|
Ca şi recentele alegeri locale, turnesolul cazului Năstase scoate in evidenţă degradarea socială şi intelectuală, reeducarea realizată în Tranziţia Criminală, printr-un proces îndelungat de compromitere în lanţ, de tip "Piteşti". Marii moştenitori ai securicomuniştilor au orchestrat distrugerea economiei, aservirea colonială a ţării şi evoluţia patologică a societăţii, ca să evite pedeapsa şi să-şi poată împărţi prada. Victimele lor intoxicate sînt pseudo-cetăţenii pe care au încercat sau vor încerca aiuriţii să îi provoace la reformă sau revoluţie. Ar fi fost bine dacă realizam, după 1990, că puţinii români însetaţi de emanciparea condiţiei umane au de înfruntat- şi nu de convins- o majoritate complice. Cei care "s-au descurcat" şi în aceşti 22 de ani (aşa cum au făcut-o şi înainte) au recurs, de voie de nevoie, la mijloace necinstite, estompîndu-şi eventualele aspiraţii morale (bine, adevăr, dreptate, cinste, merit, curaj, demnitate etc.)- inadecvate supravieţuirii într-un muşuroi de furtişaguri şi înşelătorii. S-au integrat într-un sistem social secătuit de scrupule, în care animalica luptă pentru interesele individuale se combină patologic cu încadrarea în uriaşa structură mafiotă rămasă la putere. In spatele inflaţiei de vorbe goale se află conştiinţe plămădite de vînătoarea chilipirurilor: de la hoţul de lemne (teren, fier vechi, utilaje, recolte, prundiş, etc) pînă la parazitul din administraţie (justiţie, educaţie, cercetare, etc.)- acoperit cu diplome bidon, bazate pe plagiat (Ponta fiind doar un caz, din milionul de "experţi" produşi în mocirlă). Credeţi că această masă demoralizată, imoralizată si amoralizantă mai poate simţi o revoltă curată în faţa făcăturilor uzurpatorilor, care au alienat-o sau domesticit-o? Priviţi atunci reacţia publicului in faţa cazului Năstase, atitudinea aparent paradoxală a majorităţii în faţa accidentului prin care unul dintre marii responsabili pentru genocidul postdecembrist a fost- un pic- condamnat. Ar fi trebuit ca victimele, văzînd că se creează un precedent pentru pedepsirea vinovaţilor de distrugerea ţării, să se bucure, să se trezească la viaţă, să ceară pătimaş continuarea procesului purificator, deschiderea largă a uşii- descuiate după 22 de ani. Poate că unii s-au bucurat (din pură răutate) de imaginatele suferinţe ale lui Năstase, dar această satisfacţie nu are legătură cu sentinţa morală, pe care un om (de)căzut nu o mai poate pronunţa. Ba chiar, micul hoţ bine adpatat se poate simţi ameninţat de vestea întemniţării unuia mai mare: cine ştie unde ar ajunge un val de justiţiarism, dacă ar cuprinde România… De aceea el va fi precaut, evitînd poziţiile publice tranşante, arătîndu-se tolerant, împăciuitor, concesiv, uman, inţelegator făţă de "suferinţele" unui detronat. Sau va tace, cufundat în pasivitatea generală. Inţelegînd şi exploatînd aceste trăiri (pentru că ei le-au cultivat), experţii în ingineria mini-conştiinţelor, regizează spectacole de genul celui legat de "tentativa de sinucidere" a condamnatului Năstase. Cohorta banaliştilor din media işi joacă penibil rolul de călauze ale unor minţi programate continuu pentru manipulare. Spectacolul din ultimele zile este şocant, pentru cine nu a înţeles condiţionarea opiniei publice. Se fac eforturi preventive greţoase, pentru ca populaţia să nu prindă gust pentru "razbunare", pentru reglarea de conturi, pentru pedepsirea celor care au distrus viaţa supuşilor împinşi la înhăitare şi consimţămînt. Există totuşi- se pare- un risc de inflamare, ca în decembrie 1989 sau mai 1990, cînd trăirea colectivă a fost controlată si deturnată cu succes. Dacă pică - cine ştie din ce necesităţi sau neatenţii- un cap (ca al lui Ceauşescu) trebuie evitată extinderea furiei către părtaşii celui sacrificat, care işi continuă profitabilele fărădelegi. Mai bine dirijezi iar atenţia către diversiunea răsuflată a confruntării dintre aripile FSN (USL si PDL). Prin şarje la adresa altui vinovat de acelaşi calibru (Traian Băsescu) se urmăreşte înceţoşarea unui adevar periculos: pentru mai puţin decît ce au făcut aceşti indivizi, s-a aplicat la noi pedepsa cu moartea. Sinuciderea lui Năstase, în loc să justifice deculpabilizarea lui (şi implicit a benzii genocidare) putea fi considerată de victimele sale ca un act de auto-pedepsire, pentru tot ce a făcut. Asta, dacă ar fi fost altceva decît o farsă, folosită pentru distragerea atenţiei, evitarea pedepsei, şi propagandă pentru nepedepsirea marilor vinovaţi. Ca să nu se stîrnească setea de dreptate, tunurile televiziunilor au fost puse să împroaşte prostimea cu tema disperării marelui nedreptăţit. O batjocură pe care nu prea mai are cine şi cui să o reclame. Ca şi cum s-ar descoperi azi că Justiţia postdecembristă e arbitrară şi nu s-ar şti că tocmai Năstase este un artizan cheie al criminalizării ei, după 1990: începînd de la rolul discret dar eficace de jurist procomunist (poziţie din care, conducea, încă în decembrie 1989, o întrunire de relansare a partidelor) pînă la acţiunile si inacţiunile ca prim ministru protector al "sistemului ticăloşit", îmbăgăţit sfidător din activităţi anti-statale. Nici că se putea o farsă mai nocivă decît victimizarea unuia dintre marii reponsabili pentru continuarea folosirii legislaţiei şi justiţiei întru distrugerea societăţii. Solidaritate cu Adrian Năstase? Dar cine s-a solidarizat cu victimele comunismului, batjocorite 22 de ani de justiţia complice postcomunistă, infestată de oamenii securităţii? Cine a fost lingă Gavril Vatamaniuc, Vasile Paraschiv, Octavian Rădulescu sau Gh. Jijie, cînd au fost hăituiţi, torturaţi şi închişi, sau măcar atunci cînd au cerut dreptate postdecembristă- fără nici un efect (vezi studiul de la http://www.ioanrosca.com/eseuri/justitiarism_criminalitatea_justitiei.htm). Nu e nimeni nici azi lingă Ioniţoiu, Bugan, Iuga sau Rovenţu, cînd cer satisfacţie pentru viaţa distrusă de amicii domnului Năstase- numai pentru că au luptat pentru libertatea altora. In schimb, turma e şcolită să compătimescă intens cu cei care ne-au distrus viaţa. Să salute ca pe dovezi de democraţie facilităţile şi despăgubirile acordate Nastaşilor, clemenţa infinită faţă de Ilieşti si Romani. Răspunsul va depinde de continuare. Dacă românii nu ar fi degradaţi masiv, astfel de manevre nu ar reuşi. Dar nu mai are cine trece Prutul. Ioan Roşca, 22 iunie 2011 |
|
|
<<< Închidere >>> |
|