Date : Samedi 15, Novembre 2003 20:00 
Objet : Re: [societatea_de_maine] Alternativa perplexitatii asumate (raspuns domnului Apahideanu)

Rosca Ioan wrote:
.....
> Nu e ciudat? O specie care a gasit drum catre luna, catre propriul cod
genetic,  catre cele mai rafinate emotii estetice, care a facut pasi mari in directia
> consolidarii si aplicarii atitor stiinte – nu e capabila decit de o bilbiala penibila
> teoretica si de o practica arbitrara in directia organizarii oportune a societatii…
> Putem desigur banui ca problema aceasta e insolubila la modul absolut sau chiar ca nu
> exista un proces coerent de rezolvare progresiva, datorita complexitatii enorme si
> libertatii aflate in joc.

Evident, nici eu nu cunosc care este solutia optima. Pot doar sa constat
daca un sistem, sau o guvernare este mai buna sau mai rea pentru
majoritatea populatiei unei tari anume (Romania). Si asta numai pe
termen scurt. Raportat la timpul vietii mele. Istoria este singura care
poate decela care sistem a fost mai bun pentru majoritatea populatiei.
Este larg considerat astazi, din perspectiva istoriei, ca sistemul
feudal a fost mai bun decit cel sclavagist, ca cel capitalist este mai
bun decit cel feudal. Dar asta in general.
Este oare sistemul capitalist existent actual in Siera Leone mai bun
decit sistemul comunist din Cuba? In mod sigur nu. Traiau mai bine
inainte de 89 portughezii in cadrul sistemului capitalist decit cehii in
cadrul sistemului comunist? Cred ca nu.
Deci nu putem generaliza binele sau raul unui popor numai dupa sistemul
politic.
China este cel mai concludent exemplu. China fara comunism ar fi fost un
fel de Indie.
Traiesc mai bine romanii acum decit inainte de 89? In mod sigur nu.
Logica rece arata ca actualul sistem e chiar mai rau decit cel de
dinainte de 89.
Nu am fost comunist, nu i-am inghitit pe comunisti, dar trebuie sa
recunosc acest fapt care este de necontestat. Sitemul a fost rau, dar
mai putin rau decit cel actual. Oamenii au ramas aceiasi. Atita doar ca
in actualul sistem se poate fura mult mai mult. A fost sistemul anterior
lui 89 un sistem comunist? Evident ca nu. Probabil ca un stat comunist
(asa cum a fost definit de clasicii comunismului) nu poate exista in
realitate, fiind doar o utopie. Aproape comunism exista numai in
chibuturile din Israel. Dar si acolo treaba scirtiie. Daca nu era
comunism in Romania, atunci era macar socialism? Aici putem considera ca
existau unele elemente de socialism. Acces gratuit la invatamint si
sanatate, limitarea raportului dintre veniturile maxime si minime,
asigurarea posibilitatii tuturor de a traii. Chiar daca productivitatea
muncii nu era prea ridicata, nimeni nu raminea fara posibilitate de a-si
cistiga existenta printr-un loc de munca. Cei care nu mai aveau
posibilitatea sa munceasca si nu fusesera niciodata incadrati in munca,
beneficiau de un ajutor social care nu-i lasa sa moara de foame. Si le
permitea sa-si plateasca si intretinerea. Nimeni nu dormea prin canale.
Dar existau si privilegiile unei paturi. Cele ale paturii stabilor
comunisti, care erau tovarasi si egali. Dar numai in vorbe. In rest,
circuite inchise de; case, magazine, hoteluri, restaurante, spitale,
etc. Era mai mult un socialism de carton. Un simulacru de socialism.
Se construia insa o industrie nationala. Pornita aproape din nimic. Si
eu aveam 12 grade in casa si stateam cu canadiana pe mine, dar stiam, ca
inginer, cit de greu isi procura Romania valuta necesara pentru importul
de petrol si eram convins ca drumul cel bun era acesta, deoarece prin el
realizam o industrie care ne-ar fi ajutat sa fim independenti. Este
adevarat ca noi exploatam carbune de calitate inferioara. Ca exploatarea
era poate subventionata. Dar stiam ca astia ii aveam in tara si nu
depindea de bunavointa nimanui sa-i ardem si sa ne incalzim. Cineva mi-a
povestit ca atunci cind s-au proiectat instalatiile de exploatare a
sisturilor bituminoase, din proiectare au indicat preturi de cost chiar
mai mari decit cele reale care erau foarte mari. Sperau ca Ceausescu sa
nu aprobe investitia (sa dea banii). Ceausescu a dat totusi banii. Aveam
nevoie de caldura, de independenta energetica pentru industria noastra
pe care evident, aproape nimeni nu o vedea cu ochi buni. Nici cei din
CAER (cehii si RDG-istii care erau mai buni ca noi in industrie si
vedeau cum apare un concurent). Aveam combinate multe de produs otel.
Asa-i. Dar chiar si asa combinatele noaste cu greu acopereau cerere de
otel a unei industrii in construire. Din acest motiv otelul, cimentul,
cheresteaua, erau produse care se dadeau cu repartitie, productia fiind
insuficienta. La proiectare existau indici de consum maxim pe care nu
aveai voie sa-i depasesti.
In aceste conditii de frig in casa ne-am realizat o industrie care nu
era intrecuta (in CAER) decit de cehi si poate de RDG-isti in unele
domenii. Dar ce traditii si ce acumulari anterioare aveau ei! Aproape ca
nu aveam nevoie sa importam produse manufacturate din CAER. Cu exceptia
unor echipamente militare, radiocomunicatii, tuburi cinescop color,
subtante antireflexie pentru obiectivele fotografice, aparate de filmat,
unele tipuri de utilaje terasiere, unele echipamente medicale,
medicamente si cosmetice. Si asta in conditiile in care a trebuit sa
achitam si datoria de cca 12 miliarde de $ facuta de Ceausescu prin
import de tehnologie din vest. Import in parte util dar in parte inutil,
Ceausescu fiind si el "vrajit".
Acum porcii nostrii au vindut aceasta industrie, construita cu truda si
sacrificii, pe nimic. Acum pregatesc si "amnistia fiscala". Cei care au
furat bani, care i-au obtinut prin coruptie, etc. vor putea sa plateasca
un impozit de 5-10% din banii dobinditi necinstit si vor ramine bine
mersi cu restul de bani.
Daca cineva crede ca sistemul politico-economic actual din Romania e mai
bun decit cel de dinainte de 89 este treaba lui. Dar cine are rude in
Germania, tara cea mai industrializata din UE, cu un nivel de trai inalt
sa-si intrebe rudele cum au trait germanii pina prin anii 65 cind si-au
pus industria inapoi pe picioare astfel incit sa exporte masiv.
Personal consider ca socialismul este forma optima. Eu intelegind prin
socialism posibilitati egale pentru toti in functie de capacitatea
fiecaruia, cu asigurarea unui mivel minim de trai si pentru cei care nu
au capacitate, cu limitarea raportului dintre bogatia maxima si cea
minima prin impozitare progresiva, cu impozitarea bogatiei iar nu a
muncii.
Atit pentru acum. Altfel mesajul devine prea lung si nu-l mai citeste
nimeni.
A. Apahideanu

PS. Vreau sa intreb daca a ajuns mesajul meu intitulat "Porcii nostrii
s-au infratit cu porcii lor, sa ne transforme pe toti in sclavi".
Intreb, deoarece mesajul nu a ajuns la mine inapoi, desi l-am trimis la
mai multe grupuri. Nu s-a intors de la nici un grup. S-or fi suparat
porcii.