Cei obisnuiti cu teoria sistemelor (mecanice, cibernetice, informatice, biologice, cognitive, sociale etc) stiu ca intregul e mai mult decit suma partilor lui. El are un metabolism global, ireductibil la structura "componentelor"- dar depinzind de ea si influentind-o. Relatiile dintre "parti" determina comportamentul intregului inglobant, ii dau sensul unitar. Se ajunge la un "Unu" care integreaza "unuri" pe o scara de agregari succesive: materiale (particule sub-atomice-atomi-molecule-celule-tesuturi-indivizi- specii ) sau conceptuale (semn- cuvint- propozitie- mesaj -teorie etc).

      Problema raportului intreg-parte, a observarii existentelor coagulate pe mai multe nivele- este cruciala in multe domenii (fizica, chimie, biologie, matematica, filozofie, etc). Amintesc (ca exemplu) lucrarile biologului Francisco Varela, dedicate intelegerii dublei organizari "autopoietice" (auto-organizarea fiind o calitate esentiala a sistemelor vii). Laureatul premiului Nobel a semnalat ca nu stim raspunsul la intrebarea majora: cum functioneaza interferenta metabolismului celulei cu a organismului din care face parte?

      Problema existentei duale se pune si in perechea individ –societate. Doar ca, rolurile s-au schimbat: acum, sintem noi "partea". Cum constiinta opereaza la nivel individual, avem tendinta de a desconsidera realitatea metabolismului social (la fel cum nu ne framinta fiziologia celulelor noastre), neglijindu-i caracterul sistemic- pentru ca nu e condus de o constiinta specifica (a speciei- ca unitate). Dar o facem pe pielea noastra. Asa cum putem fi uzati/surpati de boala/ cancerul ce ne ataca celulele, sintem rosi/ distrusi si de cancerul sistemului care ne inglobeaza.

      Ne place sau nu, vrem sau nu sa-i observam sau modificam fiziologia globala, credem sau nu ca e manevrat de anumite cercuri de putere- traim intr-un sistem. Din ce in ce mai sudat, mai inchegat, mai putin dependent de indivizii care-l compun, mai capabil sa le impuna adaptarea la el, sa ii transforme in celule aservite fiziologiei sale. Individul e tot mai prins in metabolismul socio-economico-politico-cultural, tot mai determinat de rolul sau in masinarie, tot mai putin liber sa-si aleaga un spatiu integrant- potrivit personalitatii sale.
     Progresul tehnic intareste aceasta "unitate", ne conduce de la marea de existente slab corelate la marele musuroi integrat. Comunicatiile (televiziune etc) produc nemilos osmoza uniformizatoare, pe principiul vaselor capilare. Sistemul se cladeste, pe socoteala indivizilor- carora le reduce autonomia.
     O data cu profunzimea coagularii, creste si scara ei. Nu fara convulsii. A se vedea ciocnirea dintre unda "mondializarii" si coagularile nationale, sau cu cele care incheaga mici comunitati. Un fel de concurenta pe verticala, intre nivele de agregare nearmonizate, fiecare incercind sa-si impuna metabolismul celorlalte, sa le satelizeze. Ultimul, fara scapare, fiind individul... singurul dotat cu constiinta. Iata o garantie de alienare....

      Pentru cei care se straduie sa inteleaga si sa schimbe regulile cadrului socio-economico-politico-cultural este esentiala sesizarea caracterul sistemic al problemei. Izolind o zona, urmarind doar unele aspecte, scrutind doar o etapa a fenomenelor longitudinale- se trag concluzii arbitrare, dupa o cascada de speculatii mai mult sau mai putin insiprate si persuasive.

      Dar este posibil sa se faca altfel? Se mai poate cauta un model operational al globalitatii- sau constiinta noastra e paralizata in labirintul creat de expansiunea economica si intelectuala? Formularea fertila a acestei intrebari ar trebui sa declanseze studii serioase de epistemologie, ridicind adevarata stiinta a politicii pe baza unui aparat intelectual innnoit. Sintem insa departe de punerea ei!

      Probabil ca practicienii si "analistii" politici stiu (sau intuiesc) aceasta situatie, atunci cind se preteaza la jocul "tezelor", "doctrinelor", "ideologiilor" si "programelor"- despre organizarea societatii. Niste exercitii dubioase, bazate pe simplisme sustinte prin propaganda, in numele carora cuceresc puterea si privilegiile aferente. Nu intimplator, desi ne indreptam vizibil catre o infundatura, "calauzele" nu semnaleaza criza toretica a politicii si nu reclama lansarea unui masiv efort intelectual - in cautarea unor iesiri spre altceva.

      Din pacate, contestatarii sistemului (oameni nemultumiti de rolul lor ingrat sau - mai rar- de degradarea fiziologiei generale) esueaza si ei in simplism, concentrindu-se pe studiul recoltelor - nu a semintelor. Ei se condamna la sterilitate, plasindu-se in spatiul efectelor- din incapacitatea de a intelge lumea cauzelor (radacinilor)- tot mai obscura, tot mai putin inteligibila. Critica just - dar nu propun solutii, sau pretind ca au gasit o "formula"- stabilita la fel de arbitrar ca "tezele" pe care vor sa le inlocuiasca.

      Ne ciocnim de un paradox.
     Daca se face o revolutie (schimbare radicala, brusca, profunda, operatie), sistemul- pacient moare in sala de operatie- si lasa in aer celulele umane, care vor pieri din cauza dependentelor. Este sindromul revolutiilor cu efecte dezastruoase- nereusite capitalizate imediat de profitorii sistemelor "de neinlocuit". Capusa stie ca trebuie sa se aseze in inima, nu pe un deget, sa organizeze sistemul astfel incit eliminarea ei sa intrerupa o functie vitala.
      In schimb, daca se incearca o "reforma" (transformare progresiva, "tratament medicamentos") logica intrinseca a functionarii sistemului va invinge presiunea marginala a schimbarii, deturnind-o. Fara a schimba esenta organizarii strimbe, revolta controlata va aduce doar corecturi care ii maresc rezistenta.
      Pe masura ce se acumuleaza experienta esecurilor miscarilor "revolutionare" si "reformatoare"- rindurile celor ce doresc o schimbare generala, se subtiaza. Indivizii sufocati de actuala fiziologie dar convinsi ca nu exista alternativa- nu mai spera sa respire alt aer: resemnindu-se, marginalizindu-se, sinucigindu-se, sau... iubind Sistemul (vezi ultima pagina din "1984"- o incursiune cruda in "necesitatea inteleasa ").

      De aceea "anarhistii" sint tot mai usor de contracarat de propagandistii "continuitatii si stabilitatii". Iar societatea e supusa logicii Sistemului, ca fata de o lege a naturii.

      Omul e prins in chinga rolului lui, devine o piesa. Iese din istorie. Moare. Nu e nevoie de un cataclism atomic. E suficent sa devenim toti celulele supuse ale unui oragnism urias.
      Cind statul mondial tehnologizat va fi realizat- nu vom mai avea nici o alternativa, nici o scapare. Sistemul ne va urmari fiecare miscare, pentru a nu ne permite sa ne derobam de la executarea functiilor alocate. Ne va controla pentru a sesiza la timp eventualele tentative de nesupunere, vazute (logic) ca agresiuni. Nu e o "crima" deja sa nu-ti platesti taxele, sa nu-ti dai amprentele, sa nu te lasi recenzat, masurat, convocat, inrolat, verificat, educat, etc.?

      Nu mai avem unde si cum evada. Sintem sclavii pinzei de paianjen. Fara solutii rapide. Ce putem face pentru ca macar urmasii nostri sa nu fie inchisi in acesta masinarie cumplita (descrisa perfect de Orwell) - pe care locatarii statului comunist au putut-o intelege profund?
      Nu stiu. Nu cred ca stie cineva. Sper sa existe iesire- si asta imi ajunge.
      Dar nu o vad asezata pe bazele conceptuale (analitice) actuale – care fac corp comun cu sistemul care le-a generat ! Caramizile judecatii noastre domesticite nu pot decit sa-si reproduca sursa, sint amprenta (saminta) Sistemului in spiritul nostru, labirintul instalat fiecaruia, usa aceea de care vorbeste Kafka in sinistra nuvela "In fata legii" !
     Doar daca ne eliberam de modul de a gindi indus de Sistemul actual, ne vom putea imagina altul, si vom putea gasi si solutii pentru implementarea sa.

      Trebuie citit atent "1984". Pentru a impiedica revolta, Stapinii elimina din limbaj termenii in care poate fi formulata, golesc gindirea de conceptele care o pot exprima. Asadar, pentru a face posibila o rasturnare a regulilor jocului, trebuie intii realizata o revolutie in spatiul conceptelor si metodelor noastre de modelare a lumii.
      Matematica cuprinde exemple superbe de probleme care au fost rezolvate, dupa sute de ani de esec, prin inventarea unor spatii complet noi- in care a fost proiectat (tradus, luminat, revelat) sensul vechilor intrebari. Chimia procedeaza altfel decit alchimia. Medicina dispune de instrumente pe care vracii nu le visau. Cunoscind codul genetic, poti trata altfel problema reproducerii, decit folosind mitul berzei.
      Teoria politica are nevoie de primitive noi –altfel bate pasul pe loc, spre marea bucurie a celor ce profita de impotmolirea cautatorilor sterili.

      Nu neg rolul important al oamenilor de actiune, care incearca sa frineze degenerarea Masinariei sau al ginditorilor- care demasca manipularile. Ei cistiga timp, amina deznodamintul. Dar daca nu sint dublati de reformatori (revolutionari, creatori, anarhisti) ai universului intelectual – luptatorii si analistii nu vor putea evita esuarea in zadarnicie. Nihilismul, scepticismul si conformismul vor inmorminta o dorinta de libertate careia nici macar nu i se va mai intelege sensul. Ce mai stie gaina de curte despre trairile strabunicei sale salbatice? Farfuria de graunte pusa regulat in fata- transforma aripile in moft. Pot fi atrofiate si aripile constiintei?

      Nu avem cum sa ne eliberam afara daca nu realizam ca problema infrumusetarii conditiei sociale a omului se confrunta cu o complexitate sistemica si reclama o revolutie conceptuala, o rasturnare a modului nostru de a aborda problema politica.
     Clasica interpelare " Esti nemultumit, dar ce s-ar putea face altfel?- ne dezarmeaza- nu datorita justetei- ci a absurditatii ei inparabile!
     Sigur ca s-ar putea altfel, ba chiar in milioane de feluri ! Unele imaginabile deja, altele mai tirziu, alteori niciodata - limitele spatiului nostru conceptual depinzind de sistemul in care se formeaza. Nu intimplator, lucruri declarate "imposibile" azi devin "evidente" miine, in urma unei schimbari a Sistemului.
     Daca ne eliberam de "primitivele" induse de experienta, ne putem imagina o multitudine de organizari ale societatii si de strategii prin care sa poata fi atinse, toate plauzibile (poate chiar in functiune pe cine stie ce planeta). Implementarea respectivelor modele, ciocnindu-se de inertia Sistemului va conduce insa la esuarea "utopiei"- pentru ca "noul" nu are energia creativa de a inlocui ecologic "vechiul".

      Ca sa gasim solutia pentru evolutia fasta a metabolismului sistemului, trebuie deci sa gasim intii solutia pentru modelarea fasta a problemei.
      E un drum dificil, pe muchia de cutit care desparte sensul de abisul zadarniciei. Dar nu prea mai avem alternativa. Sistemul ne inghite. Asaltati de infinitul din afara nu ne mai ramine decit sa punem in valoare infinitul dinauntru. Pina cind se trece la castrarea spirituala, pentru linistirea ultimelor zvicniri. Sa contra-atacam acum, plamadind un model eliberator al societatii, un teritoriu liber- infiintat in sistemul constiintei noastre.