Printre perplexitatile opozitiei : privatizarea
Nota- rezumat:
Articolul exploreaza unul din motivele mai putin discutate ale
paraliziei opozitiei din Romania : imposibilitatea rezolvarii unor
probleme-fundatura . Este tratat cazul refacerii proprietatii private ,
in care solutia improprietaririi generale deranjeaza prin spiritul ei
colectivist - ce da cistig de cauza comunismului-, iar cea liberala,
prin efectul ei practic- ce da cistig de cauza ...comunistilor. Intrebarea
centrala care produce de citiva ani o teribila bilbiiala in discursul
opozitiei este : poate fi evitata transformarea oligarhiei
Securicomuniste de ieri, in oligarhia capitalista de miine ? Daca
singura sansa care ni se ofera este capitalismul mafiot de tip italian,
trebuie sa o acceptam in numele liberalismului , realismului si
eficacitatii, sau sa o respingem cu riscul raminerii in devalmasie si
confuzie ? Sau exista totusi o alta alternativa ? Care ?
Este redata o anume viziune pe care am expus-o fara succes in 1991
unor lideri ai opozitiei, doar ca prilej de meditatie asupra meandrelor
acestei probleme, si nu ca pretentie de solutie. Am fost atunci respins
indiferent sau ritos. Mi-ar parea rau ca gresit inteles, sa fiu etichetat
ca "populist" sau "neosocialist". Nu am nici un fel de nostalgie dupa
proprietatea si starile colective. Dar nici nu pot "uita"cu atita usurinta
cine sint cei care se privatizeaza in Romania. Si nici cadea in
reductionismul unor analisti de acasa, care, satui de lirica
anticapitalista tovaraseasca,si cazind in capcana de a o crede sincera,
ridica imnuri de un penibil simplism capitalismului panaceu,
intotdeauna al lui Bill Gates, si niciodata al lui Giulio Andreotti ...
spre care al nostru se indreapta cu pasi mari !
1
Neputinta opozitiei anticomuniste din Romania are o variata gama de
explicatii. Manevrele puterii, starea in care a fost adusa populatia,
slabiciuni interne tipice, au fost deseori analizate si nu voi reveni aici
asupra lor, desi nu le subestimez importanta.
Voi aborda un aspect mai putin tratat, din fireasca si in general
inconstienta pudoare : perplexitatile opozitiei. Si anume , problemele
majore la care nu poate oferi un raspuns, datorita situatiilor vicioase
cu care se confrunta. Efectul acestei neputinte asupra prestatiei
opozitiei ar putea fi mai important decit se poate crede la prima
vedere : a nu avea iesire sanatoasa pe citeva teme esentiale e destul
de grav si poate explica aparent ciudata confuzie si letargie in care
"se complac" liderii opozitiei ...
Dintre problemele noduroase problema modului de revenire la
proprietate privata e de prim rang si un bun exemplu de fundatura. La
ea ma voi referi in acest articol. Observatiile mele nu se doresc
sententioase. Sper chiar ca o parte sa fie rodul unei analize insuficent
de profunde si sa existe solutii pe care eu nu le-am sesizat.
2
Intrebarea fundamentala la care orice formatie politica implicata in
renasterea Romaniei trebuie sa dea un raspuns, este : Cum trebuie sa
se desfasoare reprivatizarea Romaniei ?
Cei 50 de ani de comunism ne-au lasat in fata :
- unei avutii nationale fara proprietar (avind "statul" ca proprietar
abstract dar pe "administratori" ca profitori privilegiati)
- unui cancer economic generat de acest mod de organizare a
proprietatii
- unei mase muncitoare cu acces interzis la proprietate, exploatate
dupa model de lagar , dezinteresate in munca si degradate prin
mentinere indelungata in afara competitiei
- unei clici rapace, de tip mafiot "administrind" avutia fara stapin,
lipsita de energie creatoare, dar foarte sudata si in total control al
sistemului de decizie.
Se pare ca clica lipitorilor statului s-a decis sa-si valorifice pozitia
cheie, transformindu-se intr-o oligarhie de tip capitalist. In
perspectiva, aceasta decizie e salutara pentru Romania, pentru ca ii
da sansele unei normalizari economice, pentru ca promite sa
intrerupa cangrena ce se genereaza firesc in jurul proprietatii fara
proprietar dar cu gestionari. Aceasta transformare este absolut
necesara.
Este insa aceasta convertire structurala suficenta ? A fost criza
noastra in exclusivitate una economica ? Multi simt si spun ca nu. Ca
iesim si dintr-o criza umana de mare gravitate, care a compromis
catastrofal personalitatile si relatiile sociale. Pentru unii acesta este
un efect al dereglarii economice. Pentru altii, dimpotriva e adevarata
cauza a acestei dereglari. Nu ma voi pronunta asupra acestei variante
a problemei cu oul si gaina, nu pentru ca raspunsul nu ne-ar interesa
(atit filosofic-moral cit si practic) ci pentru ca ma simt in dificultate
in fata ei.
Ipoteza intiietatii economicului fata de moral si social, sugereaza
urmatoarea solutie a crizei romanesti : se pune accentul pe
insanatosirea mecanismului economic, dicolo de orice consideratii
morale, daca astfel de consideratii incetinesc ritmul capitalizarii.
Insanatosirea socio-morala va veni firesc, ca un corolar al celei
economice.
Ipoteza inversa, a primordialitatii justitiei (sociale, morale) sugereaza
o orientare sensibil diferita : se face totul pentru ca sa se impiedice
convertirea vechilor mafioti in patroni, astfel incit la cirma Romaniei
capitaliste sa nu ramina aceeasi retea. Se cauta in primul rind
normalizarea morala, recucerirea unei sanatati sociale si
sentimentului impartasit de justitie.
Trebuie sa recunoastem dificultatea extraordinara a acestei alegeri.
Punctul de vedere moral, se poate dovedi steril, mai ales avind in
vedere raportul de forte de pe teren. Dupa aventura comunista ,
sintem preveniti asupra posibilei nocivitati a elucubratiilor nerealiste.
Pe de alta parte, cinismul acut al solutiei pragmatice, care il poate
condamna pe cel cinstit si chiar pe fiul lui, sa astepte ziua in care cel
nerusinat va fi suficent de "normalizat" incit sa le ofere "de munca" in
marea sa firma, e greu de suportat... Sentimentul de nedreptate e atit
de acut, incit exista toate sansele ca aceasta solutie "practica" sa nu
fie acceptata de victimele ei, ducind la explozii , sau, sa produca o
adincire ametitoare a disperarii si o degradare catastrofala a celor
implicati.
De aceea este foarte greu de dat raspunsul la marea intrebare :
(I) Se poate evita capitalizarea Romaniei prin convertirea clasei
vechilor Tovarasi in oligarhia noii societati ?
Opozitia , innecata in mlastina alternativelor inacceptabile, tace in
spatele unor discursuri lesinate. Nu raspunde ferm, pentru ca nu
gaseste un raspuns. Poate pentru ca nici nu este exista... In orice caz
i-ar face bine o anume luciditate, o anume barbatie si iesirea din
bezmeticeala din care scoate cite un icnet care nu induioseaza
electoratul. Speranta ca in situatia data fuga de un raspuns e
preferabila , este, cred, iluzorie si dubioasa.
Cel mai grav este ca de cinci ani, opozitia isi permite bolmojeala
publica si se compromite discret refuzind ipocrit (pentru ca emite tot
felul de pseudo-doctrine) sa-si asume responsabilitatea unui adevarat
raspuns , adica a unei retete plauzibile . Eu am intrebat de mai multe
ori liderii opozitiei cum raspund la Intrebare. Am citit programele din
platformele de partid. Dincolo de consideratii optativ-conditionale
("ar fi bine...", "corect ar fi sa ...", "nu putem permite ca ...." , etc) nu
am gasit nimic credibil. Daca ipoteza imbogatirii Tovarasesti era
respinsa in principiu , nici un mecanism functional de evitare nu era
precizat. Daca dimpotriva, era acceptata ca inevitabila , acest lucru
era cu scrupulozitate escamotat .
3
Situatia penibila in care este pusa (si se complace) opozitia in
chestiunea privatizarii a fost subliniata de raspunsul ei la propunerile
de improprietarire de tip "Cojocaru" . Inca de la inceputul anului
1990, economistul C. Cojocaru a venit cu ideea ca avutia Romaniei
apartine romanilor si ca atare modul corect de privatizaare este
impartirea averii statului tuturor cetatenilor romani, care au creat-o
prin munca lor in lagar. Si aceasta , inainte de declansarea unei
privatizari prin rapt. El propunea emiterea unor cupoane de
proprietate, valorificabile prin cumpararea unor parti (actiuni) din
intreprinderile de stat; intreaga proprietate de stat urma sa intre in
posesie privata pe aceasta cale.
Reactia opozitiei la aceasta propunere, (care a avut un succes destul
de mare in rindul populatiei) , a fost -din punctul meu de vedere-
iresponsabila.
In corpore, doctrinarii opozitiei au infierat populismul , comunismul,
sterilitatea si chiar nocivitatea ideilor lui Cojocaru.
Argumentele au fost , la prima vedere, sanatoase, emancipate:
divizarea proprietatii la intreaga populatie este un act de esenta
comunista, o revenire la principiile falimentare ale egalitatii si o
distrugere a oricarei sanse de revenire economica, datorita efectului
automat pe care il are proprietatea comuna (lipsa interesului pentru
eficacitate, imposibilitatea conducerii coerente etc). Un adevarat
capitalism cere proprietate strinsa in putinele miini ale celor mai buni
intreprinzatori. Proprietatea trebuie reinstituita prin vinzare ,
rezistind la tentatia populismului. Si in plus, modul in care Cojocaru
propunea obtinerea actiunilor punea serioase probleme de inechitate
intre cei care deveneau actionari in intreprinderi rentabile si cei care
obtineau o portie de faliment si ridica problema atribuirilor prin
operatii de culise.
Modelul Cojocaru s-a bucurat asadar de condamnarea aproape
generala din partea opozitiei,a supravietuit un timp prin suscitarea
unui interes direct la populatie, apoi a fost sustinut de citeva mari
centrale sindicale si va sfirsi probabil intr-o cochetarie cu nostalgicii
proprietatii colective ...
Un caz ciudat de regrupare atitudinala : "poporul" de o parte, atras de
idee, politicienii , indiferent de culoarea politica , de partea cealalta,
condamnindu-i "populismul" si nocivitatea, ferm convinsi de
avantajul vinzarii (desigur organizata de ei) fara impartire prealabila.
Un caz tipic in care doctrinarii opozitiei nu au gasit iesire la
infundatura principiala in care comunismul i-a plasat, nu au gasit
rezerve de subtilitate si nu au stiut sa se demarce, nuantind inspirat,
de o aparenta comunitate de idei cu marii Tovarasi.
Eu am crezut (si cred) ca ei ar fi trebuit sa vada mai departe de
incompatibilitatea aparenta cu principiile capitalismului a
improprietaririi integrale. Ca ar fi trebuit sa-i recunoasca
legitimitatea morala, si sa nu aplice eticheta de "populism" gindului
ca romanii sint proprietari de drept a avutiei create prin exploatarea
lor. Era aici o chestiune principiala de justitie.
In al doilea rind, ei trebuiau sa inteleaga realist ca cealalta alternativa
pe care o pot contrapune solutiei incriminate, este imbogatirea ilicita
a Securicomunistilor ( singurii profitori posibili ai vinzarii accelerate)
si ca implicit, o considera preferabila. Si ca vor plati aceasta alegere.
In al treilea rind, ca refuzind o idee atit de populara, isi refuza sansa
de a cistiga electoratul si de a face efectiv ceva pentru eliberarea
Romaniei.
Refuzul lor imi apare cu atit mai greu de justificat cu cit retinerea pe
care se bazeaza e mai discutabila : mie imi pare si azi ca ideea
impoprietariirii romanilor e o idee de bun simt si viabila.
4
Redau (intr-o forma poate prea dezvoltata , dar atingind nivelul de
concretete care sa o faca criticabila.) motivele pentru care am
contestat respingerea improprietaririi de catre opozitie si pe care le-
am mai expus unor lideri ai ei .
a Romanii au dreptul incontestabil si nevoia morala de a li se
recunoaste proprietatea asupra avutiei pe care au creat-o prin munca
fortata si care le apartine de drept. De-a lungul celor 50 de ani de
exploatare comunista "oamenii muncii de la orase si sate" au fost
abuziv privati de rodul eforturilor lor. Intr-un stat normal, profesorul
X, inginerul Y, taranul Z, maistrul U, dupa o intreaga viata de munca
, ar fi acumulat proprietate, ar fi avut case, investitii, actiuni. Ele i-au
fost confiscate progresiv, rapt ce se adauga confiscarii initiale a
proprietatilor dinainte de 1946.
Nu este asadar natural a pune exclusiv problema retrocedarii
proprietatilor confiscate (case, pamint etc) si nu si a celor smulse prin
neplata muncii fortate. E deplorabil faptul ca anumiti lideri ai
opozitiei dovedesc o sensibilitate absoluta la recuperarea caselor
nationalizate, dar o totala indiferenta fata de ideea improprietaririi
detinutilor comunismului cu averea ce le-a fost stoarsa in timp. Un
exemplu de rezultat nefast al acestui reductionism este injustitia legii
funciare fata de acei fosti cooperatori spoliati nemilos de-a lungul
unor decenii si lasati azi in mizerie de o improprietarire care nu
recunoaste DECIT proprietatea taraneasca confiscata initial...
b Chiar daca cetatenii au contribuit in mod diferit , orice
improprietarire in parti inegale este discutabila moral , dubioasa in
contextul romanesc si total nepractica. A imparti in mod egal o
proprietate detinuta de drept in mod egal, sau imposibil de impartit
altfel, e o forma de realism si nu inseamna a opera in spirit comunist.
Comunism inseamna sa egalizezi fortat , sa nu suporti ierarhia si
diferenta, sa actionezi catre nivelare. In opozitie, capitalism inseamna
sa accepti competitia si ierarhizarea, sa nu impui fortat egalitatea ,dar
nu sa impui arbitrar inegalitatea ! Sanatatea liberalismului vine din
libertate si competie deschisa nu din impunerea fortata a inegalitatii,
ce poate fi acceptata ca efect natural dar nici intr-un caz ca motor si
scop al sau. Dimpotriva , realizarea naturala a unui anume echilibru
al posesiunii, existenta unei puternice clase de mijloc, aduce un plus
de stabilitate societatii liberale capitaliste. E abuziv ca disparitatea
fortata si ilicita sa se faca in numele liberalismului.
c Iesirea democratica din comunism depinde de revenirea masiva a
sentimentului de proprietate , care la rindul sau poate renaste firesc
doar prin aparitia masiva a proprietatii. Chiar daca prin impartire
proprietatea nu ar fi importanta, aparitia dimensiunii de actionar la cit
mai multi cetateni ar avea un impact pozitiv asupra conceptiilor lor
socio-economice. E nevoie de cit mai multi proprietari pentru a scapa
de mentalitatile comuniste.
Cu timpul, ierarhizarea averilor va opera firesc , prin competitie.
Cazul impartirii pamintului e elocvent. Daca pamintul ar fi intrat in
citeva miini, efectul social regenerator al improprietaririi ar fi fost
diminuat.
d Cea mai nociva fiintare pentru libertatea economica este
proprietatea de stat - adevarat ax al comunismului. Acceptind ca
intrarea in proprietate prin vinzare sa se face in numele statului, se
accepta implicit ca ii apartinea. Paradoxal, sustinatorii acestei solutii
ca "anti-comuniste" valideaza proprietatea ilicita a statului roman
asupra bunurilor care apartin de drept populatiei. Eradicarea
comunismului pe viitor impune disparitia statului proprietar, dar daca
acest lucru se face prin vinzare, se consfinteste retroactiv
legitimitatea comunismului in trecut, statul fiind declarat proprietar
de drept al proprietatii pe care o detine prin abuz si care in mod
corect trebuie sa-i fie confiscata.
Balanta statului ca institutie economica se stabileste sanatos intre
impozite si cheltuieli si nu prin exploatarea de proprietate. A cui
propritate ? Cine urmeaza sa vinda ? Cine incaseaza banii ? Nu este
normal ca echilibrul financiar al statului sa fie corupt printr-o
infuzie nejustificata de capital, pe care cei ce guverneaza sa o poata
folosi in acoperirea unei proaste gestiuni, in intretinerea unei
fastidioase retele de manipulare sau represiune sau in scopuri de tip
mafio-politic (asa cum se intimpla azi la noi).
e Alaturi de intrebarea 'Cine vinde ?" sintem obligati sa ne intrebam
"Cine cumpara?". Cit timp intreaga societate romaneasca se afla inca
in miinile retelei bine organizate care a condus-o pina acum, nu
exista nici un procedeu de a evita ca vinzarea sa se faca in mod
fraudulos.
Pe de o parte, vor cumpara cei care au abuzat de pozitiile lor pentru
a-si insusi averi ilicite, legalizindu-si abuzurile. Nu exista decit foarte
rar explicatii naturale la inmiirea averilor in citiva ani de "tranzitie"...
Pe de alta parte, administratorii ce se vor apuca de vinzare, fac parte
din aceeasi retea si vor transforma operatia intr-o afacere personala.
Cetateanul cinstit, a carui avere se va pune in vinzare nu are nici un
mijloc de aparare impotriva asociatiei dintre ramura "privatizata" a
inbogatitilor iliciti si cea a partasilor lor din administratia
lichidatoare. Vinzarea se va traduce imparabil, prin legitimarea
deposedarii sale.
f Se puteau gasi solutii diverse la impedimentele legate de varianta
Cojocaru. Voi schita un exemplu. Improprietarirea globala se putea
face extrem de rapid, urmat de un proces mai lent de vinzare a ei
integrala catre propietari nominali. Era suficent sa se decreteze
trecerea majoritatii proprietatilor statului in proprietate colectiva a
cetatenilor. Practic aceasta insemna ca la bilantul de sfirsit de an,
cistigul sau pierderea fiecarei intreprinderi detinute colectiv, sa intre
in bilantul general al proprietatii colective. Dividendele urmau a fi
impartite actionarilor (celor 20 de milioane de proprietari) pina in
clipa in care prin vinzare , averea colectiva era desfiintata. Tot ei
urmau sa suporte in bloc, pierderile. Statul nu mai putea intra in acest
circuit, confiscindu-i-se averea, detinuta ilicit. In consecinta, nu mai
avea nici un rol in administrarea acestor intreprinderi, nici un drept
de a le impune orientarea. Urma doar sa asigure structuri de
informare si sincronizare si poate de control al reprezentantilor
proprietarului colectiv si al vinzarii catre cel nominal., prin
intermediul unor institutii platite din buget. Intreprinderile urmau a fi
conduse de un comitet de reprezentare a actionarilor si administrate
curent de personalul tehnic specializat, direct interesat (prin
retribuire) in functionarea eficace. In aceeasi timp, se demara
vinzarea actiunilor acestor intreprinderi pe piata libera (individuale,
sau in bloc, la aprobarea comitetului de reprezentare a actionarilor-
caz in care sumele obtinute intrau si ele in masa dividendelor anuale).
In rezumat, deosebirea consta ca vinzarea, cu nimic obstaculata, si
ierarhizarea financiara se faceau nu in contul "statului" ci al
cetatenilor proprietari, iar proprietatea de stat disparea dintr-o
singura lovitura
g Importanta principiala a improprietaririi generale depaseste
inconvenientele legate de realizarea efectiva, care pot fi rezonabil
contrabalansate, prin cautarea unor compromisuri viabile. Asfel :
- dezavantajele proprietatii colective pot dispare progresiv si natural,
pe masura ce este vinduta unor persoane ce devin actionari nominali.;
eficacitatea proprietarului colectiv trenzitoriu poate fi reglata prin
modul de organizare (legiferat) al comitetului de reprezentare; in
orice caz, manevrele antieconomice ale statului proprietar sint
ingreuiate; iar romanul actionar incepe sa se uite urit la
intreprinderile care merg in pierdere.
- impartirea egala a dividendelor (sau veniturilor rezultate din
vinzarea unor intreprinderi) nu e perfect echitabila sau stimulenta dar
e o maniera practica de a face totusi o privatizare echilibrata. Se evita
blocajul disparitatilor intre actiunile detinute in intreprinderi
rentabile sau nu, in numele caruia opozitia s-a resemnat la
privatizarea de tip mafiot..
- riscul ca, lipsiti de ochiul apropiat al unui patron individualizat,
administraorii unei intreprinderi (bun detinut colectiv) sa fie
indolenti sau sa-si foloseasca pozitia in scopuri personale, sau ca
mandatati sa o vinda sa realizeze cu cumparatorul un pact oneros,
ramine ridicat. Dar el este aceleasi si in ipoteeza vinzarii "dinspre
stat", ba chiar se poate imagina ca in situatia monolitica , coruptia
este mai greu de parat.
h Daca obstacularea preluarii puterii economice de catre Mafia
Securicomunista este considerata un scop in sine, atunci solutia
improprietaririi reprezinta o manevra importanta, care pune restul
populatiei intr-o situatie mult mai buna in raport cu Reteaua. Altfel
disparitatea de forte devine hotaritoare. In fond, este singurul lucru
care ii poate realmente deranja pe Tovarasi, total imuni la
bombardamentele principiale (dezvaluiri, proteste, lamentari etc) cu
care sint "atacati".
S-ar putea deasemenea ca o astfel de orientare, usor de explicat, sa
poata cistiga simpatia de care opozitia are absoluta nevoie pentru a
elibera populatia. Altfel , IN CONTRA OPOZITIEI (!) , puterea va
cumpara electoratul printr-o improprietarire de mucava , asa cum a
mai facut-o cu legea funciara .
Si in sfirsit , tot in zona strategicului, se evita exploatarea acestei
piste de catre gruparea "nostalgica" pe care comunistii o tin oricind in
rezerva amenintatoare.
5
Toate acestea sint mai mult decit discutabile dar scopul meu e tocmai
producerea unor astfel de discutii si evadarea din cele citeva scheme
simpliste pe care le profesa opozitia in toamna anului 1991 (si pe
care , consider ca le profeseaza si azi).
Asfel de idei am expus atunci unor lideri ai opozitiei, pe de o parte,
si domnului Cojocaru -sustinut cred pe atunci de cartelul Alfa- pe de
alta, in speranta gasirii unui numitor comun. Domnul Cojocaru
astepta de altfel un raspuns din partea opozitiei , pe care o invitase la
o alianta in jurul pricipiului improprietaririi (pe care el il vedea altfel
realizat practic decit in expunerea precedenta).
Se pare ca obtinuse chiar ceva incurajari (promisiuni), dar pina la
urma a fost refuzat. Nici pina azi nu am inteles de ce ...
Pe linga motivele serioase, de principiu, expuse deja (care graviteaza
in jurul aerului colectivist al improprietaririi) ,uneori m-au bintuit si
explicatii mai neplacute...
Ca in cautarea de sprijin in strainatate , liderii opozitiei noastre au
fost pusi sa -si ia angajamente fata de "principii sanatoase" impuse de
organisme total indiferente la esenta morala a capitalizarii noastre
(cum ar fi de exemplu vestitul Fond Monetar International cu atitea
"refaceri" sfisietoare pe consttiinta...).
In acest caz se pune serioasa problema daca respectivul sprijin
justifica gafele facute in speranta lui, care promit sa amine nedefinit
preluarea puterii din ghearele Mafiei.
Ca efectiv nu le pasa unora decit de inlocuirea profitabila a celor de
la cirma ... Am cunoscut din pacate multi asfel de "opozanti". In acest
caz s-ar confirma trist (si poate nu intimplator) "tezele" nascocite de
raspindacii puterii.
Dincolo de aceste indoieli, observ in orice caz ca, speriata de reactia
populatiei la "radicalismul" sau trecut fata de comunism, opozitia
pare a se indrepta spre o strategie contrara, intr-un contratimp din
care nu mai scapa.
6
Pierzind credinta ca va cuceri electoratul prin demarcare neta de
ideile (si mai ales interesele) puterii, opozitia pare a merge azi pe
solutia victoriei la adapostul confuziei.
In reala dificultate de a mai distinge optiunile politice, si iritat de
fosta guvernare, electoratul, incurajaat de lipsa unei contradictii
ferme (care l-ar speria...), va alege opozitia ca variatie.
Aceasta strategie (in orice caz penibila), poate fi valabila in lumea
politicianismului stabilizat, dar risca sa nu produca la noi efectele
scontate. A lasa populatia sa opteze confuz, sperind intr-o intimplare
fericita, e o iluzie. Marele aparat de convingere pe care il are puterea
este absolut suficent pentru a o "pastori" pe cararea "corecta", prin
ceata...
Opozitia nu poate concura in ambiguu, caci nu controleaza
subternele. Singura ei sansa este claritatea extrema, in asteptarea unei
rasturnari a orientarii populatiei. Numai chemata spre un orizont
distinct, exista o sansa ca aceasta sa fei smulsa din mrejele sirenelor
securicomuniste.
In plus, chiar luata puterea, numai cu sprijinul solid al populatiei ar
putea opozitia sa-si faca politica, dincolo de sabotajul absolut
previzibil al retelei care controleaza statul si economia (privata sau
nu).
Ori, singura idee forta a opozitiei, este schimbarea Fostilor din
pozitiile de decizie. Aceasta idee nu poate fi minimizata, faptul ca
deparazitarea statului de "garnitura" mafiota si intreruperea coruptiei
sint esentiale pentru normalizare, e neindoielnic. Indoielelnic e ca,
pentru cetateanul de rind, aceasta curatire e suficent de interesanta
pentru ca sa sprijine lupta cu extraordinara retea mafiota care va
trebui infuntata.. Cred ca cetateanul cere mai mult, temator ca
schimbarea oamenilor sa nu fie o "rotatie de cadre" ("Pleac'ai nostri ,
vin ai nostri !"), si ca nu va avea rabdare sa vada rezultatele acestei
asanari daca ea nu se face in numele unor obiective pe care sa le
inteleaga si care sa-l atraga.
Nu va fi suficent sa declari ca faci "cu adevarat ceea ce ceilalti mimau
ca fac". Ca oamenii tai vor face altfel. Va trebui sa FACI ALTCEVA.
Nu in zona sideralitatilor cu efecte pe termen lung (o alta morala etc
etc). Ci in zona gesturilor nete, verificabile imediat.
Si acel altceva ar fi putut fi, printre altele (recuperarea averilor ilicite
furate in tranzitie, desfiintarea controlabila a securitatii etc),
improprietarirea generala inaintea vinzarii averii comune.
7
Poate ca aceste consideratii par de o nejustificate. Recomand celor ce
nu pot crede ca opozitia este in perplexitate pe problema expusa, sa
insiste pe linga purtatorii ei de cuvint pentru a obtine un raspuns clar
la intrebarea : "Cum veti evita imburgezirea retelei Securicomuniste
prin deposedarea restului populatiei, si transformarea Romaniei intr-
un stat capitalist de tip mafiot ? Obligati-i sa treaca de noianul de
lozinci generale si declaratii de credinta pro-capitaliste, de marea de
"vom face totul" , de asigurarile solemne si indignarile anti-
guvernamentale.
Si sa explice efectiv mecanismul pe care il propun ...
S-ar putea sa aveti surpriza ca, in fapt , opozitia din Romania
pregateste , animata de cel mai sincer sentiment anticomunist, in
numele unei doctrine impecabile , o strategie atit de convenabila
noilor Intreprinzatori incit ... va deveni la momentul oportun cea mai
buna cuvertura pentru normalitatea de care acestia vor avea nevoie,
pentru a-si putea exploata linistiti cuceririle !
Si veti intelege atunci de ce, incapabili sa digereze acest deznodamint
previzibil, intrasigentii pleaca , sau se sinucid ...
Ioan Rosca
publicat pe s.c.r in 2 parti, pe 4 septembrie 1995