Editoriale şi tablete - Februarie 2006 (6)
Procesul celor ce au împiedicat Procesul (răspuns deschis domnului Sorin Ilieşiu) - Ioan Rosca

[..] Chiar dacă sînteţi sigur pe carura şi rezistenţa dv şi pe greutatea "intelectualilor" care vă vor semna Apelul, nu e bine să îl formulaţi ca şi cum ar fi prima dată cînd crimele comunismului sînt denunţate şi cînd se cere dreptate. Este absolut imperios ca să subliniaţi apăsat în document în ce tradiţie se înscrie şi ce luptă continuă iniţiativa dv. Altfel, intrăm perfect în capcana neruşinatei diversiuni încercate de preşedintele Băsescu, care se face că află pentru prima dată ca ar exista un genocid, un dosar, marturii, rechizitorii. Eu nu vreau să fac jocul de diversiune a celor ce vor pretinde că nu au acţionat pînă acum pentru că ar fi lipsit elementele necesare, că Apelul dv. deschide dosarul şi nou înfiinţatul IICC începe analiza. Ştiu că e o manevră abilă de îndepărtare a liniei frontului. Recursul la istorie? Vinovaţii la putere ne vor permite să ne ocupăm de vinovatii morţi. Dacă nu-i deranjăm, ne vor da chiar o mînă de ajutor. Aşa cum v-am spus însă, prioritatea mea a devenit procesul celor care au împiedicat procesul comunismului, pînă acum.
Text integral
Luni, 27 februarie 2006
Gimnastica recuperatorie- pentru demnitate - Ioan Rosca

[..] Iată bilanţul îngrozitor al contrarevoluţiei din 1990. O întregă populaţie întoarsă din drumul spre emancipare, libertate, adevăr, bunăstare, fericire, solidaritate. Orice exerciţiu de recuperare a demnităţii - trebuie încercat. De aceea, fără a mă iluziona privind rezultatul anchetei, imi voi menţine plîngerea la parchet.
Text integral
Sâmbătă, 25 februarie 2006
Intelectualul tranziţiei, în conflict de interese - Ioan Rosca

[..]Cum de nu roiesc mai mulţi întreprinzători culturali, în jurul acestei prăzi facile? Cum de ratează "civicii" noştri atîtea prilejuri? Să fie greu de suportat imaginile pe care le recompun aceste modelări? Cartea doamnei Kligman- de exemplu- e puţin măgulitoare pentru vechea generaţie. Care nu vrea probabil să-şi amintescă ce a fost, ca să nu se întrebe ce este. Se află în conflict de interese: i-ar prinde bine să se întrebe (doct şi plătit) - dar i-ar pica greu răspunsurile. Rămîne să mizăm pe instinctul de aburcare culturală a tinerilor Tranziţiei…
Text integral
Vineri, 24 februarie 2006
Acum 16 ani, 12- 19 februarie… - Ioan Rosca

[..]Evenimentul care m-a trezit (zgîlţîit, şocat, revoltat) a fost urmărirea emisiunii dedicate evenimentelor din 18 februarie, prezentate de Doru Braia la 21 februarie 2006, pe postul de televiziune "24 ore". Prestaţia lamentabilă a domnului Braia, poziţiile ambigue ale celor doi invitaţi ai săi (Doru Mărieş - manifestant pătruns în clădirea guvernului şi ofiţerul de pază pe care Mărieş l-a salvat atunci) şi mai ales intervenţia telefonică a lui Petre Roman- m-au scos din minţi! Mi-am reamintit astfel că nu mi-am făcut datoria pentru restabilirea adevărului privind această săptămînă de foc. Cum să inţeleagă cineva care nu a participat, ce şi cum s-a jucat atunci, dacă noi, cei implicaţi- tăcem? Paralizaţi de lehamite şi neputinţă, o să cedăm uzurpatorilor politici pînă şi tranşeul istoriei.[..]
Text integral
Joi, 23 februarie 2006
Zvircoliri sinistre la PNT-CD - Ioan Rosca

[..]Plasez acest semnal, ca sa nu se creada ca sint indiferent. Sau ca am uitat… Dimpotriva. Inca ma ustura. Mai ales neputinta. Lucrurile devin atit de urite, incit am intrebat (pe cine am mai putut gasi din "vechea garda" - domnul Ioanitoiu, de exemplu)- daca nu ar fi mai bine sa fie inchis partidul, inainte de a deveni un bordel oficializat, un sancru la vedere. [..]
Text integral
Luni, 20 februarie 2006
Recomandari pentru situl web al IICC - Ioan Rosca

Nou infiintatul IICC (institut pentru investigarea crimelor comunismului) trebuie sa-si organizeze spatiul (metabolismul) informational si sa decida strategia extensiei (evolutiei) lui. Intre stabilirea misiunii, obiectivelor, metodelor, si actiunilor Institutului si specificarea mijloacelor de comunicare si stocare a informatiilor pe care le va folosi - trebuie facuta o strinsa legatura. Pentru ca niste "tehnicieni" sa poata proiecta reteaua de calculatoare, sa puna la punct instrumentele cercetatorilor, sa compuna platforma (situl) de difuzare si colectare a informatiilor - e nevoie de o arhitectura globala a sistemului informational. La rindul ei, aceasta trebuie precedata de un plan conceptual realist: specificatii pertinente si fezabile -stabilite tinind cont de dorinte (ierarhizate pe prioritati), dar si de mijloacele disponibile. [..]
Text integral
Duminică, 12 februarie 2006

< Pagina principala Piata Universitatii 2005