|
|
Editoriale şi tablete - Decembrie 2013 (2)
|
Gînduri despre simplism si politică
[]
Să presupunem că raminem numai între noi, cei care nu avem pace din cauza nedreptăţii, care simţim sete de o lume mai bună. Încă nu ne vom înţelege, dacă nu coincid criteriile după care judecăm viaţa reuşită. Voi încerca să arăt că putem fi încă divizaţi de perspective adverse, de o falie de profunzime cel puţin la fel de mare ca aceea produsă de poziţia faţă de (ne)dreptate. Scindarea la care mă refer e generată de poziţia diferită faţă de ipoteza misiunii înalte a speciei noastre, a nobleţei aventurii umane, a pătrunderii ei cu "duh sfint". Pe acest subiect, există doua perspective irecociliabile, chiar dacă mulţi dintre noi pendulăm confuz între ele.
[]
Problematica rostului nu se reduce la o alegere binară (există raporturi fine/ambigui între eficienţă,calitate, vrednicie, plăcere, frumuseţe, bucurie, împlinire, măreţie) dar are o dihotomie majoră la rădăcina. E ameţitoare prapastia între cele două poziţii faţă de sensul vieţii (împlinirea persoanei) şi amplitudinea înfruntării dintre ele în istorie.
Dacă era uşor solubilă, problema era rezolvată de mult. Dar se pare că, deşi intuim că doar unul e răspunsul corect ( dar mai stii ?) nu o vom rezolva niciodată (deşi… mai stii?) . Nu pretind nici eu că "meciul" ar fi tranşat (probabil nu e nici tranşabil), decît de adepţii înfocaţi ai unei tabere, care fac propagandă pentru ea. Ambele au avut avocaţi de mare inteligenţă şi elocinţ
[]
Să intrăm acum, dinspre această dilemă, pe terenul problemei politice, atacînd o intrebare evitată metodic în programele mişcărilor/partidelor (nici Biblia nu o atacă explicit, deşi pare scrisă pentru a bandaja rana întrebării de sens!): care este scopul vietii individuale si colective? Care este ţelul major al cărui indice de realizare arată succesul unei intreprinderi umane?
[]
Pentru cei care vor să fie practici, încă o observatie, legata de interferenta proceselor gindirii. Din "de ce -uri" mici, se nasc "de ce-urile" mari. Din reuşite, ambiţii. Alpinismul mintal vine urcînd, caută provocări tot mai sus. Inteligenţa superioară, antrenată prin probleme concrete, spre probleme abstracte, conduce la probleme metafizice. Spiritualitatea e deci şi un efect al operaţionalităţii… Nu poţi rămîne obtuz, dacă vrei să fii suficient de deştept încît să rezolvi cu brio probleme complicate. Nu poti separa/filtra capacităţile mintale în funcţie de aplicare- deşi mulţi "psiho-ingineri" au fost puşi să realizeze specia "rob inteligent". In momentul în care au vrut să formeze un corp de tehnicieni/ administratori cu cap bun, comuniştii au pierdut partida. Lagărul a rezistat mult si bine cît timp a menţinut prizonierii în frică, întuneric, mediocritate, prostie, trivialitate.
[]
Ioan Roşca 26.12.2013
Nota 1. Reacţiile faţă de acest text m-au surprins. Unii, apropiaţi mie, l-au citit ca pe o pledoarie plenară pentru credinţă, spirit sau neoiluminism. Alţii, deşi nu mă cunosc, au sesizat -corect- că e vorba de o mărturisire de perplexitate fundamentală, în căutarea unei strategii de echilibru, pe muchia de cuţit a poftei de sens. Am fost atît de mirat de neînţelegerea din partea prietenilor, încît le-am extras următoarele fragmente, care ar fi trebuit să îi pună în gardă privind neliniştea mărturisită aici
[]
Nota 2 Iată şi cîteva reacţii remarcabile din spaţiul facebook AER:
[Serban Popa, Silviu Pricope, Nicolae Tudor]
|
|
Joi, 26 decembrie 2013
|
|
Egalitate sau dreptate- un dialog cu Nicolae Tudor
[]
4 O ţară are de cîştigat aunci cînd gîndirea de calitate , împletită cu moralitatea frumoasă, se răspîndeşte contagios. Primitivii majoritari pot detesta rafinaţii ,dar e fatal pentru comunitate dacă destesta rafinamentul.
5 Una peste alta, eu nu cred că e utilă, pentru solidaritatea socială, clisura intelectual/ne-intelectual. Care nici măcar nu are consistenţă.
[]
Din cauza asta , ramîneti agăţat de speranţa că boala condiţiei umane , datorată trădării elitelor, este vindecabilă prin insănătoşirea acestora. Eu consider însă ca boala este mai generală, că "elitele" revin iute (la înghesuială) la animalitatea egoistă spoită de civilizaţie cu cuvinte, mituri şi exlatări, că e vorba de fragilitatea condiţiei umane, cu manifestari diferite în funcţie de cultură dar cu acelaşi fundament penibil existenţial .
[]
Nu de egalitate avem nevoie, ca să ne ridicăm. Ci de echitate (dreptate)- ceea ce este complet altceva.Solidarismul nu implică uniformizare în jos, ci respect pentru meritele celorlalţi, discernere a binelui de rău, a calităţii- de mîntuială. Părintele exigent faţă de copilul său e un educator mai bun decît cel care-l trateaza la fel, orice face. Revoltător nu e ca oamenii nu o duc la fel ci că nu sint răsplătiţi just, după merit, că ei nu concurează cu arme egale, cu şanse egale, datorită modului incorect în care e organizată societatea, care lucrează necinstit, în favoarea "ciştigătorilor" jocului social.
[]
Inţărcuirea pe care o promovaţi îmi dă fiori, prea arată a lagăr . Să stea fiecare pe parcela lui, restul spaţiului fiind ocupat-privat de alţii? Circulăm pe benzile dintre parcele ….Vom fi ostaticii unei parcele de teren, legaţi de glie, ca iobagii? Sau aveţi în vedere mecanisme de schimb eficace şi care (cum?) nu reintroduc specula şi cîştigul necinstit?
Ati luat in vedere faptul ca unora acest proiect nu le va place? De exemplu , ţăranilor care au deja pămînt mai mult şi produc pe el hrană şi pentru alţii. Sau orăşenilor care aşteaptă această hrană de la alţii? Dacă sînt majoritari, sper ca admiteţi că ideea moare. Dar chiar şi pentru cei rămaşi minoritari, ce veţi face atunci, îi băgaţi în parcele cu forţa? Sau vă bazaţi pe lipsa de discernamint a "oamenilor simpli" , "din popor", cei care "se descurcă", filozofează la cîrciumă şi cer favoruri cerului bulucindu-se la moaştele Paraschivei? Veţi repeta experimentul comunist, în numele Ideii? Vă daţi seama că o schimbare profundă a societăţii se justifică numai dacă e benefică, că lanţul experimentelor utopice şi distructive nu trebuie prelungit?
[]
Nu văd nimic grav în a face o nouă împroprietărire agricolă, cît mai dreaptă - dar nici nu pot crede că asta rezolva problema emancipării societăţii. De atîta tandreţe faţă de omul simplu, promovaţi un mod de viaţă ce reduce existenţa la stricta supraveţuire? Cel puţin asta e impresia pe care o creează faptul că nu discutaţi în proiect decît de parcelare , ca şi cum societatea pe care o vizaţi s-ar reduce la un ţarc. Trebuie să abordaţi interferenţa dintre revoluţia parcelării şi fiecare latură a vieţii sociale (cultură, sănătate, industrie, apărare naţională, finanţe etc.) dacă vreţi să fiţi luat în serios.
Eu vreau mai ales să-mi spuneţi care va fi rostul vieţii în universul imaginat de dv? Cu ce scop, cu ce misiune vor trăi oamenii în parcelele lor, inafara de a mînca, pentru ca să nu moară de foame?
Domnilor Tudor si Pricope, am depus chiar acum pe AER un eseu prin care inteleg sa raspund provocarii din aceasta discuţie :
Gînduri despre simplism si politică
|
|
Luni, 23 decembrie 2013
|
|
|
|
|
|
|
