„DIZIDENŢI”

 

Şi acest termen se află sub asediul de compromitere a cuvintelor (singurele noastre arme !) pe care īl desfăşoară legiunea propagandistică a securisto-comunismului, profitīnd de păguboasa noastră lipsă de coerenţă.

Cu o dezinvoltură cu atīt mai eficace cu cīt e mai neruşinată, mercenarii din nomenclatura comunistă, daţi la o parte īn lupta pentru putere, se prezintă publicului ca foşti dizidenţi ! Ramura stalinistă, trasă pe dreapta de „aripa tīnără" a terorii ce a preluat puterea sub steagul lui Ceauşescu, arboreaz㠄dizidenţa", căutīnd să legitimeze astfel deturnarea revoluţiei anticomuniste. Atunci cīnd am rīs de această gogonată pretenţie, fiind siguri că va stīrni revolta populaţiei, am greşit grav, neīnţelegīnd că insistenţele formării „omului nou" au avut un efect dezastruos.

„Nu poate rezista o asemenea mistificare !", veţi zice. DAR NICI NU ŞI-A PROPUS SĂ REZISTE ! Au avut numai nevoie de mīnă liberă pentru a executa operaţiunea „Interimatul". Acum se vor putea retrage, īnţelegători, predīnd la cheie, noii garnituri, reţeaua mafiotă, restructurată, relegitimată, īmbogăţită, modernizată...

Mai mult, prin această uzurpare au reuşit să dezamorseze potenţialul īngrijorător al ideii de dizidentă.

Aşa a funcţionat atacul. Dar apărarea acestui concept-simbol a funcţionat ea aşa cum ne-am fi putut aştepta ? Din păcate sīntem siliţi să constatăm că mulţi dizidenţi autentici şi-au permis o iresponsabilă relaxare.

Ar fi prea lungă o analiză a motivelor „moleşirii" spiritului contestatar (bucurie nestăpīnită a libertăţii, exaltare, individualism, lipsă de intuiţie şi luciditate politică, oportunism, vedetism, etc). Important este să semnalăm efectul nociv al părăsirii redutei contestaţiei, īntr-un moment īn care ea este atīt de necesară, de către o parte a combatanţilor creditaţi de opinia publică. Iar cīnd şi ceilalţi, care au rămas angajaţi, luptă fiecare pe mica lui redută, nereuşind să īnchege o mişcare unitară, pericolul decesului conceptului de dizidenţă, ca mijloc de rezistenţă (īnmormīntat academic...), este iminent.

Angrenaţi īn dispute privind calitatea şi valoarea dizidenţei lor trecute, unii dintre cei ce revendică (justificat) acest statut, au reuşit trista performanţă de a nu participa la confruntarea din ultimii doi ani, deşi miza este eliberarea Romāniei din mīinile structurii    represive,   faţă de    care şi-au manifestat odinioară īmpotrivirea !

Mai gravă a fost dezbinarea grupului de oponenţi potenţiali, datorită orgoliilor şi complexelor. Am avut impresia c㠄mica dizidentă" (aluzivă) s-a simţit umbrită şi stingheră īn prezenţa „marii dizidenţe" (ani grei de temniţă pentru īnfruntarea regimului comunist). Complexul curajului nedus pīnă la capăt, neplăcerea produsă de amintirea umilinţei au determinat de exemplu o anumită reţinere faţă de foştii deţinuţi politici, o ipocrită şi ruşinoasă deformare a ierarhiei de merit pentru rezistenţă. Mulţi,   simţindu-se mai aproape de treapta semi-opoziţiei, i-au acordat acesteia o simpatie şi un respect sensibil mai pronunţată decīt reprezentanţilor rezistenţei eroice, ceea ce, chiar dacă este explicabil psihologic, rămīne dezonorant pentru calitatea sistemului nostru de valori !

Astfel de mecanisme, īnscrise īntr-o nefericită tradiţie romānească, bazate pe omeneştile „slăbiciuni", īncurajate de agresiunea comunistă, au scindat spaţiul dizidenţei, privindu-ne pe noi, cei care nu am fost dizidenţi dar am īncercat să spălăm ruşinea ieşind acum īn arenă, de vīrful de lance de care am crezut că ţara dispune !

 

IOAN ROŞCA

contestatar, Piatra Neamţ