1. Motivele articolului
In ultimul timp, printre rindurile pe care si le adreseaza mai multi
intervenienti pe SCR, tema clasica a responsabilitatii intelectualilor fata de
situatia politica apare in forme transfigurate, confuze, mascate chiar. Un
exemplu este disputa privind
"valorile romanesti", in care sint confundate pina la diversiune
planurile:
-valore profesionala versus valoare morala
-realizari individuale versus realizari de sistem
-implicare versus interese personale
-neimplicare versus cumpatare
Astfel, ca raspuns la acuzatiile aduse regimului comunist:
-ca a distrus tara economic, politic, juridic,
-ca a distrus oameni moral, intelectual, fizic,
... unii replica:
-ca avem personalitati stiintifice de valoare
-ca inteligenta romaneasca e competitiva.
Prima reactie in fata acestei contrapuneri e de deruta: Ce are una cu
alta ? In ipoteza inocentei autorilor
acestor replici, eram tentat sa le atrag atentia asupra erorii de judecata pe
care o cuprinde. Si sa le spun ceva de
genul:
"A spune ca regimul a inhibat valoarea, promovat antiselectia si
degradat intelectul celor ce nu au rezistat presiunilor sale deformatoare nu
inseamna a nega posibilitatea de supravietuire a unor valori individuale, nici
a unui geniu intelectual national !"
.... sau:
"Nu trebuie sa diminuati gravitatea unei crime, numai pentru ca au
fost victime capabile de rezisenta !"
Apoi insa impresia nevinovatiei acestor reactii a diminuat. Imi pare
suspecta insistenta referire la "olimpicii nostri", ca replica la
acuzele aduse unui regim profund obscurantist.
Imi pare iarasi suspecta insistenta aupra modelului
"tehnicianului" apolitic, intr-un moment ca acel prin care trece azi
Romania.
2. Iata ce se poate ascunde in
spatele acestor pledoarii
a. Fuga de cota de responsabilitate (atita cit e) care ne revine fiecaruia pentru modul in care am conlucrat cu regimul comunist.
Ar trebui sa infruntam acest subiect cu sinceritate. Fiecare poate ajunge la o anume concluzie.
Unii se vor considera vinovati (desigur si in functie de cum s-au comportat).
Altii se vor absolvi avind in vedere circumstantele in care au fost siliti sa
decida. Altii se vor mindri cu rezistenta. Eu (de exemplu), am ajuns la o jena
suportabila fata de
compromisurile mele. In plus cred ca Marii vinovati nu trebuie lasati
sa se camufleze in diversiunea vinovatiei generale.
Incercind insa sa eludam acest subiect si sa ne absolvim total
constiinta, putem construi modele de comportament, amorale, mai mult sau mai
putin rafinate, care sa ne serveasca de alibi ideologic. Si prin aceasta, chiar
ca devenim culpabili.
E ceea ce, din pacate, simt in spatele insistentelor referiri la
"valorile practicii" la "primordialitatea economicului" la
"apolitismul normal pentru intelectual", la "scutirea de
responsabilitate de care beneficiaza specialistul tehnic".
Toate acestea au drept corolar "Nu avem nici o
reponsabilitate!", si elimina framintarile de constiinta...
b. Apararea valorii proprii
Un alt mecanism care poate determina specialistii sa se simta lezati de
acuzele aduse comunismului este teama de devalorizarea lor individuala .
Portretul robot al "omului nou", asa cum au incercat sa-l modeleze
comunistii, nu e prea magulitor. A insista asupra acestui punct antreneaza o
anume umbra de indoiala asupra modului cum fiecare a rezistat presiunii
deformatoare, creeaza un fel de PREMIZA DE DIFORMITATE. Aceasta premiza (putin magulitoare si poate
nedreapta pentru un anume individ) creaza din partea celui implicat o reactie
naturala de respingere.
E ceva justificat in aceasta teama. Cind vii dintr-un loc ciumat esti
banuit si poate izolat. Personal, nu ai decit de pierdut daca insisti asupra
ciumei din care ai iesit. Simplismul "rationamentelor" din vestul
contemporan nu face decit sa intareasca teama de a "spala rufele in
public". Riscam sa fim taxati ca rebuturi ale unui sistem ce si-a propus
rebutarea. Riscam sa ne coborim singuri la bursa valorilor intelectuale...
Sa fie insa solutia aceia de a-i acoperi pe criminalii care ne-au adus
in aceasta situatie ? Ne gasim poate in postura femeii violate care are mult de
pierdut facindu-si publica nenorocirea. Nu putem insa gasi o solutie care sa
impleteasca pudoarea cu demnitatea ? E
totusi lamentabil ca sa-i acoperim pe calai de teama ca revelarea schinjuirii
noastre ne-ar aduce prejudicii in societatea civilizata!
Mai ramine si solutia sa escamotam problema, facindu-ne ca
"uitam" sa povestim ce-am patit, pentru a impleti lipsa de curaj,
pragmatismul si siretenia ...
c. Acoperirea manevrelor abuzive din Romania
de azi
Ca ideologia "apolitismului" ca raspuns la abuzurile
dictaturii a convenit de minune vechiului regim, nu e nici o indoiala.
Faptul ca ea revine azi in cele mai subtile forme poate pare mai putin
important. In fapt, pentru cine stie ce se intimpla cu adevarat acum in tara,
ce inseamna "capitalizarea comunismului" si "democratizarea
lagarului", discursurile de proslavire a apolitismului elitei intelectuale
au o clara directie si nocivitate.
Priviti procesiunea de la Sinaia si din acest unghi. Ca s-au adunat
acolo romani de valoare e foarte bine. Dar nu i-am auzit sa se delimiteze
expres de o putere pe a carei constiinta se afla zdrobirea unei revolutii si
ratarea unei emancipari. Se pare ca invitatia la "liniste" lansata de
Tovarasi convine tehnicianului "pur". Poate nu intimplator, in
acelasi timp la Paris se intilnea... o alta categorie de intelectuali romani.
(si ea de altfel cu metehnele ei).
Desigur compromisul spre care tind "tehnicienii" beneficiaza
de o puternica armatura justificativa.
Care e modelul pe care il propun "apoliticii"?:
-politica e un lucru murdar, in care oamenii de calitate nu au ce cauta
.
Comentariu: de fapt a face politica acum 4 ani (si poate inca,azi) a
insemnat cu totul altceva decit ceea ce se intelege prin asta in democratiile
stabilizate. A insemnat sa te implici in lupta de eliberare a tarii tale de o
cangrena care ii secatuia fiinta. E o culme a neobrazarii ca neimplicarea in
acest razboi sa fie prezentata ca rafinata neutralitate.
Se ajunge in paradoxala situatie ca acel ce "nu se baga"
intr-o confruntare in care de fapt e obligat moral sa se bage, sa-si etaleze
"superioritatea" morala fata de cei care fac greseli, implicindu-se !
-politica se face cu profesionisti; intelectualii au alta menire
Comenatariu: superb alibi pentru fuga de la datorie. Spectaculoasa
farsa ... CARE PROFESIONISTI ?
Eliminind intelectualitatea profesionala din rindurile opozitiei, cine
trebuia sa o organizeze? Au aparut e drept "instante de analiza
civica" si o ploaie de comentatori. Un ocean de critici comentind
evolutia celor citiva gladiatori
indoielnici ce s-au aruncat in arena... Din pacate nimic mai steril decit a
critica opozitia... Singurul lucru ce se putea (si inca se poate) face este sa
intri in ea...
- politica e vorbarie, important e sa ...muncesti !
Comentariu: Ca si cum organizarea unei societati ar fi o bagatela fata
de conceperea unei teorii sau construirea unui aparat. A devenit clasic:cind
indemni la implicare politica, ti se raspunde:la munca! Ca si cum ar exista o
contradictie. Ca si cum omul implicat moral se tembelizeaza automat stiintific
sau devine brusc impotent .
In fond acesti "insetati de productie" s-ar putea acomoda cu
orice regimcare le-ar permite sa-si cistige viata decent cu ajutorul sculelor
tehnice preferate. Nu-i supara murdaria de la radacina si gratiile de la
ferestre. L-ar ierta si pe "al batrin" daca le-ar construi tarcuri de
inalta tehnologie.
Concluzie
A folosi valoarea profesionala individuala ca circumstanta atenuanta
pentru agresiunea comunista sau ca justificare a neimplicarii in lupota de
eliberare de sub tutela ei, reprezinta nu numai un sofism ieftin dar si o forma
transfigurata de egoism si lasitate.
Precizare (aparatorilor "olimpismului amoral"):
Nu va mai obositi sa-mi scrieti ca nu respect valorile inteligentei
profesionale pure, ca invidiez pe "olimpici".Sint unul dintre cei pe
care ii utilizati in argumentatie pentru a justifica "apolitismul"
vechi si nou, poate pentru a va apara cota pe piata valorilor spirituale, poate
pentru a apara vechile abuzuri, poate pentru a impiedica activismul contra
celor noi.
Am cistigat si eu premii la fazele nationale ale olimpiadelor de
matematica. In 1980 de exemplu am fost primul la concursul Traian Lalescu
pentru politehnicieni, primul la barajul pentru echipa tarii. Am luat premiul
III la Ankara pentru Romania. Am doua facultati (electronica si matematica)
facute in forta si o activitate stiintifica de
care nu mi-e rusine. Si ce-i cu asta? (pe planul dezbaterii politice)
Nu imi place ideea ca
sensibilitatea si setea de dreptate sint forme de exaltare retrograda .
Consider cavernos modelul uman igenic-amorf-pragmatic pe care unii incearca
sa-l impuna ca evidenta. O consider o
forma penibila de autolinistire a celor ce si-au atrofiat anumite dimensiuni
ale intelectului. Ei au nevoie sa creada ca a simti inseamna automat a fi
incapabil sa gindesti si sa faci. Ii priveste.
Dar nu pot permite ca
profesionismul meu sa fie argument pentru amoralitate, dezvinovatire si
neimplicare. Si cred ca si ceilalti specialisti romani ar reactiona energic
daca ar intelege (si ce bine ar fi sa inteleaga cit mai multi) ca performantele
lor sint folosite in folosul dusmanilor neimpacati ai valorii .
Ioan
Rosca , 17 iunie 1994