Tacerea ingroapa oameni si adevaruri; eu nu vreau sa tac

 

Din nou curg indemnurile la tacere; bogat argumentate:

- ce rost mai are sa te plingi, daca faptul e implinit ?

- sa nu ne facem de rusine spalindu-ne rufele in public

- sa fim moderni, capabili de adaptare la orice realitate

- sa nu exageram gravitatea situatiei

- daca nu putem condamna, de ce sa acuzam ?

- politica se face ca profesie sau de loc

- lupta cu injustitia se poate duce numai in tara.

etc.

 

Dintre aceste exercitii justificative cel mai exotic imi pare urmatorul: lupta cu puterea  e eficace acasa; diaspora nu ia parte la ea; asadar ea trebuie sa taca (din sobrietate) si sa nu faca propaganda pentru a explica ce se intimpla in Romania.  Romani exilati de pretutindeni:mergeti acasa sau vedeti-va de munca ! Lasati gargara ca ARE CINE SA EXPLICE LUMII fenomenul Pitesti care a cangrenat si cangreneaza Romania !

 

In mare critica mea fata de aceste argumentari ale tacerii se afla in interventiile anterioare. Este chiar dezolant (pentru dorinta de comunicare) ca invitatiile la tacere mi-au fost adresate ca reactie la articole in care expuneam motivele pentru care NU TREBUIE TACUT... Raspunsul meu la aceste raspunsuri este o trimitere la articolele originale.

 

M-as fi oprit aici.  Daca revin este pentru ca tocmai am trecut printr-o experienta de documentare care m-a zguduit. V-o descriu si v-o propun ca exercitiu.:

 

-cautati un serviciu de documentare privind subiectele din universul gopher (poate fi VERONICA  sau JUGHEAD, eu am folosit servicii diverse, printre care VERONICA al univ. din Koeln)

-lansati o cerere pentru cuvinte din familia "comunism": in intreaga retea, 2 referinte nesemnificative; acest subiect lipseste practic din universul Gopher!

-lansati acum o cerere cu tema "holocaust"; 12 pagini pline cu referinte...

Subiectul acesta e cit se poate de viu, de actual, de dezbatut pe retea !

 

Puteti face variatiuni in jurul acestui experiment. Concluzia se va impune: GENOCIDUL COMUNIST NU E UN SUBIECT LA MODA ! Analiza holocaustului este considerata pertinenta si utila dupa 50 de ani. Poporului evreu nu i se contesta dreptul de a-si tipa durerea, de a alerta lumea privind mecanismele genocidului si de pedepsi vinovatii. Popoarelor din Europa de Est, li se impune cu mai mult sau mai putina diplomatie, "stergerea urmelor", si pacea stabilizatoare dintre victime si calai !

 

Cindva (iunie 1990), aflat in audienta la consulatul Frantei la Bucuresti pentru a cere azil politic, am avut parte din partea viceconsulului de un prietenesc indemn la concordie si reconstructie nationala. Nu eram naiv, stiam ce pazeste domnul consul pe acolo. M-am simtit insa obligat sa-i arunc citeva adevaruri in fata. A parat cu subtilitate pina la urmatoarea intrebare a mea: "Faptul ca pentru evrei sau francezi s-a putut pune problema unei rafuieli cu tortionari sau colaborationisti, dar pentru noi "Nu e cazul !", poate fi interpretat altfel decit ca sintem cetateni ai lumii de categoria a doua ?" Va jur ca s-a facut rosu ca un rac...

 

Nu-mi fac iluzii privind interesele vestului fata de Europa de Est:stabilitate economica si politica, potential mediocru de concurenta, lideri locali venali -deci manevrabili, acoperire a cotei de responsabilitate pentru ceea ce s-a intimplat.

 

E deci firesc sa nu doreasca un"proces al comunismului" din care, aparent nu au nimic de cistigat.

 

Dar noi ? Noi, victimele crimei de odinioara si farsei de acum ? Pentru motive ce se merita tratate separat, nu am putut impune dreptul si dreptatea.  Eu personal, m-am consumat fara rezerve aproape trei ani in acesta lupta.  Apoi am renuntat (explicatii alta data) si am plecat dintr-un loc in care ma simteam prizonier de constiinta. E o infringere bineinteles. Cei ce mi-o reproseaza au facut mai mult ?

 

Intrebarea mea este: Toti cei ce au plecat din Romania din considerente politice si morale, parasind linia frontului, trebuie sa inchida gura ? Nu intelegeti ca se poate dezerta si din dezgust si revolta, nu numai din frica sau cupiditate ?

 

Va deranjeaza Timisorenii care au strigat lumii "Jos Iliescu !" la campionatul mondial... Ce nerusinare ! Ce ingratitudine ! Ce neintelegere!  Fata de huliganismul lor de acum 4 ani ati fost mai ingaduitori... Declarati ca nu e acelasi lucru...intrebatii si pe ei ! Intrebati-l pe Calin Nemes si pe alti eroi de ce S-AU SINUCIS . O paradoxala intoleranta face ca temperamentele molcute sa puna la index pe cei fermi sub eticheta de extremism.

 

Se pare ca toata lumea ar avea de cistigat din uitare... Calaul isi comuta singur pedeapsa in ... dreptul de a conduce mai departe, victima isi reconstruieste mai usor onorabilitatea terfelita.

 

Iar ranile se inchid sub presiunea neputintei... Recunosc ca si eu sint napadit deseori de tentatia renuntarii. Ce sa mai spun ? Si cui? Si de ce ?

 

Dar atunci cind iau in mina o carte cu marturii din gulagul romanesc, cind imi reaprind amintirea anilor penibili pe care i-am trait, a interminabilei umilinte la care am fost expus, cind ascult discursurile hipnotizatoare, cind percep linistea ce inmorminteaza definitiv adevaruri si oameni, ma ineaca revolta si pofta sa vorbesc.

 

Cit despre faptul ca as agita banalitati, am cu totul alta parere. Daca lumea ar fi atit de informata privind sensurile actualitatii romanesti n-ar abunda opiniile ca: puterea actuala e legitima; alegerile au fost corecte; opozitia e autentica si e de vina; populatia e realista; problema e economica; procesul comunismului e caduc 

 

Nu vedeti ca la 4 ani de cind Ion Iliescu a declansat contrarevolutia, de cind a declansat reprimarea  manifestarii anticomuniste  cu gloantele fortelor traditionale de represiune si bitele mineresti, de cind a pus minerii sa batuceasca mii de oameni, pentru ca apoi sa-i arunce in dubele politiei si sa-i descarce in abatoare de umilire si intimidare ...,

la 50 de ani de cind Ion Iliescu si ai lui distrug sistematic Romania ...,

unora nu li se pare ca ar putea fi contestati  ?!

 

Nu vedeti ca nu apare nici un grup News cu un nume ca Process.comunism ? 

 

 Nu vedeti ca drama cumplita din Europa de Est ( in care  minoritatea care a supravietuit degradarii este prizoniera unei majoritati vinovate, interesate sau intoxicate), nu iese la suprafata "mediilor de informare"? Ca nimeni nu vrea sa recunoasca marea problema a democratiei reliefata de evolutia postcomunista: cind majoritatea e tarata, iar adevarul minoritar, democratia se poate transforma intr-o temnita lustruita !

 

Nimeni nu va opreste sa adoptati orice crez politic. Dar nu incercati sa ma deviati de la al meu:

     

Jos Iliescu ! Jos comunismul! ( luati-o pe post de "buna ziua", daca vi se pare stereotip...)

 

Ioan Rosca, publicat pe scr in luna iunie 1994