Intelectualul tranziţiei, în conflict de interese

Lectura cărţii "Politica duplicităţii" - controlul reproducerii în România lui Ceauşescu", publicată de Gail Kligman la editura Humanitas- îmi răscoleşte gînduri negre… Nu pentru că mi-ar displace. Dimpotrivă. Tocmai pentru că mi se pare interesantă şi oportună.

Am mai semnalat că ar trebui să trecem, pentru a construi un "Proces al comunismului", de la eseuri dispersate şi relatări anecdotice - la o analiză sistematică a modului în care statul (comunist, român) şi-a impus abuziv voinţa totalitară asupra celor mai elementare (intime) componente ale vieţii cetăţenilor pe care i-a avut în/sub captivitate (gestiune, control, stăpinire, domesticire, manipulare). Experienţa noastră a revelat, cu o forţă expresivă -plătită scump-, concluzii generale legate de condiţia politică a omului- care ar putea interesa căutătorii de adevăr politic- din toată lumea. Decît să ne lăsăm "mondializaţi" de bancherii, afaceriştii, speculatorii, manipulatorii, stăpînii de aiurea- am fi putut să consonăm cu omologii noştri- analizînd împreună cu ei- şi în folos reciproc- dosarul comunismului românesc.

Aşteptăm să observe alţii aceste oportunităţi? Noi trebuie să construim punţile. Nu prea am auzit însă astfel de invitaţii la dialog. O fi făcute prin culise. Căci iată , vine totuşi o americancă, intuind că poate folosi experimentul totalitar romînesc în cadrul unui discurs feminist şi pro-libertar. Ne strucurează cît de cît acest dosar critic despre abuzurile ginecologice comise de vechiul regim asupra noastră. Asta mă obligă să intreb: de ce românii nu-şi pot analiza şi ei riguros destinul, prin prisma drepturilor fireşti ale omului liber?

Nu sint nici surprins, nici fermecat de prestaţia doamnei Kligman. Sînt obişnuit cu amestecul subtil de căutare neutră şi propagandă voalată - pe care "cercetătorii" şi "analiştii" noştri - nu au învăţat încă sa-l dozeze "corect". Ştiu destule despre cadrul socio-politic şi despre climatul intelectual din care emană această carte. Mă număr printre contestatarii acestui context sistemic. Nu neglijez precizarea de pe prima pagină : "proiectul a beneficiat de recunoaştere şi finanţare din partea următoarelor instituţii: the Rockefeller Foundation, the National Council for Soviet and East European Research, the American Council of Learned Societies, the International Research and Exchanges Board, catedra Raţiu de la Georgetown University, the UCLA Academic Senate and Center for de Study of Woman şi de Wenner-Gren Foundation for Anthropological Research. Observ că nu e vorba aici de o patimă- creatoare de flux novator. Ne aflăm în faţa unui demers decent, executat cu profesionalism, conform normelor şi ritualurilor academice. Un exerciţiu tipic de aplicare şi valorizare a paradigmelor şi metodologiilor la putere, mergînd lin spre ţintă, fără a risca şi fără excese. Pînă şi suflul "de stînga" (socialism, feminism, etc.)- pe care îl detestă intelectualii români ieşiţi cu complexe din comunism - deşi reperabil, rămîne discret.

Rezultat? O carte foarte bine venită! Validînd o formulă de cooperare fertilă, care ar merita exploatată din plin. Or mai fi mulţi alţi "militanţi" sau "analişti" occidentali, în căutare de cauze, argumente şi subiecte - cu care să facem partenariate reciproc avantajoase. Mai sînt posibile multe proiecte incitante de patologie socială, explotabile multe piste - în labirintul de cazuistică degenerativă generat de cancerul comunist.

Cum de nu roiesc mai mulţi întreprinzători culturali, în jurul acestei prăzi facile? Cum de ratează "civicii" noştri atîtea prilejuri? Să fie greu de suportat imaginile pe care le recompun aceste modelări? Cartea doamnei Kligman- de exemplu- e puţin măgulitoare pentru vechea generaţie. Care nu vrea probabil să-şi amintescă ce a fost, ca să nu se întrebe ce este. Se află în conflict de interese: i-ar prinde bine să se întrebe (doct şi plătit) - dar i-ar pica greu răspunsurile. Rămîne să mizăm pe instinctul de aburcare culturală a tinerilor Tranziţiei…

Ioan Rosca, 24 februarie 2006