De :  Ioan Rosca   
Date :  Lundi 20, Septembre 2004  2:12  
Objet :  Manifest pentru o miscare a romanilor ramasi fara tara

Manifest pentru o miscare a romanilor ramasi fara tara 
 
Dupa ce au pacalit, alienat, domesticit si inrobit grosul populatiei... 
dupa ce au redus la tacere firava contestatie,dupa ce au inchis gura si ochii ultimilor martori ai 
genocidului comunist, 
dupa ce au atras partidele "de opozitie" in noroiul jocurilor de interese si au dezgustat populatia 
de "politica" 
dupa ce au distrus toata avutia nationala pentru a si-o putea insusi ilicit 
dupa ce au "educat" tinara generatie incit sa nu deranjeze puterea, 
dupa ce au dezamorsat "intelectualii" stinjenitori, 
dupa ce si-au asigurat ingaduinta stupida sau complice a unor politicieni occidentali, 
dupa ce au impus credinta ca adevarul, cinstea, binele, munca si dreptatea sint utopii, 
... tovarasii "securi-comunisti/ neo-patroni/ euro-mioritici" cred ca nu mai are ce (cine) le mai sta 
in cale. 
 
Se mira de exemplu ca niste "marginali" au facut galagie in Piata Romaniei din Montreal. 
 
Fiind prea ocupati cu pradarea si domesticirea prizonierilor lor, nu au observat ca se formeaza in 
afara Romaniei o noua generatie de "dusmani", compusa din cei care ... 
au observat sau suportat sugrumarea incercarii de revolutie, 
au asistat exasperati la frauduloasele legitimari electorale, 
au privit supefiati convertirea aparatului securist, 
au simtit efectele "ingineriilor" economice, sociale si morale, 
si-au luat lumea in cap pentru a evada din conditia lor insuportabila, 
au mincat prin toata lumea piine amara de emigrant fara capital, 
au umplut containerele, bordelurile, trotuarele, firmele sau facultatile din 
occident- pentru a supravietui sau pentru a-si sustine familiile de la distanta, 
 
nu mai au unde sa se intoarca, "tara" fiind devastata- economic si moral, antrenata intr-o 
cangrena insuportabila 
nu mai pot fi hipnotizati de propaganda din Romania, sau compromisi (reeducati) prin implicare in 
faradelegi (dupa modelul de la Pitesti) 
nu le mai e frica de micsorarea portiei, daca nu fac sluj fata de stapinii Romaniei 
nu pot fi pusi sa se lupte ideologic cu fratii lor, ce traiesc acasa o suferinta complementara 
au stat suficent "afara" ca sa priveasca "occidentalizarea" Romaniei cu luciditate 
 
Si acestia sint tot mai multi. Si tot mai informati. Si tot mai furiosi. Si nu au 80 de ani...Vor fi greu 
de stirpit sau de cumparat. In schimb ar putea fi neutralizati prin corupere, lehametire sau 
diversiune. E enorm capitalul de contestatie care creste in afara Romaniei. Asta ar trebui sa le 
dea fiori ciocoilor trufasi ce se simt in siguranta la Bucuresti. Are cine sa vina intr-o zi si sa le 
confiste averile furate poporului roman, sa le smulga din gheare "rotativa" puterii, sa le ceara 
socoteala pentru tot ce au facut. 
 
Dar pentru ca acest potential sa fie fructificat, ar trebui sa nu repetam greseala din 1990, cind 
tinerii contestatari si-au taiat aripile cu lozinca "noi nu facem politica". 
In loc sa ne stingem amarul in discutii sterile, in poze efemere, in certuri partizane, in efuziuni 
sentimentale sau in evocari nostalgice ... 
in loc sa ne umplem vidul cascat prin pierderea de tara si de repere cu teorii sceptico-cinice, 
tristeti masochiste, sau distractii banale, 
in loc sa ne mai lasam pacaliti de tot felul de partide din Romania- care simuleaza intentii 
laudabile doar pentru a-si acoperi goana dupa prada, 
in loc sa "uitam" ca am fost alungati de capusa care sufoca acum Romania, ...ar trebui sa cladim 
o miscare politica (dar a-partinica) care sa coaguleze nemultumirea romanilor carora li s-a furat 
tara. 
 
O miscare de aparare (din afara zonei sinistrate) a cetatenilor Romaniei-cazuti prada rapitorilor 
ce monopolizeaza puterea- si de sustinere a unei democratii REALE, care sa elimine diversiunea 
folosita azi ca paravaan pentru jaf si dominatie. 
Asta ne-ar permite sa privim mai detasati circul politic de la Bucuresti, sa nu ne mai intristam ca 
pseudo-luptatorii, ajunsi la putere, ne tradeaza asteptarile,confiscindu-ne cauzele. E firesc sa se 
intimple asa. Asa va fi si in aceasta toamna. Ca dupa ce "pleaca ai nostri" sa nu vina ... "tot ai 
nostri", ar trebui sa nu ne mai lasam "reprezentati" de altii. 

Sa ne asumam conditia si raspunderile de cetateni evacuati ai Romaniei. 
 
Ioan Rosca, Montreal, 20 septembrie 2004