Scrisoare
deschisă către "diaspora"
După
primele 24 de ore, evoluţia semnăturilor pe petiţia īmpotriva
legii 217- neconstituţionale, antidemocratice, antilibertare
şi antinaţionale:
http://www.petitieonline.com/legea_217_nu_este_constituionala (explicaţii la :
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale-2015-8), mă īndeamnă la această
provocare.
Constat
puţinătatea reacţiilor din locurile īn care s-au
aşezat masiv "căpşunarii" şi alte categorii de "diasporeni", plecaţi pentru mai mult sau mai
puţin timp spre o viaţă mai bună (Italia, Spania, etc.)- īn
comparaţie cu atitudinea romānilor rămaşi acasă şi
vocile iţite din zonele unde am avut o vreme "exil anticomunist"
(SUA, Canada, Anglia, etc). Acesta īntīmplare e
o părticică dintr-un fenomen care poate avea diverse continuări
şi explicaţii. Dar cred că putem agrega numeroase
observaţii de acest gen, prin raţionamente rezonabile, trăgīnd concluzii īngrijorătoare privind raportul
"diasporei" romāneşti cu destinul ţării la care se raportează- relaţie care pendulează tragic
īntre īmpletire şi conflict de interese.
Am trăit suficient condiţia de romān emigrat şi am
dialogat suficient cu alţii aflaţi īn aceeaşi situaţie ca
să pot spune unor lucruri pe nume, īn cunoştinţă de
cauză.
Cu
rădăcinile tăiate, umblīnd pe coclauri
străine după integrări (şi de suflet) iluzorii, emigrantul
(romān) e victima continuă a dezrădăcinării sale. Mai ales
prima generaţie, nu are cum să-şi īncropească din mers o
nouă temelie existenţială, căci procesele
fiinţării īşi au calendarul lor, aşa că lupta pragmatică
pentru adaptare la context e īnsoţită de frustrări, alienare,
nostalgii. De-abia urmaşii celor aruncaţi pe sol străin
(dacă părinţii lor nu-i expun prea mult la fostul
"acasă") pot cultiva alt etos, dezvoltīnd
un modus vivendi adecvat- local sau delocalizat. Se plămădesc astfel, tragic,
conştiinţe duale/dedublate/ chinuite/schizoide, care īncearcă
să rămīnă romāneşti la
distanţă (practicīnd un sentimentalism
individualist neputincios şi tīnjind
fără succes la modelul de portabilitate solidară a evreilor) sau
să scape de această condiţionare (asimilindu-se
resemnat sau definindu-se itinerant -după
modelul nerecunoscut explicit al ţiganilor).
Acest
zbucium al neo-băjenarilor īntru regăsirea unui echilibru semnificant
este firesc şi poate să stīrnească
empatie/milă celor care ştiu ce patologie socio-politică
nemiloasă a obligat atīţia romāni
să-şi părăsească ţara/casa/spaţiul vital.
Este crucial că nici cei rămaşi acasă nu se pot īmplini
sănătos, ceea ce taie pofta/calea de īntoarcere, atunci cīnd pribeagul/evadatul vede că nu e bine nici
afară, departe. Dar despre asta am vorbit şi voi mai vorbi altă
dată. Ceea ce vreau să relev
aici este că a apărut o categorie numeroasă de romāni
mutanţi, cu interese specifice posturii lor nomade, care nu se mai suprapun
cu cele ale romānilor rămaşi īnfipţi/prinşi īn glie.
Siliţi să suporte vicisitudinile vieţuirii pe teren străin
(instabilitate, izolare, discriminare, xenofobie, etc.) aceştia au motive
să susţină agenda
estompării specificităţilor locale,
naţionalismelor, identităţilor comunitare puternice-
sperīnd că mondializarea şi
cosmopolitismul, impuse de corectitudinea politică la putere, le va
uşura integrarea īn societăţile īn care nu se simt īncă
admişi pe deplin. Nu ştiu
dacă adeziunea lor interesată la combaterea "xenofobiei" ar
merge pīnă la a susţine implantarea a cīt mai mulţi şi mai exotici străini īn
Romānia (evrei, arabi, asiatici, negri,
etc.). Poate că, īntorşi acasă, ar practica un dublu
standard. Dar de acolo de unde sīnt, pot fi
atraşi de propaganda pentru deschiderea Romāniei către exterioritate,
căci ei se lovesc acolo de unii care ar vrea să nu le sosească
prea mulţi musafiri, care să le distrugă continuitatea
culturală. Spus pe scurt , romānii
īn deplasare au interese opuse celor rămaşi acasă, īn problema
identităţii/ coerenţei/omogenităţii naţionale.
Domnul
Cristian Diaconescu a punctat pregnant acest aspect
īn intervenţia sa din emisiunea "Jocuri de putere" de pe 5
august 2015, după ce a relatat modul īn care cīţiva
evrei au impus īntregii Europe o agendă din care face parte legea
217/2015- īn numele combaterii xenofobiei. La observaţia mea privind modul
nedemocratic īn care politicienii romāni ne-au potcovit cu această lege
nocivă, trimisă lor īn plic, el a replicat că, dacă ar fi
fost consultaţi romānii, ar fi votat-o majoritar, pentru că sīnt interesaţi de combaterea obstacolelor care le
deranjează descurcarea prin lume. Să trecem peste faptul că
re-legitimarea sentinţelor justiţiei criminale comuniste contra
"fasciştilor şi legionarilor" şi paralizarea
denunţării genocidului antiromānesc nu foloseşte de fapt celor
care vor să muncească, īntreprindă, cerşească, fure
sau studieze oriunde- fără impedimente
etnice/naţionale. Şi apoi peste postura contradictorie a romānilor
locali, care -pe de o parte-
visează să se aşeze nestingheriţi peste alţii, dar -pe de alta- nu ar vrea probabil
să se aşeze nestingheriţi alţii peste ei (de exemplu, luīndu-le pămīnturile,
după ce le-au luat fabricile, băncile, resursele, etc).
Teza domnului Diaconescu este remarcabilă īn
esenţă: diaspora are nevoie de combaterea naţionalismelor! Dacă e aşa, fenomenul diasporei
(care deja goleşte ţara de inteligenţă şi energie
şi a contribuit la creşterea preţurilor şi stingerea
specificităţii) poate deveni un factor de disoluţie
naţională, lucrīnd pentru o agendă
interesat cosmopolită, tocmai īn momentul īn care Romānia are nevoie de
spirit naţional ca să se păzească de paraziţi şi satelizare. Ca să poată cei plecaţi (sau
care visează să plece) opera nestingherit īn alte părţi
(cumpăra pămīnt, ocupa posturi, etc) ei sīnt chemaţi să
susţină penetrarea inechitabilă a străinilor, īntr-o
Romānie părăsită de foştii ei fii. Pe care cei ce i-au
alungat vor să-i folosească internaţionalist.
Relaţia adīncă dintre
identitate şi autonomie naţională face ca pierderea
coerenţei comunitare să deschidă
poarta aservirii economice, uşurīnd
sarcina paraziţilor exteriori ai cetăţii rămase
fără ziduri, fără protecţie, fără anticorpi.
Cetăţenii statului deznaţionalizat sīnt
o pradă uşoară pentru neocolonialism, care şi-a perfectat
istoric mijloacele de a exploata o populaţie locală dezorientată
domesticitor, colaborīnd cu oligarhia
internă. Supunerea umilă
faţă de centrele de comandă imperială face imposibilă
apărarea intereselor populaţiei prinse īn capcana
pseudo-democraţiei, practic ne-reprezentate, din moment ce
"aleşii" fac ce le cer stăpīnii
nealeşi. Romānii din diaspora, dacă se doresc patrioţi, trebuie
să-şi domine interesele specifice şi să nu
susţină doctrine toxice pentru romānii rămaşi īn
ţară, chiar dacă promotorii mondializării şi
integrării aruncă slujitorilor cīte un
oscior european.
Problema
legitimităţii influenţării regulilor din cetate, de
către cei care nu trăiesc īn ea este ocultată
metodic. Am stīrnit
animozitate īn rīndul confraţilor mei
emigranţi cīnd m-am pronunţat īmpotriva
dreptului celor plecaţi de a vota, determinīnd
viaţa celor prinşi īn plasă, fără a suporta şi ei
consecinţele deciziilor (de exemplu- a contribui
fiscal aşa cum vor "aleşii"). E vorba aici de esenţa
democraţiei: normele trebuie stabilite de cei ce le vor suporta. O vreme,
se putea crede că aceia care "nu au mīncat
salam cu soia" pot influenţa pozitiv decizia colectivă. Dar s-a
putut observa (vezi alegerea preşedinţilor) că intervenţiile
lor uneori patetice, dar de regulă īn necunoştinţă de
cauză, nu fac decīt să amplifice
absurditatea farsei electorale. Vizita
de concediu pe acasă, pentru a etala o maşină scumpă
şi a vedea cum mai īnaintează viloiul din pīrloagă
nu e suficientă pentru a īnţelege sau trata patologia
prăbuşirii sub tăvălugul Tranziţiei Criminale.
Cine chiar simte
responsabilitate politică
faţă de soarta Romāniei ar trebui să se implice īntr-un
efort solidar de eliberare a ei. Īncercīnd să instig la acţiune reală exilul
şi diaspora, īncepīnd cu 2004
(http://www.piatauniversitatii.com/paer/) am constatat disponibilitatea
cvasi-nulă a "diasporei" (īn afară de agitaţii sterile
pe facebook, refulări incoerente
producătoare de lehamite) pentru salvarea Romāniei din ghearele clicii
postcomuniste care a prădat-o, distrus-o şi aservit-o la
străini. De aceea nu m-am lăsat antrenat īn iluzii atunci cīnd romānii au asaltat ambasadele ca să-şi
dovedească patriotismul... alegīnd īntre pionii
propuşi de sistem ca alternative. Un foc de paie ce nu avea cum
susţine un incendiu, pentru că nemulţumirile celor plecaţi
(ca şi a celor dinăuntru) nu urcă dinspre efecte spre cauze,
dinspre vorbărie spre implicare, dinspre revoltă spre solidaritate.
Cei plecaţi cer să se creeze condiţii ca să se poată
eventual īntoarce. Cine să le creeze, mafia care a uzurpat statul?
Populaţia care s-a degradat prin descurcare? Vulturii externi care
profită de vīnzarea noastră pe nimic de
către oligarhia securicomunistă? Partidele
care şi-au răs-demonstrat mafiotismul
şi fruntaşii civici care şi-au răs-demonstrat
impotenţa/impostura?
Exilul măcar
ştia. Dar diaspora este neinformată şi
"apolitică" - īn sens laş, aşa că poate fi
determinată să judece istoria superficial şi nedrept, prin
echivalări forţate ale unor situaţii ne-similare. Frămīntările care au dus la tensiunile din
interbelicul romānesc nu sīnt echivalente cu dorinţa de integrare
civilizată a emigrantului romān de azi.
Una e să fii acceptat fără discriminare, ca nou venit ce
vrea să participe la viaţa unei comunităţii primitoare
şi alta e ca grupul tău etnic, prin solidaritate tribală, să acapareze īn mare parte
puterea economică, politică, mediatică-
transformīnd gazdele īn slugi ale noilor veniţi.
Una e ca să ceri ca să nu fii aruncat īn mare, reclamīndu-ţi
dreptul de a părăsi locurile īn care nu mai suporţi să
trăieşti şi alta e ca să preiei controlul
societăţii de adopţie, cumpărīnd
"reprezentanţii" (o formă de ocupaţie-
prin mijloace oculte şi financiare). Iar dacă noi sosiţi
participă la un genocid īmpotriva băştinaşilor
rezistenţi, pretenţiile lor de a fi trataţi prieteneşte
şi pomeniţi evlavios nu mai au nici o legitimitate.
Dincolo
de diferenţele de viziune legitime privind scăparea spre viitor, ar
trebui să fie evident celor lucizi şi de bună credinţă
că Romānia nu se poate ridica dacă nu īşi īntăreşte
suveranitatea şi democraţia. Cīt timp
indicaţiile de la noul Fanar sīnt implementate
de criminalii rămaşi la putere, interesele reale ale populaţiei
prinse īn ghearele statului- lagăr nu au cum fi
promovate. Aceasta e miza profundă a īmpotrivirii faţă de legea
217- un act de intimidare/domesticire care adīnceşte
distrugerea autonomiei şi libertăţii, străinii ocupīnd teritoriul pe care dispora
l-au părăsit.
Cei ce vor să
conserve un "acasă" de ultimă referinţă, ar
trebui să nu se lase atraşi de cīntecul de
sirenă al propagandiştilor care-i folosesc ca agenţi ai
deznaţionalizării. Romānia nu trebuie redefinită ca o gară
īn care vin şi pleacă continuu călători spre toate
colţurile pămīntului. Căci un astfel
de spaţiu plin de agitaţie dar vidat de sensuri nu va mai oferi
nimănui decīt un loc anost de parcare.
Ioan Roşca, 17 august 2015