Dintre perplexitatile opozitiei: problema nationala
Observatie:
Motivele de ingrijorare privind perspectivele evolutiei politice in
Romania se aseaza intr-o piramida: riscul (principal) ca puterea
sa ramina in miinile securicomunistilor ; riscul (secundar) ca
opozitia sa ajunga la putere dar sa esueze datorita prestatiei
defectuoase a membrilor ei ; riscul (suplimentar) ca in ciuda
bunelor intentii si a calitatii membrilor, opozitia, o data ajunsa la
putere, sa nu reuseasca sa repare situatia .
Aceasta scara trebuie avuta in vedere atunci cind iti propui sa
ajuti opozitia anticomunista. Vei evita sa o ataci intr-o maniera
de care sa profite puterea, dar vei incerca sa nu-i dai un cec in
alb care sa permita imposturii sa o roada netulburat pe dinauntru.
Vei combate teoria potrivit careia "nici opozitia n-ar face mai
bine" , dar vei cere acesteia sa observe cu luciditate problemele
pe care trebuie sa le rezolve si sa pregateasca raspunsuri
acceptabile. Nu e usor de gasit un echilibru intre sustinere si
critica. Probabil ca solutia cea mai inchegata e CRITICA
DINAUNTRU. Asadar sa te alaturi opozitiei (care e intr-o
cronica nevoie de oameni de calitate) si sa participi la
optimizarea actiunii ei.
Eu ma consider deja in opozitie. Imi asum defectele ei la
persoana intiia plural. Asadar formulez ideea acestui ciclu
("Dintre perplexitatile opozitiei") astfel : "Noi" gresim eludind
(simplificind) contradictiile profunde cu care se confrunta
societatea romaneasca.
Problemele privatizarii, a judecarii vechilor abuzuri, a
patriotismului, a modelului economic etc, sint in genere mai
complexe decit lasa sa se intrevada doctrinele actuale ale
opozitiei. Ele cer nu numai buna credinta si discernamint ci si
curajul unor alegeri in situatii contradictorii, ambigui sau chiar
paradoxale. Daca nu sint percepute la timp si cu luciditate, aceste
ecuatii incurcate produc perplexitatea simplistului in fata
complexitatii.
1
Problema nationala parea , la 22 decembrie 1989 , destul de clara
: comunistii si securistii lovisera grav Romania, erau vinovati de
distrugerea ei si reprezentau pentru ea cea mai mare amenintare.
Romanii fusesera si ei victime, o data cu tara, de care erau legati
solidar in interesul eliberarii, justitiei si emanciparii. Asadar
patriotismul, ca si amintirea batjocoririi individuale , trebuia sa-i
stringa alaturi pe prizonieri , impotriva calailor si paznicilor lor.
Individualismul si nationalismul nu se aflau in contradictie ci
intr-un context optim de alianta. Ce nu faceai pentru tine
personal , faceai pentru fratii tai de suferinta, pe care conceptul
de "tara" ii regrupa firesc.
Din pacate potentialul sentimentului national ca factor coagulator
pentru frontul anticomunist, nu a fost exploatat.
Securicomunismul nu a fost infruntat si in numele patriotismului.
Ba dimpotriva, s-a ajuns ca problema nationala sa sparga
rindurile opozitiei si sa despice societatea romaneasca dupa o
alta linie: patrioti sforaitori contra patrioti decenti. Principalul
efect al acestei regrupari CATRASTROFALE a fost estomparea
liniei de front pe care ar fi trebuit sa se duca "ostilitatile" pentru a
conduce la eliberare: comunism contra anticomunism. In locul
acestei polarizari s-a instalat una cu totul inoportuna, falsa si
periculoasa : rrrrrromani contra romani ...
Interesele pentru aceasta scindare si manevrele pe care le-a facut
puterea neocomunista si subterana neosecurista pentru a se
ajunge aici sint intre timp bine cunoscute. (Asta nu inseamna ca
nu continua si azi cu aceeasi eficacitate). In genere, ele s-au bazat
pe posibilitatea exploatarii :
- unui aparat complet de propaganda (televiziune, presa,
informatori)
- unor carente de discernamint a populatiei (indelungata
campanie de intoxicare ideologica, cultul patriotard ceausist,
frustrarea generala in cautare de supapa de refulare, setea de o
noua mitologie)
E deasemenea cunoscuta istoria operatiunii "nationalizarii
revolutiei" (de catre vechea garnitura securicomunista) :
episoadele de la Tirgu Mures, atitarea divergentelor cu
nationalitatile conlocuitoare, festivismul istoric desantat al
"autoritatilor", reaparitia "tribunilor" securinationali (Paunescu,
Vadim etc). Pe scurt, in timp ce noua putere confisca revolutia ,
aripa ei "patriotica" confisca nationalismul, lasind societatea in
criza de idei calauzitoare. Astfel, nationalismul a fost scos din
cursa ca factor de presiune anticomunista, compromis in esenta
lui, folosit ca scuza pentru vechile abuzuri, folosit ca explicatie
pentru raminerea in pozitii a Securitatii, exploatat ca diversiune
in alegeri, propus ca arma de santaj politic in arena internationala
, utilizat cu siretenie in compromiterea opozitiei. El reprezinta
doctrina de rezerva pentru viitoarea garnitura a regimului si
scuza lui pentru viitoarele sale miscari represive, absolut
previzibile.
Ne indreptam spre nationalsecurism. O adevaraata performanta a
Tovarasilor ! Cum am ajuns aici ? Cred ca , dincolo de jocul
puterii si reactia populatiei, opozitia are o mare responsabilitate,
datorita obtuzitatii politice cu care a tratat problema.
2
Inca de la inceputul anului 1990 , fruntasii "disidentei"
intelectuale s-au aruncat cu pofta asupra nationalismului,
...incercind sa-i demonstreze caducitatea. Ei au pornit o mare
campanie de "educare" a romanilor, ramasi la acest capitol
intr-un primitivism cu totul insuportabil ... Cele mai rafinate
argumente incercau (si reuseau) sa dovedeasca modernitatea
autorilor lor, ruperea de prejudecati si maturitatea toleranta si
"europeana" . In jurul GDS-ului si a revistei "22" s-au strins voci
care isi propuneau sa conduca in pas alergator poporul roman
catre emanciparea de sub regionalism. Mi-aduc aminte de
delegatia GDS din martie 1990 pentru dialogul de la Budapesta
cu intelectualii unguri : dincolo de doctrina europenista si
toleranta, delegatii stiau extrem de putin despre dosarul relatiilor
romano-maghiare pe care mergeau sa-l discute... Iar cind li s-a
oferit ajutorul istoricilor , l-au respins ca nesemnificativ ...
Evenimentele de la Tirgu Mures i-au aruncat pe acesti
"mesageri" ai poporului roman intr-o perplexitate pe care bunele
intentii nu au facut-o mai putin ridicola .
In paralel cu batalia conceptuala cu nationalismul (purtata de
intelectuali) , opozitia a venit cu ideea catastrofala a coalitiei cu
UDMR-ul , la care a tinut dincolo de orice evidente , dincolo de
orice interes politic. Ea a aruncat electoratul transilvanean in
bratele PUNR-ului si a permis citiva ani (de o capitala
importanta) puterii sa o prezinte ca identificindu-se cu interesul
anti-national. Nu are nici o importanta ca aceasta propaganda
este mincinoasa. Important e ca a reusit . Si ca opozitia a
contribuit la acest esec crucial , nereusind sa gaseasca cheia la
falsa problema pe care puterea o intretinea. Astazi opozitia , pare
a se trezi (desi modul in care premiaza puterea pentru ruperea de
"nationalistii extremisti" ridica semne de intrebare ). E insa foarte
tirziu.