Scrisoare deschisă către "diaspora"

 

          După primele 24 de ore, evoluţia semnăturilor pe petiţia īmpotriva legii 217- neconstituţionale, antidemocratice, antilibertare şi antinaţionale: 

http://www.petitieonline.com/legea_217_nu_este_constituionala   (explicaţii la :
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale-2015-8),  mă īndeamnă la această provocare.

Constat puţinătatea reacţiilor din locurile īn care s-au aşezat  masiv "căpşunarii" şi alte categorii de "diasporeni", plecaţi pentru mai mult sau mai puţin timp spre o viaţă mai bună (Italia, Spania, etc.)- īn comparaţie cu atitudinea romānilor rămaşi acasă şi vocile iţite din zonele unde am avut o vreme "exil anticomunist" (SUA, Canada, Anglia, etc).  Acesta īntīmplare e o părticică dintr-un fenomen care poate avea diverse continuări şi explicaţii. Dar cred că putem agrega numeroase observaţii de acest gen, prin raţionamente rezonabile, trăgīnd concluzii īngrijorătoare privind raportul "diasporei" romāneşti cu destinul ţării la care se raportează- relaţie care pendulează tragic īntre īmpletire şi conflict de interese.  Am trăit suficient condiţia de romān emigrat şi am dialogat suficient cu alţii aflaţi īn aceeaşi situaţie ca să pot spune unor lucruri pe nume, īn cunoştinţă de cauză. 

 

          Cu rădăcinile tăiate, umblīnd pe coclauri străine după integrări (şi de suflet) iluzorii, emigrantul (romān) e victima continuă a dezrădăcinării sale. Mai ales prima generaţie, nu are cum să-şi īncropească din mers o nouă temelie existenţială, căci procesele fiinţării īşi au calendarul lor, aşa că lupta pragmatică pentru adaptare la context e īnsoţită de frustrări, alienare, nostalgii. De-abia urmaşii celor aruncaţi pe sol străin (dacă părinţii lor nu-i expun prea mult la fostul "acasă") pot cultiva alt etos, dezvoltīnd un modus vivendi adecvat- local sau delocalizat. Se plămădesc astfel, tragic, conştiinţe duale/dedublate/ chinuite/schizoide, care īncearcă să rămīnă romāneşti la distanţă (practicīnd un sentimentalism individualist neputincios şi tīnjind fără succes la modelul de portabilitate solidară a evreilor) sau să scape de această condiţionare (asimilindu-se resemnat sau definindu-se itinerant -după modelul nerecunoscut explicit al ţiganilor). 

          Acest zbucium al neo-băjenarilor īntru regăsirea unui echilibru semnificant este firesc şi poate să stīrnească empatie/milă celor care ştiu ce patologie socio-politică nemiloasă a obligat atīţia romāni să-şi părăsească ţara/casa/spaţiul vital. Este crucial că nici cei rămaşi acasă nu se pot īmplini sănătos, ceea ce taie pofta/calea de īntoarcere, atunci cīnd pribeagul/evadatul vede că nu e bine nici afară, departe. Dar despre asta am vorbit şi voi mai vorbi altă dată.  Ceea ce vreau să relev aici este că a apărut o categorie numeroasă de romāni mutanţi, cu interese specifice posturii lor nomade, care nu se mai suprapun cu cele ale romānilor rămaşi īnfipţi/prinşi īn glie. Siliţi să suporte vicisitudinile vieţuirii pe teren străin (instabilitate, izolare, discriminare, xenofobie, etc.) aceştia au motive să susţină  agenda estompării specificităţilor locale, naţionalismelor, identităţilor comunitare puternice- sperīnd că mondializarea şi cosmopolitismul, impuse de corectitudinea politică la putere, le va uşura integrarea īn societăţile īn care nu se simt īncă admişi pe deplin.  Nu ştiu dacă adeziunea lor interesată la combaterea "xenofobiei" ar merge pīnă la a susţine implantarea a cīt mai mulţi şi mai exotici străini īn Romānia (evrei, arabi, asiatici, negri,  etc.). Poate că, īntorşi acasă, ar practica un dublu standard. Dar de acolo de unde sīnt, pot fi atraşi de propaganda pentru deschiderea Romāniei către exterioritate, căci ei se lovesc acolo de unii care ar vrea să nu le sosească prea mulţi musafiri, care să le distrugă continuitatea culturală.   Spus pe scurt , romānii īn deplasare au interese opuse celor rămaşi acasă, īn problema identităţii/ coerenţei/omogenităţii naţionale.

  

          Domnul Cristian Diaconescu a punctat pregnant acest aspect īn intervenţia sa din emisiunea "Jocuri de putere" de pe 5 august 2015, după ce a relatat modul īn care cīţiva evrei au impus īntregii Europe o agendă din care face parte legea 217/2015- īn numele combaterii xenofobiei. La observaţia mea privind modul nedemocratic īn care politicienii romāni ne-au potcovit cu această lege nocivă, trimisă lor īn plic, el a replicat că, dacă ar fi fost consultaţi romānii, ar fi votat-o majoritar, pentru că sīnt interesaţi de combaterea obstacolelor care le deranjează descurcarea prin lume. Să trecem peste faptul că re-legitimarea sentinţelor justiţiei criminale comuniste contra "fasciştilor şi legionarilor" şi paralizarea denunţării genocidului antiromānesc nu foloseşte de fapt celor care vor să muncească, īntreprindă, cerşească, fure sau studieze oriunde- fără impedimente etnice/naţionale. Şi apoi peste postura contradictorie a romānilor locali, care -pe de o parte- visează să se aşeze nestingheriţi peste alţii, dar -pe de alta- nu ar vrea probabil să se aşeze nestingheriţi alţii peste ei (de exemplu, luīndu-le pămīnturile, după ce le-au luat fabricile, băncile, resursele, etc). Teza domnului Diaconescu este remarcabilă īn esenţă: diaspora are nevoie de combaterea naţionalismelor!  Dacă e aşa, fenomenul diasporei (care deja goleşte ţara de inteligenţă şi energie şi a contribuit la creşterea preţurilor şi stingerea specificităţii) poate deveni un factor de disoluţie naţională, lucrīnd pentru o agendă interesat cosmopolită, tocmai īn momentul īn care Romānia are nevoie de spirit naţional ca să se păzească de paraziţi şi satelizare. Ca să poată cei plecaţi (sau care visează să plece) opera nestingherit īn alte părţi (cumpăra pămīnt, ocupa posturi, etc) ei sīnt chemaţi să susţină penetrarea inechitabilă a străinilor, īntr-o Romānie părăsită de foştii ei fii. Pe care cei ce i-au alungat vor să-i folosească internaţionalist. 

Relaţia adīncă dintre  identitate şi autonomie naţională face ca pierderea coerenţei comunitare să deschidă  poarta aservirii economice, uşurīnd sarcina paraziţilor exteriori ai cetăţii rămase fără ziduri, fără protecţie, fără anticorpi. Cetăţenii statului deznaţionalizat sīnt o pradă uşoară pentru neocolonialism, care şi-a perfectat istoric mijloacele de a exploata o populaţie locală dezorientată domesticitor, colaborīnd cu oligarhia internă.  Supunerea umilă faţă de centrele de comandă imperială face imposibilă apărarea intereselor populaţiei prinse īn capcana pseudo-democraţiei, practic ne-reprezentate, din moment ce "aleşii" fac ce le cer stăpīnii nealeşi. Romānii din diaspora, dacă se doresc patrioţi, trebuie să-şi domine interesele specifice şi să nu susţină doctrine toxice pentru romānii rămaşi īn ţară, chiar dacă promotorii mondializării şi integrării aruncă slujitorilor cīte un oscior european. 

          Problema legitimităţii influenţării regulilor din cetate, de către cei care nu trăiesc īn ea este ocultată metodic.  Am stīrnit animozitate īn rīndul confraţilor mei emigranţi cīnd m-am pronunţat īmpotriva dreptului celor plecaţi de a vota, determinīnd viaţa celor prinşi īn plasă, fără a suporta şi ei consecinţele deciziilor (de exemplu- a contribui fiscal aşa cum vor "aleşii"). E vorba aici de esenţa democraţiei: normele trebuie stabilite de cei ce le vor suporta. O vreme, se putea crede că aceia care "nu au mīncat salam cu soia" pot influenţa pozitiv decizia colectivă. Dar s-a putut observa (vezi alegerea preşedinţilor) că intervenţiile lor uneori patetice, dar de regulă īn necunoştinţă de cauză, nu fac decīt să amplifice absurditatea farsei electorale.  Vizita de concediu pe acasă, pentru a etala o maşină scumpă şi a vedea cum mai īnaintează viloiul din pīrloagă nu e suficientă pentru a īnţelege sau trata patologia prăbuşirii sub tăvălugul Tranziţiei Criminale.

Cine chiar simte responsabilitate politică  faţă de soarta Romāniei ar trebui să se implice īntr-un efort solidar de eliberare a ei.  Īncercīnd să instig la acţiune reală exilul şi diaspora, īncepīnd cu 2004 (http://www.piatauniversitatii.com/paer/) am constatat disponibilitatea cvasi-nulă a "diasporei" (īn afară de agitaţii sterile pe facebook, refulări incoerente producătoare de lehamite) pentru salvarea Romāniei din ghearele clicii postcomuniste care a prădat-o, distrus-o şi aservit-o la străini. De aceea nu m-am lăsat antrenat īn iluzii atunci cīnd romānii au asaltat ambasadele ca să-şi dovedească patriotismul... alegīnd īntre pionii propuşi de sistem ca alternative. Un foc de paie ce nu avea cum susţine un incendiu, pentru că nemulţumirile celor plecaţi (ca şi a celor dinăuntru) nu urcă dinspre efecte spre cauze, dinspre vorbărie spre implicare, dinspre revoltă spre solidaritate. Cei plecaţi cer să se creeze condiţii ca să se poată eventual īntoarce. Cine să le creeze, mafia care a uzurpat statul? Populaţia care s-a degradat prin descurcare? Vulturii externi care profită de vīnzarea noastră pe nimic de către oligarhia securicomunistă? Partidele care şi-au răs-demonstrat mafiotismul şi fruntaşii civici care şi-au răs-demonstrat impotenţa/impostura?

Exilul măcar ştia. Dar diaspora este neinformată şi "apolitică" - īn sens laş, aşa că poate fi determinată să judece istoria superficial şi nedrept, prin echivalări forţate ale unor situaţii ne-similare. Frămīntările care au dus la tensiunile din interbelicul romānesc nu  sīnt echivalente cu dorinţa de integrare civilizată a emigrantului romān de azi.  Una e să fii acceptat fără discriminare, ca nou venit ce vrea să participe la viaţa unei comunităţii primitoare şi alta e ca grupul tău etnic, prin solidaritate  tribală, să acapareze īn mare parte puterea economică, politică, mediatică- transformīnd gazdele īn slugi ale noilor veniţi. Una e ca să ceri ca să nu fii aruncat īn mare, reclamīndu-ţi dreptul de a părăsi locurile īn care nu mai suporţi să trăieşti şi alta e ca să preiei controlul societăţii de adopţie, cumpărīnd "reprezentanţii" (o formă de ocupaţie- prin mijloace oculte şi financiare). Iar dacă noi sosiţi participă la un genocid īmpotriva băştinaşilor rezistenţi, pretenţiile lor de a fi trataţi prieteneşte şi pomeniţi evlavios nu mai au nici o legitimitate.

          Dincolo de diferenţele de viziune legitime privind scăparea spre viitor, ar trebui să fie evident celor lucizi şi de bună credinţă că Romānia nu se poate ridica dacă nu īşi īntăreşte suveranitatea şi democraţia. Cīt timp indicaţiile de la noul Fanar sīnt implementate de criminalii rămaşi la putere, interesele reale ale populaţiei prinse īn ghearele statului- lagăr nu au cum fi promovate. Aceasta e miza profundă a īmpotrivirii faţă de legea 217- un act de intimidare/domesticire care adīnceşte distrugerea autonomiei şi libertăţii, străinii ocupīnd teritoriul pe care dispora l-au părăsit.

Cei ce vor să conserve un "acasă" de ultimă referinţă, ar trebui să nu se lase atraşi de cīntecul de sirenă al propagandiştilor care-i folosesc ca agenţi ai deznaţionalizării. Romānia nu trebuie redefinită ca o gară īn care vin şi pleacă continuu călători spre toate colţurile pămīntului. Căci un astfel de spaţiu plin de agitaţie dar vidat de sensuri nu va mai oferi nimănui decīt un loc anost de parcare.

 

Ioan Roşca, 17 august 2015