Autocritica la persoana a treia
De
citava vreme, sint enuntate pe SCR critici privind opozitia din Romania, dupa
un model care se poarta mult si acasa si care, de patru ani, nu conteneste sa
ma intrige.Nu fondul acestor critici imi stirneste mirarea (multe din ele
releva erori facute de opozanti si in masura in care pot fi utilizate pentru
corecturi le consider utile), ci adresa lor.
In
mare autorii, pe care ii am invedere, pretind un statut de anticomunism
interior dublat cu un apolitism exterior. Bazindu-se pe lipsa unei conventii
clare privind definirea opozitiei in cadrul confruntarii de acum patru ani,
practica ambiguitatea nestingherit. Ei arunca sageti catre o entitate cetoasa
numita "opozitie", careia ii fac reprosuri DIN EXTERIOR. Pretul
platit pentru aceasta "obiectivare" e deformarea realitatii privind
corpul real al opozitiei si anume: o
anume platforma de nazuinte si oamenii ce au aparat-o.
Cit
despre scrierea Istoriei privind confruntarea actuala, se mai poate astepta
putin... deznodamintul istoriei. In mare deci, nu am nimic impotriva acestor
observatii, desi in ceea ce ma priveste ma abtin de citiva ani sa relev detalii
penibile pentru anumiti protagonisti, fiind convins ca astfel de sinceritati ar
conveni de minune puterii. Si nu mai are nevoie puterea si de ajutorul meu. Eu
m-am racorit incercind sa determin corectura dinauntrul formatiunilor de
opozitie, evitind cadourile propagandistice facute celor pe care i-am perceput
si percep ca dusmani si nu ca adversari politici.
Nu
am de gind insa sa recomand o astfel de solutie. E foarte posibil ca sa fie
nevoie de o presiune critica, fara de care multi aventurieri nechemati ce s-au
proiectat in conducerea opozitiei se pot manifesta nestingherit, antrenind
compromiterea cauzei eliberarii si emanciparii Romaniei.
Ceea
ce insa e neplacut, indoielnic si intr-un fel... induiosator e formula aleasa
pentru a emite aceste observatii. Ma refer la categoria de critici care :
- pe de
o parte se declara de partea cauzei revolutiei (rasturnarea regimului,
eliberare si emancipare);
- pe de
alta parte critica la persoana a treia ("opozitia nu a facut...";
"au gresit atunci cind..."; "sint responsabili de...").
Daca
observatia e punctuala "Cutare miscare a fost facuta gresit...",
putem intelege ca autorul, desi in opozitie (in sens principial, generalizat)
nu se considera implicat in miscarea respectiva si ii critica pe cei
responsabili.
Contradictia
devine insa acuta in cazul afirmatiilor de tip universal : "Opozitia ar fi
trebuit sa.." ; "Ea nu a facut...". De aceasta data, sensul
logic fiind : "Nimeni nu a facut...", cuantificatorul universal
cuprinde si pe cel in cauza...
Cum
se poate ajunge la acest paradox ? (de tip ubicuitate : te referi din exterior
la un grup din care faci parte ). Presupun o multitudine de solutii, din care
as sugera citeva ce imi par expresive.
1.
Jena, complexul sau rusinea
Poate
ca, ingretosati de practica autocriticii sub comunism, unii autori practica
AUTOCRITICA LA PERSOANA A TREIA, constient, din motive strict stilistice. In
aceste situatii textul lor ar trebui citit "Noi am gresit atunci
cind..."; "N-am fost capabili de..." etc.
Interesant.
Dar parca totusi e ceva in neregula cu aceasta figura noua de stil... Mai ales
cind, ca raspuns dat cuiva ce se identifica in opozitia anticomunista, se
ajunge la atacuri la persoana a doua : "Voi ati gresit atunci
cind...!" sau "Sinteti responsabili!". Pe post de
"Sintem" suna foarte ciudat...
2.
Spaima de subiectivitate si practica eludarii responsabilitatii
Traim o
moda a modelului "obiectiv" de filtrare a realitatii, extrem de pudic
si de inodor. Nu ma lansez aici in polemica pe acest punct (desi ar merita).
S-a instalat convingerea ca e de gust indoielnic ("nestiintific"...)
sa pronunti sentinte la persoana intiia, ca numai din exterior se poate vedea
"adevarul". Astfel se ajunge la a te proiecta artificial in
exteriorul sistemelor din care faci parte, pentru a capata dreptul sa te
exprimi in privinta functionarii lor.
Modelul
de la fotbal se insinueaza: toata lumea e in tribune. Si daca totusi, in meciul
deschis acum patru ani, TOATA LUMEA E IN TEREN ?! Vorbim despre
responsabilitati trecute cu multa finete. Dar todeauna un mic decalaj protector
ne fereste de cele legate de prezent...
Nu
sustin ca acesta fuga de responsabilitate opereaza in mod constient. Cred ca
mai rau, ea a ajuns un reflex justificativ, un procedeu prin care am invatat sa
ne atenuam incordarea dintre comoditate si orgoliu.
3.Confuzii
si ambiguitati
O alta
explicatie care rezolva paradoxul este sensul diferit pe care unii il dau
termenilor sai. Astfel, prin "Opozitie" se pot intelege lucruri
foarte diverse si in unele acceptiuni, nu mai avem nici o contradictie de
rezolvat:
a
Personificare pseudo-elitista
Opozitia
= Cimpeanu+Coposu+ Lup +....etc
Aceasta
identificare a opozitiei cu o multime de persoane intens mediatizate, care se
manifesta in cadrul partidelor inregistrate oficial e sursa cea mai directa a
"spalarii pe miini" a "observatorilor anticomunisti
neutri". Cine nu apartine acestei liste, se poate exprima la a treia...
Puterea
jubileaza in fata acestui reductionism. In loc sa se confrunte o vasta
structura de constiinte, trebuie sa paralizeze o mica grupare de protagonisti.
E mult mai usor sa ii intimideze. E mult mai usor sa ii compromita. E mult mai
usor sa influenteze promovarea celor ce ii convin. Restul il face batrinul
simplism.
Si
astfel se ajunge ca alde Cimpeanu sa reprezinte (intr-o masura nepermisa) O
IDEE PLATITA CU TREI GENERATII. Cultul personalitatii ridica artificial un dig
de opozantura intre observatori si marea "micilor implicati".
Revelatii jalnice privind lideri de mucava sting incendiul unor adevaruri
fundamentale. Presa romaneasca, naravita la acest cult, refuza de patru ani sa
largeasca specrul ei de reflectare incit sa cuprinda si pe cei din conul de
umbra... Se complace in maruntisuri bulevardiere, uitind sa analizeze mecanisme
si obtiuni. In sinul partidelor respective, mecanismul de promovare a valorilor
autentice este intepenit. Oamenii de calitate (cei care au incercat sa se
implice, caci majoritatea a ramas in rezerva) se retrag scirbiti si lasa
terenul liber panglicarilor si codosilor). Si astfel, se poate vorbi de... un
vid de capacitati politice, intr-o tara care musteste de inteligenta si in care
un enorm potential e deliberat...dezafectat.
b.
Interpretarea clasica
Opozitia
= cei de mai sus (citiva lideri intens mediatizati) + toti membrii inregistrati
ai partidelor...de opozitie.
In mod
voit am lasat sa transpara problemele legate de o astfel de definitie
tautologica.
Multi
considera valabil procedeul particularizarii : sensul general al cuvintului
(din democratiile occidentale) aplicat la Romania. Atragator, dar din pacate,
artificial, neoperational. Putem accepta, in situatia politica concreta din
Romania postcomunista o astfel de formula, numai pentru ca ea mimeaza modele
din apus ? Sa spunem ca am accepta acest mod proxim ; dar ce ne facem cu
diferenta specifica ?
Cu ce
ocazie, cu ce mijloace si in ce cadru o opozitie "profesionista"
trebuia sa nasca spontan in Romania ? Daca vrem sa fim realisti, trebuie sa
acceptam ca am fost siliti, noi, amatorii anticomunisti sa jucam acest rol.
Pentru
a evita tautologia si a depasi imposibilitatea particularizarii putem incerca o
definitie enumerativa. Cine poate insa spune care sint aceste formatiuni cu
adevarat? Sau care din membrii lor nu sint infiltrati ?
Ramine
definitia prin proprietate, dar alta decit aceea de a avea un anume carnet de
membru.
Eu
sustin deci ca o definire juridica a fost si este inca inoperanta. Din motive
pe care le putem analiza indelung, adevarantii opozanti fata de reteaua
securicomunista nu sint in general inregimentati in partide care la rindul lor
nu sint "stampilate" cu "Opozant garantat". Lucrul e foarte
grav si ar putea avea si in continuare consecintele dezastroase care le-a avut
si pina acum.
c.
Opozitia= Cei de mai sus (partinica) + contestatia (civila)+ critica
(Comentatorilor)
sau
altfel = Toti cei angajati in lupta contra perpetuarii structurilor Tovarasesti
Aceasta
generalizare produce insa deja paradoxul pe care il semnalam. Multi din
criticii anticomunisti ai opozitiei anticomuniste, se expun la absurd atunci
cind fac autocritica la persoana a treia : "opozitia a gresit...". Daca
tirul ar fi mai precis "Cutare a gresit facind cutare", nu ar apare
acest strident fenomen.
Dar
chiar si aceasta largire sufera de defectul personalizarii. Ar fi cred si mai
bine sa optam pentru o definire functionala, centrata pe un spatiu de principii
si obiective. Nu e greu sa definesti un Tovaras (sper ca e de mult evident ca
prin asta nu inteleg milioanele de prizonieri ai defunctului partid). Si nu e
greu sa definesti un ContraTovaras. Stiu ca toate nasurile cufundate in
miresmele subtilitatii se vor strimba dezgustate ("Asta n-a aflat inca ca
modelul alb-negru e depasit"). Dar uite ca eu, tot cred ca in Romania a
fost razboi politic. In care au existat armate, fata in fata.
M-am
simtit obligat la aceste precizari mai ale in fata indemnurilor de genul
"Trebuia sa-ti faci meseria, domnule Rosca!", (curioasa forma de
autoritica...!) la care as fi vrut sa raspund "Sa ne-o facem, vreti sa
ziceti!".
Nu vad de ce as fi fost obligat, domnule x
sau y, sa lupt pentru libertatea noastra si pentru un destin colectiv mai
frumos, mai mult decit erai dumneata! Iar daca iti imaginezi ca pentru
majoritatea celor ce ne-am pus acum patru ani pielea la saramura, au existat
alte mobiluri decit cele care te implicau si pe dumneata, alte
"cistiguri" decit acela de a ne perturba profund si nefast cariera
profesionala, si viata cotidiana, te inseli din nou.
Uite
ce imi arunca azi un om ca d. : Ca de ce nu l-am ispitit cum trebuie acum patru
ani... Ca daca am fi stiut cum sa-l cistigam, el ar fi venit... La cine ar fi
venit si de unde ? Cine sa cheme pe cine? Se vede ca eu imi lasasem
"laboratorul" pentru a-i astepta pe politisti, noapte de noapte, din
niscaiva vicii exotice, pe care nu am reusit sa i le fac simpatice si lui. Se
vede ca nu eram acolo pentru acelasi motiv pentru care trebuia sa fie si el.
Trebuia sa vii si sa ma iei de barba, pe mine si pe oricine altcineva ce nu-ti
placea cum organizeaza rezistenta acum patru ani, sa-ti sustii energic
obtiunile, daca te considerai implicat, domnule d! Si asta ar trebui sa faci si
acum. Du-te si fa mai bine ca mine sau ca altii! Eu de exemplu, dezertind, (
dupa ce mi-am irosit cumplit trei ani din cauza absentei dumitale et co de pe o
linie a frontului care intre timp s-a "resorbit"), ti-am facut un loc
liber...
Dar
desigur, pentru cei ce au dezertat de la inceput, e mult mai comoda minimizarea
celor ce s-au intimplat, mizei care a fost in joc, efectului fugii de
confruntare. De ce sa traiasca x, care a ales atunci solutia rezonabila a
"implicarii rezervate" cu disconfortul unor regrete, care sa
micsoreze satisfactia pentru ceea ce prudenta a produs (macar ca economie de
energie). Mai bine sa demonstreze (ah, marea arma a logicii de intretinere!) ca
celalalt, PROSTUL CARE S-A BAGAT, a fost : exaltat, ridicol, nepotrivit, si chiar...
daunator!
Uite ca
unii din prostii astia si-au facut autocritica maxima : s-au sinucis... Altii
se bat acasa mai departe cu morile de vint in batjocura nesimtirii generalizate
(sint oameni de o incredibila rezistenta psihica sau cu apstolat asumat). Altii
insa, (ca mine) sint cum e mai rau : nici nu se-astimpara (pentru ca iubesc si
urasc), nici nu se sinucid (desi iarba nu le mai place), nici nu-si continua
activitatea DonQuichotica (pentru ca gindesc si obosesc). Si mai asteapta,
siliti de faradealternativa, impotmoliti in neputinta, ziua in care criticii de
ieri si de azi vor spune HAI SA FACEM, SI SA NU MAI GRESIM...!
Desi...
nu prea mai cred in ea...
Ioan
Rosca
Publicat pe soc.culture.romanian in iulie 1994