Istoria contestarii lui Ion Iliescu - depozitia mea

Nota: Ion Iliescu nu poate fi separat de complicii sai. Documentele ce vor fi grupate in acest dosar nu sint o doar o depozitie pentru contestarea unui om, ci al regimului pe care il simbolizeaza si in functionarea caruia a avut rolul principal. 1 Introducere

* Pentru a patra oara se aburca Ion Iliescu la virful puterii. Pentru a patra oara se produce contestarea lui. Pentru a patra oara nu aprob modul in care liderii de opinie din Romania formuleaza contestatia. Pentru a patra oara constat cit e de izolata atitudinea mea. Pentru a patra oara imi fac public punctul de vedere.

Nu stiu cit sint de (ne)reprezentativ. Si nici cit de (in)oportun. Si nici cit de mult (ne)adevar e in convingerile mele. Pot pretinde doar autoritatea unei... "specializari" : profesez de sase ani contestarea lui Ion Iliescu ! Pentru ACEST "post" am deraiat din celelalte profesii. Exigentele LUI- m-au silit sa ma exilez. Stiu ca suna grotesc. Din pacate, e adevarat ! M-am auto-condamnat nu numai la a nu accepta faptul implinit, ci si la a-l denunta in continuu. Singurul cistig pe care mi-l aduce aceasta consecventa e bucuria de a fi facut un compromis mai putin si de a fi o fisura in zidul legitimitatii Tovarasului. Ion Iliescu nu a fost niciodata presedintele meu. Nici al altora. Nu stiu citi sintem- cei care nu am validat impostura. Dar existam. Ii inteleg si pe cei care-raminind acasa- au fost obligati sa se acomodeze cu un viol. Nu poti declara ca e intolerabil ceea ce viata te obliga sa tolerezi zilnic fara a-ti duce suferinta (umilinta) la paroxism. Cei ce au ramas cu Iliestii in pat trebuie sa-si gaseasca un echilibru amortindu-si durerea in echivoc. Ei astepta eliberarea de sub Mafie simulind aparentele unei normalitati. Tragica postura. Imi aminteste de infioratorul sfirsit pe care Orwell l-a ales pentru "1984" Pentru a nu innebuni am parasit Romania. Si pentru ca am plecat din aceasta cauza, nu o pot parasi.

* Prima data, am reclamat cocotarea frauduloasa a Tovarasului si Tovarasilor in decembrie 1989. Facuta in numele revolutiei anticomuniste, operatia a fost abuziva, atit prin prisma trecutului celor care au executat-o cit si a actelor la care s-au pretat "emanatii" pentru a inabusi incercarea de rasturnare reala a vechiului "aparat".

M-am numarat printre contestatarii precoci ai domniei interimare neo-comuniste. Am putut observa cum tot mai multi entuziasti ies din transa in care ii proiectase "revolutia victorioasa" si se trezesc la cruda realitate, alaturindu-ni-se. Pe strazile Bucurestiului si Timisoarei, contestatia se exprima tot mai masiv, tot mai hotarit. Ea semnala inacceptabilitatea prezentei lui Ion Iliescu in postura de calauza de tranzitie (26 decembrie, 12 ianuarie, 24-28 ianuarie, 13-18 februarie).

Cu ocazia tratativelor dintre partidele istorice si FSN- soldate cu creerea CPUN-ului- am avut primul semn al divortului dintre strada si pionierii politici, pe tema contestatiei. Drumurile contestatiei si opozitiei s-au despartit, mai mult sau mai putin inevitabil. Degeaba au sustinut conducatorii partidelor istorice ca strada reclama un partaj mai echitabil de putere intre ei si alde' Ion Iliescu. Nu acesta fusese scopul protestului nostru. Membrii respectivelor partide s-au declarat mandatati sa faca un compromis. Nu erau. Protestatarii care au format grosul manifestantilor din 24-28 ianuarie nu cerusera o tirguiala cu Tovarasii, ci alungarea lor din pozitii din care puteau impiedica democratizarea tarii.

Din acel tirg ne-am ales cu salvarea aparentelor democratice si legitimarea primelor "alegeri"si cu marginalizarea (dezamorsarea) protestului strazii - care a parut din ce in ce mai anacronic. Ne-a fost dat sa vedem "opozitia" impotmolita in acel mini- parlament de cosmar, incapabila de a reprezenta contestatia, perorind gaunos in apararea unei revolutii pe care nu era dispusa sa o sprijine efectiv, acceptind etapa "reformei", reactionind infricosat la intimidarile puterii, admitind apelul la ordine publica cu care se motiva reprimarea rebelilor, negociind renuntarea la punctul 8 contra dreptului la candidatura al domnilor Ratiu si Cimpeanu, servind de paravan unei dezastroase evolutii politice. Am mai tropait in strada citeva duminici. Au venit "oamenii de bine", sa faca ordine... Si a ramas asa.

* A doua oara, am contestat candidatura lui Ion Iliescu pentru alegerile de la 20 Mai (conform punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara) si am denuntat conditiile inadmisibile in care aveau loc "alegerile". Dupa tot ce facusera poporului roman, Iliestii nu puteau candida. Nu conta daca isi pot manevra victimele incit sa ii aleaga.

Aceasta a fost crezul semnatarilor punctului 8 si al participantilor la mitingul din Piata Universitatii. Acesta a fost mesajul pe care reprezentantii Pietei au vrut sa-l trimita tarii cu ocazia dialogului televizat de care Tovarasul s-a ferit ca de foc. Pentru aceasta s-a suferit sau murit intre 13 si 16 iunie.

Pentru aceasta am facut greva foamei. Aceasta a fost platforma asociatiei "Dialog Piatra Neamt"- pe care am reprezentat-o in miting. Ne-am retras pe 19 mai din manifestatie deoarece "alegerile" abuzive nu fusesera impiedicate. Am regretat si regret ca alte asociatii au asteptat rezultatul alegerilor, recunoscindu-le implicit. Am regretat si regret comportarea partidelor de opozitie, desi stiu ca au fost intr-o pozitie foarte ingrata. Mai coerenta imi pare atitudinea celor care nu s-au retras din miting pina la capat, subliniind ca ilegitimitatea alegerii fostului activist este absoluta. Cit priveste latura formala, la congresul pentru Proclamatia de la Timisoara (28-29 aprilie 1990) au fost redactate doua contesatatii. Prima pornea de la actele publice dezonorante savirsite de Ion Iliescu in 1990 : minciuna (promisiunea ca FSN-ul nu va deveni partid era doar un exemplu), instigarea unor categori de romani impotriva altora, batjocorirea supravietuitorilor temnitelor comuniste si tinerilor revolutionari. Ea a fost semnata de multimea adunata in Piata Operei din Timisoara si depusa oficial.

Cealalta contestatie (pe care am redactat-o eu impreuna cu domnul Nicolae Cerveni pe 28 aprilie 1990) se baza pe trecutul de activist al Tovarasului Iliescu. In ciuda faptului ca era un corolar inevitabil al semnaturilor strinse pentru punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, din motive inca obscure, aceasta contestatie nu a cules in congres decit citeva semnaturi, nu a fost intarita cu listele de semnaturi pentru punctul 8 si nu e sigur nici macar ca a fost depusa in instanta.

O alta contestatie a fost formulata doar in manifestatii si ziare.... Ea denunta deturnarea revolutiei : blocarea procesului de schimbare a structurilor de conducere comuniste, impotmolirea Procesului Comunismului, camuflarea adevarului despre decembrie '89, anularea decretelor smulse de multime la 12 ianuarie, mentinerea rolului intoxicant al televiziunii romane, protejarea si relegitimarea securitatii. E uluitor ca peste 50 de zile de miting in care aceasta pledoarie s-a repetat obsesiv nu s-au putut solda cu o contestatie formala... ! "Alegerile" au avut loc. Si a ramas asa.

* A treia oara, cind Iliescu s-a repezit la putere, motivele contestarii se imbogatisera (represiunea din 13-16 iunie e unul dintre ele). Lista argumentelor contra candidaturii sale devenise atit de stufoasa incit a produs o paradoxala demonetizare a fiecaruia in parte. Poate de aceea contestarea a fost mai palida in 1992 decit in 1990 ! Se manifesta lehamitea produsa de ineficacitatea contesatarilor precedente ? (Devenise evident ca nu de la complicii lui Iliescu se putea smulge un verdict de nulitate).

Adeptii contestarii intransigente ramineau din ce in ce mai izolati. Ideea respingerii faptului implinit parea tot mai exotica. Acel "Ultima solutie, inc-o revolutie !" fusese invins de "Fara violenta, fara provocari !". Pe tot parcursul lui 1990, pilpiisera ultimele zvicniri ale revolutiei in Piata Universitatii, din ce in ce mai confuze, din ce in ce mai neconvingatoare, din ce in ce mai parasite... La sfirsitul anului (15 noiembrie, 21 decembrie), liderii Aliantei Civice au stins (cu indemnuri la calm si rabdare) ultimele porniri de razmerita. Iar delegatia trimisa de congresul Aliantei pentru a-i arunca emanatului adevarul in fata s-a fisticit jalnic (uitindu-si mandatul) atunci cind s-a aflat in fata lui...

Tensiunea intransigentei umilite era tot mai greu de purtat. Unii revolutionari s-au asezat la coada la care Ion Iliescu distribuia medalii si stringeri de mina. Voi aminti totusi gestul facut de Radu Chesaru- care s-a prezentat la Cotroceni pentru a respinge mina Tovarasului. Apoi, invitat in emisiunea comemorativa transmisa in direct de televiziune la 22 decembrie 1990 si intrebat care a fost cea mai fericita zi din viata lui a spus :" Acum un an, dar si astazi - cind am putut respinge mina celui mai mare criminal din istoria Romaniei !". Astfel de izbucniri de demnitate nu puteau acoperi o dureroasa infringere. Contestatia se stingea neputincioasa. In ce ma priveste, am ramas pe pozitia initiala. Pe 21 decembrie 1990, in timpul celei de a doua greve a foamei, in cadrul mitingului care a avut loc in Piata Universitatii, l-am "somat" pe Ion Iliescu sa se retraga de la puterea pe care o uzurpa. Am declarat ca daca nu o face, - neputind sa-l recunosc presedinte- nu mai pot ramine cetatean al statului roman (neo-comunist) si devin prizonier de constiinta. Am mai aratat ca nu accept conditia de subiect al capriciilor Securitatii si ca ma vad silit sa ma exilez. Ceea ce am si facut, dupa un lung si penibil sir de demersuri pe la diverse ambasade straine din Bucuresti. [Nu mi-am putut retrage oficial cetatenia, desi am incercat la inceputul anului 1991, solicitind sprijinul avocatului Nicolae Cerveni. El mi-a atras atentia ca cererea de renuntare trebuia adresata presedintelui... Ion Iliescu. Se inchidea cercul vicios din care inca nu am scapat...]

Cei aproape doi ani cit am fost silit sa astept terminarea formalitatilor de emigrare in Canada au fost un cosmar : eram silit sa ma supun legilor unui stat pe care nu il recunosteam si din care nu puteam evada. In plus, nu puteam deveni pasiv, nu puteam intra in greva politica. Trebuia sa-mi ajut colegii ce alesesera calea opozitiei oficiale, trebuia sa-i spijin in campania electorala, fara a admite conditiile in care avea loc, fara a parasi contestatia radicala si fara a creea din cauza ei necazuri asociatiilor din care faceam parte. (De aceea m-am retras formal din conducerea lor). Aceste contradictii si strategia prudenta a opozitiei m-au plasat intr-o postura greu de suportat.

In toamna anului 1991, caderea guvernului Roman a sporit confuzia generala. Personalitati importante ale opozitiei pareau dispuse la compromisuri fara sfirsit. Am facut ultimele eforturi pentru a determina o clarificare a peisajului politic, concepind un chestionar la care as fi dorit sa raspunda public partidele de opozitie. Am incercat sa obtin sprijinul unor asociatii pentru lansarea "Cererii de clarificare" (Asociatia Fostilor Detinuti Politici, Liga Studentilor, Alianta Civica, sindicatul Alfa). Desi am avut raspunsuri incurajatoare (domnul Coposu mi-a declarat ca primeste provocarea cu placere ) actiunea s-a impotmolit dupa tiparul tuturor innamolirilor de la noi.

Am muncit mult si penibil pentru a ajuta opozitia din judetul Neamt in "alegerile" locale (ianuarie 1992) si generale (septembrie 1992)- desi nu am recunoscut aceste "alegeri". Am facut declaratii publice in acest sens si tot printr-o declaratie am semnalat ca nu recunosc legitimitatea noii constitutii. Mi-am explicat refuzurile, semnindu-le, chiar pe buletinele de vot. In fine, i-am comunicat direct ce gindesc lui Iliescu - cu ocazia vizitei electorale pe care a facut-o la Piatra Neamt, strigindu-i (impreuna cu alti imprudenti) cele citeva adevaruri de care se ascunde. Si am vazut ce inseamna Securitatea lui electorala... "Alegerile" au avut loc. Si a ramas asa.

* Iata-ne in fata ultimului episod din serialul unei contestari deznadjduite... Ion Iliescu candideaza din nou ! De data asta, candidatura e nula si formal, intrind in contradictie cu "neo- constitutia". E grav. Abuzul juridic trebuie denuntat. Sint deci absolut de acord cu folosirea lui ca INCA UN argument de nulitate. Dar nu ca SINGUR argument. Si nici in dauna celorlalte.

Bietii contestatari din Romania s-au pus pe numaratul mandatelor, ori pentru ca s-au gindit ca -in sfirsit- nu vor putea fi contrazisi, ori pentru ca au dorit sa faca dovada ca Tovarasul nu se da inapoi de la nimic, din moment ce triseaza socotind pina la trei... Inteleg disperarea actualilor critici.. Se inseala insa consumindu-si rezistenta pe argumente: nu mai trebuie dovedit nimic, de mult. Nu din lipsa dovezilor ramin Tovarasii la cirma. Lipseste forta de a-i da jos. E regretabil ca in numele unor demonstratii inutile, s-a ajuns la recunoasterea fostelor mandate ale lui Iliescu chiar de catre cei care le contestasera !. A centra pledoaria pe incalcarea paragrafului din "Constitutie" care interzice al treilea mandat inseamna a admite ca avem constitutie si presedinte legitim ! Fostele capete de acuzare sint implicit abrogate, fostele contestari anulate, fostele adevaruri par a se fi resorbit... Ce ironie... Cita inconsecventa... Ce zadarnicie... Avem un teribil talent sa ne reducem la prezent uitindu-ne trecutul. Daca cineva vrea sa ne batjocoreasca perpetuu fara a fi pedepsitit, nu are decit sa-si mentina ritmul, facindu-ne zilnic cite un rau. Hipnotizati in fata ultimului afront, le vom uita pe toate celelalte. La noi, recidiva asigura amnistie. Poate de aceea calaii nu intra in vacanta... Revenind- a avut Iliescu unu, doua sau trei mandate ? De citi ani guverneaza constitutional ? Nu a avut nici unul ! Nu a fost niciodata conducatorul legitim al Romaniei. Pentru o mie si una de motive pe care nu le voi relua (desi cei care redacteaza contestatia, trebuie sa o faca) alegerile pe care le- a comis -inclusiv referendumul pentru constitutie- sint farse lovite de nulitate. Omul care a inabusit rascoala ce i-a permis sa fure puterea si in numele careia s-a prezentat la alegeri..., Omul care a distrus marea sansa de emancipare a unei intregi natiuni- numai pentru a apara interesele unei clici parazitare..., Omul care a umilit supravietuitorii temnitelor comuniste si a protejat pe cei care ii chinuisera..., Omul care a speculat tarele produse de comunism pentru a devia populatia intr-o directie aberanta..., Omul care a folosit fortele represive pregatite de Ceausescu impotriva celor care s-au revoltat in decembrie '89..., Omul care a patronat saracirea Romaniei de catre o Mafie criminala... Omul care a iubit chiar si lesul imperiului Sovietic si a compromis sansa recuperarii Basarabiei..., Omul care a mintit atit de des si cu atita nerusinare..., Un mercenar din virful retelei ce a distrus trei generatii de romani,... nu a fost, nu e si nu va fi niciodata conducator legitim al Romaniei.

* Nu voi recunoaste nici alegerile din acest an. Conditiile minime (televiziune libera, Securitate dezactivata, administratie epurata, electorat informat, competitie politica echitabila ) nu sint inca indeplinite. Chiar candidatura unui Ion Iliescu e dovada ca "alegerile" au loc intru-un cadru profund viciat.

Nu are importanta cite voturi stringe un infractor. Crimele nu sint judecate la urne. Candidatura e posibila doar pentru vinovatul reabilitat. Ori- pentru a se putea reabilita- el trebuie mai intii judecat. Numai procesul (neo)comunismului (la aminarea caruia inculpatul Iliescu are o contributie majora) i-ar putea dechide calea catre legitimitate electorala. Traseul : judecare, ispasire, reabilitare. Oricare altul e ilicit. Complacindu-se, insistind in abuz, uzurpatorul adauga noi capete de acuzare. Cind va cade - nu va fi intr-o pozitie de invidiat.

Nici a mea -azi- nu e de loc roza... Nu mai stiu cum sa-mi port (marchez) contestatia. Daca la prima uzurpare m-am retras din FSN (22 decembrie 1989), la a doua -din alegeri si din Piata Universitatii (19 Mai 1990), la a treia din Romania (26 septembrie 1992)- (de) unde sa ma mai retrag acum, a patra oara... ? Sint perplex. Caci refugiul lui Calin Nemes nu mi-e accesibil.

Ioan Rosca
10 octombrie 1996