Editoriale şi tablete - Iunie 2011 (3)
NOTA - Ioan Roşca

Pe 20 iunie 2011 am depus la ICCJ-sectia penala o noua plingere, in legatura cu dosarul meu, cuprins in dosarul 75/P/1997. Cu aceasta ocazie am constatat ca:
- nu s-a dat inca motivarea la decizia din 25 februarie 2011, in procesul 10635/I/2010, prin care mi s-a negat dreptul la justitie;
- nu mi s-a pus la dispozitie (trimis) transcriptul sedintei din 25 februarie, si nici inregistrarea video, asa cum o cerusem in scris pe 4 martie 2011;
- dosarul 10635/I/2010 (plingerea domnului Cicerone Ionitoiu) nu contine dosarele alcatuite de procuratura in legatura cu genocidul comunist, pe care ar fi trebuit sa le putem consulta (si fotocopia- pentru ca sint documente istorice ) pentru termenul din septembrie. Se mentioneaza doar ca lucrarea 9971/4335/II/2010, inaintata tribunalului la 15.02.2011 (deci inainte de 25 februarie si 3 martie-cind s-a sustinut ca nu a sosit dosarul, ca sa se poata decide ca eu nu sint parte si ca domnul Cicerone Ionitoiu mai poate astepta) are 49 de volume- care par a fi ajuns in alta parte (in alt dosar - ni s-a explicat, dar ma intreb daca le vom vedea vreodata, si chiar daca dosarul meu mai exista).
In aceste conditii nu am avut de ce ezita in a depune noua mea plingere, impreuna cu un dosar de suport de 32 de file, insotit de urmatorul opis.

Opis documente depuse la 20 iunie 201:
1. Plingere faţă de rezoluţia 1251/II/2/2011, comunicată la 6.06.2011 şi datată 20.05.2011
2. Rezoluţia 1251/II/2/2011, cu care s-a răspuns plingerii mele din 25 martie 2011
3. Plingerea din 25.03.2011, fata de comunicarea din 10.03.2011
4. Comunicarea parchetului din 10.03.2011
5. Precizarile mele pentru termenul din 25.02.2011, la primul termen al procesului 10636/1/2010
6. Plîngerea faţă de rezoluţia procurorului Marius Iacob din 3.12.2010, depusa la 22.12.2010
Luni, 20 iunie 2011

Plîngere împotriva Rezoluţiei nr. 1251/II/2/2011 a Parchetului de pe lîngă ICCJ - secţia de urmărire penală şi criminalistică

   Subsemnatul, Ioan Roşca, cercetător interdisciplinar, cetăţean român cu domiciliul permanent în Canada[..] solicit, în baza art. 278 cpp, desfiinţarea rezoluţiei Nr. 1251/II/2/2011, comunicată mie la 6.06.2011 şi datată 20.05.2011 (probabil pentru a se scapa de rezoluţia CEDO din 25 mai 2011). Cer şi desfiinţarea rezoluţiilor mai mari la care se refera Nr.1251: DIICOT din 10.03.2009 şi SUPC din 17.06.2009 şi a oricăror decizii conexe, care au închis -delictual- dosarul 266/D/P/2008 -urmaşul lui 75/P/1997.
   Rezoluţia 1251 "răspunde" -nefiresc dar explicabil- plîngerii depuse de mine procurorului şef la 25 martie 2011 (pe care o ataşez, pentru a uşura inţelegerea cazului) faţă de decizia de NUP dată la 17 iunie 2009 în dosarul nr. 175/P/2008 (în care a fost inclusă şi o replica a dosarului Ioan Roşca, deschis la 26 aprilie 2005) . Scandaloasa decizie care scutea banda Iliescu de pedeapsă mi-a fost comunicată de-abia la 10 martie 2011, dupa ce o cerusem (argumentat) la 6.08.2010, 10.11.2010 şi 11.12.2010 şi după închiderea procesului 10636/1/2010 (care a avut, drept capăt 2, tocmai cererea de anulare a acestor decizii) pe motiv că …. nu aş fi avut calitatea de reclamant.
[..]
   Domnul Iacob nu are nici măcar curajul să amintească în "rezoluţie" ce afirmaţii ale mele s-au dovedit neîntemeiate în urma cercetării, căci dacă ar fi recunoscut miezul problemei, ar fi trădat deturnarea comisă de procuratură pentru a acoperi adevărata amploare (semnificaţie) a "feseniadei" cu detalii inconsistente privind "mineriada".
[..]
   Solicit deci judecarea în prezentul dosar, în lipsa mea. Nu m-au vrut în faţă în dosarul 10636 (pe care practic il reia această cerere) descurcaţi-vă acum fără mine, dacă doriţi să reparaţi ceva din seria de nelegiuri la care s-au pretat apărătorii intereselor criminale securicomuniste.
   Prezenta plîngere, (depusă după apariţia rezoluţiei CEDO din 25 mai, care risipeşte tezele murdare despre perscrierea distrugerii ţării prin prelungirea anchetelor de către complici) vă mai da o dată şansa să combateţi delictele "procuraturii". Nu mai revin cu argumentele de drept prezentate în plîngererile precedente privind imprescriptibilitatea si neprescrierea crimelor conducătorilor FSN din 1990. Admit că privesc prin prisma logicii dinafara zonei sinistrate (reflectată în decizia CEDO) şi nu de pe calea pe care s-a rătăcit jalnic turma juriştilor români otrăviţi de comunismul remanent.
   Ioan Roşca, 20 iunie 2010
Text integral
Luni, 20 iunie 2011

Rezoluţia Parchetului de pe lîngă ICCJ - secţia de urmărire penală şi criminalistică Nr. 1251/II/2/2011 din 20.05.2011
MARIUS IACOB - Procuror Şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Examinând plângerea formulată de petentul ROŞCA IOAN împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 175/P/2008 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [..]
1. Respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petentului ROŞCA IOAN formulată împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 175/P/2008 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. [..]
Text integral
Luni, 6 iunie 2011

< Pagina principala Piata Universitatii 2005