Un studiu de caz
     Ar fi trebuit ca "tranzitia" sa vindece tarele organizarii comuniste, sa ne scoata la lumina. Sa corectam ce stiam ca e urit, folosind modele de afara doar daca se potriveau nevoilor noastre. "Schimbarea" formelor a preluat insa spiritul vechiului metabolism, preluind de afara - doar ce se armoniza cu murdaria dinauntru.
     Degenerarea post-comunista se ascunde in spatele complexitatii fenomenelor socio-economice. Sintem imbroboditi cu teze (alibiuri) despre importanta acumularii rapide de capital, fertilitatea inechitatilor si intelepciunea pietii, valoarea creditelor si renuntarii la autonomie, etc.
     Au distrus economia. Au impus oligarhia. Au umilit populatia. Motivele sint clare.
     Dar cu educatia ce au avut? Nu puteau lasa in pace macar olimpiadele scolare.
     Pentru a surprinde manipularea care ne indruma sa regresam in numele "progresului"- am ales un caz in care efectele nocive ale "alinierii" sint mai greu de justificat.

Marturia unui fost elev
     Am fost implicat de copil in discutiile legate de initierea elevilor in matematica - prin teoria multimilor. Asta m-a facut sa devin atent la ce mi se intimpla in timp ce mi se explica ceva , sa ma distantez in mine insumi pentru a observa fiziologia perechii explicator-initiat. Am avut norocul sa traiesc acel sublim "pas in doi" pe care se bazeaza rezonanta formativa, calauzit de citiva dascali minunanti (Vasile Corduneanu, Vasile Tofan, Ioan Zenembisi).

      Aceste intilniri mi-au stirnit pasiunea pentru literatura, arta, filozofie, natura si umanism. M-au lansat pe drumul stiintei, incepind cu pregatirea olimpiadelor de matematica. Captivat cum eram de Camus, Dostoievski, Kafka, etc., nu as fi luptat ani de zile cu mii de probleme din gazete si culegeri - daca nu as fi vrut sa-i aduc profesorului de matematica un "trofeu", daca nu as fi vrut sa traim impreuna bucuria unui succes de echipa.

     In clasa a zecea, dupa ce am cistigat premiul trei la faza nationala, m-am pomenit in fata unui "baraj" pentru formarea echipei tarii pentru olimpiada internationala. Perplexitate de neuitat. Nu vazusem niciodata acel gen de probleme. Nu am stiut nici cum sa le incep !
      Am aflat ulterior explicatia acestei ciudatenii. Din cauza materiilor diferite, predate in diversele tari ale lumii, olimpiada internationala de matematica a elevilor nu poate depinde de un anumit esafodaj matematic. Se plaseaza la nivelul cunostintelor de baza (primitivelor gindirii)- mutind dificultatea in spatiul ingeniozitatii pure. Fiecare problema- cere creativitatea unui fondator de domeniu. Un fel de test de inteligenta- nu de cunoastere a castelului matematicii.

     Provocat, am inceput sa ma pregatesc intens, pentru ambele competitii. Am muncit mai mult decit ar fi trebuit. S-a produs o comutare fata de abordarea din primii ani, cind ma duceam din placere, pregatit sumar, bazindu-ma pe inspiratie. Culegeri axate pe materia de clasa 11-a (analiza, algebra). Si alte culegeri cu probleme "tip baraj" (pentru ca si "inventivitatea"... se poate antrena)
     Astfel dopat, m-am prezentat la faza nationala, in clasa 11-a (Brasov- 1976) dorind sa-mi iau revansa pentru barajul care ma umilise cu un an in urma. Numai ca, din motive pe care nu le-am inteles niciodata, nu erai admis la baraj decit daca luai o pozitie fruntasa la competitia pe materia scolara. Desi subiectele nu aveau nici o legatura! Ca si cum un sportiv, antrenat intens pentru saritura in lungime, nu e acceptat la concursul pentru care s-a pregatit... decit dupa ce ia un loc fruntas la 100 de metri garduri.

     Aceste reguli arbitrare au facut ca notarea incorecta a lucrarii mele sa ma loveasca cumplit. Investisem enorm in pregatirea pentru probleme "tip baraj" si iata ca nu mi se permitea sa imi arat forta. M-am prezentat la contestatie.
     Era primul meu contact cu un fenomen putin discutat la noi, care a ros probabil multe entuziasme si a frint multe chemari.
     Dupa atitia ani de meditatie, am inteles ceea ce nu aveam cum intui la 17 ani: calitatea gindirii (matematice) a cuiva nu este evaluabila- decit formal. Notele si clasamentele sint partial imprecise, inexpresive, arbitrare.

Evaluari ambigui
     Rezolvarea unei probleme este un proces creator complex si deschis, care se desfasoara in mai multe spatii: al cunostintelor utilizabile (teorie), al metodelor logice care cladesc sirul rationamentelor, al modelelor inspiratoare, si al euristicii (arta de a intui modul de a inainta in labirint- pornind de la ipoteze, pentru a ajunge in punctul in care e ascunsa concluzia.)
     Ce se poate nota la o corectare ? Pare simplu: faptul de a fi ajuns la raspuns, dupa o serie de pasi corecti si bine justificati. Dar nu e simplu ...

     Mai intii, in plan euristic. In fiecare punct, rezolvitorul poate continua in multe directii. Uneori are elemente pentru a intui calea oportuna , alteori este silit sa incerce, sa tatoneze, sa revina. Pentru unii pasi poate inainta prin deductie, alteori are nevoie de un salt creativ.
      Este perfect posibil ca doi rezolvitori care stapinesc la fel materia , logica si euristica sa aiba rezultate diferite, pentru ca au luat-o pe alt drum. Faptul e demonstrat de elevii care gasesc alte solutii decut aceea la care se astepta autorul problemei.
     Ce inseamna deci ca un rezolvitor care a cautat coerent, a intrat pe o cale care nu l-a scos la liman? Doar ca nu a fost sa fie... Spre norocul celui care a facut incercarea fericita.

     In planul folosirii teoriei apar alte dificultati. Fiecare se racordeaza la alta structura teoretica, la cea pe care si-a construit-o inauntru. Cel care stapineste o teorie avansata are mai putin de sarit ca sa ajunga de la intrebare intr-un punct de pe care se poate gasi raspunsul. E discutabil sa premiezi un elev pentru ca o problema s-a nimerit mai aproape de spatiul cunostintelor sale. Dar si sa nu apreciezi o cunostinta matematica vasta! Ca sa asiguri "echitatea" competitiei ar trebui sa uniformizezi universurile cognitive, sa impui manuale standard !

     In fine, in planul modelelor de rezolvare- situatia e si mai complicata. Cel care a facut foarte multe probleme- are sanse mari sa recunoasca o anume situatie, sa scoata din memorie un anumit artificiu. Se intimpla uneori ca un concurent sa recunoasca probleme similare cu cele pe care le-a facut, pregatindu-se. Nu inseamna ca este mai inteligent sau mai riguros decit acela care nu a mai intilnit probleme de genul respectiv. Eu insumi am cistigat un barajul pentru echipa Romaniei (Olimpiada studenteasca Ankara –1980), recunoscind toate cele 5 probleme propuse (e drept ca lucrasem enorm)! Am luat 76 de puncte din 80, in timp ce al doilea calificat (Gheorghe Nechita- eroul asasinat la revolutie) a obtinut jumatate. Ce a reflectat insa notarea noastra din acea zi? Sau la concursul de la Ankara, in care Dorel m-a depasit ?

     Sa consideram si fenomenul subtil al comunicarii intre cel ce redacteaza o solutie si cel ce corecteaza lucrarea. Cind joci rolul de Euler si Newton de 5 ori in 3 ore, nu ai timp sa-ti explici in detaliu rationamentele, intuitiile, strategia. Corectorul poate sau nu observa golurile in lantul demonstrativ, intui sau nu justificarile nescrise. Depinzi asadar de rezonanta cu el, nota va fi influentata de o (ne)potrivire cognitiva. Cind se practica corectura multipla, se produc expresive ciocniri de opinii in sinul comisiei de evaluare.

      In fine, sa adaugam nepotismul : elevi pregatiti in spiritul problemelor pe care le propun profesorii lor, corecturi partinitoare etc.

     Asdar, daca o privesti atent, obiectivitatea notarii lucrarilor de matematica devine ambigua. Este evident ca relativitatea poate fi diminuata , daca rezovitorul se explica pe larg si corectorii urmaresc explicatiile cu multa atentie. Asta cere insa timp, energie, disponibilitate, asumarea subiectivitatii ceruta de o interpretare profunda.
     Din pacate, veti gasi putini experti care sa admita problemele matematicii de concurs. Interesele de secta , intra in joc. Ar fi prea exigent pentru organizatorii acestor concursuri daca li s-ar cere sa selecteze probleme la care sa se poata aprecia si procesul de cautare, puncta rationamentele pertinente- chiar daca nu au dus la solutie si chiar daca nici nu conduc la ea. O astfel de preocupare- ar putea stimula cercetari interesante de epistemologie.

     Dar ce putem face daca devenim constienti de fenomen. Sa renuntam la clasificari pe care le stim discutabile ? Am descuraja participarea la niste competitii care, chiar imperfecte, provoaca emulatie. Am putea insa sa recunoastem limitele procesului de evaluare, trata problema cu atentie, finete, nuanta.
     Numai daca vrem sa scapam ca Pilat din Pont (strategii perfectionate in lumea moderna) putem apela la "grile de corectare". O solutie formal corecta, eliminind subiectivitatea intelegerii omului de catre om, conducind insa la evaluari inexpresive si arbitrare.

Rautati costisitoare
     Sa revenim la povestea mea... Eram la Brasov...1976...
     Contestatia s-a desfasurat tipic: o batalie cumplita pentru a arata comisiei justetea incercarilor, faptul ca nu intelesesera niste rationamente (mi-a fost acordat un premiu special pentru rezolvarea deosebita a unei probleme... pentru care nu-mi acordasera initial nici un punct).
     Am fost tratat cu o rautate si cu un cinism de neinteles ! Domnul Valentin Matrosenco (nu-l uit, dupa 30 de ani) – un individ extrem de arogant si agresiv- mi-a declarat din start ca lucrarea mea ii stricase digestia si ca nu voi scoate de la el nici un punct, orice am scris si orice as spune! Colegul sau (parca Chirita ii zicea), mai sfatos, m-a intrebat de ce ma tin de matematica la virsta la care ar trebui sa umblu dupa fete.
     A fost orbil. Dupa o ora de infruntare, mi-au marit nota la 15 puncte. Nu voiau sa mi-l acorde pe al 16-lea... cel care mi-ar fi permis sa intru in baraj. Ca nu cumva sa "ma strecor". Le-am explicat ca m-am pregatit intens pentru cealalta materie, ca nu vreau sa intru in echipa tarii ci doar in concursul de selectie. Am intrebat ce se pierde daca sint primit si pierd? Ce nu e in regula, in caz de cistig? M-au aruncat afara rizindu-mi in nas, cu o revoltatoare satisfactie.
      Nu am putut concura. Ma pregatisem degeaba. Foarte greu l-am stapinit pe profesorul meu din Piatra Neamt, care voia sa-i ia la bataie...

     Din pacate povestea s-a repetat, in clasa a 12-a ! Dupa inca un an de dubla pregatire, foarte intensa...
     Am participat intii la o tabara terminata cu un pre-baraj (la Busteni) cistigind un loc care-mi dadea dreptul sa particip direct la barajul final. Mi s-a recomandat chiar sa ma concentrez pe aceste probleme si sa nu ma mai prezint la olimpiada scolara. Am facut-o totusi, de dragul profesorului meu.
      La faza finala a olimpiadei scolare (Timisoara- 1977) am fost iar depunctat .. si am facut din nou contestatie. Mi-a fost urcata repde nota de la 7 la 13 puncte. Mi s-a spus insa sa nu ma mai zbat pentru cele 2 pe care le mai pretindeam, pentru ca oricum calificarea la baraj pe aceasta cale cerea 16 puncte iar eu sint deja calificat, de pre-selectia de la Busteni. Am renuntat la restul bataliei. A doua zi m-am prezentat la mult pregatitul concurs.
     Am fost anuntat ca : 1. Nu se mai primesc in baraj cei selectionati la Busteni 2. A fost coborit la 15 puncte baremul celor acceptati dinspre faza finala (adica exact cit ar fi trebuit sa obtin- daca nu ma lasam manipulat) .
      Nu am avut deci dreptul de a participa la concursul pentru formarea echipei Romaniei, dupa doi ani de munca de pregatire. Am ramas si azi cu vise din Sierpinski si Iaglom. Desi consumam pe atunci doze mari din Celine, Marquez si Nietsche- am fost lovit destul de dur. Investisem prea mult.
      Sper ca intuiti ce efect au avut astfel de "incurajari" asupra destinului multor tineri.

Explicatia ca solidaritate
     Am devenit tot mai sensibil la problema stimularii intelegerii, a rolului catalizator al dascalului in chimia reactilor cognitive.
     Privita prin aceasta prisma, instruirea practicata in cadrul facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Iasi m-a scandalizat.
      Mi-am sintetizat observatiile intr-un studiu numit "Estetica si dragoste in predarea electronicii" (pe care nu l-am putut prezenta ca lucrare de stat, din motive ce se pot banui).

     Am continuat insa pe drumul inceput.
     Ca inginer la Electronica Bucuresti am cerut si am obtinut mutiple insarcinari de formatie profesionala (redactare si sustinere de cursuri, organizarea centrului de pregatire etc). Am putut observa cu aceasta ocazie cit de greu este sa deschizi gustul pentru cunoastere unor oameni gata (de)formati, haituiti de preocuparile dure ale vietii.

     In paralel, am facut preparatii pentru pregatirea admiterii la facultate, folosind ocazia ca sa privesc perechea pedagogica dinspre polul profesorului. Am experimentat tehnici de explicare, moduri de a-mi intelege si incuraja partenerul, strategii psihologice care puteau micsora stresul suspendarii in necunoscut.
     Am invatat sa "uit" solutia, ca sa redescopar calea, impreuna cu celalalt. Am observat fascinat schimbarea miraculoasa a unor elevi cotati ca mediocri sau slabi- care au cistigat olimpiade -dupa citeva luni, in care am gindit impreuna. Nu avusesera posibilitatea sa danseze in pereche maestru-calfa. Nu se poate face asa ceva intr-o clasa in care sint ingramaditi 40 de elevi.

     Ma simteam tot mai revoltat de orientarea ipocrit- elitista a invatamintului romanesc, care producea doar virfuri si rebuturi. Emanciparea intelectuala a cit mai multor elevi - nu era scopul sistemului.
     In anul 1988, dupa ce am incercat fara succes publicarea unor explicatii estetice a unor capitole de electronica si matematica, am redactat o "Interventie "(un fel de manifest neo-iluminist) pe care am incercat-o sa o trimit in strainatate. Azi zimbesc citind-o.
      Dar inca ma fascineaza fenomenul misterios si esential al propagarii cunoasterii, baza metabolismului spiritual al comunitatii umane. Sint uimit de faptul ca un om poate ajuta pe un altul sa faca importante economii in eforturile depuse pentru a intelege. Si revoltat de tratarea ingrata a celor care fac cu maiestrie acest dificil serviciu.

     Urmind (la fara frecventa) cursurile facultatii de matematica din Bucuresti, am putut observa (in carti si la examene) abstractitatea nejustificata, rautatea si ingustimea sectara a invatamintului anti-iluminist. O matematica care nu-si propunea sa cucereasca, sa initieze, rezervata protejarii unui cerc inchis de pasionati.
      Revolutia si sprijinul domnului Laurentiu Panaitopol mi-a permis sa-mi prezint criticile despre predarea matematicii in Romania in a doua lucrare de stat ( iulie 1990) . Am facut o radiogarafie minutioasa a contagierii educatiei cu spirit dictatorial. Am propus trecerea pedagogiei de la viol la iubire. Am sustinut o reorganizare profunda a materiei, cu exemple de capitole si probleme vizind explicit stimularea intelectuala. Erau primele mele texte despre diferenta dintre a demonstra si a explica.

     Asadar- nu sint un nostalgic al traditiei pedagogice comuniste.

Emigrind din lac in put
     Dupa emigrarea in Canada, am reluat firul pasiunii mele. M-am angajat intii la o scoala publica, ca profesor de matematica- predind citorva clase a 11-a.
     Am pus la bataie tot farmecul de care dispun. Rezultat: absolut nul ! Nu-mi venea sa cred. Nu patisesm asa ceva, niciodata .
     Orice faceam, orice spuneam, oricum spuneam- nu reuseam sa trezesc nici un minut interesul nici unui elev. Ma urmareau placizi, plictisiti, usor amuzati, dar cu desavirsire ne-excitabili. Ma intrebau doar ce ar putea cistiga (material) folosind o anume cunostinta.
      A fosit un cosmar. O batalie cu morile de vint si cu ultimele iluzii despre occident.

     Consemnul era sa nu-i intreb nimic, niciodata (ca sa nu le produc stres). Trebuia sa aflu ce au inteles din ce le predam- doar dind lucrari scrise. In care ei, imi comunicau numai rezultatele finale. Nu-i invatase nimeni sa-si expliciteze rationamentele. M-am zbatut sa le explic ca am nevoie de rationamente, ca sa-i pot intelege si indruma pertinent. Mi-au reprosat ca le murdaresc lucrarile cu observatii si sugestii...
      La sedinta cu parintii, am fost rugat sa-i las in pace, pentru ca sint prea obositi dupa orele lucrate seara pe la magazine. Directorul era multumit daca era liniste in clasa. Nu m-a intrebat niciodata ce predau. Ma penaliza insa pentru modul in care (nu) pazeam vestiarele la intrarea si plecarea elevilor din scoala.

     Colegii mi-au sugerat intii politicos sa nu mai dau lucrari cu raspuns textual- ci sa folosesc grile. Mi-au aratat cum corecteaza ei in zece secunde, aplicind un sablon din anii trecuti pe subiecte din anii trecuti (mie imi lua o lucrare minim jumatate de ora, pe subiecte adaptate continuu). M-au amenintat apoi cu sanctiuni, daca nu ma conformez regulilor.
      Era normal sa isi apere "cuceririle sindicale" acesti jalnici merecenari. Sistemul de aici nu cere specializare pentru profesorii care predau pina in clasa a 12-a. Anul asta explici algebra, la anul muzica, daca asa cere norma. E invers ca la noi, unde sint trimisi la catedra experti de continut- nuli ca pedagogi. Aici facultatea "de educatie" formeaza experti in pedagogie , nuli in domeniile pe care le explica.
     Cum sa corecteze profund o lucrare, un om care a inteles matematica cu o saptamina inaintea elevilor lui? Cum sa predea altceva decit ce e scris in manuale?

      Nu am renuntat. Lucram noptile, ca sa pot corecta. Eram praf de obosela, nervi si dezamagire. Elevii nu au inceput sa coopereze pina cind nu le-am promis ca le pun puncte pe incercari, chiar daca nu ajung la rezultatul exact.
      La 17 ani, nu stiau ce inseamna rationament abstract , rigoare. Fusesera invatati sa arate ca figurile sint egale suprapunindu-le prin copiere cu hirtie transparenta. Nu intelegeau ce e aia "demonstratie" a ceva ce se vede cu aproximare. Nu puteau simplifica 3a / 3b fara a sti cine este a si b, fara a tropoti pe clapele calculatoarelor.
      Manualele vadeau un interes nul pentru formarea inteligentei si profunzimii prin matematica.
      Cazusem din lac in put. Era mai rau decit matematica romaneasca de competitie, cu toate excesele ei. O "matematica de masa", marunt-pragmatica pina la totala desfigurare, aplicare repetitiva a unor retete, in exercitii banale. Nu ma gindisem ca poate fi folosita si prezentata astfel. Se pot sparge nuci cu o statui de mare valoare.

      Am fost chemat la comisia scolara, pentru a da examen de validare in sistem. Am aratat celor trei cucoane "experte" care ma priveau intrigate, ca manualele lor sint o crima, care nu poate produce decit deformarea gindirii elevilor, tradind spiritul matematicii intr-un mod care ii face sigur pe Pitagora, Euler, etc. sa se rasuceasca in mormint.
      Rezultatul pledoariei mele? Cred ca sint singurul roman emigrat care nu a trecut acest examen formal, pentru ca mi-a pasat de modul in care se preda matematica mai mult decit de nevoia de a gasi o prima slujba.

      La sfirsitul anului a venit examenul de diploma pentru sfirsitul scolii de 11 ani (obligatorii). Am corectat lucrarile elevilor mei asa cum am promis, tinind cont de pertinenta demersului.
      Am fost chemat la director si rugat sa schimb toate notele, sa pun la ficare din cele 25 de exercitii (nu existau probleme...) 4 puncte daca raspunsul numeric este exact si 0 daca nu. Am refuzat, explicind de ce. "Aveti drepatate probabil"- mi-a zis calm directorul... dar calculatorul de la comisia scolara are un program care nu admite decit 0 sau 4 puncte pentru fiecare subiect.
      Nu m-am conformat lor ci constiintei mele profesionale. Nu stiu ce au facut cu calculatorul neintelegator...
      Nu m-au mai chemat niciodata. Cariera mea de pedagog canadian se incheiase. Eram neavenit. Am renuntat . Nu poti revela calea regala a incursiunii matematice in cunoastere, cautare si comunicare- unor tineri care au totul alte nevoi si obiceiuri.
      Am incercat sa reperez centrele in care se facea matematica de concurs. Surpriza: nu exista "olimpiada" in sensul de la noi (ca fenomen de masa, legat de instruirea scolara, cu etape locale, zonale si finale). Doar o proba cu subiecte gen "baraj", la care se prezentau citiva pasionati.
Am propus subiecte si am analizat lucrarile cistigatorilor (chinezi, rusi etc). Erau de buna calitate, se vedea ce eficace e pescuitul de creier prin emigrare.

      Din lac in put!
      In locul elitismului sadic, a descurajarii celor ramasi in urma, a "selectiei naturale" facute cu trufie si cruzime, gaseam un dispret ambalat perfid in dragalasenii. Elevii slabi sint indemnati sa fie fericiti, in prostia lor, anesteziati in gindire pozitiva (pe buletinul final nu scria "reusit" sau "picat" ci : "reusit" si "care va reusi data viitoare"). Ai nostri ii intimidau. Canadienii ii "menajeaza". Daca nu vrei sa ridici "ne-chematii", biciul si jignirea... nu sint necesare. Mediocrul invata ca este minunat sa fii mediocru, se te simti acasa intr-un ocean de mediocritate. Elevii mai buni se rusineaza chiar sa iasa in evidenta.
      Cei citiva cu apucaturi rebele studioase, sau care au acasa un mediu intelectual stimulant (si banii pentru a evita scolile publice) invata sa-si vada de drumul lor, desprinzindu-se de prostime, evitind s-o stirneasca.
      Un sistem educativ in armonie cu cel socio-economic. Masele au alte nevoi.

Adoptarea modelor degenerate
      Invatamintul comunist nu epuizase deci patologia fenomenului educational. Cel din Canada are tare complementare. Nu pot descrie aici josnicia sa dulceag- coroziva , modul in care rezolva comanda politica a segregarii intelectuale. Nu stii ce e mai nociv: sa descurajezi sadic emanciparea sau sa raspindesti amabil mediocritatea.

      Am pierdut citiva ani pentru a analiza minutios fenomenul explicatiei in teza mea de doctorat, (http://www.iro.umontreal.ca/~rosca/index.htm). Un studiu interdisciplinar, pe care nu l-am putut intreprinde intr-o facultate de matematica sau electronica –datorita dispretului expertilor "tehnici" fata de "pedagogi".
      Asa ca am trecut prin furcile unui doctorat "umanist", extrem de penibil- datorita navigarii in contra-curent fata de "paradigmele" care defineau ideile corecte. Contestind metodologia de cerctetare si criticind epistemologia "stiintelor" educatiei. Incercind sa relev importanta "pasului in doi", sa pun in valoare experienta romaneasca, intr-un moment in care se trecea masiv spre educatia livrata la cutie iar pedagogii romani... isi renegau traditiile.

      Emanciparea post-comunista ar fi putut lua ce e mai bun din cele doua sisteme si elimina ce e rau. A facut insa exact pe dos. A combinat agresarea si intimidarea elevilor cu formalizarea predarii si evaluarii. Preparatiile au devenit vamuiri de catre profesori care nu pot trai din salar.
      Ce ne-a mai adus libertatea? Emigrarea profesorilor si elevilor buni (alternativa fiind de a lucra undeva la tara, pentru 100 de dolari pe luna). Imbecilizarea majoritatii elevilor. In timp ce mari maestri ca Titu Andreescu si Bogdan Enescu super-doteaza generatii de americani , sau de viitori americani.... Cultivarea talentelor in functie de cerere, pentru un export de creier care nu aduce Romaniei nimic.

      Sa notam si introducerea examinarii de tip grila, barbarie cu pretentii de modernitate, aplicarea in invatamint a viziunii neo-mercantile. Aceeasi val care face azi economii, degradind toate serviciile, pentru a maximiza profiturile.
      Urmeaza "modernizarea tehnologica" - ocazie de a deplasa fondurile destinate educatiei in buzunarele citorva firme care vind calculatoare sau "soft pedagogic". Am fost si eu invitat sa "implementez solutii" in niste tari obligate de clauze secrete sa cumpere scump "cunoastere canadiana" din fonduri de "ajutor"... oferite de Canada. Am refuzat aceasta scirboasa piine dulce.
      Ca cercetator si arhitect de sisteme de tele-instruire, fac zilnic analiza si critica inselaciunii numita "informatizarea educatiei". Am incercat sa trag semnale de alarma.
      Dar nimic nu poate stavili colonizarea Romaniei.

Olimpiada mondializata
      Cum credeti ca s-a rezolvat situatia semnalata la inceputul acestui text? Separind in sfirsit concursul pentru echipa tarii de olimpiada scolara, lasata in pace?
      Nici pomeneala. S-a adoptat o solutie mai rea decit cea pe care o criticasem eu in 1990. S-a gasit calea din lac in put... si pentru olimpiadele scolare! Odinioara la ele se prezentau clase intregi. Mergeti acum sa vedeti citi amatori mai sint.

      Au fost introduse probleme gen "baraj", chiar din primele faze. In locul unor subiecte mai firesti au fost introduse probleme tot mai neverosimile. Corectate desigur, cu grila.
      De ce trebuia "racordata" olimpiada nationala la cel mai mare numitor comun al curriculum-urilor din toata lumea ? De ce s-a introdus o proba de sarit garduri in concursul de saritura in lungime? De ce au fost pusi profesorii in pozitia de a nu-si mai putea pregati elevii buni, pentru ca olimpiada nu mai reflecta ce se preda la scoala?
      Pentru "intregrare" ! Dorinta de a trimite in occident citiva flacai geniali, asi in colorarea hartilor si rezolvarea ecuatiilor diofantice- justifica compromiterea piramidei intelegerii matematicii de catre restul populatiei scolare. De ce sa se bucure elevii sirguinciosi din toate scolile de mici sucese la faza locala? De ce sa se bucure cei talentati, de victorii la cea judeteana? De ce sa fie scosi in evidenta la faza finala cei care au inteles profund materia ? Cind toti pot fi alungati de probleme care pregatesc copiii minune ce vor forma echipa (parasirii) tarii.

      Si nimeni nu spune nimic. Complicitatea pasivitatii. Obedienti, profesorii accepta sa corecteze cu grile. Desi stiu ca isi bat joc de tinerii care inca mai pun suflet. Nu mai misca in front, aparind calitatea invatamintului, nici macar cit o faceau pe timpul dictaturii. Au alte preocupari. A trecut vremea naivitatilor. Ce e mai simplu, mai ieftin, e mai bine.

Inlocuitorii perechii explicative
      In cazul educatiei, a intra in rind cu lumea poate inseamna a devolua..Cum sa reziste ritualul educatiei generoase, intr-o lume care zeifica individualismul si impune goana dupa cistig maxim, cu efort minim?
      Cel ce explica bine, consuma multa energie. Efectele educatiei nu se vad imediat. Nimeni nu poate preciza cind se culege recolta si care e contribuitia fiecarei seminte educationale. Deci nu exista, din pacate, masura meritului care sa inchida bucla. Dascalii care "sfiintesc locul", au alte motivatii si satisfactii.
      Competitia si piata pot regla multe, dar nu vor stimula niciodata explicarea generoasa. Dimpotriva. Nimeni nu are interes sa se explice clar, caci isi avantajeaza competitorii, isi demasca limitele si diminueaza dependenta altora fata de el.

      Societatile exacerbind egoismul au nevoie de formalizarea educatiei, trebuie sa instrumenteze procesul- incit sa se asigure ca niste profesorii mediocri si indiferenti livreaza cantitatea normata de "lapte pedagogic igienizat" conform standardului X unor elevi care il beau cu indiferenta, dovedind ingurgitarea- prin trecerea testelor Y. Sistemele actuale de educatie pleaca de la un postulat nemarturisit : replicarea "resurselor pedagogice" si atutomatizarea instruirii sint o adaptare la realitatea disparitiei placerii de a educa si de a fi educat. E nevoie de instrumente sofisticate pentru ca pseudo-profesorii sa educe pseudo-elevi. O solutie care face sens in sistemul care a produs-o.
      De ce adopta Romania forme de educatie atrofiata, in loc sa incerce sa-si valorifice traditia pedagogica? Poate pentru ca Tranzitia a produs deja elevii si profesorii ce au nevoie de calculatoare pentru a comunica?