Mihai Eminescu, Imparat si proletar

[..] 
Spuneti-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrãdirã 
Cu-averea si mãrirea în cercul lor de legi; 
Prin bunuri ce furarã, în veci vezi cum conspirã 
Contra celor ce dânsii la lucru-i osândirã 
Si le subjugã munca vietii lor întregi. 

Unii plini de plãcere petrec a lor viatã, 
Trec zilele voioase si orele surâd. 
În cupe vin de ambrã -- iarna grãdini, verdeatã, 
Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheatã -- 
Ei fac din noapte ziuã s-a zilei ochi închid. 

Virtutea pentru dânsii ea nu existã. Însã 
V-o predicã, cãci trebui sã fie brate tari,  
A satelor greoaie carã trebuie-mpinse 
Si trebuiesc luptate rãzboaiele aprinse, 
Cãci voi murind în sânge, ei pot sã fie mari. 

Si flotele puternice s-armatele fãloase, 
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, 
S-acele milioane, ce în grãmezi luxoase 
Sunt strânse la bogatul, pe cel sãrac apasã, 
Si-s supte din sudoarea prostitului popor. 
[..]

Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine, 
Nu-i ordinea fireascã ce ei a fi sustin; 
Averea sã le aperi, mãrirea a-a lor bine, 
Ei bratul tãu înarmã ca sã lovesti în tine, 
Si pe voi contra voastrã la luptã ei vã mân. 

De ce sã fiti voi sclavii milioanelor nefaste, 
Voi, ce din munca voastrã abia puteti trãi? 
De ce boala si moartea sã fie partea voastrã, 
Când ei în bogãtia cea splendidã si vastã 
Petrec ca si în ceruri, n-au timp nici de-a muri? 

De ce uitati cã-n voi e numãr si putere? 
Când vreti, puteti prea lesne pãmântul sã-mpãrtiti, 
Nu le mai faceti ziduri unde sã-nchid-avere, 
Pe voi unde sã-nchidã, când împinsi de durere 
Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sã trãiti. 
[..] 
Si de-ntrebati atunce, vouã ce vã rãmâne? 
Munca, din care dânsii se-mbatã în plãceri, 
Robia viata toatã, lacrimi pe-o neagrã pâne, 
Copilelor pãtate mizeria-n rusine... 
Ei tot si voi nimica; ei cerul, voi dureri! 

De lege n-au nevoie -- virtutea e usoarã 
Când ai ce-ti trebuieste... Iar legi sunt pentru voi, 
Vouã vã pune lege, pedepse vã mãsoarã 
Când mâna v-o întindeti la bunuri zâmbitoare, 
Cãci nu-i iertat nici bratul teribilei nevoi. 

Zdrobiti orânduiala cea crudã si nedreaptã, 
Ce lumea o împarte în mizeri si bogati! 
Atunci când dupã moarte rãsplatã nu v-asteaptã, 
Faceti ca-n astã lume sã aibã parte dreaptã, 
Egalã fiecare, si sã trãim ca frati! 
[..]"