Autocritica la persoana a treia

De citava vreme, sint enuntate pe SCR critici privind opozitia din Romania, dupa un model care se poarta mult si acasa si care, de patru ani, nu conteneste sa ma intrige.Nu fondul acestor critici imi stirneste mirarea (multe din ele releva erori facute de opozanti si in masura in care pot fi utilizate pentru corecturi le consider utile), ci adresa lor.

In mare autorii, pe care ii am invedere, pretind un statut de anticomunism interior dublat cu un apolitism exterior. Bazindu-se pe lipsa unei conventii clare privind definirea opozitiei in cadrul confruntarii de acum patru ani, practica ambiguitatea nestingherit. Ei arunca sageti catre o entitate cetoasa numita "opozitie", careia ii fac reprosuri DIN EXTERIOR. Pretul platit pentru aceasta "obiectivare" e deformarea realitatii privind corpul real al opozitiei si anume: o anume platforma de nazuinte si oamenii ce au aparat-o.

Cit despre scrierea Istoriei privind confruntarea actuala, se mai poate astepta putin... deznodamintul istoriei. In mare deci, nu am nimic impotriva acestor observatii, desi in ceea ce ma priveste ma abtin de citiva ani sa relev detalii penibile pentru anumiti protagonisti, fiind convins ca astfel de sinceritati ar conveni de minune puterii. Si nu mai are nevoie puterea si de ajutorul meu. Eu m-am racorit incercind sa determin corectura dinauntrul formatiunilor de opozitie, evitind cadourile propagandistice facute celor pe care i-am perceput si percep ca dusmani si nu ca adversari politici.

Nu am de gind insa sa recomand o astfel de solutie. E foarte posibil ca sa fie nevoie de o presiune critica, fara de care multi aventurieri nechemati ce s-au proiectat in conducerea opozitiei se pot manifesta nestingherit, antrenind compromiterea cauzei eliberarii si emanciparii Romaniei.

Ceea ce insa e neplacut, indoielnic si intr-un fel... induiosator e formula aleasa pentru a emite aceste observatii. Ma refer la categoria de critici care :

- pe de o parte se declara de partea cauzei revolutiei (rasturnarea regimului, eliberare si emancipare);

- pe de alta parte critica la persoana a treia ("opozitia nu a facut..."; "au gresit atunci cind..."; "sint responsabili de...").

Daca observatia e punctuala "Cutare miscare a fost facuta gresit...", putem intelege ca autorul, desi in opozitie (in sens principial, generalizat) nu se considera implicat in miscarea respectiva si ii critica pe cei responsabili.

Contradictia devine insa acuta in cazul afirmatiilor de tip universal : "Opozitia ar fi trebuit sa.." ; "Ea nu a facut...". De aceasta data, sensul logic fiind : "Nimeni nu a facut...", cuantificatorul universal cuprinde si pe cel in cauza...

Cum se poate ajunge la acest paradox ? (de tip ubicuitate : te referi din exterior la un grup din care faci parte ). Presupun o multitudine de solutii, din care as sugera citeva ce imi par expresive.

1. Jena, complexul sau rusinea

Poate ca, ingretosati de practica autocriticii sub comunism, unii autori practica AUTOCRITICA LA PERSOANA A TREIA, constient, din motive strict stilistice. In aceste situatii textul lor ar trebui citit "Noi am gresit atunci cind..."; "N-am fost capabili de..." etc.

Interesant. Dar parca totusi e ceva in neregula cu aceasta figura noua de stil... Mai ales cind, ca raspuns dat cuiva ce se identifica in opozitia anticomunista, se ajunge la atacuri la persoana a doua : "Voi ati gresit atunci cind...!" sau "Sinteti responsabili!". Pe post de "Sintem" suna foarte ciudat...

2. Spaima de subiectivitate si practica eludarii responsabilitatii

Traim o moda a modelului "obiectiv" de filtrare a realitatii, extrem de pudic si de inodor. Nu ma lansez aici in polemica pe acest punct (desi ar merita). S-a instalat convingerea ca e de gust indoielnic ("nestiintific"...) sa pronunti sentinte la persoana intiia, ca numai din exterior se poate vedea "adevarul". Astfel se ajunge la a te proiecta artificial in exteriorul sistemelor din care faci parte, pentru a capata dreptul sa te exprimi in privinta functionarii lor.

Modelul de la fotbal se insinueaza: toata lumea e in tribune. Si daca totusi, in meciul deschis acum patru ani, TOATA LUMEA E IN TEREN ?! Vorbim despre responsabilitati trecute cu multa finete. Dar todeauna un mic decalaj protector ne fereste de cele legate de prezent...

Nu sustin ca acesta fuga de responsabilitate opereaza in mod constient. Cred ca mai rau, ea a ajuns un reflex justificativ, un procedeu prin care am invatat sa ne atenuam incordarea dintre comoditate si orgoliu.

3.Confuzii si ambiguitati

O alta explicatie care rezolva paradoxul este sensul diferit pe care unii il dau termenilor sai. Astfel, prin "Opozitie" se pot intelege lucruri foarte diverse si in unele acceptiuni, nu mai avem nici o contradictie de rezolvat:

a Personificare pseudo-elitista

Opozitia = Cimpeanu+Coposu+ Lup +....etc

Aceasta identificare a opozitiei cu o multime de persoane intens mediatizate, care se manifesta in cadrul partidelor inregistrate oficial e sursa cea mai directa a "spalarii pe miini" a "observatorilor anticomunisti neutri". Cine nu apartine acestei liste, se poate exprima la a treia...

Puterea jubileaza in fata acestui reductionism. In loc sa se confrunte o vasta structura de constiinte, trebuie sa paralizeze o mica grupare de protagonisti. E mult mai usor sa ii intimideze. E mult mai usor sa ii compromita. E mult mai usor sa influenteze promovarea celor ce ii convin. Restul il face batrinul simplism.

Si astfel se ajunge ca alde Cimpeanu sa reprezinte (intr-o masura nepermisa) O IDEE PLATITA CU TREI GENERATII. Cultul personalitatii ridica artificial un dig de opozantura intre observatori si marea "micilor implicati". Revelatii jalnice privind lideri de mucava sting incendiul unor adevaruri fundamentale. Presa romaneasca, naravita la acest cult, refuza de patru ani sa largeasca specrul ei de reflectare incit sa cuprinda si pe cei din conul de umbra... Se complace in maruntisuri bulevardiere, uitind sa analizeze mecanisme si obtiuni. In sinul partidelor respective, mecanismul de promovare a valorilor autentice este intepenit. Oamenii de calitate (cei care au incercat sa se implice, caci majoritatea a ramas in rezerva) se retrag scirbiti si lasa terenul liber panglicarilor si codosilor). Si astfel, se poate vorbi de... un vid de capacitati politice, intr-o tara care musteste de inteligenta si in care un enorm potential e deliberat...dezafectat.

b. Interpretarea clasica

Opozitia = cei de mai sus (citiva lideri intens mediatizati) + toti membrii inregistrati ai partidelor...de opozitie.

In mod voit am lasat sa transpara problemele legate de o astfel de definitie tautologica.

Multi considera valabil procedeul particularizarii : sensul general al cuvintului (din democratiile occidentale) aplicat la Romania. Atragator, dar din pacate, artificial, neoperational. Putem accepta, in situatia politica concreta din Romania postcomunista o astfel de formula, numai pentru ca ea mimeaza modele din apus ? Sa spunem ca am accepta acest mod proxim ; dar ce ne facem cu diferenta specifica ?

Cu ce ocazie, cu ce mijloace si in ce cadru o opozitie "profesionista" trebuia sa nasca spontan in Romania ? Daca vrem sa fim realisti, trebuie sa acceptam ca am fost siliti, noi, amatorii anticomunisti sa jucam acest rol.

Pentru a evita tautologia si a depasi imposibilitatea particularizarii putem incerca o definitie enumerativa. Cine poate insa spune care sint aceste formatiuni cu adevarat? Sau care din membrii lor nu sint infiltrati ?

Ramine definitia prin proprietate, dar alta decit aceea de a avea un anume carnet de membru.

Eu sustin deci ca o definire juridica a fost si este inca inoperanta. Din motive pe care le putem analiza indelung, adevarantii opozanti fata de reteaua securicomunista nu sint in general inregimentati in partide care la rindul lor nu sint "stampilate" cu "Opozant garantat". Lucrul e foarte grav si ar putea avea si in continuare consecintele dezastroase care le-a avut si pina acum.

c. Opozitia= Cei de mai sus (partinica) + contestatia (civila)+ critica (Comentatorilor)

sau altfel = Toti cei angajati in lupta contra perpetuarii structurilor Tovarasesti

Aceasta generalizare produce insa deja paradoxul pe care il semnalam. Multi din criticii anticomunisti ai opozitiei anticomuniste, se expun la absurd atunci cind fac autocritica la persoana a treia : "opozitia a gresit...". Daca tirul ar fi mai precis "Cutare a gresit facind cutare", nu ar apare acest strident fenomen.

Dar chiar si aceasta largire sufera de defectul personalizarii. Ar fi cred si mai bine sa optam pentru o definire functionala, centrata pe un spatiu de principii si obiective. Nu e greu sa definesti un Tovaras (sper ca e de mult evident ca prin asta nu inteleg milioanele de prizonieri ai defunctului partid). Si nu e greu sa definesti un ContraTovaras. Stiu ca toate nasurile cufundate in miresmele subtilitatii se vor strimba dezgustate ("Asta n-a aflat inca ca modelul alb-negru e depasit"). Dar uite ca eu, tot cred ca in Romania a fost razboi politic. In care au existat armate, fata in fata.

M-am simtit obligat la aceste precizari mai ale in fata indemnurilor de genul "Trebuia sa-ti faci meseria, domnule Rosca!", (curioasa forma de autoritica...!) la care as fi vrut sa raspund "Sa ne-o facem, vreti sa ziceti!".

Nu vad de ce as fi fost obligat, domnule x sau y, sa lupt pentru libertatea noastra si pentru un destin colectiv mai frumos, mai mult decit erai dumneata! Iar daca iti imaginezi ca pentru majoritatea celor ce ne-am pus acum patru ani pielea la saramura, au existat alte mobiluri decit cele care te implicau si pe dumneata, alte "cistiguri" decit acela de a ne perturba profund si nefast cariera profesionala, si viata cotidiana, te inseli din nou.

Uite ce imi arunca azi un om ca d. : Ca de ce nu l-am ispitit cum trebuie acum patru ani... Ca daca am fi stiut cum sa-l cistigam, el ar fi venit... La cine ar fi venit si de unde ? Cine sa cheme pe cine? Se vede ca eu imi lasasem "laboratorul" pentru a-i astepta pe politisti, noapte de noapte, din niscaiva vicii exotice, pe care nu am reusit sa i le fac simpatice si lui. Se vede ca nu eram acolo pentru acelasi motiv pentru care trebuia sa fie si el. Trebuia sa vii si sa ma iei de barba, pe mine si pe oricine altcineva ce nu-ti placea cum organizeaza rezistenta acum patru ani, sa-ti sustii energic obtiunile, daca te considerai implicat, domnule d! Si asta ar trebui sa faci si acum. Du-te si fa mai bine ca mine sau ca altii! Eu de exemplu, dezertind, ( dupa ce mi-am irosit cumplit trei ani din cauza absentei dumitale et co de pe o linie a frontului care intre timp s-a "resorbit"), ti-am facut un loc liber...

Dar desigur, pentru cei ce au dezertat de la inceput, e mult mai comoda minimizarea celor ce s-au intimplat, mizei care a fost in joc, efectului fugii de confruntare. De ce sa traiasca x, care a ales atunci solutia rezonabila a "implicarii rezervate" cu disconfortul unor regrete, care sa micsoreze satisfactia pentru ceea ce prudenta a produs (macar ca economie de energie). Mai bine sa demonstreze (ah, marea arma a logicii de intretinere!) ca celalalt, PROSTUL CARE S-A BAGAT, a fost : exaltat, ridicol, nepotrivit, si chiar... daunator!

Uite ca unii din prostii astia si-au facut autocritica maxima : s-au sinucis... Altii se bat acasa mai departe cu morile de vint in batjocura nesimtirii generalizate (sint oameni de o incredibila rezistenta psihica sau cu apstolat asumat). Altii insa, (ca mine) sint cum e mai rau : nici nu se-astimpara (pentru ca iubesc si urasc), nici nu se sinucid (desi iarba nu le mai place), nici nu-si continua activitatea DonQuichotica (pentru ca gindesc si obosesc). Si mai asteapta, siliti de faradealternativa, impotmoliti in neputinta, ziua in care criticii de ieri si de azi vor spune HAI SA FACEM, SI SA NU MAI GRESIM...!

Desi... nu prea mai cred in ea...

Ioan Rosca

Publicat pe soc.culture.romanian in iulie 1994