Domnule Gelehrter,

Mi-e greu sa va descriu placerea si usurarea pe care mi le-au produs interventia dv solidara, de care aveam atita nevoie:

Domnule Rosca, de la bun inceput vreau sa afirm fara rezerve, simpatia, intelegerea si sprijinul meu pentru mesajul dvs.

Va multumesc. Adevarul e ca, de la primele dv. mesaje mi-ati dat speranta ca va voi avea alaturi.

De aproape doi ani sint antrenat intr-o "discutie" sterila, care reprezinta pentru mine o diversiune paguboasa. Mai ales ca ma sileste sa practic (pentru echilibru) un discurs mai putin nuantat decit mi-ar face placere. Numai despre evrei si antisemitism nu-mi ardea sa vorbesc -mie - exilat din Romania Securicomunista cu dorinta arzatoare de a tipa adevarul despre tragedia careia ii sint victime romanii azi. Dar reactiile domnilor "S", Ahronovitz, Edelstein, au reprezentat un obstacol in calea tipatului meu. Ei nu considera Procesul Comunismului urgenta absoluta pentru poporul roman. Nici nu inteleg ca e anormal ca actualii "dispeceri" ai Romaniei sa troneze INCA nedenuntati pentru crima comunista (pe care de altfel o continua) in timp ce criminalii nazisti sint INCA vinati pentru Holocaust. Ei considera deplasata comparatia dintre genocidul comunist si nazist. Si de aceea i-am acuzat de insensibilitate fata de tragedia romaneasca. Fapt pentru care m-au stigmatizat ca "pro- antonescian", "pro-legionar", "nazist", "anti-semit"...

Se intimpla ca aceste etichete nu mi se potrivesc,dar am considerat nedemn pentru mine sa fac "declaratiile solemne" la care sint provocat. Mai ales ca ar trebui sa dau dovada de prea multa detasare fata de tara mea pentru a cuceri de la acesti judecatori amatori diploma de ne-nationalist... Nu-l pot renega pe Eminescu (si pe alti mari intelectuali nationalisti) pentru faptul de a-si fi iubit tara excesiv si nici nu-i pot considera in bloc direct responsabili de Holocaust... (Mi-a placut mult reactia dv pe acest subiect !) Nici nu pot accepta teoria ca tensiunile care au intovarasit instalarea evreilor in Romania sint expresia unui rasism organic, unui insuficent refulat canibalism romanesc (ati scapat cugetarile lui "S"...). Nu am de alfel nimic a-mi reprosa fata de evreii din Romania si nu le datorez scuze.

Pe dumnevoastra, insa, ma simt dator sa va informez ca nu sint un agent al extremei drepte interbelice, ca nu am fata de Ion Antonescu o simpatie deosebita (si numarul celor cazuti pe frontul de Est e suficent pentru meditatie), ca nu pot tolera chinuirea unor oameni, ca nu contest uciderea unor mase de evrei nevinovati in Romania si firescul judecarii celor vinovati. Daca procesul crimelor anti-semite a lasat vinovati nepedepsiti, sa fie facuta dreptate ! As putea face referire la Procesul Nazismului ca precedent juridic pentru Procesul Comunismului, daca m-as numara printre simpatizantii (minimalizantii) crimelor naziste? Dar nici aceasta evidenta nu ma scuteste de insolenti, care nu ma pot ierta pentru faptul de a le fi aruncat in fata urmatorul adevar : procesul anti-semitismului interbelic a avut deja loc, fiind folosit din plin de comunisti ca alibi pentru declansarea represiunii comunizante; si pedepsele au fost in general nediferentiate si excesive; singurul efect al repunerii lui pe rol este sprijinirea regimului comunist in batalia sa trucata cu "pericolul extremei drepte".

Nimic din scrisul meu nu justifica bombardamentul otravit care mi-a fost rezervat. Refuzul de "a-mi face autocritica pentru greselile bunicilor mei" - in contextul cu totul nefiresc si in maniera cu totul inacceptabila care mi-au fost propuse - a provocat o reactie prea disproportionata pentru a nu-mi stirni suspiciuni. Pe acest fundal, cererile diverselor organisme care au conditionat recunoasterea "democratiei" in Romania de retrocedarea averilor confiscate de la evrei m-au facut sa cred ca "ofurile istorice" nu sint decit acoperirea unei presiuni cu directie mult mai practica. Sa ne intelegem, nu recuperarea bunurilor pierdute si injghebarea unor afaceri prospere de catre parteneri straini ma deranjeaza ci pretul pe care cei interesati par a fi dispusi sa-l plateasca : recunoasterea legitimitatii Mafiei din Romania. De aceea, semnele apropierii dintre anumite asociatii evreiesti si SecuriConducatorii Romaniei mi-au provocat ingrijorare. Si astfel mi-am demascat definitiv "antisemitismul"...

As vrea insa, pentru dialogul pe care il lansati, sa fac o distinctie. Vorbeam sau mai bine zis scriam in urma cu citeva luni despre "matrie" si despre "patrie". Ajuns in Israel, intr-un spatiu dur, excitant, care iti cere identificarea absoluta cu sufletul dar si cu trupul(!) o persoana cu glande angajate se cufunda imediat in noua tara. Cu alte cuvinte, nu traieste intr-un ghetou de refugiati. Sionistii stiau mai bine. (Ion Ioanid, in amintirile lui din puscariile comuniste povesteste despre coalitia dintre legionari si sionisti!) Coreligionarii mei raspinditi in cele patru vinturi, au ramas in ghetou si sufera de schizofrenie la patrat : evrei, romani, isaelieni, canadieni sau whatever...

Cumplit! Nu sint sigur ca interpretez bine sensul acestui paragraf, dar el imi pare a sugera diferenta dintre conditiile de om calator si om asezat, doua ipostaze ale destinului nostru. Fiind azi in postura migratoare, inteleg -dinauntru- ce inseamna dreptul sa pleci dintr-un loc in care nu mai vrei (poti) sa ramii si sa te asezi in altul, asa cum iti place. Nu e un privilegiu. E o elementara relicva a unei libertati pe care am ucis-o decupind pamintul in parcele inchise. De ce sa fie cineva obligat sa ramina in desert pentru ca s-a nascut acolo ? Sau sa se resemneze la o plata mizerabila intr-un loc din lumea (categoria) a n-a ? Sau sa suporte un regim politic care-i repugna total ? Pentru cel care nu vrea sa traiasca rezultatul alegerii, si nu poate pleca, democratia devine o dictatura ! (Multi romani anti-comunisti sint azi prizonierii concetatenilor lor. Daca nu pot suporta, ar trebui sa poata pleca si solicita azil politic.) Restrictia dreptului de a te deplasa, prin interzicerea intrarii in alta tara -atit de raspindita azi- contravine unei libertati atit de elementare, incit ridica semne de intrebare privind mult trimbitatul "progres" al societatii umane. Mentinerea "subdevoltatilor" in tarcuriler lor e cu atit mai putin onorabila cu cit o anume parte din bunastarea tarilor care le refuza accesul se bazeaza pe exploatarea muncii ieftine din respectivele tarcuri.Fata de acest "univers vamuit" timpul marilor migratii apare liberal iar epoca coloniilor - un exces de sinceritate...

Din acest unghi poate fi bine inteleasa postura imigrantilor si legitimitatea pretentiilor lor la tratament egal si corect din partea "bastinasilor" peste care descaleca. Pot de exemplu intui sentimentele si sperantele cu care au intrat pe teritoriile romanesti valurile succesive ale evreilor alungati de vicisitudinile unei istorii contorsionate in secolele 18-20. Si dreptul lor la o viata decenta, la un pamint in care sa-si intinda radacini.

Exista insa si cealalta ipostaza : a continuitatii pe pamintul " tau". E vorba acum de dreptul la stabilitate, la liniste. Omul care a apucat sa dureze intr-un spatiu suficent timp pentru a osmoza cu el, suficent timp pentru ca prezenta sa devina chimie. Omul care are infipte in pamint radacinile citorva generatii si suge prin ele un nectar inaccesibil noului venit. Omul care si-a cizelat relatiile cu exteriorul pina la rafinamentul unui ritual care indulceste duritatea solitudinii. Pentru acesta, noii veniti sint o problema ( chiar cind nu reprezinta o amenintare directa in competitia pentru existenta ) caci pun in pericol o armonie cladita secular, picatura cu picatura. In tumultul descalecarii, ei pot rupe finele pinze de paianjan pe care le- au tesut cei ce au descins mai demult. Ei vor avea tendinta fireasca sa schimbe spatiul catre o structura mai apropiata de cea cu care rezoneaza. Lesne de inteles tensiunea care va rezulta. "Localnicii" se vor considera invadati, si se vor "simti" in drept sa-si conserve spatiul intact, in numele unei "posesiuni" asupra locului care nu presupune nici un compromis. Vor cere noilor veniti "sa se asimileze", in numele unei conservatorism ( traditionalism) la fel de visceral pentru ipostaza dainuitoare (solida) a omului ca progresismul pentru cea calatoare (fluida).

Reactia fata de imigranti poate fi deci inteleasa ca o aparare a unui mod de viata amenintat. Cred ca atitudinea refractara a acelor romani care au digerat rau instalarea evreilor pe teritoriile romanesti a fost produsa in primul rind de dorinta de conservare a echilibrului traditional. Nu intimplator aceleasi persoane au avut si o neta preferinta pentru traditie, in raport cu modernitatea. Preferinta pe care actuala victorie a labilitatii generalizate o face sa para retrograda.

Dar poate ca va trebui sa repunem in discutie curind aceasta unilaterala rezolvare a perechii stabilitate-miscare. Si sa gasim un mod mai echilibrat de a intelege nazuintele (interesele) umane contradictorii. Carora e timpul sa le recunoastem legitimitatea... Albert Camus explica undeva deosebirea majora dintre drama (cu Bine si Rau) si tragedie -in care conflictul vine din contrapunerea dreptatilor antagonice. Tensiunea dintre imigranti si gazdele lor este tragica. Fiecare din parti are o incontestabila dar conflictuala dreptate. Compromisul e atit de greu de gasit. O solutie este ca noii veniti sa se asimileze. O alta - sa se ajunga la o fuziune care sa integreze acceptabil universurile care se intilnesc. Dar experimentele "multi- culturalismului" nu sint prea convingatoare. Eterogena, atomizata, cultura se imbogateste in suprafata (devine baroca) dar pierde in adincime. E un mai bogat spatiu de comunicare dar nu si de supra- fiintare, caci nu mai ofera un strat exterior comun celor care o sedimenteaza impreuna, de mult... In sfirsit, cei veniti, daca nu vor sa se asimileze si daca sint suficent de puternici, se vor impune localnicilor si vor determina noile reguli. Ciclul se va relua apoi... Iata de ce nu pot fi de acord cu modul cu totul grosolan in care mi s-a cerut sa tratez istoria nationalismului romanesc si de ce sint de acord cu concluzia dv. :

Romanii crestini ortodocsi emigrati au doua posibilitati sanatoase. Fie integrarea totala in tarile gazda sau intoarcerea in Romania. Alternativa ghetoului reprezinta alienare si nu o recomand nimanui.

Mai ramin cazurile de exil. Cind nu ai deschisa usa intoarcerii, si nu bati la cea a integrarii. Eu imi inteleg pozitia si nu-i inoportunez pe cei de aici cu observatii privind societatea lor, desi imi displace profund. E drept ca nu pot evita alienarea la care va referiti, care ma macina - probabil ireparabil.

Desigur poate as putea gasi, daca m-as stradui, anumite "subiecte" in care punctele noastre de vedere nu coincid, dar sint nesemnificative, si nu pot contribui la dialog.

Tocmai pentru a nu perturba acest dialog m-am abtinut de la orice comentarii cu ocazia discutiei despre situatia actuala din Izrael. Desi exista si aici subiecte in care punctele noastre de vedere nu coincid... Dar mi s-a parut indecent sa-mi dau cu parerea din exterior despre un sistem complex si VIU de trairi omenesti... Teribila ironie a cunoasterii : cu cit esti mai putin constient de cit de putin stii, cu atit esti mai in largul tau proferind sentinte...

La virsta de 25 de ani am parasit Romania, dupa strasnice eforturi si dupa circa patru ani de"atentii" speciale ale Securitatii. Aceste "atentii" s-au datorat ostilitatii active fata de regimul comunist pe care am manifestat-o inca din liceu.Am avut pe undeva norocul sa- mi petrec anii facultatii intre 1964-1970, adica anii de relativa relaxare, anii in care Ceausescu nu era inca sigur pe putere sau dementa nu atinsese paroxismul. Am scapat, ca sa zic asa, la timp...

Tot respectul meu pentru modul in care v-ati comportat. Iau nota si ca o posibila explicatie a constatarii pe care am pus-o in discutie (ca prea putini evrei romani s-au impotrivit comunismului): ar putea fi vorba de o insuficenta popularizare a acestor cazuri. Daca se va dovedi ca exemplul dv. nu e de loc singular, vom putea consemna (cu bucuria comuniunii) o noua manifestare a universalitatii reactiilor umane fundamentale.

Eu am facut mai putin decit dv. inainte de 1989 ! Am tacut paralizat de DORINTA DE SUPRAVIETUIRE si de LIPSA DE SPERANTA, desi stiam perfect unde ma aflu si-mi induram prizonieratul scrisnind... Stiam (mai mult ca altii din generatia mea), pe ce munte de cadavre (ale celor ce incercasera sa reziste), pe ce strat de suferinte, pe ce hau de renuntari- era cladita frica noastra. Dupa 1989 am incercat sa-mi recuperez demnitatea aruncindu-ma fara rezerve in batalia pentru eliberare (dovada ca nu m-am menajat e ca m-am facut praf...)

N-am parasit Romania minat de ideologie sionista si nici in cautarea vitelului de aur. Am parasit Romania ca refugiat politic si am ramas atasat de"patrie" strasnic si fara compromisuri pina la revolutia din decembrie 1989. Exista doua date de fericire absoluta in viata mea 24.7.72, cind am scapat de comunisti si 29.12.89 cind Ceausescu a fost executat... Mentionez amanuntele de mai sus caci le consider utile pentru a explica atitudinea mea astazi,participarea mea la SCR este de fapt o intoarcere in trecut, un exercitiu prin care vreau sa-mi pun in ordine diverse apasari, rezolvate in marea lor majoritate.

Rindurile de mai sus imi atrag atentia asupra unei posibile sonoritati iritante a remarcilor mele despre evreii care au parasit Romania. In primul rind trebuie sa repet nu pot decit sa-i felicit ca au scapat de acolo si sa subliniez ca nu erau datori nimanui sa ramina inauntru. Erau doar datori sa popularizeze suferintele celor ramasi. In al doilea rind este clar ca au parasit lagarul romanesc cu o gama variata de sentimente si atitudini conforma varietatii personalitatilor si rolurilor pe care le jucasera. (Ca si romanii care au plecat, de altfel). Variate trebuie sa fi fost si sentimentele fata de tara si trecutul pe care il lasau in urma. Sentimentele pe care le relevati dv. nu pot decit sa-mi produca emotie, simpatie si respect : Intre 1972 si 1989 am avut un sentiment de vinovatie permanenta fata de cei, mai putin norocosi, prietenii mei "crestini-ortodocsi sau catolici" pe care i-am lasat in urma.

Intrebarea mea privind manifestarile concrete de solidaritate ale majoritatii evreilor plecati si dimensiunea implicarii lor in denuntarea explicita a comunismului ca genocid, ramine insa in picioare. Mai ales ca sint silit sa va contrazic atunci cind afirmati ca : Marea lor majoritate, cei din generatia mea,au fugit si ei, la rindul lor,desi nu au apartinut "cultului mozaic". Oroarea sistemului ne-a alungat. Va inselati aici foarte tare ! Marea majoritate a romanilor "ne- mozaici" (sau "ne-germani") NU AU PUTUT SCAPA. Chiar daca visau la evadare de dimineata pina noaptea. Atit de grozava era chinga, incit unii au recurs la gesturi triste de supunere (informari etc) ca sa cistige o pozitie de pe care sa poata iesi macar o data afara. Iar iesiti, le era mult mai greu sa ramina decit celor care aveau de ce sa se agate. In orice caz, numarul celor carora li s-a dat ocazia sa fuga a fost cu totul nesemnificativ. Pentru marea majoritate, raminea doar trecerea ilegala a frontierei - extrem de riscanta. Dintre cei ce au avut acest curaj disperat, "prinsii" erau tratati cu multa salbaticie (inainte de a fi inchisi). E vorba de norocosi... Pentru ceilalti, cind vom sti citi au inrosit apele Dunarii ? Nu, pentru majoritatea romanilor penitenciarul a fost solid, chiar daca (pe linga gardieni...) au putut profita citiva de unele fisuri ale sistemului de paza. (va urma)

Ioan Rosca
 

In citeva interventii pe SCR exprimam opinia cum ca noi ar fi trebuit sa ne gasim astazi la Bucuresti, si sa fim activi in viata politica si economica a Romaniei. Dar cind revolutia a venit, noi nu mai eram acolo.

Mi se pare un gind firesc pentru cineva legat de casa.

Din pacate, cadrul in care sperati sa va intoarceti nu exista. Revolutia a venit, dar a fost sugrumata. Daca v-ati intoarce, ar trebui va acomodati cu aceiasi conducatori de care ati fugit. Convertiti la capitalism. Securicomunistii domina tara ferm si controleaza trecerea proprietatii colective in propriile buzunare. Restul e diversiune. Justitia, Televiziunea, Administratia etc sint tot atitea aripi ale acestei caracatite. Securitatea (indiferent de noile costume) se ocupa cu "subsolul" (manipularea opiniei publice, torpilarea opozitiei, santajarea multilateral dezvoltata etc). Veti gasi doar un plus notabil de libertate de expresie ( acceptata datorita disproportiei de forte intre soldatii Retelei si adversarii lor). Bastionul televiziunii -crucial- va va apare insa in lumina unei funeste continuitati.

Veti gasi o "opozitie" captiva in neputincioasa perplexitate la care o condamna loviturile puterii, reactia populatiei si propriile slabiciuni (provocate de agenti strecurati dar si de racilele de caracter ale "liderilor" care s-au aburcat generos in fruntea ei). Plina de energie doar in fata alegerilor (cind "luptatorii" se sfisie pentru un loc mai in fata pe lista si se dedau la penibile tirguri care te fac sa intelegi de ce sint atitea partide ). Foarte anemica- in rest. In acest timp, pe margine, intr-o perpetua "stare critica", intr-o sterila "atitudine civica", intr-un pagubos "politism apartinic" veti gasi -esuati- multi romani de valoare.

Veti gasi pe obsedatii de demnitate mai umiliti de suprimarea viselor lor prin manipulare "democratica" decit prin teroarea deschisa de odinioara. Veti gasi vechi luptatori pentru adevar si justitie incepind sa regrete ca au "fugit dupa vint" in timp ce romanii "mai practici" s-au aruncat in salbatica (si dizgratioasa) competitie pentru capatuiala. Incepind sa se indoiasca de rostul scrupulelor morale si intelectuale si chiar de rostul unor trecute acte de generozitate... Ii veti gasi disperati, buimaciti de o demonstratie atit de persistenta, de viguroasa, de elocventa - a eficacitatii raului consecvent si lipsei de scrupule. Ii veti gasi rataciti.

Veti gasi o aparenta "debandada" - in care nimeni nu mai intelege nimic - absolut necesara pentru acoperirea marilor lovituri (operatii) prin care se inalta Tovarasii Patroni si pentru innecarea in zgomot a vocilor incomode. Si nici macar nu veti mai gasi multi romani constienti de contributia informatorilor-agitatori-provocatori la aceasta aparent haotica galagie.. Veti gasi vechi tortionari si vatafi bine infipti in noua onorabilitate si manevrind torta... patriotismului romanesc. Le veti gasi fiii, verii si nepotii in plina "intreprindere", extrem de emancipati si destinsi, adevarate focare de modernitate, incercind sa trezeasca din inapoiata lor amortire pe "mirlanii lenesi" care compun restul populatiei. Acestia miriie retrograd, neintelegind imperativul sarcirii lor aboslute, necesare pentru acumularea rapida a averilor celor alesi sa cistige etapa de tranzitie de care depinde relansarea economiei....

Veti gasi o populatie-victima, care a avut ocazia sa-si etaleze dizgratios malformatiile produse de cura de formare a omului nou. Care a acceptat ca pastori pe fostii gardieni numai ca sa scape de spectrul vechilor rezistenti. Caci acestia provocau amintiri (dureroase, rusinoase, incomode) de care "omul nou" nu are nevoie. El, care uraste mai mult pe colegul care nu cedeaza siluirii (si a carui demnitate suspecta il insulta ) decit pe opresor (cu care sfirseste prin a simti o paradoxala intimitate). Domesticita, victima se fereste de o schimbare ce-i pune in pericol tainul. Indiferenta sa dobindita fata de demnitate si justitie deschide calea oricaror tirguri din care poate "pica ceva". Veti innota in oceanul "oamenilor practici", eliberati de scrupule contraproductive si admirindu-si sireteniile proprii, in timp ce le acuza (invidios) pe ale celorlalti. Si peste tot veti da de deridere.

Veti gasi mormintele celor care au cazut in 1989. Stafiile celor care au crezut si incercat in 1990. Dezamagirile celor care au asteptat. Disponibilitatea sfisietoare a celor ce mai asteapta inca. Veti gasi furia si incrincenarile dureroase ale celor care nu pot locui in faptul monstruos implinit. Veti gasi cadavrele sperantelor celor care au plecat...

Dar IN CIUDA si IN MIJLOCUL tuturor acestora veti gasi linistea celor care se salveaza prin credinta, zimbetul celor care supravietuiesc prin umor, solemnitatea celor care inving prin intelepciune. Si mugurii primaverii care irumpe... in orice conditii !!

Am criticat fara menajament pe concetatenii mei israelieni de origina romana care s-au grabit sa se intoarca la Bucuresti si s-au lansat in afaceri. Desigur, astazi capitalul nu mai are adresa, si teoretic afacerile sint afaceri. Atitudinea mea este aparent sentimentala. Dar motivul real al impotrivirii mele este faptul ca tovarasii locali de afaceri sint vechii mei "prieteni" care m-au pus pe fuga in urma cu aproape un sfert de secol, sau feciorii lor.

Cu putina straduinta, cei interesati de afaceri ar putea gasi in Romania si ocazii si parteneri din afara Mafiei, ba chiar din cealalta tabara. Dar intr-o astfel de situatie ei trebuie sa accepte dificultati si riscuri suplimentare, caci "intreprinzatorul" ne-integrat in Retea are usile inchise. Doar daca te intovarasesti cu cine trebuie poti trece miraculos portile atit de greu de depasit pentru un neinitiat. In plus, combinatiile cu oameni "normali" nu permit cistiguri atit de spectaculoase ca acelea pe care Tovarasii le pot asigura ( inzecirile de capital sint pentru ei floare la ureche...). SecuriPatronii nu cistiga prin succesul in competitia pietei (pe care de altfel o monopolizeaza) ci prin extractiile din bunurile "statului", adevarate mine in plina exploatare. A lucra cu EI inseamna sa iei parte la rarisima ocazie a unei enorme "privatizari" perfect controlate de Mafie. In mod evident, a evita inTovarasirea cere depasirea acelui "afacerile sint afaceri" in numele "sentimentalismului" minim de a evita o structura criminala.

Deci sintem de acord. In mare. Parerile pe care le exprim aici nu le ascund si marturisesc ca doresc Romaniei insanatosire rapida. Sint insa sceptic, 40 de ani a strabatut Moshe desertul ca sa ajunga in Cnaan, 40 de ani in care cei nascuti in robie au murit - de moarte buna-. In Tara Sfinta au intrat doar cei nascuti sub cerul plin de stele al Sinaiului, oameni liberi. Securitatea a ferecat pentru 40 de ani dosarele...Coincidenta? Nedorita dar semnificativa. Asta se doreste. Sa crapam toti cei care am putea innora cerul plin de stele al profitorilor acestei monumentale porcarii. Sa crapam de foame, de boala, de neputinta.

Vreau sa inchei cu rugamintea de a-mi lamuri o nedumerire.

In vizita mea in spatiul SCR intilnesc romani, de fapt marea majoritate, care domiciliaza in SUA, Canada, Germania, Elvetia, Franta, s.a.m.d. Dau dovada de mare pricepere in invirtitul majusculelor politicii romanesti. Multi dintre ei sint romani verzi ca bradul... Au opinii, crunte fata de ceeace se petrece la Bucuresti. Daca dragostea de tara este atit de mare, de ce oare nu se intorc acasa si se angajeaza real in spatiul romanesc autentic? De ce nu contribuie direct la lupta pentru o Romanie noua? Oare critica inversunata pe care o fac regimului Iliescu nu este decit dorinta de a gasi motive plauzibile pentru a NU se intoarce in Romania?

Romanii care au parasit tara dupa 1990 au facut-o din motive variate. Cred totusi ca ele au ca numitor comun nemultumirea (dezamagirea) fata de ceea ce se intimpla in Romania. Multi au vrut pur si simplu sa duca un trai material mai decent sau sa se realizeze mai bine profesional. Ceea ce in fond, este o forma de denuntare a conditiilor in care sint siliti sa lucreze si traiasca acasa. Altii au plecat din motive politice, mai mult sau mai putin explicitate. Am incercat sa va redau viziunea care-i determina sa se revolte pina la a-si lua lumea'n cap. (Am postat in ultimii doi ani multe articole pe aceasta tema - daca doriti vi le pot trimite prin email). Exista mai multi exilati politici decit admite propaganda Bucurestiului (si forurile vestice de analiza a cererilor de azil politic). Mai nou (dar logic) romanilor care au scapat din "securilandul" romanesc li se contesta dreptul de a-si exprima opinia politica, desi din cauza ei s-au separat de tara...

Cit despre "dorinta de a gasi motive plauzibile pentru a NU se intoarce in Romania? " nu pot vorbi in numele altora. Asa ca ma voi restringe la mine. Va voi rezuma motivele pentru care am plecat din Romania (26 septembrie 1992), pentru care nu vreau (pot) sa ma intorc acolo acum si pentru care - mi-e frica - nu ma voi mai intoarce vreodata. Si aceasta, desi nu ma simt bine (atras) in societatea in care am aterizat si nu ma anima ambitii profesionale sau materiale pe care sa nu mi le fi putut satisface acasa. Si aceasta, in ciuda faptului ca am fost (sint) atit de ancorat in poienile, piriurile, padurile,cararile si starile din muntii Neamtului incit ma simt cu totul uscat si imi port greu conditia de copac dezradacinat.

Dar:

a (puterea) Am respins public toate simulacrele prin care puterea si-a conservat pozitia, denuntind ilegitimitatea alegerilor (1990 si 1992) si constitutiei din 1990 ; am declarat (Piata Universitatii - 21 decembrie 1990) ca nu ma consider concetateanul securistilor romani ramasi abuziv la putere si ca nu ma pot incadra intr-o Romanie condusa de fosti primi secretari. Pus insa (ca multi altii) in fata faptului implinit, a trebuit sa aleg modul de a-l depasi. I-am inteles pe aceia care l-au inghitit. Stiu ce inseamna nazuinta innamolita in neputinta. I-am admirat si deplins pe aceia siliti sa astepte "data viitoare". I-am respectat pe cei care au refuzat prin sinucidere (Calin Nemes e doar un exemplu). Eu nu am gasit insa decit solutia plecarii. Altfel, contradictia dintre un "nu pot accepta " - teoretic si un "accept de nevoie" - practic ar fi sfirsit prin a ma innebuni.

b (populatia) Particularitatea tipului nou de exil pe care l-a creat cangrena comunista (dar cite "noutati" sinistre nu a nascut ea ?) este faptul ca nu mai fugi doar de regimul politic, ci si de poporul care i-a cazut victima !!! Esti silit sa evadezi din bratele concetatenilor tai ale caror reactii (indiferent de mecanismele prin care sint provocate) sint inacceptabile. Stiu bine la ce ma expun facind aceasta afirmatie. Dar macar libertatea acestei sinceritati sa-mi ramina ca avantaj fata de cei ramasi acasa. Acestia sint siliti la tot felul de piruete si eufemisme pentru a-si apropia categorii de votanti fara de care nu pot sa se elibereze. Sint siliti de altfel la o inmuiere a tonului si de propria lor postura - absolut imposibila : stau cu violatorul in pat! Nu poti tipa continuu ca nu e admisibil sa se intimple ceea ce se intimpla zilnic, fara sa risti ca revolta sa te alieneze sau devoreze. Doar o mai mare diponibilitate la a intelege compromisul te poate apara de un astfel de stress.. Exilindu-te, "cistigi" "dreptul" de a nu intelege (accepta) gesturile majoritatii si de a nu-i cocolosi erorile. Stiu ca e vorba de niste oameni obositi, hartuiti, dezorientati, manipulati. Si nu simt pentru ei resentimente. Dar stiu cit de fragila este setea de noblete care incoltise in sufletele unor compatrioti ai mei (minoritari...) si cit de impardonabila si ireparabila este distrugerea ei de o turma debusolata, intoxicata de complexe si reflexe deplorabile.

c (raportul cu Opozitia) A trebuit sa plec si datorita evolutiei opozitiei intr-o directie care nu-mi mai permitea integrarea, izolindu-ma. Stiu ca puterea este principala responsabila. Dar din nou, faptul de fi constient de cauza, nu m-a ajutat sa diger efectele. A trebuit sa iau nota ca exprimarea neta a adevarului si dorinta de a termina revolutia e privita ca "intransigenta". Si ca opozitia adopta o pozitie ambigua, "inteleapata", "strategica", "de compromis", destinata cuceririi unui electorat presupus refractar la o chemare anti-comunista limpede si atenuarii ostilitatii Securicomunistilor... Eu nu am crezut in aceasta strategie si vazind cum - rind pe rind - "intrasigentii" sint izolati si chiar taxati ca provocatori sau ca inconstienti, extremisti si compromitatori, am inteles ca am inceput sa fiu incomod pentru propria tabara. Indemnat de prieteni "sa ma linistesc", am avut paralizanta revelatie ca nu ma mai reprezint decit pe mine !

Am plecat asadar cind am inteles ca nu mai exista nici o sansa pentru ca sperantele care ma invadasera in 1990 sa se realizeze. Am si azi aceasta surpanta certitudine. Anii care au trecut au ingrosat chiar stratul unor ireversibile dezamagiri. Nu pot decit sa mai sper difuz ca reprezint un caz izolat de epava, si ca altii vor gasi o solutie surprinzatoare. In virtutea acestei firave si abstracte potentialitati, dar mai ales a unor principii la care nu pot renunta fara a ma vida cu desavirsire, mai fac apeluri pentru ajutarea luptatorilor ramasi in Romania, cu care voi ramine solidar.

Ioan Rosca , Montreal, 23 martie 1996