Am întîlnit prin 2006, la fondul Proprietatea (ANRP), un tînăr consilier juridic, Paul Kedves, cu comportament neobişnuit: politicos, amabil, profesional. Explica clar celor veniţi în audienţă defecţiunile sistemului, motivele pentru care cei în drept nu au loc de "recuperatori" şi făcături juridice care acoperă farsa. Venise înapoi (parcă din Elveţia, după studii serioase pe la Paris) ca să participe la promisa refacere întru "dreptate şi adevăr", prin cadre curate. M-a impresionat prestaţia lui neobişnuită şi de aceea îl sunam, cînd aveam nevoie de vreo lămurire privind funcţionarea instituţiei. (Daţi telefon şi veţi vedea cum vă răspund azi domnişorii instalaţi acolo).
   Dar într-o zi, în 2008, mi-a răspuns tatăl său -Victor Kedves- care îi preluase numărul de telefon, sperînd că va da peste un indiciu. Paul Kedves fusese asasinat. I-au găsit cadavrul îngrămădit, într-un coş al unei vile din Bolintin Vale, unde nu avea ce căuta, şi nu se putuse sinucide.
   Dar acordase nişte despăgubiri unor autentici foşti proprietari… Deranjase. Şi nu pe oricine. Puteau să comande exterminarea şi mafioţi mici. Dar nu să impună apoi blocarea cercetărilor şi barajul mediatic. Că nici pînă azi, domnul Victor Kedves nu a aflat adevărul, oricît s-a zbătut, nu e de mirare, la aşa "organe de cercetare" şi aşa "justiţie". Dar este profund semnificativ, pentru ce a devenit România, că media însetată de picanterii funebre ascunde subiectul acesta publicului (căutaţi pe Internet şi veţi vedea cîtă tăcere s-a întins, în afară de: http://giurgiu-news.ro/GIURGIU-NEWS-REDESCHIDE-DOSARUL-TANARULUI-GASIT-MORT-PE-COSUL-CASEI-UNUI-INTERLOP-4215/pagina-8
   Nu avem eroi, nu avem personalităţi, nu avem modele, nu avem alternative, nu avem fraţi? Sau nu mai avem antene pentru aşa ceva? La asta mă gîndeam, întorcîndu-mă de la înmormîntarea lui Gavril Vatamaniuc, de la Gura Humorului. Aşa mi-a revenit în minte cazul Paul Kedves. Uitat şi de mine între timp. Un turnesol al descompunerii colective.
   Un tînăr profesionist, om de calitate, a fost eliminat - de pegră. Îi apără cineva memoria, rostul? Şi atunci, ce speră moraliştii, amatori sau mercenari, care propăvăduiesc, patetic sau distanţat, solidarismul civic, cu ochii închişi, urechile astupate şi nasul înfundat?

Ioan Roşca, 6 martie 2012