De : Ioan Rosca
Date : Lundi 12, Janvier 2004 0:42
Objet : Microsoft si imperialismul tehnologic - continuare
2. Cazul Microsoft
Am sa incerc sa explic expansiunea monopolista a solutiei DOS-Windows,
evitind detaliile.
Un calculator personal ofera utilizatorului posibilitatea de a folosi o serie
de programe, asemenea unui televizor sau radio care reda emisiuni,
casetofonului care ruleaza casete, pickupului care reda discuri. Are specifica
doar varietatea aplicatiilor si interactivitatea bazata pe o "interfata" (ecran, claviatura,
mous, imprimanta, etc.) care permite interventia utilizatorului pentru crearea
(editarea) de "obiecte" proprii (date, documente, programe) ce pot fi memorate
(ca o inregistrare pe magnetofon) alaturi de aplicatiile folosite ca instrument.
"Sistemul de operare" trebuie sa permita folosirea unui program pe un
calculator: alegerea lui din memoria permanenta, incarcarea in memoria de lucru,
executarea sub controlul procesorului, accesul la componentele fizice implicate,
notarea evenimentelor deosebite. Sistemul de operare SPECTRUM de exemplu rezolva
aceste probleme centrale pentru un calculator personal. Calculatoarele mai
puternice (statii) care trebuie sa execute in paralel programe pentru o
comunitate distribuita de utilizatori (care actionau prin terminale) erau
echipate cu sistemul de operare UNIX.
Dupa modelul atitor alte aparate electronice (televizor, radio, casetofon,
etc.) structura fizica a unui calculator de tip SPECTRUM era fixa, inclusiv
procesorul si sistemul de operare - inscris definitiv intr-o memorie ROM.
Intregul hardware-procesor- sistem de operare era gindit coerent in momentul
fabricarii calculatorului. Programele facute pentru un astfel de aparat stiau
exact contextul de functionare si puteau face apel direct la microprocesor
(limbaj masina) sau la anumite subrutine prezente in sistemul de operare
(interpretor basic, etc.) la adrese fixe. O data lansat calculatorul pe piata, a
demarat activitatea de programare, analog cu conceptia de emisiuni pentru un
sistem de radio sau de televiziune, sau editarea de casete pentru casetofoanele
existente. Cu cit programele concepute sint mai variate, performante si
interesante - creste interesul pentru cumpararea unui calculator si raspindirea
lui.
Si televizoarele s-au raspindit din cauza emisiunilor. Dar nu a incercat
nimeni sa profite de aparitia televiziunii pentru a se imbogati nemarginit
confiscind o pozitie cheie in lant. Sistemul complex de emisie-receptie a
demarat pe baza unor norme stabile si publice, care au exclus posibilitatea unei
concentrari de putere economica, protejind clientii si producatorii de
dependente nejustificate si instabilitate perpetua. Am fost implicat profund in
introducerea sistemului de televiziune color si a calculatoarelor personale in
Romania, incit pot distinge diferenta de strategii si obiective intre cele doua
campanii tehnologice, sesiza incorectitudinea manevrelor Microsoft.
Noutatea cu care a venit PC-ul de tip IBM (fata de masina spectrum, de
exemplu) a fost modulariatatea, geometria variabila, evolutivitatea si …
nepatentarea solutiei tehnice. Structura calculatorului produs si vindut de
oricine se poate ameliora pe masura ce tehnologia face progrese. Nu a fost deci
suficent ca PC-ul era un cameleon (masina de scris, de coresponedenta, de redat
muzica, etc); i s-a permis sa si evolueze, lungindu-si viata. De ce sa fie silit
posesorul sa cumpere un nou calculator pentru a avea noi performante, cind el
poate schimba componente din cel existent si opera periodic adaptari ? Aceasta
revolutie, fascinanta pentru tehnicieni si atragatoare pentru utilizatori a fost
in acealasi timp: un progres real, o manevra de propaganda (in final PC-urile
"evolutive" se schimba des, chiar foarte des…) , o capcana de aservire
prelungita a clientilor si o lovitura de paralizare a concurentei Microsoft.
Plasticitatea structurii hard si modificabilitatea procesorului reclama un
sistem de operare complex si evolutiv. Intra in joc sistemul MS-DOS patentat, pe
structura IBM neprotejata. Daca hardware-ul IBM ar fi fost si el patentat, ar fi
aparut probabil o multitudine de piramide hard-SO-programe, combinata cu
pasarele pentru comunicarea intre calculatoarele diferite structural, in baza unor
norme publice. Dar nu s-a intimplat asa decit partial, in raport cu sistemele de
operare concurente (Apple si Unix). Standardul Microsoft s-a impus subteran, de
jos in sus, a intrat pe sub usa economiei de "piata" ; nu ar fi fost posibil
intr-o abordare ca aceea care a condus la normele de televiziune. Dupa lansarea
DOS si aparitia unui val de programe bazate pe DOS, firmele care au produs
nestingherite calculatoare compatibile IBM, pentru a profita de parcul
programelor deja existente, au folosit sistemul proprietar DOS, raspindindu-l si
accentuind interesul de a programa pentru el. Ulterior, sesizind succesul
sistemului Apple care permitea utilizarea in paralel a mai multor programe,
copiind si alte idei interesante, avind practic exclusivitate in a modifica
sistemul de operare, Microsoft a introdus sistemele WINDOWS, o ameliorare a
MSDOS, asigurind (teoretic) o anume compatibilitate pentru vechile programe,
dar fortind practic producerea de noi versiuni a oricarui soft care voia sa nu
iasa de pe piata.
Toate programele care aduc succesul calculatorului tip IBM sint construite
deci pe acest "postament" labil si controlat de Microsoft, SILITE sa evolueze in
sincronism cu versiunile Windows. Firmele de programare mici, ce nu au forta sa
tina continuu pasul, sint scoase din cursa, isi vad aplicatiile murind o data cu
vechea versiune de sistem de operare, parasita de utilizatori. Schema e
circulara: cumparatorul e invitat sa-si actualizeze sau sa-si schimbe masina
continuu pentru a profita de ultimile facilitati, pentru a intra in comunicare
cu calculatoarele din ultima generatie. De fapt el e SILIT sa se "aduca la zi"
pentru ca nu se mai programeaza pentru versiunea pe care o are, ori inchiderea
fluxului de programe noi pune un calculator intr-o pozitie analoga cu un pick-up
pentru care nu se mai produc discuri, cu televizor ramas doar cu citeva posturi
vechi.
Procesul acesta care forteaza cererea convine producatorilor de hard si de
soft si e intretinut prin toate mijloacele ( promovarea obsesiei tinerilor
pentru "ultimele" jocuri , coruperea editorilor de aplicatii pentru a folosi solutii
care reclama calculatoare cit mai puternice, etc). Iar informaticienii, chiar
daca mai scot cite un miriit critic sesizind salbaticia formulei, tolereaza un
proces care le apara ingenios interesele de casta marind artificial nevoile de
soft. Revolta nu putea veni de la ei, ci eventual de la utilizatorul manipulat
si haituit. El insa e vrajit , intra in tehno-fascinatie ludica, gidilat la orgoliu
de "expertiza" neceasara pentru a-si domina jucaria complicata si naravasa. Nu
stie nici macar ca vestitii "virusi" care ii aduc atitea batai de cap si
pierderi nu ar fi existat daca sistemul de operare era batut in cuie intr-un ROM, ca
plateste tribut unei scheme care aduce cistiguri producatorilor. Ma intreb cit
va mai putea fi prelungita hipnoza.
Norocul lui Gates si al altor vulturi informatici e ca tehnicile lor nu s-au
generalizat (inca) facindu-ne viata total imposibila. Imaginati-va ca posesorul
unei masini ar fi silit continuu sa cumpere piese si sa faca adaptari, daca vrea
sa-i mai puna benzina. Ca posesorul unui televizor ar fi silit sa cumpere
continuu placi noi si sa faca reglaje pentru a se adapta la vesnic noile
(ameliorate ) tipuri de emisiuni. Ca am schimba tot timpul becurile din casa
pentru ca s-ar ameliora la citeva luni parametrii retelei electrice…
Dincolo de pretextele perfectionarii continue, exista o singura scuza pentru
strategia agresiva a industriei informatice, care a remodelat abuziv raportul
cerere-oferta. Aceasta e caracterul special al produsului informatic,
imaterialitatea lui. O data conceput, un program (date, aplicatie, sistem de
operare), el poate fi copiat si distribuit fara nici un efort si fara nici un
cost.
Disputa privind legalitatea operatiilor de multiplicare redeschide problema
de drept a proprietatii, mai ales a proprietatii intelectuale. Nu pot decit
semnala aici complexitatea si importanta acestui subiect (discutat aprins de
juristi) pentru intelegerea si influentarea politicii economice mondiale si
chiar a tendintelor tehnologice. Adeptii proprietatii sacrosante sustin ca nimeni,
niciodata nu ar trebui sa-ti poata lua un obiect care iti apartine, sa te
priveze de posesiune.
Ca adevar absolut, acest principiu e deja discutabil, iar implementarea lui
presupune o interventie paradoxal anti-liberala din partea
autoritatii care trebuie sa reziste celui ce ar rivni la proprietatea altuia,
pentru a-l apara pe posesor. Dar sa admitem teza primatului proprietatii, in
cazul obiectelor materiale. Dificultatea acoperirii morale a protectiei juridice
in cazul copierii unui fisier (sau a folosirii unei idei) este ca posesorul nu e
lipsit de ele !
De aceea, la inceput nu s-au protejat ideile ci doar materializarea lor
intr-un produs fizic concret. Cu timpul insa, loby-ul de soft , imbogatit, a
putut impinge regulile (cutuma) in directia intereselor sale, deformind cu
aceasta ocazie echilibrul legislativ, dind tot mai multa putere armei
patentarii.
Justificarea este ca autorul a facut eforturi pentru a concepe un program (idee,
formula) si este lipsit de cistigurile (ipotetice) pe care ea le poate aduce
prin comercializare , deci dezinteresat sa mai creeze. Sint invocati ca acoperire
artistii, scriitorii care ar trebui sa poata trai din vinzarea operei lor, dar
in spatele acestei griji culturale se ascund enormele interese ale unor
industrii informationale hulpave. Deseori nu autorii, ci editorii sint cistigatorii cei
mari. Ei lupta chiar cu acei autori care adopta solidarismul intelectual
oferindu-si lucrarile public. Sa nu uitam zbuciumul din ultimii ani ai lui
Tolstoi, lupta sa cu familia indreptatita la drepturi de autor…
Premiza comercialitatii potentiale e mai putin convingatoare decit dreptul
de a nu fi deposedat de un bun. Pot fi aduse argumente solide impotriva faptului ca
"detinatorul" (??) unei idei, unei formule, ar avea dreptul sa impiedice
raspindirea ei, incepind cu cele care tin de interesele comunitatii pina la
observatia ca o idee care vine cuiva e foarte probabil sa vina si altora. Noroc
ca pina acum oamenii au avut dreptul sa faca scaune si dupa ce a aparut primul
scaun , sa construiasca roti fara frica ca infring un patent, sa aprinda lumina
fara a-i plati ceva unui nepot a lui Edison, sa predea teoremele lui Euler fara a
cumpara drepturi de autor. Interesate in dominarea pietei, tarile avansate
incearca sa impiedice repetarea procesului firesc de cercetare - dezvoltare de
catre o tara ramasa in urma, prin bariere de copyright (patente, brevete).
Romania nu si-ar fi putut dezvolta expertiza informatica in anii 90 daca
utilizatorii calculatoarelor ar fi platit softul folosit. Intr-un cadru
monopolist si abuziv , copierea neplatita a programelor e probabil o legitima
aparare.
Producatorul de soft va replica: ideea poate izbucni si in alta parte, chiar
inspirata de aplicatia mea, dar asta nu are legatura cu copierea codului meu.
Trebuie sa-mi recuperez cheltuielile. Se pune totusi problema: cit ar trebui sa
cistige un autor din distributia unui produs al carei multiplicare nu costa
NIMIC? E normal ca o munca de citeva luni sa se soldeze cu cistiguri gigantice,
cit timp ceilalati participanti la circuitul economic produc obiecte care nu se
pot inmulti nelimitat? Sau ar trebui gasite alte solutii, mai echilibrate,
pentru comercializarea softului?
Situatia ar mai putea fi justificata in numele liberalismului, daca autorul nu
are monopol asupra editarii respectivului cod si poate spune: sa faca altcineva,
fara sa copie, un program analog , daca vrea sa concureze pe piata !
Vor apare mai multe oferte si cistigurile se vor distribui, situatia auto-controlindu-se.
Dar nu s-a intimplat asa cu codul MSDOS-Windows, el a ramas mult timp pe piata
fara concurent, speculind confiscarea pozitiei de baza in piramida soft injectata in
oceanul de PC-uri. De ce nu a facut nimeni sisteme similare, incit sa divizeze miliardele
cistigate de Microsoft? Era greu de facut un produs echivalent? Nu. Era usor tehnic,
dar el nu putea fi introdus in sistem din motive ne-tehnice.
Aceasta aspect e fundamental pentru a intelege acuzatia mea de escrocherie.
Daca pina si incercarea IBM-ului de a face un sistem de operare alternativ a dat
gres – e clar ce sansa ar fi avut noul erou care ar porni din garajul sau un
sistem concurent pentru a realimenta consumatorii de mit american… Nimeni nu
poate concura pe cel care a confiscat sistemic piata indiferent cit de
competitiv ar fi produsul alternativ, daca in spatele sau nu e o forta gigantica.
Aceasta e problema liberalismului contemporan: cistigatorul imbogatit controleaza
continuarea jocului, il domina, il structureaza in favoarea sa. In loc de sport
economic curat, trebuie sa ne imaginam un campionat de fotbal in care echipa
cistigatoare a primelor etape cistiga fonduri ce-i permit sa cumpere jucatori de
la adversari, sa cumpere arbitri, sa modifice regulamentul incit sa poata juca
in 12 oameni, sa cumpere chiar presa incit sa se stinga protestele. Liberalismul nu
exclude o competitie incorecta ci dimpotriva o incurajeaza in numele dreptului
celui mai tare de a concura cu ce arme are. Asta a condus la mega-rechini
economici hranindu-se cu plantonul micilor intreprinzatori. E o competitie de
retele vaste, actionind in spatele jucatorilor aparenti.
Cine poate crede ca Harry Potter s-a impus universal si fulgerator datorita
valorii autoarei?
Cine nu vede ca Romania a fost incurajata sa faramiteze marile
intreprinderi si sa distruga plasa economica, exact in momentul in care afara era
epoca marilor fuziuni?
Chiar daca Bill Gates a putut exploata o situatie, unde e manevra
criminala? Ea vine din faptul ca a construi un sistem de operare nu era de fapt
dificil. Cistigatorul nu se impune deci prin calitatilor sale irepetabile ci pe
baza pozitiei cucerite intr-un sistem care paralizeaza concurenta.
Orice expert in structuri de calculatoare stie ca un sistem analog, absolut
rezonabil, se putea si se poate face intr-un an - doi cu o echipa de 10-20 de
informaticieni buni. Analog s-ar putea construi un pachet de utilitati ca gama
MicrosoftOffice. Si mentine apoi cu eforturi minore. Cu un cost de sub un milion
de dolari pentru o tara ca Romania, se puteau face economii enorme prin
renunatarea la importul de sisteme Microsoft. Ca sa nu mai vorbim de
posibilitatea concurarii pe piete externe. Cine are indoieli, sa analizeze
istoria producerii sistemului LINUX, o alternativa gratuita la Windows pusa la
punct prin internet de o echipa de pasionati distribuiti pe Internet si
neplatiti de nimeni !
Dar nu e aventura LINUX o dovada ca lucreaza in sfirsit libertatea pietei ?
E mai curind o dovada ca ea NU a lucrat atitia ani, desi existau toate elementele
TEHNICE si incitativele economice. E o ocazie pentru a deschide ochii catre
realitatea neo-controlului (subteran) al pietei "libere" (aparent). Cum sa
explicam in lumina reusitei LINUX ca nici o firma din SUA si nici o tara ,
(inclusiv cele dezvoltate occidentale) nu a pus la punct un sistem de operare
compatibil Windows (si o biblioteca de programe de baza) pentru a evita
importurile Microsoft si cheltuielile enorme aferente?
Sa ma ierte cei ce ironizeaza teoriile complotiste, dar la fel de putin
credibila e si teza ca aceasta paralizie mondiala, aceasta orbire misterioasa e
un accident fara explicatii. Cum sa interpretezi faptul ca o idee atit de
evidenta ca trecerea unui sistem de operare in spatiu public (nationalizarea )
nu a venit atita timp nici unui guvern? Mi se pare mai firesc sa banuiesc o
coruptie la scara mare, mult mai bine reglata decit cea anarhica bintuind azi
in Romania.
Nu trebuie decit sa privesc contul lui Bill Gates ca sa inteleg ca avea cu ce
plati un politician ca sa amine o masura de protectie nationala, un ziar ca sa
suprime un articol inoportun, un universitar ca sa dirijeze un studiu intr-o
anume directie. In acelasi sens pot fi citite si luptele de azi din jurul
introducerii sistemului LINUX , pe care nu pot sa nu le leg de incercarea
generala de emancipare din ghearele complexului militaro-industrial american.
Chiar si evolutia proceselor pentru monopol intentate firmei Microsoft de
catre firme puse la pamint in calea sa triumfatoare imi confirma faptul ca Bill
Gates a avut si are sustineri majore din partea unui stat care si-a cirpit
balanta de plati si si-a consolidat suprematia si prin expansiunea mondiala a
softului sau. Daca nu ar fi existat o complicitate la cel mai inalt nivel,
bazata pe interese strategice americane, SUA nu ar fi tolerat (simulind impotriviri
neconvingataoare) inghitirea (satelizarea) industriei soft de o singura firma.
Procesul prin care Microsoft a cucerit rind pe rind noi pozitii in industria
programarii era prea desantat ca sa nu fie observat si amendat corespunzator.
Sa-l rezumam. Varietatea configuratiilor fizice face ca apelurile la
procesor sa fie riscante, incurajind controlul calculatorului prin apelurile la
functiile sistemului de operare, de care toate programele devin tot mai
dependente. Cind structura calculatorului si sistemul de operare trec la o noua
versiune, in ciuda promisiunilor de "retro-compatibilitate" vechile programe
merg prost sau nu mai merg pur si simplu. Ele trebuie refacute perpetuu, de catre
firme care trebuie sa urmareasca continuu evolutia sistemului de operare.
Microsoft deschide apoi propriile sectiuni de programare si evident … cistiga,
speculindu-si pozitia imbatabila. Astfel, in citiva ani:
- WORD inlocuieste progresiv alte editoare de text (wordperfect, etc);
- FOXPRO, ACEESS si SQLServer inlocuiesc alte sisteme de gestiune de date
- MICROSOFT intra pe piata de jocuri si … cistiga teren;
- Microsoft intra tirziu pe piata Multimedia (Power Point, MediaPalayer, etc.)
…..dar cistiga spatii largi
- VisualStudio cistiga teren in dauna altor medii de programare (Borland,
Symantec ,etc.);
- Microsoft intra pe piata retelelor de calculatoare (dominata de Novell) …
si cistiga tot mai mult teren
Dar cea mai stralucita lovitura o da Microsoft in 1995, in clipa in care
Gates sesiseaza amploarea fenomenului Internet (dominat atunci de servere
UNIX si de browsere Netscape). El intelege doua lucruri:
- ca imperiul sau, bazat pe stapinirea terenului in care sint plantate
programele PC-urilor e grav amenintat de macro-calculatorul mondial (format de
calculatoarele cooperind in retea) pe cale de constituire;
- ca are ocazia sa amplifice strategia sa monopolista, punind bazele unui
sistem de operare pentru macro-calculatorul mondial, parind la timp initiative
concurente (cum ar fi tehnologia Java impinsa de SUN - cu motivatii analoage
Microsoft, cum voi explica alta data).
Amenintat de o tehnica care incearca sa cladeasca un meta-calculator in
spatele sistemului sau, Gates contraataca transformind Windows intr-un sistem de
gestiune mixt (local-Internet) scotind rapid din cursa browserul Netscape (act
pirateresc ce nu a putut fi impiedicat in ciuda unui proces ce merita studiat de
toti cei care mai cred in democratia economica).
Acum Microsoft ar vrea sa controleze stratul de inter-comunicare la care va
fi invitat sa se cupleze orice calculator ce doreste sa lucreze in retea. El
devine peste noapte mare promotor al informaticii distribuite. Pretextele invocate
sint analoge vechilor argumente pentru ca programele sa foloseasca intens sistemul de
operare (depinda maxim de el) : de ce sa se risipeasca energie de programare
pentru realizarea unor aplicatii complete (autonome) cind ele ar putea face
apel la niste module externe (componente) capabile sa rezolve optimal anumite
operatii? De ce sa nu folosim substratul "creierului digital" distribuit pe
Internet, in loc sa mai irosim energie pentru a construi propriile resurse
locale.
Trecerea de la produse informatice instalate pe masina proprie la servicii
informatice furnizate prin Internet este plina de promisiuni… si de noi capcane.
Promotorii ei scot pe buna dreptate in evidenta posibilitati ca: a gasi un
serviciu optimal pentru fiecare nevoie, a dispune tot timpul de cea mai noua
varianta a unei aplicatii scapind de haituiala aducerii la zi, a evita
duplicarile inutile (si ilegale …), a rezolva problema copyrightului prin taxarea
serviciului (adio piraterie a saracului), a nu mai avea nevoie de expertiza
pentru procese de instalare, protectie de virusi, etc. Observam ca noul
medicament ne va scapa de efectele secundare ale celui vechi…
Organizarea mega-creierului in retea este o problema captivanta, cu enorm
potential politic. Este insa ingrijorator cit de discreti sint informaticienii pe
problema riscurilor de dependenta informationala.
E minunat ca niste celule coopereaza intr-un organism. Dar nu avem voie sa
uitam ca daca organismul moare, mor si toate celulele componente ! Chiar daca
cel mai minunat tele-plamin si cea mai eficace tele-inima ar putea lucra ca
tele-serviciu metabolic undeva de la Washington, as ezita inainte de a ma cupla
la ea renuntind la plaminii si inima mea. Internetul a pornit de la dorinta
americanilor de a depasi lovirea unei zone a retelei de comunicatii de un
dusman, de a-si apara metabolismul comunicational. Imi pare ciudat sa fie folosit fara
griji privind autonomia informatica.
Privind curriculumul universitatilor de informatica de aiurea nu observ un
studiu serios al echilibrului intre distributivitate si autonomie zonala, ca si
cum nu ar exista pericol de monopolizare, dependenta si satelizare informatica.
Ca si cum mondializarea ar fi fost deja decisa democratic. Ca si cum
informaticienii ar intoarce spatele realitatii politice in dorinta ca ea sa isi
intoarca spatele de la activitatea lor. Ca si cum gigantica afacere Microsoft,
bazata pe dominarea unui sistem de operare monopolizat ar trebui sa se repete
acum la nivelul retelei Internet. Mi se pare scandalos si suspect.
Dar poate ca exista studii (discrete) de definire si aparare a interesului
national informatic si nu le stiu eu. Pacat, caci as paticipa la ele, as pune
umarul la orice efort de constientizare a potentialului politic al tehnologiei,
la cautarea unei utilizari a ei in sens anti-imperialist.
Simt stringenta acestei interventii, privind atent evolutia afacerilor legate
de Internet din ultimii ani. Stiu ca o explicatie a reculului fata de avintul
anilor '90 a fost dezumflarea unor baloane speculative. Cred insa ca frinarea
Internetului a fost si o masura de aparare contra riscurilor unui cutremur
economic slab controlat, contra schimbarii imprevizibile a ierarhiilor, contra
aparitiei unor noi jucatori pe piete deja ocupate (a se vedea ca exemplu
pierderea monopolului informational al Mediei aservite). Explozia anarhica a
Internet-ului ameninta destabilizarea unui sistem de ecuatii reglat in avantajul
cistigatorilor.
O data oprita avalansa si preluat controlul situatiei (evolutia tehnologiei
si cadrul legislativ) de catre marii jucatori din sistem, cei care ii pot schimba
coeficientii, afacerile Internet isi vor relua curba ascendenta. In afara
citorva pesti ce se vor strecura sau vor fi apucat sa creasca suficent,
plevusca va fi neutralizata (eliminata).
Cei citiva ani de libertate anarhica pe Internet vor fi probabil o amintire.
Un nou "sistem de operare" ne va sta la dispozitie…
Am vazut cum, unul dupa altul , constructori de pe terenul - cursa amenajat
de Microsoft au fost eliminati de … constructorul Microsoft. Totul perfect legal
si perfect liberal. Concurenta libera intre jucatori lucrind cu carti inegale.
Bill Gates ajunge la cistiguri de 100 miliarde de dolari in citiva ani. Un
singur om-minune produce echivalentul a 100 miliarde de oua… Am vazut de
ce nu e oprit acest proces, care aduce enorme servicii economiei americane.
SUA poate procura munca, petrol, banane, etc facind copy/paste de miliarde de ori,
asa cum odinioara "intreprinzatorii" faceau comert cu salbaticii pentru oglinjoare si
baticuri schimbate pe aur.
Speculatia cu soft nu difera mult de manevrele fianaciare care permit SUA sa traiasca
de decenii din producerea si distribuirea de bancnote, actiuni si credite. Faptul ca acest
siretlic nu e stopat prin aparitia softurilor nationale sau publice arata ca e ceva putred in
neoliberalismul mondialist, o diversiune teoretica ce ascunde rafinarea
medodelor de exploatare (inselare, dominare) a unei tari (firme) de catre alta.
De ce tari? Pentru ca indivizii inca mai pot incerca sa se apere, nu ne lasam
pagubiti voluntar, nu inghitim orice farsa, nu am face constient imprumuturi si
contracte perdante, nu ne-am ceda usor libertatea, nu ne-am face praf averea si
economia proprie. Trebuie sa fim siliti sau pacaliti pentru a juca impotriva
intereselor noastre. Dar cit de usor ne pot trada "reprezentantii" nostri ! E
suficent ca o tara sa aiba conducatori idioti sau corupti pentru ca industria ei
(de soft) sa fie lasata prada manevrelor mondiale, in numele liberalismului.
Doar asa imi explic ratarea de catre Romania a ocaziei de a ridica o industrie
competitiva de soft, ajungind sa asiste pasiv la implantarea in alte parti a
firmelor de programare offshore, in ciuda atuurilor pe care le-am avut in acest
domeniu.
3. Imperialismul difuz
Pornind de la exemplul Microsoft intrezarim vectorul istoriei : o continua
rafinare a modului in care unii ii folosesc pe ceilalti. Metropolis evolueaza;
Marx nu mai are obiect. De-a lungul secolelor, capusa s-a amestecat intim cu
organismul pe care fagociteaza, l-a organizat in jurul ei, i-a devenit inima,
incit se poate pretinde azi de neinlocuit, amenintind cu moartea corpului daca i
se contesta pozitia hibrida de controlor si consumator de singe. Celulele,
inglobate tot mai ferm in numele serviciilor eficace ale sistemului, isi pierd
progresiv autonomia. Indivizii devin dependenti de supravietuirea structurilor
care ii spoliaza. Nimeni nu te exploateaza vizibil, doar sistemul da mai putin
lui X, da mai mult lui Y, ca rezultat al modificarii topologiei sau a unui
coeficient al enormului sistem de ecuatii, pe care numai unii il pot controla.
Ratacit in complexitate, fara un stapin reperabil, sclavul produce mai eficace
crezindu-se liber, nu mai creeaza dificultati accidentale, nu se mai revolta .
Sint folositi intermediari care pot absorbi socurile. Rezistenta e sugrumata in
amonte, impiedicata sa se nasca, sa fie chiar imaginata, prin procedee de
inginerie cognitiva revelate de Orwell. Tehnica represiunii directe sau a
dominarii prin amenintare e inlocuita cu manipularea omului domesticit,
consimtator. Furtul (inselaciunea, pacalirea) au devenit atit de difuze,
subtile, complexe, sistemice incit victima nu mai reuseste sa conceapa o impotrivire,
pentru ca nu le intelege mecanismul. Functionind intr-un mega-sistem (organism)
ca o rotita (celula), victima nu poate sesiza daca si de ce iese in pierdere,
cine si de ce iese in cistig. Profitori nu au nevoie de complot, e suficent
sa-si pastreze pozitiile avantajoase in fiziologia globala. Celulele paguboase au
inteles intre timp ca o operatie (revolutie) pune in pericol viata pacientului
(intregului social) si-si vad resemnate de lungul nasului. Revoltatii se agita
tot mai steril si neputincios, reiau teze cadaverice, nu mai stiu contra a ce se
revolta, nu-si pot delimita dusmani, simt doar ca sint alienati de metabolismul
global. Fiecare manevra dominatoare este facuta cu pretexte valide, camuflata
(cufundata) intr-o ecuatie plina cu justificari valabile. Raul e invelit in bine
Medicamentul care iti face mai bine, te face dependent si te surpa difuz. Ar
trebui sa-l refuzi, sa vrei altul care sa-ti rezolve problema fara efecte
secundare inrobitoare, dar asta cere o luciditate ce nu mai are nici macar
suport conceptual. Protestatarii sint ridicoli pentru ca nu au in ce limba vorbi.
Problema schimbarii are sase miliarde de ecuatii nescrise si un numar nedefinit
de necunoscute. Reorganizarea metabolic diferita a intregului cere principii si
primitive noi, pe care nu mai are nimeni curajul si puterea sa le caute.
Politica agonizeaza in ghiveciul liberal-crestin-democrat-socialist-fascist glosind
neputincioasa pe marginea paradoxului prizonierilor, vesnic nerezolvat.
Infundatura e fara fund.
De aceea e atit de greu sa rezisti tavalugului mondializarii, sa explici
sireteniile tehnologizate, sa aperi interesele unei comunitati. Avem azi
exploatati, fara exploatare, imbogatiri si saraciri corelate inexplicabil, tari
ravasite ca Romania in care unii se imbogatesc miraculos.
Neputind demonstra escrocheriile, ar trebui sa numim exploatator pe cel care
cistiga nefiresc de mult, sa ne aparam cu premisa de vinovatie, silind
imbogatitii sa-si demonstreze inocenta . Sa dam jos din gura calusul "liberal".
Probabil ca mesajul (tonul) meu va speria pe cei care isi amintesc cu groaza
doctrina comunista. Riscurile degenerarii justitiarismului sint reale. De ce mi
le asum, fara a fi un om obsedat de problema echitatii, ci mai curind un
cautator de sens?
Ma scirbeste trecerea injustitiei in stare informa, nereperabila, spargerea
apendicului nedrepatatii vizibile, intr-o peritonita difuza, imparabila.
Ma deprima spectacolul zvricolirii absurde a contestatiei - lipsita de
busola.
Ma revolta aroganta profitorilor, bucuria lor ca sistemul social pare a fi
evoluat dincolo de pragul care sa mai permita o rezistenta cu sens.
Ma infurie capitalizarea zadarniciei politice de catre mafiile la putere.
Dar as putea inghiti (depasi) toate astea.
Putem merge mai departe si asa, in speranta ca in ciuda esecului politic
(desi a pierdut lupta pentru justitie) traind, platind si cautind, omul isi va
implini celelalte dimensiuni, ajungind la lumina - cu mintea si cu sufletul.
Ceea ce ma sufoca insa este ipocrizia pe care o cultiva neo-explotarea
pentru a sustine manipularea si domesticirea necesara. Aceasta tehnica
de alienare pragmatica ne poate corupe atit de profund inteligenta si
sensibilitatea incit sa ne transforme intr-o specie inferioara. Pierzind aschiile
de lumina misterioase insamintate in fiecare om, dezagregindu-ne instinctele
de bine si justitie, vom rata probabil lupta pentru adevar si sens.
Dupa ce vom deveni un musuroi de furnici functional, nici nu va mai conta
daca ne organizam sau nu in mod just.
Ioan Rosca, 11 ianuarie 2004