Portretul arivistului politic (domnului Savulescu ...)
Domnule Savulescu,
1 Dejectiile pe care le emani ("mosulica" la adresa domnului
Bouleanu, "ne-roman" la adresa domnului Lutas) mi-au amintit de tipul
de personaj care m-a obligat sa-mi iau lumea in cap. Ar fi pacat sa iti
imaginezi (noteaza ca in mod normal folosesc dumneavoastra, dar sint
situatii cind aceasta adresare devine artificioasa) ca manevrele celor ca
dumneata sint imperceptibile. Portretul arivistului e clasic si usor
reperabil. Succesul sau nu vine din subtilitate ci din consecventa in
neobrazare. Altii nu ii pot egala tupeul, pentru ca nu se pot cobori la el.
Ramin insa suficenti care reusesc sa reprezinte genul. Sa nu cumva sa te
simti izolat, anacronic. In Romania, lichelutele clocaie.
"Aburcaretii" sint peste tot, chiar si Conventia Democratica e plina.
Cine sa-i filtreze, cine sa-i stavileasca ? Roiesc bezmetici ca soarecii la
ciuma si daca pica ceva, sint eficaci ca pestii pirana . Bintuie in toate
partile sacalii, perfect adaptati rosului la cadavrul unei tari in
descompunere. Tropaiala lor asurzitoare poate creea chiar iluzia de
vioiciune. Serpuiala lor baloasa acompaniaza armonios "simfonia"
instrumentistilor de forta (securitovarasii intreprinzatori).
Ferm decisi sa se aburce mai in fata, sa nu rateze vre-o ciupeala, sa nu
piarda vre-o ocazie de chilipir , punindu-si continuu la lucru siretenia
grosolana spoita cu gargara demagogica, aburcaretii isi aduc modesta
contributie la naufragiu.
2 Ma aflam intr-un tren (Timisoara- Bucuresti) cind am avut revelatia
aparitiei voastre. In noaptea aceea (aprilie 1990) reveneam de la primul
(si ultimul ...) congres al Aliantei pentru Proclamatia de la Timisoara si
ma indreptam catre mitingul din Piata Univesitatii. Fierbeam de dorinta
de a participa la recuperarea revolutiei, impregnat de atmosfera
efervescenta a acelor zile , care e azi dificil de redat...
Eu cam asta taceam, cind in compartiment a demarat o discutie intre
niste tineri ziaristi care veneau si ei de la congres . Au comentat indelung
congresul, opozitia, situatia, revolutia.
Am inghetat.
Vorbeau despre politica si revolutie cu o totala detasare, fara fir de
emotie, fara pic de tensiune sau gravitate, fara un strop de implicare, fara
nici o referire la miza politica de fond. In schimb, dadeau dovada de
multa inventivitate sterila, se balaceau intr-o anecdotica ieftina , se
delectau cu birfe de o indoielnica picanterie, se rataceau in dizeratii
pretioase si absolut inutile. Microbismul arbitrar tinea loc de optiune de
constiinta. Vorbeau ca despre o partida de fotbal, ca despre un fapt
divers care le permite sa-si puna in valoare simtul de speculatie.
Tehnicalitatea derizoriului. Picanteria tragediei. Nici pomeneala de
reporteri de front, desi eu ma simteam in razboi. Recunosc ca
dimensiunea mondena, de cancan, de "misto" -a revolutiei- imi scapase.
Imi scapase si faptul ca inclestarea din acea primavara era pentru anumiti
tineri doar un prilej de a scrie, de a se iti, de a se afirma. Un excelent
alibi pentru ca Dinu Paturica sa concureze onorabil pe culuarul
"progresului"...
Valul de straini si simpatia care ne-a invelit dupa 1989 au adus tot
felul de ocazii pentru cei bine plasati : burse , stagii, perfectionari in
strainatate, contacte, "joburi". Misto' revolutia ! Chilipir curat. Pentru
toata lumea. Ca unii au luat-o chiar de buna si se zbuciuma ,
pierzindu-si vremea pe strazi, ii priveste ! Altii, mai lucizi, nu rateaza
ocaziile ce se ivesc. Viata merge inainte...
De exemplu , tinara din compartimentul meu apucase o scolarizare
fulger la nu stiu care mare ziar englez , despre care vorbea acum cu o
religiozitate stinjenitoare. Nu si despre nenorocitii care murisera ca sa
propulseze o gisca ... Aflase Ziarista ce inseamna echidistanta presei si-si
spunea lectia cu emfaza : a sustine tabara anti-comunista e de prost gust,
e o dovada a vulgaritatii de care Romania trebuie debarasata... Si ceilalti
au fost de acord...
Pina dimineata m-au corodat tinerestile egoisme transfigurate in
intelepciuni premature. Desi acest tip elegant de nesimtire ma scotea din
pepeni, desi stupiditatea mucoaselor"revelatii" intelectuale era greu de
suportat, desi contrastul dintre destinul si tonusul meu si al colegilor mei
de calatorie devenise zgirietor, am ramas mut pina la sfirsit. Nu era
nimic de spus. Sa le fi explicat tinerilor lupi pe care ii aveam in fata,
evident ahtiati dupa afirmare, convinsi ca doar cei mai isteti prind trenul,
incordati sa nu-l scape , ca eu m-am dat jos din al meu ca sa-mi fac o
anume datorie, as fi iscat doar iritare, neincredere, nedumerire, ura .
3 Prevenit, am invatat sa reperez prezenta "profitorilor revoltei". Era
evident ca excrocii ce se aruncau in barca puterii sint doar cei mai
nerusinati , mai agresivi, mai nerabdatori dintre cataratori. Un alt val se
strecura, mai putin eficace, dar mai respectabil, in rindurile opozitiei.
Interviuri platite si invitatii frecvente in strainatate pentru unii membri
ai "opozanturii de catifea" (erijati in purtatori de cuvint ai unei miscari
de care erau cu totul decuplati)... Burse "revolutionare" pentru fii, nepoti
si cunostinte... Congrese si conferinte gaunoase dar placute si
profitabile... Cocteiluri suculente in care se putea ciocni un pahar cu
"dusmanii"... Fonduri pentru democratizare folosite ciudat... Ajutoare
impartite de "cine'nparte" ... Protestatari devenind tacuti dupa o ungere in
functie... Parlamentari cazuti in suspecta letargie. Disidenti domesticiti
miraculos ... Partide conduse de cei mai nerusinati membri ai lor... Liste
electorale napadite irezistibil de persoane necunoscute , aparute doar
inainte de alegeri...
Patura micilor lichele devenea tot mai prezenta, tot mai greu de evitat
si mi-a fost tot mai greu sa nu ma concentez asupra ei, pentru a evita
lehamitea si derizoriul , pentru a conserva dihotomia comunism-anticomunism
care imi permitea sa navighez . Caci, privita prin filtrul aburcarilor
individuale , realitatea romaneasca devenea un haos imposibil de
traversat .
Nu am mai putut insa face abstractie de "aburcareti" in ianuarie 1992 -
cu ocazia desemnarii candidatilor pentru alegerile locale. A trebuit sa
infrunt ostilitatea tuturor partidelor pe care crezusem pina atunci ca le
coordonez ( ca presedinte al Aliantei Opozitiei din Neamt- devenita intre
timp Conventia Democratica- pe care o fondasem in august 1990 ),
pentru ca nu m-am dovedit "baiat de gasca". Am devenit brusc antipatic,
insuportabil chiar, incercind sa tin piept trocului murdar pentru locuri pe
lista, sa potolesc poftele "reprezentantilor" "partidelor" fantoma. (Aveau
fiecare circa trei membri : un presedinte, un vice-presedinte si un
secretar ; tot ei compuneau delegatia de negociere a listei comune, pentru
care- tot ei- figurau ca unice propuneri) .
Nu voi uita fetele rosii ale celor doi excroci care vorbeau in numele lui
Manolescu, trista prestatie a unor fosti detinuti politici ce-si cereau
dreptul la primarii in ordinea anilor de puscarie, ifosele "verzi" ale celor
trei foarte proaspeti ecologisti, manevrele penibile ale "liberalilor" ,
agitatia cuplului care incarna PSDR-ul lui Cunescu, pretentile
presedintelui "taranist" (ce candidase in 1946 pe lista "soarelui" ...).
Fetele lor rosii... Pofta lor de scaun ...Lipsa lor de scrupul ...
Lipsa lor de jena...
Am fost silit sa ma retrag: prea mirosea urit in propia-mi tabara.
Pierdusem doi ani. Pierdusem.
4 Cu un lucru m-am ales insa : nu mai pot fi dus de nas cu poeme
despre "sperantele tinere si liberale". Nici verva opozantilor de
circumstanta nu ma mai ameteste. Iar demonstratiile de dexteritate
verbala, exercitiile doctrinare si latratul progresist ma lasa absolut rece.
Stiu ca sumedenia de partidulete care sufoca Romania (provocata de
manevrele de diversiune ale Puterii) are ca justificare reala doar pofta de
capatuiala a aventurierilor care se grupeaza in ele.
Stiu ca in numele Revolutiei, Reformei, Emanciparii, Intineririi,
Liberalizarii, un roi de lupi mai mult sau mai putini tineri isi urmaresc cu
aplomb si ipocrizie interesele "tinere si liberale". Stiu ei bine ca opozitia
are nevoie de unitate si ca nu e nimic de jubilat in faptul ca unii o
divizeaza si compromit. Stiu bine ca dezbinarea face jocul puterii. Dar
nu le pasa . Obiectivul : sa prinda un culuar bun de pe care sa poata
negocia o prada cit mai bogata. Nici un pret nu e prea mare pentru
optimizarea sanselor personale Restul e gargara.
Cei ca dumneata, domnule Savulescu- care se considera in competitie
de smecherie cu ceilalti - nici nu pot concepe ca altii nu VOR sa fie
sireti. Ca unii, nu au iesit in arena din interes. Iti apar probabil jalnici
acesti lesinati care nu dau din coate cu energia dumitale. Sovaielile lor
sint penibile fata de teribila coerenta a catararii !
Alergind in cursa eliberat de principii , esti usor ... si vei cistiga !
Cei ca dumneata nu se pot rataci. Au soseaua pe talpi , nu sint obligati sa
tina un drum. Vei reusi : nu se poate sa nu pice ceva pina la urma. Ti-as
recomanda doar putina discretie pentru a nu-ti colora victoria cu atita
ridicol, dar imi dau seama ca nu ai aceasta iesire : necesitatile dumitale
cer inca exhibare. Esti tinar. Da-i inainte. Lupta cu reactiunea...
In fond , nu ma intereseaza povestea aburcarii dumitale, careia deja ii
intrezaresc traseul. N-am timp nici sa-ti amendez toate iesirile
dizgratioase. De altfel, raspunsul pe care mi l-ai dat data trecuta (cind ti-
am explicat ce reprezinta CDR-ul) arata ca scriu spre un gol fara
scrupule. Iti ofer totusi schita arivistului politic, ca reactie la
obrazniciile dumitale la adresa simpatizantilor Conventiei Democratice.
Fara mari iluzii ca te vei cauta si gasi in oglinda acestui portret.
Desi, pentru ca esti totusi acolo, sper sa te repereze altii.
Ioan Rosca 6 iulie 1996
PS : Luna care a trecut de la data la care iti scrisesem acest mesaj, arata
dorinta mea de a te menaja , pentru a nu lovi partidul de opozitie pe care
sustii ca il reprezinti, dar pe care il compromiti perseverent. Am tacut
incercind sa-l mai percep pe Patriciu, dincolo de mirlania dumitale.
Daca azi (dupa o luna) postez totusi mesajul, e pentru ca mi-ai amintit,
recidivind in vulgaritate si insolenta, ca menajarea lichelelor e o
slabiciune care se plateste scump . Nu are rost sa-ti fie mila de ele, intr-o
lume care le rezerva -iremediabil- destin de cistigatori.
10 august 1996