Sintem prinsi intr-un sistem tot mai sudat, un fel de fiinta gigantica care lasa tot mai putina libertate individului-celula. Trebuie sa alegem si sa jucam un rol de pe lista celor disponibile, nu putem schimba regulile jocului sau scapa de el. Caile de evaziune sint tot mai putine, mai iluzorii. Pina si solutia emigrarii dintr-un stat al carui metabolism ne sufoca va fi anulata de mondializare (trecerea la un stat unic, in care va fi raspindit uniform "modul corect" de functionare a omului-piesa). Nu ne va mai ramine decit: supunerea (vezi ultima pagina din "1984"), alienarea (uitarea setei de emancipare, evadarea din realitate- intr-un spatiu virtual ), revolutia (darimarea unui sistem functional pentru a instala altul- despre care ne imaginam ca ar fi mai bun), individualismul steril, anarhia... sau sinuciderea.
   Se pune tot mai acut problema echilibrului fiintei, sfisiata intre cerintele realitatii sociale si de nevoile de adevar, dreptate, bine si frumos (tot mai macinate de relativizare), Zbuciumindu-se in triunghiul "a face, a spune, a crede" fiecare va gasi o solutie limitata si instabila (evolutiva) in functie de (taria de) caracater si de permisivitatea contextului. Ne vom pomeni intr-un labirint axiologic. Pentru a nu ne rataci cu desavirsire, va trebui ca principiile moralitatii sa poata ordona bogatia de formule, nuante si categorii.

   1. Vom avea, de exemplu, pe aceia care reusesc (pentru ca sint puternici sau pentru ca au norocul unui cadru mai putind deformant) sa faca, sa creada si sa spuna ce e drept, bun, frumos sau adevarat. Cinste lor, sau invidie norocului lor.

   2. Apoi, exista cei care spun si cred ce e drept dar sint siliti sa faca (des, ocazional, partial) invers decit spun si cred. Nu e vorba de farisei ci de oameni care sint (sau se cred) fara iesire, aflati intr-o situatie tragica si suferind pentru asta. Nu poti cere cuiva care crede in dreptate si solidaritate sa stea la o parte, ramanind fara nimic- atunci cind toti cei din jur se arunca salbatec pe impartirea unei prazi de care depinde supravietuirea. Si nici nu e bine sa-l condamni pe resemnatul in fapte pentru ca predica si crede in continuare ca e rau ceea ce se simte silit sa faca. Atita timp cit nu se lasa corupt si inauntru, el poate oricind (cind presiunea slabeste sau caracterul se intareste), reveni pe pozitia 1.

   3. Vin la rind cei care cred si fac drept - dar spun invers, aliniindu-se (mai mult sau mai putin zgomotos) propagandei la moda, doar pentru a pacali sistemul (vestitul : "a face bine dinauntru "). Nu e usor de judecat tragedia celui ce adopta o astfel de strategie - riscind prabusirea interioara si oprobiul exterior. Faptul ca face Bine pentru ca respectivul crede in el, poate justifica (scuza) colaborationismul declarativ. Iar sustinerea constienta a unor idei false (nocive) e usor reversibila.

    4. O categorie care scoate in evidenta finetea problemei este a celor care fac si spun drept atit cit e necesar pentru a-si atinge scopuri ascunse nedrepte, o strategie a unui "homo homini lupus" parsiv. Observind imoralitatea de fond a acestei atitudini, putem sa o apreciem totusi fata de cele in care omul rau face rau (dam pesste latura pragmatica a moralei...).

   5. Legat de categoria precedenta, sa semnalam si cazurile - mai rare, dar extrem de sugestive pentru potentialul de paradoxalitate si confuzie a problemei - cind cineva e obligat accidental sa faca ceva drept, desi spune si crede invers... devenind eventual eroul unei cauze pe care o detesta.

    6. Mult mai raspinditi sint demagogii clasici - care vorbesc drept, dar cred si fac invers. Din pacate, judecarea lor lasa loc confuziilor cu alte categorii. Fiind foarte greu sa stii ce crede cineva, poti sa-l judeci doar pentru divortul dintre vorbe si fapte, sperind ca nu apartine categoriei 2 (sau respingind legitimitatea unei credinte in bine infirmata de fapte). O astfel de intransigenta se opune privirii tolerante, care va saluta sustinerea teoretica (sincera) a Binelui, in ciuda divortului dintre idei si actiuni.

   7. Sa-i amintim si pe cei care cred drept dar se considera siliti, si sa faca si sa spuna invers - ca sa "treaca puntea". Sistemele bazate pe consens obligatoriu imping la astfel de schizofrenii. Poti sa-i acuzi, dar si sa-i plingi mai mult pe acesti prizonieri decit pe fratii lor care fac pe dos fata de ce simt, dar pot macar spune ce simt (categoria 2).

    8. La polul opus al coerentei in Bine gasim coeranta in Rau: oameni care cred, spun si fac nedreptatea, in numele luptei pentru supravietuire - ridicata la nivel de valoare (credinta). Mai nocivi decit demagogii (vezi pragmatica moralei) dar mai corecti ca ei pentru ca nu mint (vezi morala ca principiu) - si oamenii din aceasta categorie, aparent usor analizabila, creeaza probleme judecatii morale.

   Sa ne bucuram, sa ne intristam, sa ne revoltam, sa ne resemnam sau sa ne miram de complicatiile traite in triunghiul: "a face"-"a spune"- "a crede", care impun profunzime, complexitate si plasticitate unui "a fi" - pe care, poate, l-am fi dorit simplu, primitiv, candid, neproblematic?

   Tratarea acestor nuante este critica, daca se incearca judecarea unei epoci bazate pe procese de compromitere in lant/masa, cum a fost comunismul si tranzitia (sa nu uitam fenomenul Pitesti).
   Numai intelegind posturile ambigue si atitudinile contradictorii- vom putea para tactica solidarizarii vinovatilor partiali - de toate categoriile - opunindu-i solidarizarea victimelor partiale - din toate categoriile.
   Numai rafinind spectrul moralitatii putem invita un om sa-si foloseasca partea lui buna... impotriva partii lui rele. Altfel, linia frontului nu va intra inauntrul fiecaruia.