoane fizice şi juridice române, sau străine, mai ales.
O bună parte şi din acest capital a fost
distrusă de noii proprietari, tot prin falimentarea întreprinderilor
şi prin nerealizarea amortizării corespunzător uzurii. Responsabilitatea pentru distrugerea acestui capital revine tot statului
român.
Valoarea capitalului distrus de
statul român, după 1989, este mai mare decât valoarea capitalului de care
au fost deposedaţi cetăţenii României, capital cu care statul
român s-a autoîmproprietărit, prin Legea 15/1990, deoarece a fost distrus
şi capital acumulat după 1989.
Statul român postcomunist se face
vinovat de distrugerea capitalului acumulat de români până în 1989, prin
săvârşirea infracţiunii de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE.
Cei care au ocupat funcţii în conducerea acestui
stat trebuie judecaţi pentru subminarea economiei naţionale,
condamnaţi cu închisoarea prevăzută de lege şi cu
CONFISCAREA averilor.
Din capitalul însuşit de statul român prin
Legea 15/1990, mai sunt în stare de funcţionare terenuri şi
construcţii, acestea din urmă cu un grad avansat de uzură, care
nu reprezintă mai mult de 4-5% din valoarea capitalului acumulat în timpul
regimului comunist. CONFISCAREA acestor terenuri şi construcţii, pe
lângă faptul că ar da naştere la probleme juridice, economice
şi sociale insurmontabile, nu ar genera, nici pe departe, RESURSELE cu
care să fie despăgubiţi cetăţenii României pentru
CAPITALUL de care au fost deposedaţi de statul român şi pentru
PROFITURILE realizate cu acest capital. Valoarea resurselor obţinute
prin această CONFISCARE nu reprezintă nici 1% (15 miliarde: 1.800
miliarde) din valoarea capitalului şi profiturilor de care au fost
deposedaţi românii de către statul lor.
3. Statul român a VÂNDUT cea mai
mare parte a capitalului cu care s-a autoîmproprietărit, prin adoptarea
Legii 15/1990, către politicieni, camarila acestora şi străini,
la preţuri de zeci şi sute de ori mai mici decât valoarea reală
a capitalului care a făcut obiectul acestor tranzacţii.
Statul a vândut şi mici capitaluri către cetăţeni, cum
este, de exemplu, cazul milioanelor de apartamente
construite în timpul regimului comunist, dar şi mici spaţii
comerciale, sau de producţie. Tot la preţuri subevaluate. Este foarte
posibil ca mulţi dintre cei care au cumpărat capitaluri de la stat
să fi obţinut bunurile respective prin săvârşirea unei
infacţiuni - mită, trafic de influenţă
etc. Infracţiunea
trebuie DOVEDITĂ în justiţie. Numai după ce s-a făcut
această DOVADĂ, bunurile respective pot fi CONFISCATE, inclusiv
profiturile realizate cu acele bunuri. Inclusiv în cazul
apartamentelor. Cu ajutorul marilor capitalului
cumpărate de la stat, politicienii, camarila acestora şi
străinii au realizat profituri uriaşe. Numai o mică parte din
aceste profituri au fost investite, transformate în capital, în România. Restul
a fost investit în bunuri de consum de lux, sau
transferat în afara ţării. În cazul acestor mari
capitaluri, probabilitatea ca, la cumpărare, să se fi produs
infracţiuni este mult mai mare, decât în cazul apartamentelor, de exemplu.
Şi aici, însă, infracţiunile trebuie DOVEDITE. Numai aşa
bunurile în cauză pot fi CONFISCATE, împreună cu profiturile create de aceste bunuri.
4. Nu există TEMEI LEGAL pentru a CONFISCA bunuri a căror
cumpărare s-a făcut cu respectarea legii. Există, însă TEMEI LEGAL, ECONOMIC ŞI SOCIAL pentru a
IMPOZITA bunuri obţinute prin legi STRÂMBE, legi care permit
funcţionarea de mecanisme financiare şi fiscale, prin care se
acumulează averi uriaşe în proprietatea unei minorităţi,
prin deposedarea celor mulţi de avuţia pe care aceştia o
crează, prin munca lor.
5. În România, impozitarea PROGRESIVĂ a
proprietăţilor dobândite după 1989, însoţită de
pedepsirea exemplară a celor care au uzurpat drepturile de proprietate ale
poporului român asupra capitalurilor acumulate din avuţia creată de
el, este singura soluţie LEGALĂ, fundamentată ECONOMIC ŞI
SOCIAL, prin care poporul român îşi poate recupera nu numai capitalul, dar
poate să îşi construiască ECONOMIA DEMOCRATICĂ, prin care
îşi va recupera şi toate celelalte DREPTURI de care a fost deposedat.
Constantin Cojocaru