De :  Ioan Rosca   
Date :  Mercredi 25, FĂ©vrier 2004  1:41  
Objet :  Incercare si resemnare

Incercare si resemnare 
 
Nu stiu cum s-a desfasurat protestul stradal anuntat acum citeva zile 
pe acest grup. Banuiesc ca nu a venit aproape nimeni si ca asta a 
dezamagit initiatorii. Nu e insa un motiv de jubilare pentru sceptici si 
nici de paralizie pentru cei care au avut initiativa. Nici analiza 
motivelor "esecului" (insuficenta organizare etc) nu este decit partial 
importanta. Nu din cauza sterilitatii unei actiuni oarecare se agraveaza 
criza romaneasca. 
Domnul Apahideanu a semnalat (intr-un mod nepotrivit) ca manifestatia 
a fost slab organizata (de acord), ca nu va fi o reusita (discutabil - 
ce inseamna asta?) si ca acest lucru va alimenta lehamitea traditionala. 
Vreau sa explic de ce cred ca acest rationament "realist" este inoportun 
si chiar nociv. 
 
Si eu am strabatut un lant penibil de actiuni sterile, de incercari 
esuate, de sperante neconfirmate, de energii irosite, de dezamagiri 
corozive. Am facut multe erori, am consumat multe naivitati. Poate ca nu 
a meritat sa fac ce am facut, sa incerc ce am incercat- dar pot foarte 
bine sa continui sa cred in ce am crezut. 
Exista o legatura dar si o deosebire importanta intre o valoare 
(obiectiv,credinta) si actiunea care o vizeaza, intre scop si mijloace, 
intre punerea corecta a unei probleme si rezolvarea ei. Putem rata 
tratamentul unei boli, desi diagnosticul e bun. Merita insa sa 
diagnosticam o situatie grava, cu luciditate, chiar daca nu gasim inca o 
solutie. 
 
Prabusirea (resemnarea) provocata de esecuri (repetate), renuntarea la 
o credinta pentru ca nu au reusit inca eforturile facute in numele ei, e 
o slabiciune umana explicabila, destul de tipica la romani. Pentru a-si 
depasi umilinta, victima isi asuma dreptatea calaului, invidiindu-i 
eficacitatea. Violul e urmat de casatorie. Renegarea panseaza ranile 
infringerii. "Big Brother" e iubit, neputind fi invins. Sindrom al unei 
domesticiri implinite. Astfel trec revoltatii neputinciosi in extrema 
acceptarii principiale a ceea ce nu pot schimba practic. 
 
Dar de ce am ceda teritoriu interior celor care ne inving (deocamdata) 
in lupte exterioare ? De ce am acorda dreptate de fond invingatorilor 
nostri in batalii de suprafata? De ce am renunta sa denuntam sensul 
monstruos al realitatii romanesti, doar pentru ca nu am reusit sa o 
schimbam? Ne scutesc nereusitele de obligatia de a cauta mai departe 
solutii? Justifica scepticismul privind gasirea tratamentului incetarea 
cautarii lui si escamotarea diagnosticului real? 
 
Daca nu suporti o celula, sapi santuri incercind evadarea, indiferent 
de sansele de a reusi si de numarul de ratari consumate. Un milion de 
actiuni nereusite sint mai bune decit stingerea completa a luminii din 
noi. 
 
 
Ioan Rosca