Alternativa perplexitatii asumate Imi precizez pozitia pe problema regimului politic optim. Din faptul ca am semnalat falsitatea regimurilor “liberale” si “socialiste” REALE ati putea deduce ca eu cred in schimb in calitatile celor teoretice. Ca imi spun: “comunismul real a fost hidos DOAR pentru ca teoria socialista nu a fost implementata corect” (cum pare a spune domnul Apahideanu) sau “liberalismul curat ar fi sanatos dar din pacate a fost inlocuit in anumite locuri din occident cu o aparenta de liberalism” (cum pare a spune domnul Portocala). Da, eu afirm ca practica socialista nu are mare legatura cu teoria, ci e tehnica prin care puternicii spoliaza sclavii prin intermediul statului. Iar cea comunista a fost o crima invelita in fraze goale despre solidaritate. Afirm si ca in numele “liberalismului” marii rechini occidentali domina pestii mici folosind statul pentru a impiedica schimbarea regulilor incorecte ale jocului de “piata”. Dar nu am afirmat ca teoriile folosite de paravan pentru o schema de putere sint valoroase si valide in sine, problema fiind doar coruperea lor prin implementare. Pentru ca nu cred asta. Si atunci, care e viziunea mea politica ? Dupa mult zbucium, studiu teoretic al fenomenului politic si observare a evenimentelor din actualitate, am ajuns la parerea ca in problema politica umanitatea s-a INFUNDAT TOTAL si face din pacate mai curind eforturi ca sa nu o recunoasca decit pentru a depasi blocajul de fond. Pentru a-mi argumenta teza ar trebui sa dezvolt o serie de analize pe sub- probleme, legate de gasirea echilibrului corect intre: - liberalism al pietei - interventionism de stat - stat si taxe mari - stat si taxe mici - traditionalism - modernism - elitism - populism - drept natural - utilitarism - idealism – materialism - spiritualism- rationalism- pragmatism - individualism- spirit comunitar - mondialism- nationalism- regionalism - egalitarism- diferentialism - antropocentrism - ecologism- tehnicism - moralism- selectie naturala - supunere - participare - delegare - consumerism - ponderare - concetrare metropole - distribuire regionala - “big is wonderful” - “small is wonderful” - primatul proprietatii (dreptul de a avea) - primatul persoanei (dreptul de a fi) - multiplicare populatie - reducere populatie - favorizarea muncii- favorizarea speculatiei - etc. Am citit, am observat si m-am gindit suficent la problemele de mai sus incit sa pot semnala ca ne conduc intr-un labirint deschis de argumente contradictorii. Sper sa revin alta data macar cu niste schite analitice pe fiecare punct. Consemnez aici doar concluzia : sintem departe de a rezolva acceptabil problema politica si in plan teoretic, nu numai pe teren! Nici macar nu am gasit primitivele care sa permita o formulare adecvata a problemei - ce sa mai vorbim de structura raspunsurilor si de ritualul arbitrar al argumentarii. Au mijit primele incercari de a funda o Teorie Politica (studiul esentei fenomenului politic) care sa sustina ceea ce se numeste azi “Stiinta Politica” (un fel de sinteza critica de practici si ideologii)- dar ele sint inca timide. Ce sa mai vorbim de epistemologia teoriei politice ! Asa-zisii analisti politici se fac ca nu au observat marea framintare din secolul trecut legata de fundamentele matematicii, ale fizicii, ale lingvisticii, etc. care a dus la constientizarea problemei epistemologice. Isi continua sofistic acrobatiile “teoretice” precum perorau expertii vraci in absenta medicinei. Urmasii acesora au azi in tolba instrumente noi: microscopul, chimia, genetica, etc. Vor avea si teoreticienii politici de miine un aparat analitic intarit cu instrumente nebanuite azi sau analogia se opreste aici si teoria politica trebuie sa se resemneze la pozitia de vesnica alchimie? Poate pare aeriana aceasta preocupare a mea pentru legitimitatea aparatului argumentativ al teoriei politice, fata de framintarile realitatilor politice contemporane. Am insa impresia ca dimpotriva, problema pusa aici este vitala in plan practic. Urmarind infruntarile intre grupurile aflate la putere si cele contestatare, observ ca inexistenta teoriei politice autentice intretine un perpetuu joc vicios: - puterea secreta o doctrina A care o legitimeaza, toti cei interesati in pastrarea situatiei percep profunda validitate a teoriei folosite ca alibi; - contestatia denunta doctrina A, o data cu regimul pe care ea il acopera; - se formeaza o miscare alternativa, care cauta o contra-doctrina B din repertoriul unor puteri straine sau care propune o doctrina noua, imaginata arbitrar ca eficace; - se ajunge uneori la revolta si rareori la rasturnarea puterii, doctrina B legitimind actele taberei revolutionare si devenind apoi dogma de acoperire a intereselor noii puteri; - implementarea unei doctrine poate fi foarte diferita de modelul teoretic, ori pentru ca e vorba de o teorie-diversiune ori pentru ca e vorba de o teorie-utopie; - esecul unui regim care pretinde ca pune in practica o doctrina antreneaza compromiterea doctrinei respective; - dupa multe deziluzii (revolutii esuate in tiranii, teorii denuntate ca utopii), contestatarii puterii au la dispozitie un spatiu tot mai restrins de doctrine necompromise, pe care sa le poata propune ca alternativa; istoria pare a se ingusta, a se sfirsi …. ; - profitind de rahitismul doctrinar al contestatiei, capitalizind erorile regimurilor alternative, neo-puterea isi legitimeaza pretentia de a ramine la cirma si a pastra regulile de joc: oricum ar merge societatea, ea sustine ca “e mai putin rau decit cu alte solutii’. Gaselnita eficace a lui Churchill este sa apere o boala, aratindu-ne ca au fost boli si mai grele. Se ajunge astfel la situatia de astazi: desi multi cetateni sint constienti de incorectitudinea, arbitrariul, ilegitimitatea, ipocrizia regimurilor la putere, desi asistam neputinciosi la esecul conditiei politice umane, desi unii isi manifesta haotic revolta si dorinta de altceva, desi unii inca se mai agata disperat de tinichelele unor doctrine compromise sau confiscate, majoritatea oamenilor sint paralizati de sentimentul de zadarnicie si putem spune ca ne aflam inr-o cumplita infundatura politica. Nu e ciudat? O specie care a gasit drum catre luna, catre propriul cod genetic, catre cele mai rafinate emotii estetice, care a facut pasi mari in directia consolidarii si aplicarii atitor stiinte – nu e capabila decit de o bilbiala penibila teoretica si de o practica arbitrara in directia organizarii oportune a societatii… Putem desigur banui ca problema aceasta e insolubila la modul absolut sau chiar ca nu exista un proces coerent de rezolvare progresiva, datorita complexitatii enorme si libertatii aflate in joc. Poate ca speranta de a evada din pestera lui Platon, de a ne desprinde din rindul celor de privesc umbrele politice pe peretele cotidian e iluzorie. Dar nu a facut nimeni o astfel de demonstratie. Si nici macar nu e formulata clar teza nerezolvarii temporare sau a chiar a insolvabilitatii, incit pretentiile gaunoase ale doctrinarilor si propagandistilor de toate culorile sa fie dezumflate, iluzia de obiectivitate si legitimitate risipita, conditia microbismuliui politic subiectiv asumata deschis . Putem banui si o sabotare a procesului de clarificare a problemei politice de catre actorii jocului politic ( pentru a nu pierde legitimitatea cu care pastreaza sau reclama puterea). Stapinii nu au interes sa sprijine iesirea din ceata politica. Dimpotriva. Liderii miscarilor revolutionare pot si ei fi jenati de o privire lucida care ar putea revela ca stiu ce nu vreau dar nu si ce vreau. Numai cetateanul, victima eterna a farsei politice ar putea avea interesul sa perceapa arbitrariul spectacolului. Daca nu cumva prefera si el sa se amagesca… Poate ca din toate aceste cauze nu vedem izbucind moda meditatiei politice generalizate, nu vedem puse in functie la scara mare centre de cercetare stintifica ale celei mai mari probleme cu care se confrunta umanitatea. Ne ingramadim in schimb la meciuri de fotbal si spectacole rock, privim hipnotizati buletine de stiri televizate. Stam cu capul de strut in nisipul inertiilor si al miturilor decolorate pentru a nu ramine fata in fata cu haul politic, cu cancerul care ne macina. Pentru a nu mai continua seria isterica de actiuni revolutionare, pentru a nu adinci labirintul reziduurilor doctrinare in care sintem innecati ar trebui, pe de o parte, sa adincim si pe de alta sa democratizam studiul fenomenului politic. Cit ii vom mai lasa pe stapinii de toate culorile sa amplifice confuzia de care profita? In spatele relativitatii, ambiguitatii, complexitatii se ascund mafii ordinare care , nu numai ca s-au instalat ca o capusa in inima societatii, dar au inceput sa ne transforme in celule robot? Nu vedeti ca miscarile de contestatie actuale sint prizonierele tragice ale unei totale confuzii? (Revolta de la Brasov, pe care o comemorez azi prin acest articol este doar un exemplu.) E timpul sa ne asumam frontal perplexitatea politica? Sa vedem daca se poate trece de ea? Ioan Rosca , Montreal, 15 noiembrie 2003