Un clasament grotesc - Stefan Bocioaca, 19 ianuarie 2005

In Romania nu exista "doar" coruptie ci un SISTEM al coruptiei de diferite grade, din care face parte nu doar "coruptul" din Bucuresti ci persoane din orase, sate si comune, laolalta cu rudele si tovarasii lor. In cadrul acestui sistem, oamenii onesti se simt prinsi si fortati sa actioneze dupa regulile retelei pentru ca...trebuie sa traiasca. Undeva la virf se afla marii corupti si hoti si guvernul clientelar care troneaza peste caracatite care se alimenteaza una pe alta.
Se poate vorbi chiar de o stabilitate a...jafului, in care omul de rind se incoloneaza resemnat, cinic sau facind glume, precum in vremea comunismului necapitalist. "Dezvalurile" din presa sint doar o diversiune, caci in realitate apele adinci si puturoase ramin nemiscate. Resemnarea generala apare nu doar vazind ca cei « mari si bogati » isi vad linistiti de treaba, ci si pentru ca oamenii vad zi de zi in jurul lor, oriunde ar trai, ca "treaba merge", adica la lumina zilei, se da mita fara ca cineva sa se clatine, ba mai mult, averile "vizibile" ale coruptilor sporesc neincetat. Oamenii realizeaza ca nici o schimbare de guvern la Bucuresti nu va putea tulbura apele "locale", caci ar insemna ca satele si orasele sa se depopuleze, iar tribunalele sa devina neincapatoare, asta in cazul ca judecatorii ar fi ei insisi cinstiti!

In alta ordine de idei, evaziunea fiscala e in floare, de la firma cu un singur angajat pina la cele mari. Angajatii sint platiti la negru si eventual 50% "oficial", chiar de catre firme cu patroni straini, bucurindu-se ca totusi au un loc de munca. De fapt evaziunea fiscala a devenit o norma incit nici nu mai e perceputa ca fiind un delict de catre multi
Un asemenea puroi de nereguli si delicte nu se poate sparge peste noapte, tinind cont ca a patruns adinc in fibrele societatii.

Si totusi, increderea in justitie s-ar putea restabili incetul cu incetul, daca faimoase cazuri de fraude, atit de popularizate in mass media ar fi rezolvate odata pentru totdeauna. Din pacate, marii pungasi ai tranzitiei s-au acoperit deja cu documente, alibiuri, si-au transferat averi in paradise fiscale, incit cei care isi vor decalara "averile" vor fi oamenii de rind si nu acesti fruntasi din topul celor 300.
"Crezi ca stii care sunt 300 cei mai bogati romani? banii se misca, ierarhiile se schimba!" - suna reclama la faimosul almanh aurit plin de reclame la masini si parfumuri de lux .
In comentariile despre unii dintre marii potentati listati in top, se spune : » Nu au oferit niciodata informatii despre datele financiare ale afacerilor lor si se feresc sa mentioneze chiar si informatii publice. »
Poate ca mai importanta decit popularizarea acestor "cistigatori", din care destui sint cei cercetati pentru fraude, ar fi decoperirea adevarului cum au ajuns sa acumuleze asemenea bogatii care sfideaza populatia unei tari in care salariul mediu este o rusine mondiala.


<<< Închidere >>>