ARTICOLE NEPUBLICATE - 1991

„Toţi am fost vinovaţi”

Eu, de exemplu, nu am fost vinovat!

Şi de aceea acuz de CALOMNIE, pe cei ce fac această afirmaţie.

Din păcate, nu-mi voi putea pleda cauza

Atît timp cît marea masă a românilor cărora li se aduce această ofensă,

Nu se hotărăsc să deschidă Procesul

Intimidaţi de prezenţa, în loja judecătorilor a celor mai legitimi candidaţi la banca acuzării, care se apără cu ajutorul lozincii în discuţie.

Adevărul e că, nu-ţi mai vine să reacţionezi la calomnie, după ce eşti furat, înşelat, terorizat, umilit şi violat…..

Ioan Roşca , contestatar, Piatra Neamţ

***

„Absenţa alternativei”

„Problema e că nu avem pe cine pune în loc”, declară unii dintre contestatarii actualului regim…

Iritat de orbirea pe care o dovedeşte un astfel de blocaj şi dorind să destram ţesătura de confuzii care îl face posibil, obişnuiam să răspund celor care-mi solicitau un candidat posibil la preşedinţie :”Eu”!....Această glumă, conţine o provocare foarte serioasă, care poate fi tradusă în următorii termeni expliciţi:

Orice om normal e mai puţin periculos, la conducerea ţării, decît un individ compromis, nărăvit prin uz îndelungat la o mentalitate din ghearele căreia naţiunea încearcă să se smulgă, interesat la acoperirea unor infractori cu care a colaborat, şantajabil de foştii săi Tovarăşi, obligat să împiedice declanşarea unui proces de pedepsire a fărădelegilor în care a fost implicat; sunt deci milioane de cetăţeni în care e mult mai normal să avem încredere decît în EL (pseudonimul folosit în alegeri de Tovarăşul Iliescu).

Pe lîngă domnul Roman şi ceilalţi Fii ai nomenclaturii comuniste care-i formează garnitura „tehnocrată”, ţara asta mai are şi alte cadre de înaltă calificare. E drept însă că aceştia, neafirmîndu-se sub tutela protectoare a unor căpetenii comuniste, de talia unui Valter Roman, ar putea declanşa realmente procesul comunismului, fără a fi puse în situaţia să-şi denigreze proprii părinţi!

Culmea paradoxului în care se complace teza falsă a lipsei de alternativă e că reuşim să numim înlocuitori, pentru că sunt prea mulţi!

De unde se trage atunci scepticismul analiştilor sau obtuzitatea alegătorilor care se întreabă azi: „Raţiu sau Cîmpeanu”? Din refuzul declanşării unui proces autentic de depistare, selectare şi afirmare a valorilor!

Cîţîva protagonişti, proiectaţi în centrul atenţiei publice, păstrează monopolul publicităţii, obstaculînd, mai mult sau mai puţin conştient, noul val.

Dacă nu reacţionăm, continuînd să tăcem în numele „unităţii opoziţiei”, egoismul „eroilor” noştri preferaţi ne poate priva de accesul la adevăratul rezervor de capacităţi de care ţara dispune CHIAR ACUM şi pe care anonimatul îl menţine în umbră. Replica „Cine îi împiedică să se afirme?” – e o ipocrizie, pe care „opozantura” politică şi intelectuală o ştie foarte bine ( mă abţin de la detalii…).

Ceasul e grav. Responsabilităţile sunt mari. Ambiţiile personale nu mai pot fi acceptate. Nu vedeţi că, neîncurajaţi (chemaţi şi sprijiniţi fără nici o reticenţă) tinerii şi capacităţile au tendinţa de a renunţa la implicarea politică, dedicîndu-se împlinirilor profesionale sau materiale?

Haideţi, scoateţi dopul, domnilor organizatori, să curgă alternativa; chair dacă viitura va îndepărta pe unii dintre actualii lideri ai opoziţiei, ea este singurul şoc capabil să măture gunoiul politic care s-a agăţat de putere!

***

„Să nu repetăm greşelile trecutului”

Acest argument, folosit de cei ce se împotrivesc responsabililor pentru „implementarea” dezastrului comunist, bate toate recordurile în materie de diversiune.

„Să nu repetăm” – ne ispiteşte să admitem, pe neobservate, că victimele represiunii comuniste, au fost exterminate pentru a fi pedepsite , uitînd că de fapt ele nu au avut decît vina de a încerca să apere organismul naţiunii de atacul distrugător prin care comuniştii l-au luat în stăpînire. Pedepsirea infractorului este echivalată cu agresiunea sa asupra victimei !

„greşelile” – are rolul de a strecura în subconştient ideea că episodul comunist a fost un experiment făcut cu cele mai bune intenţii, urmărind idealuri utopice, finalul tragic fiind rezultatul unui şir de erori şi accidente nefericite. Că, în realitate, doar setea de a suge mierea şi sîngele acestui popor a fost mobilul activităţii mafiei securicomuniste, e adevărul pe care încearcă să-l ascundă această „nevinovată” expresie, pentru a evita acuzaţia de crimă cu premeditare!

„trecutului” – sugerează cu „gingăşie” că procesul comunismului e o operaţie de interes istoric, analizînd situaţii depăşite, cu protagonişti ieşiţi din scena confruntărilor actuale. Cît de departe este această idilică viziune faţă de realitate, îşi dă seama oricine încearcă să înfrunte aparatul represiv, care ne menţine încă în captivitate! „Ce să mai dezgropăm morţii!”, ne sugerează gardienii, pentru a cîştiga timpul necesar reorganizării lagărului…

Atît de multifuncţională este această sintagmă, încît poate fi folosită şi ca scuză pentru cei, prea grăbiţi să prospere ca să-şi poată pierde timpul implicîndu-se în efortul de a face dreptate. Chiar şi pentru justiţiarul care îşi pierde orice speranţă, lozinca aceasta magică oferă un paliativ care să-i îndulcească înfrîngerea şi să-l facă să-şi suporte mai uşor sentimentul de neputinţă….

Ioan Roşca, contestatar, Piatra Neamţ