Editoriale şi tablete - Iulie 2016 (1)
Gînduri pe marginea cărţii "Inocenţii marii terori"- Nicolae Dărămuş

1- Reuşit-originală, cartea imi aminteşte de Ivasiuc- cu lupa trăirii dilatate a clipei, de Calvino- prin răscolirea bogăţiei difuzate în lucruri, de Pavese sau Buzzati- prin tandreţea dulce-amăruie faţă de misterul spaţiului natural, de Hemingway-prin curgerea capturantă a naraţiunii, de magia realismului sud-american, de Blaga- pe linia emoţiei mioritice. Mă intreb dacă acest recurs debordant la sensibilitate/creativitate, exploatînd adîncimea privirii, nu s-ar putea aplica cu efect similar şi la altceva decît la omagierea naturii, dacă autorul nu ar extrage ocazii de încîntare şi din cosmosul spiritualităţii abstracte- celebrînd şi subiectul reflectant. Poate că frumusţea imaginii vine şi din oglindă?
2- Am fost năvălit de rezonanţe citind fiecare eseu, poem, odă, susur. Şi nu mă îndoiesc că se produc consonanţe şi în ceilalţi, care au făcut dragoste cu natura, care s-au covîrşit de emoţia la care trimit textele (şi pe care, nu credeam că o pot re-stîrni/provoca atît de intens şi cuvintele). Dar nu cumva această bucurie este evocatoare, nefiind dată şi celor care nu au ce-şi aminti, care nu au ce trăiri capitalizate reanima? Căci dacă imaginile propuse azi nu-şi găsesc corespondentul în cele înregistrate anterior pe placa conştiinţei, revelatorul de stări nu poate intra în funcţie.
3- Scriitura fiind superbă, îşi joacă eficace funcţia de revelare a stărilor de comunicat, acţionează deci impresionant, polarizînd; dar nu există riscul ca estetizarea- prea reuşită, să sublimeze tragedia, să anestezieze revolta? Frumosul nu poate să eclipseze afectiv binele si dreptatea pe care vrea sa le servească? Adevărul se urcă în şaua eleganţei- ca să fie primit mai uşor. Dar cine-l va descăleca, o dată pătruns în cetatea primitorului- încît compătimirea/remuşcarea să muşte conştiinţa, fără atenuatorul estetic?
Text integral
Duminică, 10 iulie 2016

< Pagina principala Piata Universitatii 2005