Alina Florea : D-le
Ioan Rosca, sinteti inginer,
matematician, unul din tinerii intelectuali de frunte din Piatra Neamt, si initiatorul
grupului „Dialog Piatra
Neamt". Ati trait o experienta trista
in urma initierii
unei actiuni de sprijin pentru demonstrantii din Bucuresti.
Cum s-au petrecut lucrurile ?
Ioan Rosca :
Atitudinea multimii din Piata Universitatii care mi-a salutat discursul cu
imperativul „Iesiti in strada !",
mi-a confirmat obligatia de a face ceva in orasul nostru, in felul acesta
asumindu-ne toate riscurile.
Am decis recurgerea
la o actiune simbolica a carei efect sa fie sensibilizarea populatiei.
Pe data de 1 mai la
ora 16 am inceput o greva a foamei
al carei unic scop era exprimarea
solidaritatii cu Bucurestiul. Cei sapte membri ai Asociatiei „Dialog Piatra Neamt" care s-au asezat
in fata Turnului lui Stefan cel Mare au trait o experienta iesita din comun.
Au fost supusi unui tir continuu de
insulte si amenintari, sustinute de un cor
de cetateni indignati.
Doar decizia
de a nu raspunde
la provocari a permis prelungirea actiunii noastre
pina pe 3 mai, ora 11. In
acest moment, furia multimii s-a dezlantuit : am fost incercuiti, ne-au fost smulse pancartele, ecusoanele. Nu am fost batuti,
e drept. Dar linsajul a fost evitat prin „apelul" de a merge la Primarie, pentru
ca reprezentantii multimii sa obtina explicatii.
Am fost siliti sa ne
exilam la Bucuresti, pentru a continua greva, revenind pe
data de 5 mai si incheind-o tot in fata Turnului, spre exasperarea concetatenilor
nostri.
Cele o suta de ore ale acestei dureroase experiente, cele trei luni de
activitate in cadrul Asociatiei
noastre, valul de violenta
cu care este intimpinata orice manifestare
a
unei opinii nealiniate la linia guvernului,
creeaza o stare de intimidare generala a carei
cauza si efect sint cuprinse in
Apelul din Moldova pe care l-am redactat in tren, venind spre Bucuresti.
Acest apel este fructul experientei
ce incheie nu numai o greva, ci o faza a incercarilor noastre, anuntind
trecerea la o opozitie neta. Doresc sa fiu
bine inteles : poporul are dreptul
sa-si decida soarta, are dreptul la guvernul pe care il admira sau iubeste, la alegerile
pe care le doreste, in conditiile pe care le accepta, insa...
cetateanul are obligatia de a semnala abaterile pe care le sesizeaza, de a
atentiona asupra erorilor prin luarea sa
de pozitie. El nu-si poate impune punctul de vedere, dar are dreptul de a-l sustine, ba mai mult, daca isi asuma
responsabilitatea participarii
la istorie, acest drept ii apare ca o obligatie.
Revista "22" , 17 mai 1990