Un umanist imperturbabil. Un crestin convins si convingator. Invaluit
intr-un har de un tip neobisnuit la un politician. Mai curind un calugar
politic... Respectul si afectiunea naturala pe care le purta fiintelor
umane, cucereau imediat. Toate gesturile izvorau dintr-o adinca
tandrete, cu care ii privea chiar si pe adversari! Ascutita sa luciditate
lasa intodeauna loc tolerantei. Isi refuza autoritatea chiar si in propriul
partid si dojenea cu delicatete. Seniorul acesta innobila politica
romaneasca.
Dupa un portret atit de singular veti deduce probabil despre cine
vorbesc... la trecut!!!
CORNELIU COPOSU A MURIT
Dupa cincizeci de ani de suferinta si asteptare.
Fara a mai iesi din tunelul la care l-a osindit comunismul...
Fara a mai vedea reabilitat adevarul si justitia...
Fara a mai vedea confirmate sperantele izbucnite acum sase ani...
Fara a mai avea bucuria Marii Renasteri, pentru care a rabdat...
Fara a mai putea ride cu fratii lui, de sfirsitul cosmarului.
Fara a mai primi inapoi iubirea pe care o nutrea poporului lui.
A murit invelit in clipa murdara la care l-au osindit contemporanii.
Cei care i-au cerut sa nu tulbure productia cu considerente morale.
Cei care i-au reprosat ca supravietuieste activ, indecent de batrin...
Cei care nu l-au iertat ca ii iarta si l-au urit pentru ca nu uraste.
Cei care i-au cerut sa mai uite, inainte de a le aminti.
Cei care i-au cerut sa mai accepte.
Cei care i-au cerut sa mai astepte.
"Mai tirziu !" - i-au spus - "Nu vezi ca avem treaba !"
Si a ramas pe data viitoare ...
Mai singur ...
Ioan Rosca, 11 noiembrie 1995