Nu discut aici oportunitatea integrarii noastre in Europa. Ci semnalez folosirea ei ca diversiune.
Cui foloseste aceasta schimbare de prioritati? Cine a avut nevoie sa evite lupta cu Securitatea, deblocarea Procesului Comunismului, judecarea Contraevolutiei si Tranzitiei Criminale, anchetarea si confiscarea averilor jefuite ? Care sint fortele pentru care era vital sa fim scosi de pe acest front si sa ne cantonam in problematica integrarii? Ce structuri au profitat copios de "schimbarea" din 1990 - si pot gestiuna in folosul lor noua "tranzitie" ? Intrebari retorice?
Multe orientari sint posibile. Cei ce vor integrare, dar sub actualii Stapini. Sau, vor integrare si nu le pasa de eliberare. Sau, le-ar place eliberarea, dar renunta la ea ca sa nu compromita integrarea. Apoi sint cei ce vor si integrare externa si eliberare interna. Sau integrare, tocmai pentru a facilita eliberarea. Sau vor eliberarea, tocmai pentru a facilita integrarea. Apoi sint cei ce vor eliberarea si nu doresc integrarea. Sau o evita, ca sa nu dauneze eliberarii. Sau, nu le pasa decit de eliberare. Sau doresc o Romanie autonoma– ramasa la cheremul actualilor Stapini. Cum incap aceste nuante pe axa dreapta-stinga? Cum se traduc ele in binomul PSD versus DA? Cum putem sili politicienii sa iasa din ceata (camuflaj) precizindu-si optiunea- incit sa stim fiecare cine l-ar putea reprezenta? Se sugereaza sub diverse forme ca implinirea revolutiei si eliberarea tarii ar ingreuna integrarea. Sa fim constructivi (intelepti, practici, realisti etc). Sa aminam un pic.
Ingrijorari exagerate? Probleme artificiale? Cum de s-a ajuns atunci la apeleul unor "democrati" pentru votarea vinovatului principal (Ion Iliescu)- mai ales de frica unei incompatibilitati intre Europa si Vadim Tudor? Modelul european urmareste conservarea structurilor de putere existente (presupunindu-le legitime) in timp ce Romania are nevoie de rasturnarea lor.
|
|
<<< Închidere >>> |