“Consens”

Între cei interesaţi în a conserva vechile „rînduieli” şi cei ce vor să le schimbe complet,

Între proştii ce au avut dreptul să-i conducă pe deştepţi, ca preţ al slujirii dictaturii şi cei ce aşteaptă de atîta timp să li se recunoască valoarea,

Între chiulăul de profesie şi muncitorul interesat în a fi plătit după muncă,

Între medicul deprofesionalizat dar rapace şi colegul său capabil şi responsabil,

Între profesorul incult, ce nenoroceşte elevii la catedră şi cel talentat căruia nu i s-a dat, de atiţia ani, şansa de a-i lua locul prin concurs,

Între inginerul de joasă calificare, redus prin acceptarea îndelungată a posturii de vătaf de producţie şi cel bine calificat, pe care cu greu l-a menţinut în umbră,

Între bătrînul preşedinte al cooperativei şi ţăranul pe care l-a jăcmănit pentru a satisface poftele partidului,

Între fostul activist de partid şi vechiul său coleg de şcoală, care a trebuit să-i fie slugă numai pentru că, în loc să facă Ştefan Gheorghiu, a făcut facultate,

Între miliţianul sadic şi corupt şi tînărul pe care l-a hăituit în numele fărădelegii,

Între vechiul director şi specialistul în management,

Între cercetătorul cu patru clase şi colegul său, strecurat în institut datorită calităţilor deosebite, în ciuda dosarului neconvingător,

Între călău şi victimă,

Între părintele compromis şi fiul însetat de puritate,

Între Tovarăşă şi femeie,

Între Tovarăşi şi bărbaţi,

Între Rău şi Bine,

Între cel ce doreşte ascunderea unor adevăruri compromiţătoare şi victima abuzurilor sale ce nu poate reintra în drepturile sale (materiale şi morale),

Între şeful de birou, selectat datorită monumentalei sale slugărnicii şi subalternii săi îmbătrîniţi de despotismul jignitor la care au fost supuşi,

Între securist şi opozantul pe care l-a hăituit, şantajat şi schinjuit,

Între Primul Secretar şi bietul tovarăş, „soldat al PCR”, scos în ploaie şi umilit ritual pentru a nu uita că aparţine partidului,

Între cel harnic şi cel leneş,

Între cel inteligent şi cel redus mintal,

Între cel corect şi Escroc,

Între omul cinstit şi şmecher,

Între progresist şi conservator,

Între iubitorul de adevăr şi profitorul de minciună,

Între tolerant şi tiranicos,

Între victimă şi călău,

Între modest şi arogant,

Între păgubaş şi infractor,

Între valoare şi nulitate,

Între cel blînd şi cel brutal,

Între justiţiar şi vinovat,

Între tovarăş şi Tovarăş,

E o contradicţie fundamentală de interese.

O adevărată diagonală desparte toate sectoarele vieţii (societăţii) româneşti, punînd faţă în faţă pe cei avantajaţi de selecţie sau de antiselecţie.

Desigur, pentru ca această scindare, mult mai accentuată după comunism decît într-o ţară sănătoasă, să nu producă conflicte dezastruoase, este extrem de necesară găsirea unor mecanisme juste de ECHILIBRARE!

Consensul între două părţi antagonice e un eufemism care ascunde dorinţa de protejare a uneia din părţi , cea care are interesul în „stabilizarea” echilibrului anihilator pe care îl ascunde consensul.

Echilibrul care asigură supremaţia Tovarăşului imbecil, leneş, şmecher, escroc, mincinos, tiranicos, arogant, deprofesionalizat, brutal, infractor şi călău asupra

tovarăşului inteligent, muncitor, onest, corect, cinstit, blînd, modest, valoros, păgubaş şi victimă, pe care s-a bazat cel de pînă acum,

nu mai poate fi conservat în numele stabilităţii sau al consensului. Tocmai răsturnarea lui (revenirea la normalitate), e cauza acestei revoluţii. Schimbarea impunînd o clarificare a celor două tabere ce se află faţă în faţă, printr-o confruntare deschisă care desigur, riscă să producă tulburări grave. De aceea ni se sugerează să ne cuminţim, printr-un şantaj subtil, care foloseşte noţiunea „diversionistă” de consens, lipsită de orice sens în cazul confruntării dintre interese antagonice.

Nu există consens între Bine şi Rău!