|
|
Editoriale şi tablete - Noiembrie 2012 (4)
|
Texte comentate:
Replică la intervenţia lui Ioan Roşca - Constantin Cojocaru, 28 noiembrie 2012
Legea Cojocaru CONSTRUIEŞTE o nouă PARADIGMĂ economică şi socială, construieşte un nou MODEL economic şi, prin consecinţe, un nou model social - Constantin Cojocaru, 22 noiembrie 2012
Scrisoare deschisă: Replică la rătăcirile unui fost colaborator… - Constantin Cojocaru, 22 noiembrie 2012
Dacă adevărul întemeiază dreptul, atunci dreptul consfinţeşte dreptatea - Şerban Popa, 7 noiembrie 2012
Societatea are nevoie de temelie economică sănătoasă, dar şi de temelie morală viabilă
-comentarii la polemica Popa-Cojocaru şi la replicile faţă de prima mea intervenţie-
[..]Consider că avem de a face cu două discursuri valoroase, coerente şi reuşite explicativ, dar care nu ajung să conveargă sau să se împletească fertil, promotorii fiecăruia văzîndu-şi de propria plămădire conceptuală şi nesesizînd, din păcate, că nu vorbesc exact despre acelaşi lucru. Două demersuri paralele, între care nu am reuşit nici eu să fac cărări/punţi…Unul ar vrea să repare temelia morală a societăţii, altul- pe cea economică, ceea ce nu presupune neapărat contradicţie, dar nici echivalenţă sau includere, într-un sens sau în altul. Nereuşind să-şi combine contribuţiile într-o teorie multidimensională, doi români vrednici, rămaşi printre puţinii la căpătîiul unei societăţi bolnave, sînt tot mai convinşi că preopinentul se înşeală total , ba chiar că e de rea credinţă- ajungînd chiar să se duşmănească/insulte.
[..] Pînă la a ne confrunta în problema practică a recuperării bunurilor de la cumpărătorii aparent legali , sau în cea teoretică - a motivării confiscărilor, ar fi bine să vedem dacă măcar reparaţia cu care sîntem de acord este posibilă! La fel cum domnul Cojocaru scoate în evidenţă neiertător obstacolele în calea recuperării capitalului existent în 1990 şi a distribuirii resturilor, aş putea să expun şi eu nenumăratele obstacole pe care justiţia şi alte instituţii ocupate/uzurpate le vor ridica în calea pedepsirii şi deposedării responsabililor.
[..]Nu făcînd şi rabaturi calitative - spune apăsat domnul Popa - şi cred că face bine să insiste că soluţia, chiar parţială cantitativ, trebuie să restaureze culoarea dreptăţii. În ce priveşte aspectele cantitative însă, nu poţi desconsidera observaţiile pertinente ale domnului Cojocaru, legate de distrugerea unei bune părţi din capital. Ne place sau nu, realitatea împleteşte dimensiunea morală cu cea pragmatică. Oricît ne-am strădui, nu vom convinge aceşti români, cu teze nobile care nu mai stîrnesc rezonanţe, să suporte o operaţie de reparare a furăciunii…mai costisitoare decît ce se mai poate recupera. Pe de altă parte, chiar în demonstraţia domnului Cojocaru se arată că aceia care ne-au distrus capitalul au făcut uriaşe profituri (1500 miliarde de euro!)- parţial investite sau scoase înafara ţării, că amortizarea a fost accelerată artificial prin inflaţie - deci poate fi reconsiderată, că unele proprietăţi acaparate de la stat produc azi beneficii celor care au pus mîna pe ele. Şi - mai remarc eu (şi aminteşte şi domnul Popa)- există bunuri - ca pămîntul- mult mai puţin "fungibile"…Ca atare, ar mai fi de unde confisca, pentru a face corectura necesară însănătoşirii moravurilor. Împărtăşesc aici punctul de vedere principialist al domnului Popa, pe care constat intrigat că domnul Cojocaru nu vrea să-l ia în consideraţie, măcar pentru a explica de ce nu-l crede realizabil. Şi ce dacă nu se recuperează decît parţial ce s-a jefuit? Cîteva procente din capital… dar cît la sută din demnitate?
[..] nu pot intra în polemici privind cît şi cum se mai poate recupera din capital, semnalînd doar că eu nu consider - în principiu - ireparabile lanţurile de tranzacţii cu bunurile furate poporului roman (am dat unele explicaţii în celălalt text). Există reguli de drept civil clasice, legate de anularea actelor ilegale şi de tratarea terţilor care au continuat circuitul civil al bunurilor furate, singura problemă (e drept, redutabilă) fiind scara uriaşă a corecturii necesare, o provocare mai curînd politică decît juridică. Să primească înapoi cît a plătit, de la cine se cuvine, fiecare cumpărător de bună credinţă. Sau să plătească restul cuvenit- dacă nu poate contrazice prezumţia legitimă de rea credinţă - care ar trebui aplicată, metodic.
[..] În condiţiile din România, complicitatea beneficiarului abuzului de reprezentare e prezumabilă, chiar dacă vina participării diminuează pe măsură ce lanţul vînzărilor cu profit speculativ se lungeşte, şi beneficiul profitorului scade.
[..]Dreptul criminal comunist nu e invocabil ca temei, orice avantaj am avea din asta. Decît, ca reducere la absurd, ca să închidem gura juriştilor comunişti, arătîndu-le consecinţa "continuităţii juridice" pe care o propovăduiesc insidios: dacă o admitem, toate privatizările sînt automat nule- aşa cum corect şi inspirat demonstrează domnul Popa.
Ceea ce nu înseamnă că ele nu sînt nule şi dacă nu recunoaştem legalitatea comunistă - eroare pe care o comite domnul Popa, care se menţine pe poziţia raportării obligatorii la dreptul comunist
[..] Chiar considerînd situaţia ambiguă (deşi nu este, proprietatea fiind a poporului şi în realitatea socială-cum afirmă domnul Cojocaru şi în formalismul socialist- cum susţine domnul Popa şi pentru că statul reprezintă oriunde poporul - cum semnalez eu), nu-mi pot explica de ce insistă atît un om care vrea să facă dreptate poporului român… că acesta nu era proprietar legal în 1990, ci statul comunist/fesenist! Cui prodest? Ciudat este că nici domnul Popa nu a dat atenţie observaţiei mele, că statul prepus este doar un instrument al poporului comitent, încît proprietatea de stat, socialistă, fesenistă sau capitalistă, centralizată sau ruptă pe instituţii, aparţine în ultimă instanţă tot poporului mandant, ceea ce diminuează diferenţa între justificările Cojocaru/Popa pentru retrocedarea către jefuitul proprietar. Neremarcînd în ce măsură argumentele mele îi întăresc pledoaria, domnul Popa îmi respinge (fără motivare) comparaţia cu situaţia acţionariatului unei firme, eludează trimiterea la explicaţiile dreptului comunist privind dualitatea popor-stat şi nu se lasă trimis spre fundalul sensului verbelor "a fi" şi "a avea", în teoriile statului şi dreptului. Nu-mi pot explica de ce insistă un om care vrea să facă dreptate poporului român … că acesta nu este mandantul statului, deci proprietarul tuturor bunurilor administrate prin acesta! Cui prodest?
[..]Oricare ar fi organizarea (economică) a societăţii, oricît ar creşte "capitalul" colectiv şi personal, dacă nu se ridică şi nivelul moralităţii, vom fi striviţi de gravitaţia egoismului multiplicat şi pociţi de şiretenia unei specii tot mai sistemic parazitare; racile care vor readuce continuu necinstea la cîrmă şi vor produce noi nedreptăţi. Tot mai hăituiţi de complicarea tehnicilor de vînătoare, oamenii fără scrupule vor găsi continuu căi de falsificare, deturnare, confiscare a oricărui proiect economic de societate. O Romanie forfotind de întreprinzători avizi care vor concura "popular" pentru pradă, în loc să slugărească un număr mai redus de ciocoi, nu va fi neapărat mai frumoasă, mai bună. Dacă gospodinele şi mamele ar cere bani pentru ce fac în familia lor - am avea deja 10 milioane de microîntreprinderi. "Creşterea" PIB-ului propovăduită de economişti poate însemna şi să ne taxăm între noi pentru orice ajutor şi deservire inutilă- mercantilizînd totul şi consumînd frenetic, secătuind resursele şi distrugînd planeta, o specie funestă, orbită de aparenta ei eficacitate.
[..]Domnului Popa ii repugnă -creştineşte- modelul moral subiacent acestui program, care admite condiţia umană huplavă. Dar nu ştiu ce dovezi are că el nu ar fi potrivit realităţii crude, în afara pariului religios (în sensul lui Pascal). In ce mă priveşte, aş prefera ca accentul să fie pus pe găsirea unor reguli juste de joc economic, social şi politic (competiţie corectă ca în sport, pe fundal de solidaritate) şi instrumente eficace de supraveghere a respectării lor, astfel încît să nu se mai producă acumulările în avalanşă- nemeritate, slăvite azi ca reuşită economică. Să se cîştige aditiv, prin muncă corect evaluată, şi nu prin parazitism birocratic, sau prin bizniţă/speculaţie/cămătărie, sau prin vînzarea în masă a unor produse (intelectuale) multiplicate fără costuri. Încît să nu fie nevoie de un jaf cu sens inversat , de utopica jumulire a celor îmbogăţiţi, operată fără temei moral- indiferent de cum şi-au făcut averea.
[..]Cum e posibil ca doi oameni cu vedere sănătoasă să vadă altceva privind la acelaşi lucru? Pot ajunge două argumentari - să zicem absolut corecte- la concluzii (parţial) contrare? Un expert în fundamentele matematicii ne-ar atrage atenţia asupra faptului că nu sînt folosite aceleaşi axiome de plecare sau aceleaşi definiţii pentru unele concepte. Iar un fizician ar încerca să determine care dintre ipotezele în conflict nu e contrazisă de experienţă. Un logician dinamic ca Lupascu ar repera manifestarea contradictoriului, jocul subtil al terţului inclus. Un Witgenstein epistemolog, ne-ar sugera să luăm aminte la zonele mai depărtate de centrul cuvintelor-cîmpuri, unde se pot întîmpla atîtea, încît nu ştim pe care traiectorie este interpretat fiecare dintre discursurile care se ciocnesc difuz, ca nişte valuri semantice.
E de ajuns pentru a te rătăci de un tovarăş de drum....
Dar pe lîngă toate acestea parcă mai e ceva …. şi mai grav. Un gol în care cazi dacă te-ntrebi despre cauza primei cauze, sensul sensului, temeiul temeiurilor, scopul scopurilor, sămînţa seminţei, legitimitatea legitimităţii, explicaţia explicaţiei, legitatea legităţii, binele binelui. Fiecare dintre noi, pentru a-şi susţine tezele pe orice subiect, trebuie să evite forarea dincolo de rădăcini, putînd recurge la Dumnezeu ca baliză. Căci fructele vidului/plinului îi poartă amprenta în codul genetic. Sîntem condamnaţi la o "economie" a creşterii sensurilor din nimic/neant/unu (vezi Plotin), oferta satisfăcînd orice cerere... Fără a avea puterea de a depăşi neputinţa de a ne odihni în rosturi, asumîndu-ne creaţia lor continuă.
De unde se vede că pentru mine, discuţia aceasta e epuizată... nu o mai pot urca. Voi urmări de acum prestaţia celor doi temerari, sperînd să iasă din cerc pe o spirală ascendentă.
Ioan Roşca, 30 noiembrie 2012
|
|
Vineri, 30 noiembrie 2012
|
|
In căutarea numitorului comun
[..] Care ar putea fi acest "cel mai mare numitor comun"- este o problemă critică, pe care o speram discutată cu folos în spaţiul AER (pe care unii îl doresc un agregator direct al rezistenţei, în timp ce eu l-am dedicat numai cercetării colective a problemei agregării- şi pentru ca nimeni să nu se simtă confiscat). [..]
Intii te faci bine dintr-o boală gravă, după aceea lansezi noi proiecte. Patologia politică justifică platformele care se reduc la combaterea ei.
Numai că acestea trebuie să fie complete. Adică să conţină ca obiective:
1. Libertatea. Răsturnarea de la putere a uzurpatorilor. Cu atenţia cuvenită pentru pregătirea şi ducerea acestui război.
2. Dreptatea. Cercetarea activităţilor distructive si pedepsirea exemplară a celor care au prădat comunitatea- încît sa fie anihilată puterea de revenire a microbilor şi întărită rezistenţa organismului colectiv.
3. Echitatea. Instituirea unor reguli de joc politic corecte şi eficace (cinstite, juste , anti-patologice, sănătoase pentru societate) care să pună bazele viitoarelor negocieri între interesele contrare (gestiunii faste a alterităţii).
Deci: programul de luptă, planul justiţiar şi noua constituţie.
Şi cam atît!
Ioan Roşca, 15 noiembrie 2012
|
|
Joi, 15 noiembrie 2012
|
|
Nu-i mai votaţi!
[..]
Să luptăm pentru democraţie reală, directă, fără falşi reprezentanţi-
Care decid ce le comanda cei ce-i pot plăti cu mulţi talanţi-
Şi chiar de vă pare că îi doare în cot, noi fiind prea puţini ca să putem schimba tot,
Răspîndind mesajul "Nu-i mai votaţi!", le vom da peste bot,
Şi putem deveni, ca revoltaţi uniţi- din ce în ce mai importanţi.
Ioan Roşca, 11 noiembrie 2012
|
|
Duminică, 11 noiembrie 2012
|
|
Un dialog despre imaginea liderilor PPLC
1. Ioan Roşca 8.11.2012 - pe grupul AER
Trec în revistă conducerea biroului permanent PPLC. [..]
Dar nu văd în conducerea PPLC persoane care să convingă prin trecutul lor de
luptă cu sistemul. Cine pretinde a duce un asemenea război, unde a fost în
ultimii 22 de ani şi ce a făcut? Consider necesar ca fiecare să-şi explice
traseul. Pentru credibilitate. Nu puteţi defila numai cu persoane a căror carte
de vizită se reduce la faptul că… sînt în PPLC. Ca partidul să nu apară ca o
adunătură ştearsă, în spatele unei singure locomotive şi a unei singure idei.[..]
Una e sa fii ţinut în conul de umbră al antiselecţiei mafiote şi alta să nu produci, în 23 de ani, nici măcar un singur gest (sau măcar text) care să arate că eşti un adevărat combatant civic. Dar ce ai făcut toată viaţa împotriva nedreptăţii şi jafului? Pomul se cunoaşte după fructe? Atunci pe ce bază trebuie să cred pe cineva care spune : "Daţi jos hoţii şi puneţi-mă pe mine!". [..]
Ioan Roşca, 8 noiembrie 2012
|
|
Joi, 8 noiembrie 2012
|
|
|
|
|
|
|
