Prizonieri in contradictii capcana

   Marturisesc ca sensul "Fermei animalelor " mi-a scapat initial.  Influentat
de tonul capatat in lectura facuta de Europa Libera (in plin regim comunist) am
vazut in ea doar dezgustul lui Orwell fata de regimurile instalate de pretinsele
revolutii eliberatoare.  De-abia acum , dupa zece ani traiti in regim
capitalist, am observat ca finalul cartii are un alt sens: o condamnare in bloc
a regimului inscaunat prin "revolutie" si a regimului  care a produs
"revolutia", o demonstrare a recursivitatii tragice a  farsei politice.  Porcii
si vechii stapini umani se intilnesc (la ultima pagina a "Fermei animalelor")
pentru a se intelege privind distribuirea dominatiei: fiecare raminind stapin
prosper pe mosia lui. Turma este cind condusa in numele luptei cu imperiul
extern cind manevrata in numele conlucrarii cu el. Analizind viata lui Orwell si
citind atent "1984" se impune  urmatoarea interpretare: contradictia dintre
stapinii diverselor regimuri e o diversiune care faciliteaza dominatia interna.

   Daca aceasta schema este o stratagema inlaturabila sau e o consecinta
intrinseca a organizarii politice a societatii – iata o problema majora pentru
orice teorie a politicii. Sa ne intoarcem insa la efectele ei practice.

    Lectura cartii "Sfirsitul unei iluzii" de Francois Furet pune in lumina
fenomenul de capitalizare a dusmanului. Inca din start, Furet arata ca miscarea
nazista si comunista au valorificat nemultumirile fata de regimul democratic
(incapabil de a evita tragedia primului razboi mondial). Apoi Furet surprinde
dialectica capitalizarii incrucisate nazism –comunism. Modul in care
"realizarile" comuniste au dat apa la moara retoricii naziste. Modul in care
extensia nazismului a revigorat doctrinar tabara comunista (teza
antifascismului),  etc.  Furet arata foarte bine cum fiecare curent isi bazeaza
succesul propagandistic pe denunatarea minciunilor, erorilor si crimelor
celuilalt. El uita un singur lucru, pentru a inchide lucararea circular : sa
observe capitalizarea pe care regimurile democratice (altfel putrede binisor) au
facut-o din lupta cu nazismul si comunismul.  La acest capitol, Orwell e mai
consecvent.

   Il loc sa fie cautarea unei solutii la problema organizarii rezonabile a
cetatii, politica sa constea numai in exploatarea ilegitimitatii adversarului
(adevarat sau simulat) - pentru a mentine un regim avantajos clicii la putere ?
Daca modelul Orwell e adevarat si cetateanul se afla intr-o atfel de farsa
(capcana, infundatura) - atunci multe dintre opiniile si actiunile noastre
politice sint elucubratii.

   Aceasta problema e de o importanta enorma pentru noi, care incercam sa
intelegem fenomenul comunismului si post-comunismului din Romania. 
Caci una e sa te plasezi pe pozitii nostalgice (comunismul era totusi bun) , alta sa 
adopti anti-comunism pro-nazist sau pro-capitalist (democratia occidentala e buna 
si comunismul a fost o ratacire de la ea) si altceva sa crezi in viziunea lui
Orwell denuntind farsa aparentelor conflicte doctrinare care ascund interesele
izomorfe ale regimurilor dominind prin teroare, manipulare, cirdasire etc.
    O mare parte din colegii mei anti-comunisti s-au plasat (cazind zic eu in
capcana dihotomica) pe pozitii ne-nuantat pro-occidentale. Ii admira inca pe
americani, dusmanii regimului sovietic, eliberatorii si emancipatorii nostri
potentiali. Sint orbi fata de jocul de putere real american, fata de crimele
facute peste tot in cadrul lui, fata de folosirea comunismului ca sperietoare de
ciori si alibi pentru propriul imperialism. Orbi sau iluzoriu pragmatici (ne
trebuie aliati in lupta anti-comunista). Rusii sint rai DECI americanii sint
buni, as rezuma la extrem teza.
   Eu cred acesti analisti se inseala si principial si pragmatic, perfect
simetric cu intelectualii de stinga din vest care s-au uitat cu atita jind catre
marea lumina de la rasarit. Culmea e ca intelectualii romanii rataciti prin
vest, iritati de animozitatea cu care le este receptata marturia despre crima
comunista, sint incapabili sa incerce macar sa inteleaga plingerile
anti-capitaliste, pe care le declara din start ca "prostii periculoase de
stinga" .

    Si asa ajungem noi, victimele unei dictaturi odioase, sa cautam aliante cu
stapinii dictaturilor "adversare" comunsimului si nu cu omologii nostrii :
sclavii celorlalte regimuri (care-si impart orwellian puterea mondiala).
Raminind surzi si muti fata de abuzurile si crimele de toate culorile care
tulbura harta lumii, suparati ca nemultumitii din regimurile "de dreapta" spera
solutii spre stinga  (ca si cum noi nu speram degeaba invers) , neobservind
generalitatea tragediei conditiei cetateanului si nevoia de a ne elibera
eventual de farsele doctrinare,  ne izolam de ceilalti amagiti si ne taiem
sansele de a fi intelesi solidar.

   Este uluitor ca victimele unui regim atit de odios ca acela ce a secatuit
Romania nu sint prezente in miscarile care pun in discutie legitimitatea puterii
politice, nu participa la miscarile de contestatie, ajutindu-le sa evite capcana
dihotomica, semnalind experimentul de represiune comunist,  ci se multumesc la 
a cinta imnuri de slava anacronice  capitalismului aducator de bunastare. Ride
hirbul sclavului resemanat de oala sparta a utopicului..

   Aceasta e (cred eu) cea mai mare eroare pe care o face anti-comunismul
romanesc. Accepta sa slujeasca cauza "adversa", cauta prietenia stapinilor
lagarului extern, sperind a le deveni acestora slugi credincioase si bine
recompensate, intorcind spatele celorlati supusi nemultumiti. Refuza consecvent
de exemplu contactul cu critica anti-imperialista, desi Romania e pe cale sa
devina din colonie sovietica o colonie occidentala.

   Ar trebui sa citeasca mai des Orwell pentru a observa mai usor cum s-au
intilnit porcii securicomunisti cu vechii stapini externi in ferma animalelor de
la Bucuresti.

Ioan Rosca, 14 noiembrie