Intelectualitate si implicare (raspuns domnului Iordache)

 

>A fost afirmat dealtfel ca noua pozitie a lui Liiceanu ar reprezenta un caz de intoarcere a discipolului >impotriva maestrului tocmai pentru ca ceea ca ceea ce Noica considera a fi o preocupare vulgara >pentru Creator este astazi promovat de discipol deasupra exercitiilor de speculatie filozofica impuse >de maestru drept esenta si justificare a trairilor intelectuale.

> Prezenta lui Plesu in guvernul Roman i-a oferit acestuia o nemeritata legitimitate si, mai grav, >ragazul necesar pentru ca FSN-ul sa-si intareasca puterea. Mie mi se pare foarte clar ca cei doi >discipoli ai lui Noica au ales drumuri diferite. Plesu a continuat sa se identifice cu acel "orizont ideal" >de moralitate indoielnica, practicind mai departe Arta-Detasarii-Intelectuale-In-Timpuri-Critice,  >cotidianul lui "Dilema" (mai apare ?) invitind cititori la relaxare  morala si evitarea stressului politic. >Faptul ca a acceptat sa fie Ministru al Culturi, pozitie din care nu a demisionat nici dupa maltratarea >studentilor si intelectualilor in iunie 1990, se justifica doar ca un compromis naiv facut in speranta >utopica ca politica si cultura sint lumi paralele, un fel de cliseu romantic in filozofia culturii, >caracteristic in special "noicismului", conform caruia problemele politice reale sint  doar efemere >vulgaritati ce se sublimeaza pina la dizolvare in interogatie ontologica. Este un fel de evadare din >realitate, fuga de rationalism critic si gindire analitica, un zbor in sfera "gindirii orientale": raul este >predestinat, asemeni frigului in timpul iernii, iar din dezastrul inevitabil singura salvare este >cultivarea spiritului; nu exista solutie politica, doar acceptarea mioritica a destinului.

 

>Nu este de mirare ca regimul comunist s-a prefacut ca nu observa aceasta deviatie de la ideologia >oficiala. In fond cercul lui Noica afirma prin exemplu personal ca viata in Romania lui Ceausescu nu >era chiar atit de rea, mai ales ca spre deosebire de tinerii din Vest, noua generatie romana are sansa de >a se dedica in exclusivitate exercitiului filozofic. Mai mult, regimul chiar a incurajat deviatia, >discipolii lui Noica fiind printre acei privilegiati ce s-au bucurat de burse  Humboldt in Germania. >Asa se expica in buna masura de ce in Romania nu a aparut o Charta '77 sau de ce foarte putini >intelectuali au protestat vis-a-vis de evenimentele din Valea Jiului si Brasov. Foarte putini au fost cei >ce au urmat exemplele oferite de Goma sau Doina Cornea. Destinul a fost acceptat fara lupta, in spirit >mioritic, iar atitudinea pasiva justificata prin apel la "intelepciunea" populara: "Apa trece, pietrele >ramin.", "Capul ce se pleaca sabia nu-l taie."

>Pericolul de a repeta greseala a aparut imediat dupa revolutie. Dan Petrescu, Mihai Sora, si Alexandru >Paleologul au sesizat destul de repede capcana. Nu insa si Andrei Plesu.

>Liviu Iordache

>Intelectualitate si implicare

 

Rindurile de mai sus  imi produc acea incintare (usor vicioasa) a sincronismului de opinie. Desigur as avea de adaugat anumite fapte si nuante, (o voi face ulterior) dar subscriu sensului de ansamblu.

 

Singura rezerva de principiu mi-e provocata de constiinta (mai curind neplacuta, nelinistitoare ) a relativitatii. Poate ca responsabilitatea si rafinamentul SINT doua dimensiuni paralele. Incit, vina de a fi las sau convenabil inofensiv unui regim abuziv sa poata coexista cu frumusetea gindului desprins de realitatea sociala. Poate ca un compromis bidimensional acceptabil e greu de gasit. Poate se impune o dureroasa alegere. A te impotrivi, cere o energie si o concentrare care fura din disponibilul arderii

intelectuale. Poate ca a fi indiferent e o forma acuta de revolta. Poate ca revolta de a fi cu capul in nori si demnitatea de a fi cu picioarele pe pamint intra in felurite reactii si conditionari .

 

Eu cel putin, am diminuat acuitatea cautarilor abstracte, in clipa in care m-am decis sa intervin in ciocnirea adevarurilor imediate. Nu regret. Dar nu mai sint nici mindru. Cu ciuda,  va marturisesc

ca ma simt mai curind ratacit in paienjenisul dens al atitudinilor, motivatiilor, sensurilor si valorizarilor.

 

Asadar, nu l-as acuza pe Noica (si pe altii) pentru optiunea  eterata. As deplinge-o doar. Pentru ca, sint de acord, "detasarea" a fost si este in avantajul puterii. Dar asta nu inseamna ca partizanii acestei solutii existentiale nu sint sinceri, respectabili  si ca avem vre-un drept de a-i condamna. Chiar si pentru cei care s-au dat la o parte in 1990, (cu urmari nefaste) nu mai gasesc argumentele acuzatoare pe care le profesam pe atunci. Momentul a fost de alegere. Au ales. Oricine e in drept sa aleaga. Atita doar: nu mai are motive sa pozeze ca exemplu de solidaritate!

 

Problema apare in momentul in care, opinia publica  investeste in "intelighentia" virtuti imaginare. Subtilitatea, analitismul si moralitatea (eventual prezente la un intelectual) nu implica barbatia, rezistenta si nici priceperea luptei. In lipsa  intelectualilor de tip luptator au fost proiectati pe arena luptei politice dizidenti cu profil total discordant rolului care le era "conferit" de public. Nu e vina lor. Vinovatia apare numai in masura in care s-au pretat la un joc ambiguu, incercind sa salveze:

-reputatia lor de intelectuali-luptatori

-comoditatile intelectualului detasat.

Din pacate, multi s-au pretat acestui joc dublu, maguliti de admiratia pentru curaj si incapabili de a o plati printr-o reala implicare.

 

Cit despre Plesu ( si altii), lucrurile sint cred mai prozaice: colaborationism ordinar si clasica tradare a deontologiei  adevaratului filozof. Culmea pervertirii sale (induiosatoare, dar inspaimintatoare) este teoretizarea acestei tradari. In epoca in care isi daduse constiinta si glasul la foc mic (prelungind

nejustificat morala sa "de interval" ),nu a avut liniste pina nu a gestat teoria rusinii de a te impotrivi continuu ... O mirabila capacitate de a-ti polariza cautarea fundamentala in sensul mai propice "etapei". Cind regimul voia liniste, Plesu era apucat de crize de inspiratie privind abuzul de comentariu... Ca si vestitii doctori recomandind abstinenta cind lipsea zaharul... .  

 

Atunci cind rafinamentul foloseste ca alibi amoralitatii, el se compromite ireparabil.

 

In rezumat intervin pentru a semnala distinctia dintre a pluti sincer si a pluti convenabil. Dintre a nu interveni din scrupul si a interveni fara scrupule . Dintre a-ti declina sincer responsabilitatea si a te complace intr-o falsa postura de om public responsabil si combativ. Nu avem neaparata nevoie ca visatorii sa aterizeze. Poate ca nu ar fi bine. Exista intelectuali rafinati si morali de tip nevisator. Ei ar putea face ceea ce e nevoie. Problema e ca iesirea lor in arena e impiedicata de diverse mecanisme. Dintre care, unul este, e drept, ireseponsabila paralizare (ocupare) a pozitiilor de luptatori de catre unii visatori, inconstienti sau nesinceri.

 

Ioan Rosca, 20 martie 1995