13 iunie 2007- un bilant

1. Care este starea natiunii, dupa 17 ani de Tranzitie?

Acum 17 ani s-au adunat in Piata Universitatii cei care doreau ca romanii sa se ridice din jugul comunist si sa-si faureasca o viata mai demna si mai buna. Ei au incercat sa se impotriveasca deturnarii revolutiei anticomuniste, manipularii si jefuirii populatiei, lansarii unei tranzitii injuste si nocive spre un capitalism securistic, corupt, clientelar. Din pacate nu au fost ascultati, nu au fost urmati, nu au fost aparati de calomnie, amenintare si represiune. Nici azi nu se recunoaste legitimitatea luptei lor, desi, din pacate pentru tara, s-a dovedit din plin ca au avut dreptate. Romania se prezinta asa cum se temusera in 1990 manifestantii revoltati din Piata Universitatii.

Economia tarii, cladita cu mari sacrificii - a fost practic distrusa. Avutia colectiva - produsa de detinutii lagarului comunist - a fost jefuita de reteaua fostilor gardieni. Autorii genocidului comunist au fost protejati si convertiti in mari mosieri si patroni. Victimele lor - batjocorite, saracite si marginalizate. Pseudo-socialismul represiv - inlocuit cu un pseudo-capitalism mafiot. Dictatura partidului unic - convertita intr-o falsa democratie. Teroarea si propaganda comunista totalitara - inlocuite cu manipulare si dezinformare prin presa si televiziune. Falsa echitate - schimbata cu o crasa injustitie sociala. Cei odinioara impuscati pentru ca incercau sa scape din lagar traversind Dunarea, sint siliti acum sa lucreze raspinditi in toate partile lumii, in posturi deseori penibile, lasindu-si acasa copiii - prada indobitocirii practicate pe toate caile. Prin manipulari financiare devastatoare (preturi, rata de schimb, jocuri de credite, specula, etc. )- saracia majoritatii a fost adincita, averile profitorilor ajungand la nori. Controlata de vechile slugi ale comunismului si paralizata de formalism, nerusinare si coruptie, Justitia sufoca dreptatea.Teza neamestecului in treburile interne - a fost inlocuita cu aservirea paguboasa. In locul curei de dezintoxicare a "omului nou" format de comunism, s-a produs o alta grava degenerare intelectual-morala. Noile elite sint formate tot prin antiselectie. Lipsiti de calauze politice si civice eficace, oamenii de calitate si-au pierdut sperantele si, fie se sting in revolta, dezgust si disperare, fie parasesc patria destructurata.

Aceste efecte cumplite pun in pericol soarta neamului romanesc. Ca sa le explicam sau combatem, trebuie sa intelegem cauzele. Si pentru aceasta, este absolut necesar sa ducem la capat Procesul comunismului, al Contrarevolutiei si al Tranzitiei criminale.

2. Emanciparea nu e posibila fara un proces al deturnarii Revolutiei anticomuniste

Analiza si judecarea abuzurilor extrem de nocive savirsite de cei care au acaparat puterea in Romania ar trebui făcute democratic, în numele, la cererea şi cu sprijinul majorităţii populaţiei. Dar, ca rezultat al campaniei de manipulare, compromitere în lanţ, santaj, alienare , degradare şi debusolare practicate în ultimii 60 de ani - mulţi români nu percep utilitatea curăţirii societăţii de cangrena careia i-au căzut victimă. Ei trebuie treziti, informati, implicati in lupta de eliberare - prin abordarea problemei justitiare - dinspre prezent spre trecut. Pentru a sprijini eventuale initiative corectoare, oamenii -mai ales tinerii de azi- au dreptul sa stie cine sînt cei care le conduc destinele -pe căi economice, politice şi mediatice oculte- pentru ca au convertit în avere puterea reţelei securicomuniste.

Importanta unei clarificari privind continuitatea comunism-postcomunism este uriasa. Cetăţenii sînt menţinuţi în capcana unui model fals privind evoluţia României: epocii comuniste umilitoare i-ar fi urmat o "tranzitie anticomunistă"… devastatoare -cu nimic mai bună- pentru iobagi. Pentru a scăpa de acel cumplit "era mai bine înainte" ar trebui ca oamenii să perceapa clar ca "de acolo ni se trage ce îndurăm azi". Acesta e rostul principal al Procesului comunismului şi de aceea el nu trebuie redus la tratarea represiunii staliniste sau a demenţei ceauşiste, nu trebuie oprit "cuminte" la 1989. El trebuie să parcurgă continuumul care leagă conspiraţia antinaţională a PCR, de ciopîrţirea şi contropirea României, de transformarea ei într-un lagăr de exterminare, alienare şi muncă - toate finalizate dupa 1990, prin jefuirea averii prizonierilor de către foştii lor gardieni, care si-au împărţit prada. Aşadar, dosarele dedicate genocidului comunist, reprimării revoluţiei din decembrie, declanşării Contrarevoluţiei din 1990 (culminind cu "mineriada"), jefuirii românilor iesiţi din lagăr, în faza Tranziţiei Criminale - trebuie corelate.

Ca si acum 17 ani, se fac insa confuzii intre dimensiunile judecarii comunismului si post-comunismului. Exista mai multe "procese":

- procesul moral, psihologic, intelectual - dedicat analizei degenerarii conditiei umane supuse domesticirii comuniste; aici isi au loc cele mai fine nuante, cele mai sofisticate consideratii privind vinovatiile particulare si generale, grosolane sau subtile, mecanismele de compromitere in lant, etc;

- procesul economico-social (deci politic) - in care se pot judeca obiectiv ideile, proiectele, metodele, realizarile si nereusitele societatii comuniste, in comparatie cu alte formule de organizare (individualism, societate de piata, proprietate privata, etc.);

- procesul juridic, in care trebuie judecate incalcarile drepturilor omului infaptuite cu ajutorul unui aparat de stat acaparat, crimele fiind ierarhizate in ordinea gravitatii si responsabilitatile coborite de sus in jos, pina la un nivel care sa faca justitia operationala.

3. Importanta dosarelor aflate in cercetare penala

Fara a neglija aspectele morale sau socio-economice (despre care s-a vorbit mult in Piata in 1990) ar trebui sa insistam acum asupra proceselor penale. Dosarele "revolutia din decembrie" , "mineriada din iunie'90" , "genocidul comunist si tainuirea lui" - care ar trebui completate cu "jaful Tranzitiei" - formeaza un tot unitar. Confiscarea singeroasa a revolutiei, declansarea Contrarevolutiei pe parcursul anului 1990 si acapararea bunurilor colectivitatii - in Tranzitia criminala - sint verigi ale unui fenomen coerent - care explica starea in care a fost adusa Romania. Noii nostri stapini (multi napirliti dintre cei vechi) nu au interesul ca aceste dosare sa fie finalizate. Ei fac tot ce pot ca sa le treaca de pragurile prescriptiilor si sa evite incadrarea faptelor la crime imprescriptibile. Interesul nostru este contrar. Trebuie sa facem presiuni pentru supendarea prescriptiilor si amnistiilor, emiterea legilor necesare si accelerarea dosarelor existente la procuratura si judecatorie.

Trebuie sa explicam romanilor cit de important este acest proces pentru toata lumea, depasind capcana unor reductionisme. Este deja foarte grav ca au fost molestati salbatic atitia oameni nevinovati, pe 13-15 iunie 1990. Este mai grav ca aceasta lovitura face parte dintr-o actiune represiva coordonata de FSN la nivelul intregii Romanii si a intregului an 1990. Este si mai grav ca in acest scop s-au folosit si compromis institutiile statului. Este extrem de grav ca represiunea a tintit pe cei care doreau sa duca la capat revolutia din decembrie si denuntau deturnarea ei. Dar cel mai grav este ca s-a realizat astfel impotmolirea Romaniei, careia i se deschisese drum spre libertate si prosperitate -in interesul jefuirii populatiei de catre securicomunistii protejati de FSN.

A venit momentul sa intelegem ca lovitura data in 1990 nu a vizat si nu a lovit numai elitele justitiare anticomuniste. Ci a vizat si lovit mai ales oamenii simpli (zisi "oameni de bine") manipulati atunci: muncitori, tarani, mineri, functionari, etc. - folositi ca masa de manevra impotriva revolutionarilor autentici - tocmai pentru a fi compromisi si izolati politic. Imediat dupa 13 iunie '90, cind noul guvern a declansat masurile de pauperizare a populatiei si inavutire a acolitilor puterii, in numele "reformei", romanii nu au mai putut fi aparati de elitele la a caror reprimare participasera. Nimeni nu a mai putut astupa prapastia creata intre elitele justitiare si poporul jefuit. Acesta a fost scopul suprem al "mineriadelor". De aceea miza dosarelor aflate inca in urmarire penala este uriasa - pentru toti cetatenii Romaniei. Este vorba de demascarea unei conspiratii criminale, savirsita prin inalta tradare, insotita de uzurparea puterii in stat - avind efecte dezastruoase asupra economiei, societatii, constiintelor.

4. Dreptatea nu vine singura

In ciuda importantei imense a acestui proces politic aminat dincolo de limita, se face mult prea putin pentru dreptate. Dupa atitia ani, in loc sa dea socoteala, Ion Iliescu, Petre Roman si ceilati artizani -vizibili sau ascunsi- ai distrugerii Romaniei, sporovaesc plini de ei, zburda nestingheriti prin partide si parlament, au initiative ca demiterea presedintelui, dau explicatii toxice la televiziune, isi propaga otrava prin carti, ridica piatra impotriva altora -mult mai putin vinovati, in timp ce sporesc averile colosale ale profitorilor de genocid.Ca rezultat al decapitarii miscarii de rezistenta din 1990 si al degradarii civice care opereaza de atunci- nu mai avem elite civice si politice care sa se opuna temeinic acestei mirsavii. Cetatenii neputinciosi, redusi la postura de slugi ale noii oligarhii isi refuleaza ura in manifestari timide si sterile. Ei nu au ce vota si ce spera, atita timp cit nici un curent (miscare, grupare, partid, initiativa ) nu-si asuma un program de justitie si eliberare, continuind idealurile de… dreptate si adevar, ce au animat Piata Universitatii in 1990.

Integrarea in Europa s-a produs si in speranta unei interventii salvatoare dinafara. Strainii nu ne vor face insa dreptate. E o lasitate sa astepti aceasta minune. Dimpotriva, ei ne pot frina elanul justitiar, in numele altor interese (geopolitice, conjuncturale, economice, doctrinare). Vor veghea la respectarea unui formalism juridic paralizant, stabilitatea necesara mediului de afaceri, formarea paturii cu care sa poata pune la punct explotarea miinii de lucru ieftine si bazinului de desfacere a produselor- dupa tipicul neocolonial. Noi trebuia sa cerem Europei o clauza de integrare, care sa ne recunoasca dreptul la finalizarea revolutiei.

Instrumentul cel mai eficace in emanciparea constiintelor ar fi media. Dar nici el nu ne este accesibil, fiind practic monopolizat de slugile propagandiste ale stapinilor Sistemului. Dupa 17 ani de la batalia noastra pentru televiziune, lupta pentru un post care sa ne sustina cauza s-a impotmolit total si nu mai e nici macar perceputa -ca in 1990- ca o necesitate stringenta.

5. O noua deturnare, o noua emanatie?

Dupa o lunga perioada in care procesul comunismului a fost impiedicat, am trecut la o noua etapa- a deturnarii lui, dupa principiul: putini am fost, multi am ramas. Au aparut tot felul de mercenari, veleitari, ingineri de imagine si agenti de propaganda- care au ridicat si agita steagul mototolit al unei lupte prea mult aminate. Le poti simti fatarnicia observind cu cita atentie evita confruntarile fatise, periculoase, cu cita arta isi capitalizeaza minimele interventii. Sint intotdeauna cu o revolutie in urma, combat teatral in transee dezafectate. Nu au vorbit de Canal si Pitesti in 1990, dar vorbesc acum, astfel incit sa evite subiectul confiscarii averilor facute in Tranzitie. Nu vor procese penale contra responsabililor si despagubiri pentru ultimele victime in viata ci procese simbolice, de opereta, insotite de scuze si declaratii gaunoase. Nu se implica in anchetele procuraturii- ci isi manifesta nerabdarea de a vedea rezultate, prin comunicate. Nu pun umarul voluntar, din patima pentru cauza, ci fac ghisefturi bunicele din "lupta" cu stafia comunismului.

In "Istoria unei iluzii", Francois Furet arata modul in care totalitarismele nazist si comunist au facut capital din denuntarea erorilor si crimelor regimului advers. Acelasi joc de speculare propagandistica reciproca (intre comunism si capitalism- de exemplu) e semnalat de Orwell in "Ferma animalelor". Tot el, in "1984"- reveleaza forta rescrierii continue a Adevarului , la trecerea lagarelor concurente intr-o "noua etapa". Exact asta se intimpla acum la noi. Nu se studiaza abuzurile facute de statul "comunist" impotriva prizonierilor sai, ca un exemplu expresiv de degenerare a raportului cetatean-stat-putere, similar altor cazuri ce au avut, au si vor avea loc- sub cele mai variate stindarde. Se capitalizeaza greselile comunismului in contul unor agende: pro-americana, pro-capital, pro-piata, pro-integrare, pro-inechitate, etc. Anticomunismul e chemat sa justifice saracia cumplita a pensionarilor nostri: la ce se asteapta aceste rebuturi daca societatea romaneasca nu a produs absolut nimic de valoare intre 1944 si 1989? E chemat sa legitimeze noii ciocoi: numai ei ne pot aduce bunastare, dupa falimentara domnie a echitatii socialiste- doar daca sint lasati sa se imbogateasca suficent incit sa poata concura cu rechinii externi. Etc. Noii anticomunisti nu vor judecarea Tranzitiei, nu vor infruntare violenta, nu vor rasturnarea actualului regim. Nu mai sint dizidenti. Vor doar sa rescrie istoria, conform agendelor finantatorilor si nevoilor noilor stapini. Trudesc pentru salarii, bursulite, drepturi de autor, capital de imagine. In aceste timpuri noi, cind Tismaneanu ia locul lui Roller, cind intelectalii mai culeg o recolta nemuncita de "merit civic"- ce poate face un anticomunist ca mine: scirbit, revoltat, insingurat, exotic, alienat?

Asist stupefiat la fenomene greu de digerat. Am vazut cum, de teama lui Vadim Tudor, fostii dizidentii au recomandat votarea lui Ion Iliescu, omul care a facut Romaniei cel mai mare rau din istoria ei. Vad cum unii camarazi din Piata si-au pus ultimele sperante in presedintele Basescu, ca posibil aliat in lupta pentru infaptuirea macar partiala a idealurilor anului 1990. Ei l-au sustinut in ultimele alegeri si cu ocazia referendumului, ca o infruntare a oligarhiei care a pus mina pe friiele puterii in Romania. Dar absolut nimic (in afara de isteria deznadejdii sau dezorientarea produsa de o gindire subreda) nu justifica o astfel de interpretare. Condamnarea simbolica si tardiva a comunismului era necesara, dar nu este de loc suficenta. Ea poate reprezenta o manevra abila de inchidere a dosarului. Presedintele Basescu nu a facut niciodata nimic impotriva "sistemului ticalosit" care l-a produs (si care-l controleaza strict). Este, deocamdata, doar al n-lea instrument obedient al Securitatii (eventual comutate dinspre KGB spre CIA). Declaratiile, atitudinea sa fata de democratia Pietei, absenta alternativei, au incurajat insa avansuri care, din pacate, au luat forma unor cecuri in alb, oferite unui personaj care nu a dovedit inca vointa si capacitatea de a trece de la vorbe la fapte. De aceea, alti fosti manifestanti (printre care ma numar) sint ingrijorati de posibila confiscare politicianista a idealurilor pentru care s-a suferit in 1990 si nu vad cu ochi buni sustinerea publica a unor politicieni care au fost atunci de celalata parte a baricadei sau au reusit sa fie "neutri"- fata de uzurparea FSN.

Amintindu-ne evolutia domnului Constantinescu (dupa ce a capitalizat dorinta de schimbare) este bine sa semnalam domnului Basescu ca voturile anti-sistem pe care le culege nu sint un cadou neconditionat, ca reprezentarea reala a idelurilor Pietei Universiatatii impune angajarea ferma in lupta pentru programul ei. Ceea ce inseamna in primul rind ducerea la capat a proceselor comunismului si post-comunismului, confiscarea avutiilor jefuite poporului roman, scoaterea populatiei din mizerie si eliberarea constiintelor deformate de comunism si tranzitie. Numai cine lupta pe acest front poate fi primit frateste in miscarea Pietei Universitatii. Cit despre simpla patrundere in spatiul fizic cu acelasi nume, pentru a saluta succese in fotbal, petrece de revelion, face campanie electorala, etc- ea nu inseamna mai mult decit ce faceau cei care, in 1990, in apropierea grevistilor foamei, vindeau tricouri, guma, tigari si gogosi.

Conceput, Ioan Rosca, 10 iunie 2007