Restitutio in integrum... ?

Nota: Asa cum aratam intr-un mesaj anterior ("Falsa problema a candidatului ideal"), cred ca principala cauza a insucceselor opozitiei consta in controlul societatii romanesti de catre mafia securicomunista. Numai daca aceast obstacol ar fi depasit, ar deveni esentiale celelalte aspecte : alegerea platformei, a candidatului si reactia naturala a electoratului. Astazi voi formula totusi critici privind platforma opozitiei. Mai precis, voi propune o idee care cred ca ar fi dat (si ar da) mai multa forta propagandei opozitiei. Am mai facut-o acum citiva ani, inauntrul opozitiei, fara succes. Ca si atunci, nu cred insa ca erorile de doctrina si strategie explica nereusitele electorale, caci opozitia ar fi pierdut pe orice platforma si cu orice strategie, cit timp s-ar fi opus puterii Retelei.

1 Principiul pe care doctrina opozitiei a pretins ca il apara cu consecventa este "Restitutio in integrum", adica retrocedarea tuturor proprietatilor confiscate de puterea comunista, revenirea la "normalitatea politica" (intrerupta prin ocuparea tarii de armata sovietica si inlocuita cu regimul abuziv al colaborationistilor comunisti).

Se pun mai multe intrebari privind axarea doctrinei politice a opozitiei in jurul acestui principiu. Pe cele care au fost pe larg dezbatute (gravitind in jurul operationalitatii si popularitatii lui) nu le voi relua aici in detaliu. Ma marginesc sa consemnez ca puterea a ingrosat si speculat copios impresia ca "obsesia recuperarii averilor" este marele mobil al liderilor opozitiei partidelor istorice. Imaginea fabricata a batrinilor ahtiati dupa vilele, fabricile, demnitatile si mosiile pierdute a fost un virf de lance in propaganda denigratoare a "oamenilor de bine". Desi acest lucru a fost sesizat la timp (nici nu era greu...) opozitia nu a gasit alta reactie decit denuntarea populismului ieftin al "loviturii propagandistice". Un contraatac cu totul neconvingator si ineficace. "Oamenii simpli" au ramas cu convingerea ca asista la tentativa restauratiei vechii clase conducatoare, la o batalie intre ulii rapaci de ieri si de alaltaieri, talonati de generatia rapitoarelor de azi... Un model al bataliei politice care nu are darul de a mobiliza.

Dar ce sa mai vorbim de "oamenii de bine" (manipulati cu usurinta de reteaua dezinformatoare a informatorilor), cind chiar unii dintre cei mai hotariti luptatori anticomunisti au fost de atitea ori stupefiati de spectacolul oferit de liderii opozitiei si de directia in care acestia isi focalizau patosul politic. Am fost siliti sa consemnam reactia palida in momente grave (mineriade, reprimarea contestatarilor anticomunisti, desfasurarea alegerilor in absenta conditiilor corespunzatoare, infiintarea Consiliului de Aparare cu dreptul de a ordona sa se traga in populatie, decizia incuierii arhivelor Securitatii pina la decesul celor implicati,etc). In schimb opozantii au dovedit o deosebita vitalitate, o nebanuita fermitate... pe problema retrocedarii vilelor. Aici se desfasoara marea batalie din parlament. E greu sa-ti domini impresia ca asta intereseaza prioritar opozitia si sa inchizi ochii numai pentru ca aceasta teorie e sustinuta si de putere. E greu sa-ti raspunzi la intrebarea : daca "istoricii" sint intr-adevar doritori de reparatii profunde si generale, si vad ca puterea speculeaza eficace teoria obsesiilor lor inguste, de ce nu demonstreaza electoratului inconsistenta acestei teorii ?

2 Dar, acceptind ideea demonstratiei ca oportuna, cum ar putea ei sa o faca ? Ponderind diferit activitatea politica, aratind obsesii si pentru alte teme decit cele care privesc direct generatia lor. Vor replica unii ca au facut-o deja si ca sint nedrept. Eu insa, ca martor al fierberii politice a anilor 1990-1992, in urma contactului direct cu lideri ai opozitiei, ca presedinte fondator al Forumului Democratic Antitotalitar din Neamt si reprezentant al Neamtului la primele congrese ale opozitiei unite, implicat puternic in alegerile precedente, consider ca liderii au dovedit dezinteres pentru o gama de probleme, dezechilibrind doctrina opozitiei intr-un sens care a reflectat dezechilibrul compozitiei ei pe categorii de virsta. Mai pe sleau, absenta tinerilor din conducerea opozitiei a dus la absenta viziunii si problematicii specifice si a doctrinei corespunzatoare. Drept rezultat, o parte semnificativa a electoratului nu se putea regasi in programul opozitiei, nu avea de ce sa se aprinda pentru recuperarea citorva case de catre vechii lor proprietari si mai mult, a simtit in obsesia pentru aceasta tema, afisata impudic, un semn de desconsiderare a propriilor dureri, care indemna la respingere.

Voi aduce drept argument la acest repros atitudinea opozitiei pe problema privatizarii averii "statului roman". Aceasta problema era complementara restituirii bunurilor confiscate. Ele erau inseparabile. Pe de o parte, statul detinea proprietate confiscata abuziv (case, terenuri, etc). Pe de alta parte, el detinea proprietate construita de poporul roman in cei 45 de ani de munca fortata. Aceasta proprietate apartinea de fapt si de drept celor de la care a fost furata. Acelasi principiu, care cerea retrocedarea bunurilor confiscate impunea si retrocedarea celor produse in lagar. Singura deosebire era ca proprietatea acumulata in comunism era comuna. Se punea problema tehnica dificila a metodei de diviziune (actiuni etc). Dar, cu mult inainte de a se face dovada ca aceasta dificultate este insurmontabila, doctrinarii opozitiei au proclamat "ideea Cojocaru" aberanta si au denuntat "spiritul ei comunist". Dovedeau astfel un interes mult mai scazut pentru a doua parte a problemei restituirii decit pentru prima (a bunurilor confiscate in '45). Analizind insa importanta cantitativa a celor doua parti (valorile in joc si numarul oamenilor interesati) se observa tocmai preponderenta celei la care opozitia pare sa fi renuntat. Asadar, incoerenta teoretica ("Restitutio in integrum"... dar numai pina in 1950 ), resemnare precipitata si renuntarea la o importanta linie de atac politic si electoral. De ce ?

3 Punctul meu de vedere (l-am mai explicitat intr-un alt articol) este ca statul roman nu este proprietar de drept al bunurilor pe care le detine, decit daca admitem retroactiv legitimitatea regimului comunist. El trebuie sa retrocedeze integral bunurile confiscate (proprietarilor de drept) si sa retrocedeze poporului roman bunurile pe care le-a obtinut prin 45 de ani de munca fortata. Daca exista buna credinta, se pot gasi solutii tehnice pentru a face aceasta reparatie intr-un mod care sa combine justitia sociala si interesele dezvoltarii economice ulterioare. Nu este adevarat ca impartirea unor actiuni ar fractiona paralizant proprietatea si ar bloca capitalizarea. Si in tarile dezvoltate exista un astfel de capital. Asa cum arata un articol recent de pe Internet, fondurile de pensie formeaza o parte importanta a capitalului financiar. Au si romanii dreptul la aceste fonduri sau la ceva echivalent lor. Le-au acumulat. Proprietatea poate fi la fel de bine vinduta de catre actionari ca si de stat. Singura deosebire e micsorarea plajei de manevra a coruptiei si reducerea drastica a fondurilor statului, care, pe o cale mai sofisticata devin la noi tot prada pentru "intreprinzatori". Mai mult, ingrosarea artificiala a bugetului statului cu sumele provenite din exploatarea sau vinzarea unor proprietati (care in fapt nu-i apartin), ii permite seria de manevre de "echilibrare" prin care intretine o economie artificiala si o armata represiva disproportionata si fatala pentru democratie. Statul sanatos se bazeaza pe balanta impozit- cheltuieli.

Cu totul altul era si este interesul Mafiei din Romania. Ea avea (are) nevoie de un proces de privatizare care sa-i permita exploatarea pozitiei cheie in societate, imbogatindu-se fraudulos in defavoarea restului societatii. Nu prin inspiratie in competitia economica (se intimpla rar ca astfel sa-ti insutesti averea in cinci ani...). Ci prin toate pirghiile deschise de coruptie (licitatii aranjate, contracte cu intreprinderi de stat reprezentate de "tovarasi", facilitati de vinzare pe o piata controlata, falimentari regizate etc). Desigur procesul cere un anume timp, exista un ciclu de achizitie de la prada mica la prada mare. Pe durata procesului, Romania geme din toate incheieturile. Se formeaza relieful economic. Cei "nealesi" saracesc dramatic. Cei din Retea (sau care au reusit sa se inteleaga cu ea) prospera miraculos. Cind totul se va termina, sint convins ca va demara "refacerea" si patura "intreprinzatoare" va da de lucru celei disperate... Acesta este sensul "tranzitiei" din Romania, acesta este procesul esential in curs. Si tot aceasta este sfidarea principala la care doctrina oricarui partid de opozitie trebuia sa dea un raspuns clar. Accepta acest proces (ca oportun, ca inevitabil, etc) ? Daca nu, ce propune pentru contracararea lui (mecanism, legi etc) ? Cum va proceda pentru ca privatizarea prin vinzare de la stat sa nu functioneze exclusiv in folosul unei clase parazite ? Eu nu am gasit in platforme un raspuns, care sa depaseasca stadiul declamarii bunelor intentii. Daca mi-a scapat, mi-ar face placere sa fiu contrazis cu exemple. In schimb, am gasit refuzul ideii improprietaririi gratuite... Pe care iata, o foloseste electoral tot Puterea, intr-un interesant dozaj strategic (70 % pentru "noi", 30% pentru "linistea noastra")

4 Vazind lucrurile astfel, am incercat in multiple rinduri in anii 1990- 1992 sa sensibilizez liderii opozitiei la problema restituirii proprietatii spoliate poporului roman robit. Mi se parea cu totul simplista afirmatia ca un astfel de obiectiv ar fi populist (si chiar comunist). Eu il consideram doar popular si in fond, singura lovitura concreta ce mai putea fi data comunistilor, singura aparare cit de cit eficace impotriva transformarii lor in Tovarasii Patroni ai Romaniei.. Am fixat citeva intilniri si am incercat chiar sa mijlocesc o masa rotunda. Domnul Cojocaru avea pe atunci sprijinul unor sindicate si cerea opozitiei sa sustina platforma improprietaririi generale gratuite. Din discutia pe care am avut-o cu el, am dedus ca primise niste promisiuni in acest sens (opozitia era interesata de un sprijin sindical, considerat pe atunci important). Astepta niste semnaturi pe un document final. Ele nu au mai venit. Acordul a cazut. Ziarele publicau platforme ale opozitiei cu totul ostile ideii improprietaririi, considerate "reactionara". Se sustinea ca un adevarat capitalism cere ca averea sa fie in putine miini, pentru a fi gestionata corespunzator. Nu am fost convins. Proprietatea apartinea de drept populatiei- care avea dreptul inalienabil la "restitutio in integrum"- si nu putea fi confiscata pentru a doua oara, pe motiv ca ar fi prea uniform distribuita ! Si apoi, prea se tacea pudic privind "miinile" care se vor impune inevitabil. Am discutat chiar eu cu unii lideri, care mi-au dat explicatii nesatisfacatoare (pentru mine).

Inca astept explicatii credibile. Pina cind ele vor veni, imi dau ghes ipoteze dureroase, care ar face sa jubileze propagandistii puterii ! Imi spun uneori de exemplu ca, pentru cine e mai aproape de centrele puterii (chiar in opozitie), se gaseste ocazia de a profita mai bine (desigur personal) de o "vinzare" controlata politic decit de o distribuire facuta pe criterii precise. Orice om, are nu numai doctrina, ci si frati, nepoti, veri... Imi mai spun ca de la "inaltimea parlamentului" nu se mai vad micile accidente de relief printre care se numara oamenii ca mine. Ale caror vile au fost confiscate "de-a lungul timpului" si transformate in cine stie ce drug de beton, al cine stie carui mamut industrial. Ma mai uit cit de fireasca le pare opozantilor parlamentari retrocedarea averilor confiscate in anii '40, in chiar luna in care nenorocitele de "bonuri" (distribuite in contul celor 30% de proprietate colectiva retrocedata robilor comunismului) sint confiscate romanilor care au plecat din tara...

5 Dar poate ca e in mirarea mea ceva injust. Poate ca raul e mult mai uniform distribuit, poate ca pasivitatea noastra generalizata e adevarata responsabila si opozitia nu face decit sa o reprezinte. In fond, a fost generatia mea capabila dupa 1989 sa-si formuleze macar coerent revendicarile ? Cine ne-a oprit sa construim linga opozitia istorica o alta, care sa reprezinte anticomunismul celor nascuti in lagar? Cine ne-a impiedicat sa cerem limpede justitie, reparatii, despagubri ?

Daca ma gindesc mai bine, exact in luna in care ma ofuscam pentru modul in care comunitatea evreilor deposedati si-a urmarit interesele si si-a valorificat atuurile, am tacut pe tema deposedarii mele de "bonul" care imi fusese atribuit in 1990 ! Ori acest simbolic bon nu era un cadou. El consemna dreptul meu de proprietate asupra unei parti din prada statului comunist obtinuta prin exploatarea noastra. In fond mi-a fost nationalizata averea si nu au tacut doar parlamentarii. Am tacut chiar eu. Ba chiar, dind un telefon la consulat pentru a intreba ce se intimpla cu bonul meu din 1990 si primind stirea ca "nu mai am dreptul" nu am facut nici un comentariu ! Ce repede am inteles directivele... Curat revoltat ! Dar mai bine mai tirziu decit niciodata !

5 In concluzie : a Consider ca opozitia ar trebui sa adopte ideea restituirii proprietatii muncite sub comunism, pe care sa o integreze firesc cu principiul retrocedarii bunurilor confiscate, intr-o doctrina coerenta a unei adevarate "restitutio in integrum". Sa propuna poporului roman retrocedarea integrala a proprietatii sale. E just. E posibil. E oportun. E eficace electoral.

b Consider ca romanii de pretutindeni ar trebui sa se organizeze in vederea unei cereri colective de despagubiri civile pentru diversele daune materiale si morale pe care le-au suferit sub comunism. Sa ceara despagubiri vechii proprietari pentru ce s-a cistigat din exploatarea ilicita a proprietatilor lor. Sa ceara despagubiri "oamenii muncii" pentru plata ciuntita a prestatiei lor, acceptata din frica. Sa ceara despagubiri vechii detinuti politici. Sa ceara despagubiri mamele ai caror copii au fost ucisi in incubatoare la ordinul de intrerupere a curentului, sau copiii ale caror mame au fost asasinate din cauza "politicii natalitatii". Sa ceara despagubiri cei care au fost siliti la munca fortata gratuita ("patriotica") sau tinuti prin amenintare in activitati indelungate de proslavire. Sa ceara despagubiri oamenii de stiinta decuplati de circuitul normal al informatiei stiintifice. Sa ceara despagubiri cei infometati prin "alimentatie rationala" ; cei imbolnaviti prin frig, mizerie, teroare. Sa ceara despagubiri cei siliti la "dari benevole". Sa ceara despagubiri romanii siliti sa se exileze.

Sa se ceara despagubiri celor responsabili, adica celor care au avut raspunderi in aparatul securi-comunist. Cine, ce, si cui sa ceara, cum sa se imparta responsabilitatea si reparatia, in ce cadru juridic se poate actiona concret, sint subiecte deschise. Ceea ce este insa important este constientizarea faptului ca avem dreptul la o reparatie, la fel de mult ca aceia pe care comunismul i-a deposedat la instalare. Trebuie sa ne unim cauza cu acestia, intarind-o astfel, generalizind-o incit sa cuprinda masa poporului roman, adevarata victima a comunismului. E greu de crezut ca oligarhia comunista va putea fi obligata sa plateasca. Dar chiar si neincununata de succes practic, o astfel de presiune ar avea calitatea condensarii revoltei in jurul unei probleme concrete- in care mai multi romani s-ar putea regasi- si al unui limbaj care ar vulgariza o poate prea subtila pofta de justitie.

Dar asupra acestui punct, voi reveni.

Ioan Rosca
3 ianuarie 1996