„Absenţa
alternativei”
„Problema e că nu avem pe
cine pune în loc”, declară unii dintre contestatarii actualului regim…
Iritat de orbirea pe care o
dovedeşte un astfel de blocaj şi dorind să destram
ţesătura de confuzii care îl face posibil, obişnuiam să
răspund celor care-mi solicitau un candidat posibil la
preşedinţie :”Eu”!....Această glumă, conţine o
provocare foarte serioasă, care poate fi tradusă în următorii
termeni expliciţi:
Orice om normal e mai puţin
periculos, la conducerea ţării, decît un individ compromis,
nărăvit prin uz îndelungat la o
mentalitate din ghearele căreia naţiunea încearcă să
se smulgă, interesat la acoperirea unor infractori cu care a colaborat,
şantajabil de foştii săi Tovarăşi, obligat să
împiedice declanşarea unui proces de pedepsire a
fărădelegilor în care a fost
implicat; sunt deci milioane de cetăţeni în care e mult mai normal
să avem încredere decît în EL (pseudonimul folosit în alegeri de
Tovarăşul Iliescu).
Pe lîngă domnul Roman
şi ceilalţi Fii ai nomenclaturii comuniste care-i formează
garnitura „tehnocrată”, ţara asta mai are şi alte cadre de
înaltă calificare. E drept însă că aceştia, neafirmîndu-se
sub tutela protectoare a unor
căpetenii comuniste, de talia unui Valter Roman, ar putea declanşa
realmente procesul comunismului, fără a fi puse în situaţia
să-şi denigreze proprii părinţi!
Culmea paradoxului în care se
complace teza falsă a lipsei de alternativă e că
reuşim să numim înlocuitori,
pentru că sunt prea mulţi!
De unde se trage atunci
scepticismul analiştilor sau
obtuzitatea alegătorilor care se întreabă azi: „Raţiu sau
Cîmpeanu”? Din refuzul declanşării unui proces autentic de depistare,
selectare şi afirmare a valorilor!
Cîţiva protagonişti,
proiectaţi în centrul atenţiei publice, păstrează monopolul
publicităţii, obstaculînd, mai mult sau mai puţin
conştient, noul val.
Dacă nu
reacţionăm, continuînd să tăcem în numele
„unităţii opoziţiei”, egoismul
„eroilor” noştri preferaţi ne poate priva de accesul la
adevăratul rezervor de
capacităţi de care ţara dispune CHIAR ACUM şi pe care
anonimatul îl menţine în umbră. Replica „Cine îi împiedică
să se afirme?” – e o ipocrizie, pe care „opozantura” politică şi intelectuală o
ştie foarte bine ( mă abţin de la detalii…).
Ceasul e grav.
Responsabilităţile sunt mari. Ambiţiile personale nu mai pot fi
acceptate. Nu vedeţi că, neîncurajaţi (chemaţi şi
sprijiniţi fără nici o reticenţă) tinerii şi capacităţile au
tendinţa de a renunţa la implicarea politică, dedicîndu-se
împlinirilor profesionale sau materiale?
Haideţi, scoateţi
dopul, domnilor organizatori, să curgă alternativa; chiar dacă
viitura va îndepărta pe unii dintre actualii lideri ai opoziţiei, ea
este singurul şoc capabil să
măture gunoiul politic care s-a agăţat de putere!